129.jpg

Când ai una bucată telefon poți face minuni în anumite condiții: dacă ai la îndemână un soare întreg, niște fluturi cu personalitate și o toamnă zăludă, ce se crede vară. Plus niște flori zăpăcitor de frumoase, fie vorba între noi, sarea și piperul ecuației, condiție existențială pentru fluturi, soare, vară, mine, tine etc.
Dacă aceste ingrediente joacă baba-oarba rezultă PERFECȚIUNE.

Nimerind acolo am țac-țac în neștire și jur dacă am putut să șterg vreuna.
Știu că exagerez, că întind la gradul absolutului absolut răbdarea privitorului, însă memoria mea afectivă e încărcată la maxim de ceea ce am captat cu ochii, cu inima, cu sufletul, cu plămânii și fiecare por din dotare. Recunosc că-s subiectivă până la rădăcina părului, dar mi se par fabuloase și nu pot renunța la nici una, așa că le iau ușurel pe categorii:

Azi mi-am adus fluturii. N-am pisică, n-am câine. N-am nume și nici față. Am însă voce și fluturi. Fluturi în cap, în stomac, în telefon și în laptop. Alerg după fluturi ziua, visez fluturi noaptea, așa că atunci când ei, prea ocupați să-și trăiască clipa mă ignoră, profit. Profit cu majuscule. Mă bag în seamă, deși încerc să stau neobservată.
Mă prefac în plantă, ori într-un pom mai mic (că nah, 1,63 cm), ca să nu-mi simtă intruziunea. Aș bea cerneală simpatică de dragul lor, să vadă prin mine. Deși eu cred că atunci când îi privesc, de dragul lor ochii mi se transformă-n fluturi căprui, iar ei mă văd de-a lor și-și văd liniștiți de treabă.

Mărturisesc că-i iubesc. În fiecare luni spun lumii că s-au inventat fluturii. Dar lumea nu prea-și deschide urechea la ce am eu de spus. E la computer, pe blog ori pe fb. Lumea calculează cu atenție ce nuanță de verde are iarba din grădina vecinului. Lumea se ocupă cu ierarhii, clasamente și competiții, pentru că deocamdată nu știe că s-au inventat fluturii și loc sub soare e pentru fiecare.
Așa că mai bine îmi văd de ale mele, de lista mea extrem de lungă cu defecte și lipsuri.
Am o problemă majoră: nu știu să vorbesc cu oamenii normali, așa că nu vă supărați pe mine! Comunic fluent doar cu vorbitorii care au fluturi prin minte, așa ca mine. Dacă nu fâlfâie din când în când câte-o aripă, cuvintele-s ermetic închise, ca niște nuci verzi, necoapte.
Mi-e greu să socializez fără un mărunțiș de zbor. Nu mult. Cât să-mi crească ceva aripi acolo, sau măcar niște crengi pe care să le ridic rugă spre cer.
***
Diferența dintre flori și fluturi e minusculă.
Fluturii sunt un fel de flori fără rădăcină, iar florile un fel de fluturi care nu zboară.
Și-atunci? Cum să ne descurcăm noi, bieți umanoizi cu dor de zbor? Cum să decidem când e floare, când e fluture? Când suntem flori? Când suntem fluturi?

151149145144143142132128125124123122119117106100