E un frig de crapă pietrele. Capra crapă piatra-n patru.
Lumea stă la căldură și schimbă poze cu zăpadă și warning-uri de frig și poante despre frig. Totul e despre frig azi.
A venit în oraș nu iarna, ci mama iernii cu bunică-sa și toate mătușile și țurțurii aferenți. Azi nu e de făcut îngerași în zăpadă. Rămâi ca prostu’, bocnă, împietrit și alb și mut, cu toate păcatele întinse la soare. Nici oameni de zăpadă, nici plimbări romantice și cam nimic pe afară nu-i de făcut.
Soarele are grave probleme mentale. Ironic și căpos, se izbește ca un taur prin geamul de la dormitor în pereții albi și-i face aur, lingușindu-mi porii și plapuma și oglinzile de la dulapuri. Parșiv îmi spune… și ce nu-mi spune? Mă vrăjește, mă orbește. Cum să scriu în condițiile astea? Trag jaluzele. (Minus treizeci și opt, cred).
Să vă arăt poze cu iarna? Nu vă arăt! Dacă tot nu pot să vă trimit senzații tari, cum ar fi aceea de rrrrrrrîngheață mâna, cu mănușă cu tot pe portieră, ce sens are să vă minunați de dantelărie și de alb și pur?
S-a pus de-o moarte albă în oraș. Eu stau în fața șemineului. Și-aștept să treacă. Moartea e alchimistă, e precupeață vicleană cu-o singură monedă de schimb la suflet: ZĂPADA. Ce panaceu???
De fapt, nu moartea închide fiecare rană?
Dar azi mi-e sâmbătă. Și mi s-a terminat cafeaua. Zavida.
Cum nu există sâmbătă fără cafea, găsesc în cămară o pungă adusă din Republica Dominicană. Macin circumspectă o cantitate mică. Ăia se laudă cu Mama Juana, cu Merengue și Bachata, cu Larimar, nu cu cafea.
Însă miroase bine, și surprinzător, e delicioasă. Și mi-e chiar dragă, că vine de unde vine. Îmi amintește de țara aia, unde soarele, băiat de treabă, harnic și umil, la locul lui, pentru-un ciubuc de câțiva cenți, stătea peste program o oră, două…
*
Azi am găsit blidul.
Când am venit în Canada am adus cu mine mai multe obiecte de suflet. De la bunica am luat o farfurie tare veche, de pe perete. Bunicul îmi povestea „Punguța cu doi bani” și-mi arăta găina și cocoșul pe care artistul popular îi așezase acolo. Și eu credeam.
În fine, am adus-o aici și-am atârnat-o în bucătărie. În general am gusturi mai ciudate și-mi place ce-mi place. Produsele artizanale puțin înspre deloc. Dar în bucătăria mea albă, farfuria de la bunica era pata de culoare, acel quelque chose care atrăgea atenția exotic. Și-mi era dragă. Însă, când ne-am mutat, acum trei ani, cumva s-a rătăcit. Am căutat-o până când n-am mai avut unde și am fost sigură că n-o mai am. Și-am suferit. Era de la bunica.
Prietena mea din România, mare iubitoare de folclor, are o colecție impresionantă de farfurii de genul acesta. Dar cu dichis. Sunt așezate pe culori, într-o anumită ordine, de un designer de interioare. Complicat.
Când a aflat povestea farfuriei mele, mi-a dăruit imediat una aproximativ asemănătoare (pe care ca prin minune o avea, că sunt destul de rare) știrbindu-și colecția. Am adus-o aici și-mi era și mai valoroasă.
Azi am găsit-o și pe cea de la bunica. Acum le am pereche, de la doi oameni dragi.
Și cum e frigul frigului la noi, e ca și cum m-ar fi îmbrățișat bunica. Căldură.
La noi e o imitație de primăvară care ne cam dă peste cap. Frumoase farfuriile tale.
LikeLiked by 1 person
Da, sunt frumoase prin ceea ce reprezintă. E singurul obiect pe care-l am de la bunica, cât despre gestul prietenei mele, extrem de generos.
Aici iarna e adevărată. Cruntă. Nu poartă mască, nu duce cu vorba. Când e frig nu se joacă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Bunica mea spunea ca pe cat este de frig iarna, pe atât de cald va fi vara. Daca va fi asa, vei ravni, poate, dupa o farama de ger. Ce bine ar fi daca ti-ai putea pune la boran, frigurile de acum. Eee, iarna nu-i ca vara, tin sa-ti reamintesc! Asa ca sa nu uiti. Bine, macar, ca ti-ai gasit blidul. Ai putina caldura sufleteasca din Romania. Eu ieri am primit primul ghiocel. Era, inca bobocel. Caldura noastra-i mai parsiva decat frigul tau.
LikeLike
Am uitat cum arată ghioceii. Văd doar fulgi și ierni peste tot.
Da, blidul bunicii mi-a adus o bucurie… E fantastic, dar parcă a știut că am nevoie de căldură. Nu știi cât l-am căutat. Nu obiectul în sine, ci locul lui din mintea mea de pe peretele bunicii, vocea caldă a bunicului, lipsa de griji și bucuria din casa lor. Parcă niciodată nu a fost iarnă în copilărie. 🙂
LikeLiked by 3 people
Tot raul spre bine. Acum, stand la gura sobei, ai ragaz sa faci planuri bine gandite, sa-ti pui in ordine gandurile si sa visezi. Sa-ti odihnesti trupul si mintea si sa-ti mangai sufletul. Eu asa fac in momentele potrivnice. Imi fac planuri cu bataie lunga. O duminica bogata-n idei sa ai! Te pup.
LikeLiked by 1 person
Să știi că mă bucur de fiecare anotimp. Are și iarna farmecul ei. Nu am vrut să par pesimistă, deși poate că am dat și în zona aia. 🙂
Îmi place să scriu sau să pictez când afară e mizerabil. Am o inspirație și o putere de muncă atunci! Ți-am zis că-s defectă și nu mă știu plictisi. 😀
LikeLiked by 1 person
Cu șemineul la picioare, farfuriile la vedere și mireasma cafelei în nări răzbești tu și la minus 40 de grade, că ai sânge de româncă și vigoare de ardeleancă. Eu deja îmi fac griji pentru canicula de la vară, mult mai greu de suportat și fără farmecul pe care-l are iarna.
LikeLiked by 1 person
Așa este. Nu mă plâng. O fac și eu puțin de rușine, că prea se crede stăpâna pământului. 🙂
Oricum scap de ea curând. 🙂
LikeLiked by 1 person
Am vazut ce gerul naibii e la voi…ceea ce ma duce cu gandul la filmul ala mai vechi..cum naiba s-o chema….in care vine o inundatie si apoi ingheata bocna totul si da si o spargere de nori de Empire State Building e acoperit cu zapada si omenirea migreaza la ecuator.
Imi plac mult farfuriile tale. Sa le stapanesti sanatoasa!
Cafeaaaaaa….e apa vie! Preferata mea este cafeaua de la germani…are un gust care imi place de mor ( ca si berea lor, de altfel). Cafea dominicana nu am baut, dar am sa caut si eu, poate gasesc pe aici.
LikeLiked by 1 person
M-a surprins cafeaua. Am adus-o de vreo doi trei ani și nu m-a inspirat până acum. Am deschis punga din disperare de cauză. Că trebuia să aleg ceva din ce aveam. Era cafea fără așteptări, așa că a fost perfect.
Farfuriile da, sunt ce trebuie.
Deși, privindu-le, îți vine să zici că iarna(timpul) trece și farfuriile rămân. 🙂
LikeLike
Nu numai iarna trece, dar si timpul trece, farfuriile raman 😊
LikeLiked by 1 person
De aceea farfuriile sunt prețioase. Iernile nu prea.
Sunt prețioși doar fulgii, care ni se lipesc de nas, ne uităm o vreme în X, râdem.
Apoi nu mai știm dacă ne-a nins sau a fost de fapt o lacrimă.
LikeLike
😚😚🤗🤗
LikeLiked by 1 person
Îmi place mult de…”Soarele cu grave probleme mentale. Ironic si capos”. Superb !
O duminica sublima, draga Em !
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Iosif! La fel îți doresc și eu!
LikeLike
Rugăciunea
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.
rugăciune de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (1972
LikeLiked by 2 people
Nici nu știi…
Apropo, am avut aceeași intenție la tine , la postarea despre fractali, să pun „Lecția despre cerc”.
Ca să vezi ce mică-i lumea/luna/iarna.
LikeLike
Em, hang in there! Ce bine ca ti-e sufletul cald, altfel, -38 C ar fi capabil sa te impresoare.
LikeLiked by 1 person
E cu nasu-n geam. 😀 Are decența să stea la ușă. 🙂 Te pup!
LikeLiked by 1 person
Când am citit prima dată cuvântul “blid”, mintea m-a dus către vasul din lemn, așa cum am și eu câteva în “gospodărie”. Apoi mi-am adus aminte că toate vasele de o anumită formă poartă același nume.
Am și eu blide, unele așezate pe pereți, altele din care îmi place să mănânc. Am și blide din lemn, pe care ezit să le folosesc altfel decât la așezarea unor “bucate” de genul nucilor sau semințelor pe masă.
Îmi plac blidele tale! M-a uimit asemănarea dintre ele. Clar, sunt “gândite” într-o aceeași zonă etnografică. În drumurile mele trec des prin Horezu. Mereu admir creația din zonă și mai de fiecare dată mai cumpăr câte ceva de acolo. Și nu le iau doar pentru a le așeza pe perete, ci chiar să le folosesc, să mănânc din ele, căci pare că alt gust are mâncarea servită în blide.
Să fie informația ancestrală?
LikeLiked by 2 people
Interesant cum incluzi în viața ta obiecte de suflet. Îmbini legenda din spatele lor și le faci practice. Te servesc.
Îmi plac și mie lucrurile adevărate, ca lemnul și piatra, nu plasticurile ori imitațiile de tot felul, dar ca stil, îl prefer pe cel minimalist. Ceramica albă și simplă de foarte bună calitate, ori dimpotrivă neagră, sau chiar poate să țipe colorat din când în când.
Am și ceramică de Horezu (pentru că fiecare vizită în țară se lasă cu artizanat), și alte obiecte din aceeași categorie.
LikeLiked by 2 people
Cu soarele ăsta din București chiar mi-e dor de un ger destrăbălat și tupeist, responsabil cu crăparea pietrelor. Plus o cană cu vin fiert. Două, trei…
LikeLiked by 1 person
Îți dau iarna asta să ai grijă de ea măcar o săptămână. 🙂 Cu vinul fiert te descurci. 🙂
LikeLiked by 1 person
La noi e primăvară dar tu ne-ai adus căldură-n suflet cu povestea farfuriei de la bunica. Mulţumesc!
LikeLiked by 1 person
E frumoasă farfuria. Nu-i așa? Și e două acum 😀
Îmi plac lucrurile cu poveste în spate și oamenii greu de citit. 😀
LikeLiked by 1 person
Sunt frumoase amândouă şi sunt şi speciale, asta le face şi mai frumoase. 😉
Hmm, îmi plac lucrurile care-ţi plac 😀
LikeLiked by 1 person
Și mie îmi plac lucrurile care îți plac. 🙂
LikeLiked by 1 person
Te superi dacă spun că mă bucur (din motiv strict personale) că doar acolo sunt ger şi zăpadă, iar aici în Bucureşti avem 13 grade? E drept, suport greu şi căldura mare, dar zăpada şi gheaţa mă blochează în casă – aşa că îmi piere cheful de ele. Să ai căldură în casă şi în suflet, că gerul trece.
LikeLiked by 1 person
Mă bucur tare mult că e frumos la tine și aștept cu răbdare să îmi vină și mie vara. (De o veni vreodată, că la ce tupeu are iarna asta…) 🙂
LikeLiked by 1 person
E frig tare nenisorule. Ai zugravit atat de bine tabloul ca respira frigul prin text. Noroc ca l-ai bandajat cu umor, aroma de cafea, si caldura imratisarii care ai transmis-o mai departe. Cu frigul de afara, si caldura dinauntru, ne porti in aripi de poveste, de ni se face cand piele de gaina, cand piele de…cocos.
La tine e iubirea, caci tu iubesti oamenii, si oamenii iti raspund asemeni. Prin filtrul mintii si sufletului tau, totul se vede si se simte mai frumos. Desi nu ti se vede fata pe blog, tu esti “cu sufletul in palma”.
LikeLiked by 1 person
Ha, ha, ha! Piele de cocoș zici. 😀
M-ai topit, Mihai și îți mulțumesc. Chiar aveam nevoie de aromă la cafeaua asta de ianuarie. 🙂
LikeLike
Citesc cu încântare și rețin o imagine complexă cu un frig tăios strălucitor și un soare înghețat într- un poem de iarnă dură canadiană cu aromă de cafea din Caraibe și blide vii cu povești de la bunici… 🙂
LikeLiked by 2 people
Cu un aparat performant și un ochi pe măsură ai fotografiat perfect textul meu. Îmi place mai mult imaginea ta. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cucurigu boieri mari, dati caldura de cari bani (caribbean). Asta o fi aromaterapy? Daca zici ca te-am topit inseamna ca s-a reflectat caldura trimisa de tine.
LikeLike
No’, Cucurigu ăsta m-a înghețat de tot.
Cânți fals. 🙂
LikeLike
Am crezut ca-i Karaoke, toata lumea are voie sa cante, nu conteaza calitatile artistice.
In plus de pe vremea cand colindam, stiam ca era mai important sa canti tare decat bine. Asta e si psihologia cocosului. N-are voce dar e insistent si pana la urma obtine ce vrea (numai sa cante la alta masa).
Nu-i bai ca ai inghetat, e in ton cu vremea, dar iti revii tu ca te stiu fata dezghetata.
LikeLike
Nope! Nu e Karaoke. E doar iarnă.
Nu-mi plac cocoșii. Prefer șoapta țipătului. 🙂
LikeLike
Ce primavara frumoasa e aici! Si zau ca nu mi-e dor de iarna! Imi plac mult blidele tale. Am si eu o colectie in mansarda. Mai bine zis aveam, caci de cand avem pisici tinere care au descoperit ce frumos e cataratul pe grinzi, au inceput sa se imputineze. La un moment dat am inceput sa ma ingrijorez de soarta lor si am strans ce a mai ramas. Acum sunt grinzile goale si parca nu-mi place cum arata. Dar las’ ca imbatranesc ele (pisicile) si-mi asez blidele la loc!
Sper sa tina putin gerul…
LikeLiked by 1 person
Gerul dă semne că vrea să se retragă. Păi până când? 😀
Doamne! Ce-mi doresc o pisică. Dar cică ea te alege, nu invers. Pe mine cred că m-a ales (sau m-a plăcut) una de pe stradă, am scris despre ea cum a venit alergând către mine. Dar cum are stăpân…
Să rămână primăvară la tine!
LikeLiked by 1 person
Cand am dat drumul la mesaj ma gandeam sa-ti spun sa ai grija sa nu ne trimiti vreo bucatica de ger, dar vad ca te-ai gandit deja la asta!
Asa se spune, ca nu le alegem noi, ci ele ne aleg (la mine e o chestie verificata)…
Iti doresc sa vina primavara si la tine cat de curand!
LikeLiked by 1 person
Una din două: ori vine ea la mine, ori mă duc eu la ea. 😀
Te pup!
LikeLiked by 1 person
Pupicei!
LikeLiked by 1 person
Ai fi putu sa ma inviti si pe mine la o cafea in fata semineului, ca doar induram aceleasi temperaturi si-ti jur ca n-ai fi regretat. :lol:. Da’ tu, nooo! Imi dai sa-mi fac ceai din etichete. Pai crezi ca te uit?
In alta ordine de idei, eu n-am adus absolut nimic din RO. Cind s-or sterge amintirile din cap, aia e. De fapt, cind am fost ultima data, mi-am adus citeva poze de familie pe care sa le scanez, dar in rest, nimic.
LikeLiked by 1 person
Tu n-ai văzut că mi se terminase cafeaua bună? Asta dominicană era cu risc. 😀
Nu-mi place ceaiul. Îl asociez cu boala. Ador Anglia, deși am fost doar o dată și am stat numai patru zile. Însă cred că dacă m-aș muta acolo m-aș „molipsi” de ceai. 🙂
Eu am câteva lucruri, foarte puține, printre care și blidul cu pricina. E bine să nu te atașezi de obiecte.
LikeLike
Si adica de ce nu puteam risca impreuna? 😛
Nici mie nu-mi place sa ma atasez de obiecte si bine ca voi femeile nu sunteti obiecte, ca nu stiu ce m-as face 😉
LikeLike
Mie Londra nu mi-a placut. Toate strazile arata la fel. Townhouses si pe-o parte si pe cealalta. Mi se pare meschin si ca arhitectonica. In schimb cind vezi preturile, ai impresia ca e vorma de vreun mension.
Si inca ceva. Nici mincarea nu m-a dat pe spate, asa cum nu m-a dat nici in Germania sau Austria. La haleala meridionalii sunt number one.
LikeLike
Cât mi-a plăcut!!! Am plecat dintr-o Românie înghețată (eram în vizită acasă), iar acolo trandafiri aclimatizați erau încă înfloriți.
Am făcut cunoștință cu umorul englezesc. Și l-am făcut să zâmbească pe unul din soldații aceia care păzesc palatul Buckingham.
Știi? Indivizii ăia înghețați care stau ca stana de piatră. Am fost atât de fericită când i-am văzut și am avut o reacție pe măsură. Soțul mi-a zis că doar mie mi se poate întâmpla așa ceva. 🙂
A fost singurul loc de pe planetă unde m-am descurcat cu direcțiile și am mâncat cea mai bună plăcintă cu mere. Dar cui îi pasă de mâncare? M-am simțit într-un fel ciudat acasă. 🙂
De acord că meridionalii sunt cei mai buni.
LikeLike
Am vazut si eu schimbarea garzii la Buckingham, dar dupa ce am asteptat si m-am inghesuit, m-am tot intrebat “ce-a fost in mintea mea?”
Mai simpatici mi s-au parut elvetienii de la Vatican. 😉
LikeLike
Nu am stat la schimbarea gărzii. Am aterizat acolo și când l-am văzut pe primul am făcut așa o față de fericire totală (că văzusem numai în filme și sunt setată cu Anglia de când mă știu) că mi-a zâmbit. Scurt. Dar mi-a zâmbit. Și mi-a făcut ziua. Pe bune. Că zici că-s păpuși. Și dacă li se pune o muscă pe nas nu li se schimbă figura.
Italia m-a dezamăgit un pic. Adică italienii. Că e fabulos ce vezi. Mi s-au părut cam țigănoși, în special în Roma. Vaticanul însă m-a impresionat.
Și anul trecut, la Veneția mi s-au părut mult mai civilizați.
LikeLike
N-ai pierdut nimic cu schimbarea garzii. Roma mi-a placut, cu exceptia scuterelor si a zonelor rau famate in care am nimerit din greseala.
LikeLike
Pingback: Rădăcini | Fosile şi pietre
Nimic mai frumos si subtil: accente de Canada si de farfurie cu cocos de la bunici, peisaj citadin cu reminiscente de arbore genealogic. Pana la urma radacinile raman, oriunde ne-ar duce viata! Sa-ti fie viata “romaneasca” in Canada!
LikeLiked by 1 person
Mi-e românească, pentru că româncă sunt. Și nu știu să trăiesc decât românește. 🙂
Ai surprins perfect tabloul pe care-l trăiesc. 🙂
LikeLike