Virtuali. Intens virtuali. Păcat și inocență. Dragoste în ciuda…
„Sună-mă dacă poți.”
„Te sun în zece minute.”
Inima, să-i spargă pieptul, ca de fiecare dată…
”Ce faci? Vreau să mă plimb cu tine. Sunt în parcul de lângă casa mea.”
Ei îi fugi un gând ghiduș prin minte. Spontaneitate. Ce-ar fi dacă?
Puse pe GPS adresa lui. O avea, pentru că el pusese din start toate cărțile pe masă. Ea nu. Poate venise momentul să…
Nu-i spuse nimic, dar vorbind se apropia de el. Găsi o parcare. Coborî din mașină. El descria copacii și se juca ghiduș cu ea. Ei îi tremura vocea de nebunia pe care o făcea. Fără să-i spună.
Îl văzu de la distanță. Se plimba încet și zâmbea vorbindu-i. Îi vedea semi-profilul liniștit. Iubea liniștea lui. Trase aer adânc în piept. Stomacul îi era în gât. Dacă?
Un timp rămase așa, la distanță suficientă cât să nu o audă că era atât de aproape. Încerca să se liniștească, să adune curaj. Conversația curgea între ei, ca întotdeauna.
El, fără să știe ce se petrece, simțind tonul agitat:
„Ești ok?”
”Nu știu. Tu trebuie să îmi spui asta.” Și închise telefonul.
Se apropie încet, tremurând, deși afară era cald, aproape ca vara.
El, derutat, își verifică telefonul. O fi pierdut semnalul?
O sună din nou. Iar telefonul ei începu să sune exact în momentul în care ea necunoscuta-cunoscută își strecură mâna în palma lui.
Uimit, involuntar, îi strânse instinctiv mâna și se întoarse spre ea.
Rămase fără cuvinte. Ea, acolo?
Apoi realiză ce se întâmplă, o îmbrățișă și întinse mâna protocolar.
Zâmbi ghiduș: „Eu sunt X. Nice to meet you!” Vizibil emoționat și el.
Ea îi strânse mâna, dar nu avu putere să spună nimic. Colțurile buzelor ar fi vrut să zâmbească, dar nu reuși. Încercă să se adune. Îi venea să fugă și să stea în același timp. Avea nevoie să se acomodeze cu străinul acesta pe care îl cunoștea atât de bine. Fizic era el, îl știa bine din mulțimea de fotografii pe care le primise de-a lungul relației.
O îmbrățișă, dar îmbrățișarea lui nu avea nimic cald. Era protocolar și civilizat, iar ea ar fi vrut să dispară de acolo într-un clipit de ochi.
Cine era străinul acesta care purta chipul și vocea iubitului ei? Vorbe fierbinți și nopți arzânde timp de aproape doi ani… Un joc de-a v-ați ascunselea între ei.
La început dorise să o vadă. Insistase. Locuiau în același oraș. Era absurd să nu se întâlnească. Apoi se obișnui așa, udând în fiecare zi ghiveciul cu speranța. Prietenii râdeau de el și de iubita lui imaginară. Mereu singur la chefuri, dar cică în relație. „Hai măi, las-o! Uite-o pe x, ori pe y. Ce e greșit la ele? Ești bolnav!” Apoi îi dădeau pace.
Însă el nu voia să riște. Nu putea să o piardă. Îi era sete și foame. Accepta puținul dat de ea. Nu era nimeni ca ea. Deși se ascundea în spatele unui ecran. În mintea lui știa că e chestie de timp. Că într-o zi se va întâmpla și asta. Și-i spusese: „Pentru tine pot să aștept și zece ani. Și mai mult.” Relația lor era ciudată. Dar exista. Palpabilă, adâncă, deși nu se cunoșteau. Nu fizic. Însă erau doi solari. Trăiau intens momentele împreună.
Se hotărâse singură că e momentul să se vadă. Spontan. Nebunește.
Riscând. Fără să-l avertizeze.
Se priveau curioși, își analizau trăsăturile, gesturile. El o făcuse să-i promită că la eventuala lor întâlnire se vor săruta.
Dar acum, față în față nu se gândea nici unul la asta. Nu se regăseau. Dezamăgirea îi broda gândurile încet. Omul acesta, da… era el. Dar nu găsea căldura aceea…
Modul în care râdea, modul în care își mișca mâinile și… privirea. Nu îi plăcea privirea lui. Tonul vocii. Politețea exagerată. El încercă să o ia de mână, dar involuntar, înainte să gândească, ea își retrase mâna ca arsă, la atingerea lui. El nu insistă, dar se opri brusc din vorbit și îi citi în ochi dezamăgirea. Îi părea rău, dar nu se putea controla. Nu aveau ce să-și spună. Pentru prima dată în aproape doi ani nu găseau vorbe…
„Eu o să plec acum.” Spuse ea, fără emoție de data asta.
„Deja?” Întrebă el. Mai mult din complezență, fără să creadă nici el în acel „deja” fără vlagă.
Zâmbi. Se întoarse pe călcâie și se îndreptă spre mașină. Era liniștită și calmă. Ciudat, dar fluturii din stomac zburaseră brusc. Emigraseră pe altă planetă. Pe un alt umăr visător.
Auzi niște pași în urmă, dar nu se întoarse. El o atinse ușor:
„Ai uitat asta!”
Se întoarse mirată, iar el cu o mișcare scurtă o trase în brațe și o sărută. Brusc. Răspunse involuntar sărutului, fără să realizeze. Mâinile lui o strângeau cu putere pe corpul lui, iar buzele flămânde își continuau explorarea, fără să țină cont că în parc erau copii cu bunici și părinți, fără să-i pese în acel moment de privirile dezaprobatoare ori curioase ale trecătorilor. Apoi o lăsă la fel de brusc.
„De ce ai făcut asta?”
„Ai promis.” Îi aminti el. „Nu vreau să te pierd. Te rog. Dă-mi o șansă.”
Îl privi. Nu știa ce să facă. Instinctul îi spunea să plece, dar ceva o ținea pe loc. El o ținea pe loc.
„Altă-dată” minți. Și deschise portiera. Dar el nu o lăsă:
„Te rooog! Să bem o cafea împreună. O oră. Atât îți cer. Apoi faci cum dorești.”
Acceptă tăcută. Ce mai conta o oră în plus, sau în minus la cei aproape doi ani?
Între ei se căscase brusc o prăpastie imensă. Chimia, care ar fi trebuit să danseze rock, lipsea cu desăvârșire. Îl simțea și pe el detașat. Știa că e ambițios, că are nevoie să demonstreze, că are nevoie de confirmări. Că e o nevoie organică a lui, aceea de a nu se simți refuzat.
-va urma-
Ce poveste vie, actuală! Cunosc şi eu ceva asemănător, dar la ei, în real, nu s-a legat nimic, cu toate că virtual ieşeau flăcări. Foarte frumos scris, ca de obicei.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult. Cred că sunt multe povești care se sparg ca o bulă de săpun atunci când dau nas în nas cu realitatea. Tocmai de aceea am scris, pentru că e de actualitate. 🙂
LikeLiked by 2 people
Bănuiesc că virtualul a avut timp să creeze o imagine cu care realitatea nu poate concura. Mă bucur că începi o nouă poveste de dragoste și sunt convins că ne va emoționa ca și precedentele.
LikeLiked by 1 person
Cred că nimic nu poate să întreacă imaginația noastră, așa cum spui. Mulțumesc de încurajare! 🙂
LikeLike
Ne faci viata mai frumoasa citind ceea ce scrii,este o formă vitală de respirație.
LikeLiked by 1 person
Mă bucur mult de tot dacă rândurile mele îți trezesc zâmbetul. O zi frumoasă și un moș darnic la noapte! 🙂
LikeLiked by 1 person
La mine a venit ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Înseamnă că ai fost cuminte. 🙂
LikeLike
M-am apreciat eu, ca fiind cuminte, si a venit! 🙂
LikeLiked by 1 person
Cum spune si Ane, ne faci viata mult mai frumoasa!
Felicitari!
O zi frumoasa 🌲🌺☕🍀😘
LikeLiked by 1 person
Mă bucur tare. E cel mai frumos cadou pentru mine să fac, chiar și o clipă, bucurie. 🙂
LikeLiked by 1 person
Wow, chiar foarte intensã, astept continuarea!
LikeLiked by 1 person
O să vină. 🙂
LikeLiked by 1 person
Aştept cu drag şi mare curiozitate continuarea. Vreau să cred că virtualul a fost cinstit şi până la urmă a fost vorba doar de… un contur neconform cu imaginea creionată-n minte. Eu aşa cred. Şi sper să fie aşa .
LikeLiked by 1 person
Virtual cinstit? Vorbim cu oameni și ne imaginăm chipul lor. Dacă ne sunt înșelate așteptările oare e vina lor?
Am tot citit ici și acolo, accidental, despre persoane dezamăgite de trecerea asta din virtual în real. Mărturisesc că am avut niște emoții imense și total nejustificate, pentru că luna trecută am cunoscut trei persoane pe care le cunoșteam doar virtual. Din fericire totul a fost exact ca și în virtual și legăturile s-au strâns și mai tare, pentru că am depășit o etapă. Însă mi se pare nedrept să punem așa o presiune. În definitiv cei care scriem nu ne vindem imaginea.
Știu că tu te-ai referit la cei care pretind că sunt altcineva și, ascunși de un ecran, se dau rotunzi ca să cucerească, să vâneze. Dar se aplică în toate situațiile.
Știi ceva? În super sensibilitatea mea nici o secundă nu m-am gândit că și eu aș putea fi dezamăgită. 😀
LikeLiked by 1 person
Nu, nu la imagine m-am referit. Sau nu am vrut să cadă accentul pe aia. Strict la text, dacă cei doi au rezonat, dacă inimile lor s-au găsit şi au bătut la unison, nu cred că realul le-ar crea probleme. Asta dacă au fost cinstiţi cu ei. Tot strict la text, răceala aia descrisă şi pasul înapoi, poate au fost date numai şi numai de o imagine puţin forţată a ei faţă de el, atât.
Dacă e posibil, şi ştiu că e, să nu difere virtualul de real când e vorba de prietenii, de ce ar diferi când e vorba de iubire?
Eu nu am dat peste din ăştia puşi pe cuceriri, la mine n-au ajuns superficialii ăia. Din fericire, am avut parte numai de oameni absolut minunaţi. Atât cât am reuşit să-i cunosc. Pe unii şi dincolo de ecran, pe alţii doar aici, între “pixeli”. Şi mă bucur că nici tu nu ai fost dezamăgită!
Deci aştept continuarea! 😉
LikeLiked by 2 people
Da, sau o posibilă timiditate a ei și a lui. E altă treaptă și poate că dacă investești mult în virtual e greu să nu ai pretenții și de la real. Dar nu dezvălui… 🙂
Nu am fost dezamăgită la întâlnirile cu cele trei, dimpotrivă. Legăturile s-au sudat. Și am avut niște emoții nejustificate pentru că citind pe aici niște chestii, m-am lăsat influențată. 🙂
Tu scrii foarte frumos și e imposibil să nu fi fost atras nimeni de omul din spatele potecilor. 😉
LikeLike
Aaaa, da. Aia da. Cu timiditatea sunt de acord. Nu, nu dezvălui. 😀
Înţeleg perfect, şi eu sunt super sensibilă şi eu am avut emoţii la fel de nejustificate când a fost să fie… Tare mă bucur că ai sudat legăturile!
Îţi mulţumesc tare mult!
Cine a cunoscut omul din spatele potecilor mi-a rămas în suflet. Pentru că mi-a permis şi mie să cunosc omul dincolo de cuvânt. Şi omul acela e… Om.
Dar cuceritori nu au fost. Sau nu am sesizat eu. Hmmm, oare i-am ratat? 😀 😀
LikeLiked by 2 people
Nu cred. Poate că ai construit tu un gard pe care scrie RESPECT. Și a fost de ajuns. Iar faptul că nu ai pagină de fb ajută. 😀
LikeLike
Ahaaa, deci pe FB se adună don juanii?? Na, nici nu-mi fac, uite-aşa 😀 😀 să stea acolo!
Să ştii că tare-aş vrea să te adaug pe lista celor cu care m-am văzut dincolo de ecran. Că deja ştiu că eşti minunată şi dincolo de cuvânt, n-are cum să fie altfel. 😉
LikeLiked by 2 people
Nu știu exact pe unde se adună, însă cred că e mult mai ușor să socializezi când e contact direct. Pe blog e mai greu, mai complicat, mai mare efortul pentru un don juan de profesie. Însă pe fb se derulează și afișează tot felul de povești vânătorești amuzante.
Și eu îmi doresc mult să te adaug pe aceeași listă. 🙂 Te îmbrățișez și îți doresc să vină un moș bogat în noaptea asta, cu tot ce vrei tu. 🙂
LikeLiked by 1 person
Îţi mulţumesc, draga mea!
Şi ţie îţi doresc moş darnic şi numai bine!
LikeLiked by 1 person
Astept cu drag continuarea…
LikeLiked by 1 person
O să vină. 🙂 Poveștile se scriu.
LikeLiked by 1 person
Eh, se pare că la unii moșul vine mai devreme, și își scutură toaaaată inspirația din sac. 🙂 Tare frumos le spui!
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc mult. Tare frumos mi-ai spus tu. Moșul e darnic. 🙂
LikeLiked by 1 person
Întotdeauna 🙂
LikeLiked by 1 person
Un moș bogat să vină pe la tine! Vezi să nu uiți să lustruiești cizmele. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! Să fie, să fie! Și la tine, să vină mai mulți saci, dacă l-ai deșertat pe primul.
LikeLiked by 1 person
“Va urma.” Va urma?? Pai, “va urma” mai repede… 😊
⚘
LikeLiked by 1 person
Întotdeauna e cu va urma.
LikeLiked by 1 person
Prevad ca se lasa cu sex si sexul ma inhiba. Deja m-am imbujorat citindu-le sarutul 😆
Povestea o stii de la mine, sau ai trait-o si tu? 😉
LikeLike
Papa, trebuie să îți spun că faptul de a convinge o persoană ca tine de veridicitatea unor fapte petrecute doar în imaginația mea, îmi dă o satisfacție majoră. 🙂
Cu riscul de a te supăra, pentru că oricum nu mă mai iubești ca înainte (LOL) îți voi spune că nu cred deloc în relații virtuale și, așa cum tu ai încercat să te apropii de mine, au încercat și alții cu același rezultat. 😀
Sigur că se lasă cu sex. Nu acesta e ținta? Firește că vânătoarea este mai frumoasă, nu-i așa?
LikeLike
Petrecute in imaginatia ta sau in realitatea mea? 😉
Eu de iubit inca te mai iubesc, dar ca pe o virtuala. Eu am incercat sa ma apropii de ambi … voi, daca-ti aduci bine aminte, dar refuzat cu brutalitate fiind, i’ve got cold feet 😆
LikeLike
🙂
LikeLike
Viu.
Am simtit că sunt în parc, printre curioși..
LikeLiked by 1 person
Mă bucur că ai fost acolo. Aveam nevoie de suport. 😉
LikeLike
Viu. Și eu am simțit că sunt în parc, pitită Și dusă în ispită. 🙂
LikeLiked by 1 person
E cel mai mare compliment să par credibilă. Mulțumesc.
LikeLike