Plouă a curățenie de primăvară. Peste trei săptămâni sunt Paștele. Plouă încet cu gânduri mărunțite, ca pătrunjelul pe tocător. Grădina e sepia cu mici irizări verzi, nehotărâte. Mugurii prunului crapă încet a floare. Ceilalți pomi din grădină par ușor întârziați, nehotărâți, fără chef. Liliacul se rotunjește ușor a frunză. Miroase a primăvară, în ciuda griurilor general împrăștiate simetric. Viața renaște și aici. Mai încet. Ardelenește.
Doi robini dau târcoale să-și facă cuib în vița de vie. Veverițele mă pândesc să strice gazonul.
Vin sărbătorile, împărțite virtual pe Skype, cu cei de acasă.
Ce ne mai iubim ecranele! La masă ne vom aduna tradițional trăitorii în țara frunzei de arțar, prieteni fabricați aici, cu doruri și ei prin buzunare. Vom ciocni ouă roșii. Arome de cozonac, sarmale, miel și drob vor polei românește pereții casei mele frumoase, greșit poziționată, la capăt de pământ, la captă de lume, la mii de kilometri de casa copilăriei mele, de casa părinților mei.
Se pregătesc să vină Paștele pe strada mea, iar gândurile mele, mărunțite ca pătrunjelul pe tocător se aliniază soldățește în două coloane: ce trebuie și ce vreau. Îmi iau pensula să așez pe pânză tot ce nu pot spune. Fac o cafea, deși e târziu, iar la noapte, când pleoapele vor refuza să se închidă mă voi întreba degeaba de ce.
Aromă de cafea și Bebe. Voce cald-șoptită, ploioasă și ea în ton cu soarele absent azi. Nori gri petrol îmi fac cu ochiul. Dar mâine va fi soare.
Știu. Simt. Trebuie.
Azi plouă. Gânduri cu ploaie…
***
Am chef să pictez. Culorile se joacă de-a v-ați ascunselea cu mine. Așa cum mi-au făcut și cuvintele o vreme. Aș picta ploaia de azi cu toate dorințele ei ude. Aș picta toate semnele de întrebare și toate frunzele care mi se desprind cu ușurință din palmă. Nu sunt copac, pentru că am aripi. Însă în palme îmi cresc frunze colorate cu nervuri transparente și muzicale. Cafea fierbinte și Bebe.
Și gânduri mărunțite ca pătrunjelul pe tocător…