În România se publică masiv. Cartea este de prea multe ori în primul rând produs comercial, abia apoi obiect de cultură. Cererea formează oferta.
Pe de o parte se citește mai puțin, pe de alta se publică mai mult și mai prost.
Fără să știu bine sistemul, am bănuiala că diferența o face librăria. Când cartea ajunge în librărie se poate spune că a trecut ultimul examen. Dar, cum până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, e posibil ca manuscrise bune să bată la uși greșite și atunci autorul să aleagă selfpublishing și nu se mai pune problema de librărie.
Editurile sunt luate cu asalt de potențialii autori. E inflație de manuscrise pe piață. Ați văzut poze cu lumea la mare în China? Om lângă om. Ce șanse are un înotător să meargă în larg? N-are. Sau are șanse mult mai mici, abia după ce străpunge stratul gumos, gelatinos de ființe umane. Așa se întâmplă și cu scriitorii.
Nu devii scriitor. Te naști scriitor. Poți să ții în tine diamantul ca un cărbune, să scrii doar în tine, să arzi în tine și să nu pui penița pe hârtie.
Poți să publici sute de cărți, dar să nu fii scriitor, pentru că a așeza cuvinte pe hârtie nu e har. Harul e să iei materialul și să-l topești în emoție. „…vocația artistică, cea mai misterioasă dintre toate, căreia îi consacri viața întreagă fără să aștepți nimic de la ea (…) pe care o porți înlăuntrul tău de când te naști (…) așa cum este vocația de preot.” (Gabriel Garcia Marquez)
Oricât ai fi de bun în ceea ce faci ai nevoie de o contra-opinie. Un alt ochi care să vadă din unghi diferit textul tău și să discutați zonele cu gheață subțire. Am citit povești absolut admirabile care șchiopătau din cauza cuiului din pantof (ușor de reparat de un corector bun) și texte care nu am înțeles cum au reușit să vadă lumina tiparului.
Se fac multe greșeli și, citind în ultima perioadă de timp foarte multă literatură română contemporană în scop de analiză (pentru o revistă), am observat încă o dată cât de mult contează ochiul străin și avizat care vede cartea și cât de ușor se molipsește stilul de moda de moment.
-
- Nevoia turbată de neologisme, trântite de prea multe ori unde nu e cazul, în scopul de a face un text mai prețios, mai pretențios. Sigur că scopul autorului e acela de a-i mări valoarea, de a-l duce peste limita vulgului, însă textul e ca și o mâncare. Trebuie să se asorteze gustul. Dacă pui la ciorba de perișoare vanilie, parcă nu e bine. S-ar putea să găsești doi trei nebuni care să-ți perie orgoliul și să zică: „Moamă ce idee! Ești genial! Doar noi pricepem această mirobolantă viziune!” Însă pe termen lung mâncarea în sine nu are șanse. Tot clasica ciorbă va avea succes, clasicul fiind mereu punct de referință și va fi așezată cuminte în cartea de bucate.
- O altă tendință e aceea de a-ți introduce cultura reală sau google-istică în text. Abundență de citate și de referințe, ca să vadă el, ăla de citește cartea, că are un autor serios și titrat în mână.
Două adevăruri în care eu cred din tot sufletul aș vrea să fie concluzia mea de azi:
1. În scris nu există concurență. Un autor nu îl exclude pe altul. Nici un om nu citește/iubește un singur scriitor sau o singură carte. Loc sub soare e pentru fiecare muritor și a citi e o algere extrem de personală și intimă.
2. În scris ești singur. Nu te raportezi la nimeni altcineva. Scrisul nu e o producție. E lumea ta interioară. Vocea. Timbrul tău. Amprenta ta. Dacă nu ești singur pleacă. Du-te! Caută-te pe tine însuți!
Perfect de acord cu tine: „Nu devii scriitor” și „Poți să publici sute de cărți, dar să nu fii scriitor”.
LikeLiked by 2 people
Am citit prea mult (deși insuficient) ca să nu văd asta. Mi-e evident la fel ca petele de ulei la suprafața apei.
LikeLiked by 1 person
Subscriu la tot ce ai scris aici!!!
LikeLiked by 1 person
Mă bucur că gândești ca mine. :*
LikeLike
🤗🤗🤗
LikeLiked by 1 person
Ai dreptate, Em.
LikeLiked by 1 person
Din păcate…
LikeLike
În România se publică multă maculatură, e suficient să vrei și să fii convins că ceea ce ai scris tu are valoare. Important e să ai bani. Și se ridică în slăvi o literatură de calitate îndoielnică. Am rămas cu gust de cenușă la multe din cărțile cu promovare bună.
LikeLiked by 1 person
Știu ce spui. Din păcate ca și în alte domenii avem mâinile legate într-o neputință specific românească.
LikeLiked by 1 person
Ador când un blogger cu 6 articole îşi pune la statut scriitor.
Blogul este un jurnal personal, devenit public.
Atât!
Este ca şi cum ai juca fotbal în curtea şcolii. Faptul ca dai cu piciorul în minge nu te face fotbalist.
LikeLiked by 2 people
Exact. E foarte bună comparația. Și e plin stadionul de ei.
LikeLiked by 1 person
Sunteti cu totii, vrând nevrând,
Scriitori actori, pe-acest pamânt.
Lumini pe cerul noptilor senine.
Luceferi stele ori scântei divine.
Privind spre cer în noptile vietii
Copil, ori chiar în floarea tineretii,
Iubeam aceste puncte luminoase,
Doream mereu taina a le-o descoase.
Cel care a facut pamântul, universul, cerul,
În Cartea Vietii *EL*ascunde azi misterul.
A pus în fiecare om valorile Luminii absolute,
De-aceea toti azi scriu, iar cartile sunt multe.
Daca ai numele-nsemnat si scris în Cartea Vietii,
Sarac,bogat, tânar, batrân, în floarea tineretii,
Tu te opresti si nu mai scrii, scriu altii despre tine,
Iar tu citesti cartile lor, fie de rau fie de bine…
O saptamâna plina de bucurie,har, liniste si pace în Suflet, draga Em !
LikeLiked by 1 person
Scrisul e un talant ca și multe altele pe care le primim. Le primim ca să le plantăm. Fiecare om are un talant.
Zi cu bucurie!
LikeLike
Exista-n univers legea selectiei naturale, care actioneaza imperceptibil spatio-temporal la selectia si perpetuarea valorilor absolute si distrugerea, pierderea, neantizarea nonvalorilor obscure, nonproductive, destructive.
Tot raul universal este spre binele si în avantajul celor ce iubesc IUBIREA si LUMINA ADEVARULUI ABSOLUT ! 🙂
“De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza împreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.”
Din aest context reiese ca fiecare ar trebui sa simta daca are aceasta “chemare” si daca simte ca un domeniu oarecare îl atrage si pasioneaza, daca acel domeniu îl va valorifica implicându-se total cu încredere, speranta, perseverenta, dragoste si rabdare, cu certitudine mai devreme sau mai târziu opera sa va deveni celebra, utila altor generatii spre progres, sau poate chiar o capodopera care va dura dincolo de spatiul si timpul relativ al perceptiei celor cinci simturi si al ratiunii omului firesc limitat.
O duminica sublima si o primavara plina de culorile curcubeului în suflet, draga Em !
LikeLiked by 1 person
O fi! Dar mintea noastră poate participa. Putem acționa.
Duminică frumoasă și ție!
LikeLike
ei bine am publicat 2 carti, s-au vândut repede dar la fel de repede s-a uitat de ele fiind producţie limitată.Şi poate se crede că am câştigat ceva…eu de aceea m-am şi oprit să mai încerc să public.Editurile sunt scumpe şi doar iau banii autorilor,de opera lor de stradania lor puţin le pasă.
LikeLiked by 1 person
Foarte trist ce spui. Îmi pare rău. E păcat să te marcheze o asemenea experiență. Sper că nu te-ai descurajat cu publicatul. Nu am reușit să intru la tine pe blog. Mă ajuți?
LikeLike
https://amdinimadecoral.wordpress.com/ nu sunt expertă, acesta e linkul blogului, sper să-l poţi accesa e public acum. De descurajat să scriu sunt mulţi care încearcă…reclamaţii la facebook, blogul chiar dar nu răspund provocării de a-mi face rău şi scriu.Iar cu publicatul cărtilor, sunt sigură că într-o zi voi publicaAdun material scriu cu sufletul şi vom vedea…nu ţin neapărat să public datorită faptului că sunt în scaun cu rotile , nici poeziile mele nu plâng de milă…dacă public vreau să fie calitativ, pentru că de mâygăleli e sătulă lumea.Da e loc şi pentru ei………
Dacă tot nu primeşti acces pe blog, te rog să-mi spui!
LikeLiked by 1 person
Spor la scris și multă inspirație!
LikeLiked by 1 person
🤗😘Mulţumesc frumos şi te invit să mă citeşti să comentezi când doreşti sau observi👍că pot îmbunătăţi ce scriu!O zi frumoasă u inspiraţie maximă!
LikeLike
Dixit.
LikeLiked by 1 person
corect: în scris ești singur. din păcate, la multe edituri și în publicare ești singur. adică da, sunt ei de acord cu tine, te publică, îți dau și ție un 10% din drepturi de autor, dar e treaba ta ce publici. și tot treaba ta e să te promovezi. și cu asta nu sunt de acord. exemplu: sanderson. titan al genului fantasy. cărțile lui de sute de pagini (cel mai subțirel volum din serie are 750 de pagini) se vând ca pâinea cald și se așteaptă cu anii. ei bine, nenea sanderson, canadian drăguț și isteț, are propriul lui club de lectură, loc unde minți tăioase și sufletel împătimite de scris taie până la os. îl invidiez? da. pentru că în cultura noastră, a fi critic cu bune intenții pe text, a fi corector cu drag și infinită iubire față de truda scrisului este nu doar rău văzut ci și evitat. (știi, am mai vorbit noi despre păreri și corecturi și ”prietenii”)
și nu sunt de acord cu existența în librării. e plin de maculatură prin librării doar pentru că soțul este patron de editură. ori soacra. ori animalul de companie… aici cred că timpul este cel care dă măsura valorii, rezistența în timp și aș da ca exemplu cărțile surorilor bronte ori jane austen comparativ cu pierre loti. deși sunt pe aceeași nișă, pierre loti este astăzi mult prea puțin cunoscut. nu spun că mai bun sau mai puțin buni, ci doar mult intrat în conul de umbră deși la vremea lui era extrem de citit.
LikeLiked by 1 person
Proba timpului, când avem la dispoziție toate mijlaocele tehnicii moderne? Nu ar trebui să o luăm noi un pic înaintea timpului și să ne aplăudăm valorile? (retoric întreb).
Nu știam de librării că așa se face, dar e jalnic dacă se ajunge până acolo.
Pentru doi arginți, până la urmă, pierde toată lumea.
Culmea e că sistemul mi se pare ok. Adică drepturile de autor fiind atât de mici editurile (și librăriile) ar trebui să vâneze spuma spumei și cireașa de pe tort ca să se vândă cartea. Ar trebui să se dea peste cap de trei ori, pentru că marele procent e al lor.
LikeLike
păi nu se dau peste cap. editurile sunt niște tipografii- ciupercării, librăriile… mhm… magazine. vindem ce se vinde, ce-i mai scump să iasă profitul, că vin cheltuielile din spate.
LikeLiked by 1 person
Hmmm. Fără cuvinte.
LikeLiked by 1 person
Ca şi în cazul altor forme de artă, şi aici timpul va cerne. Va aduce-n prim-plan alte nume aflate pe val şi tot el le va lăsa-n urmă ca şi cum nici n-au fost. Pe mine mă amuză puţin, cum ai spus şi tu, cât de uşor se împăunează unii spunându-şi scriitori şi cât de uşor se raportează la cititorii lor ca la nişte fani înfocaţi. Pentru Dumnezeu, a aprecia o carte, un text scris de un om, nu înseamnă că îmi pun poster cu el deasupra patului, nu înseamnă că-i vânat de paparazzi şi că leşin dacă-l ating. Asta dăunează grav şi de obicei, oamenii ăştia se pierd singuri, nu-i nevoie de nimeni ca să-i împingă, cad singuri de pe piedestalul pe care tot singuri se şi plasează.
E bine că se publică mult, e foarte bine. Sunt edituri multe, e loc. Sigur, nu e bine că singura problemă care se pune e cea a banilor. Că editurile numai asta caută, câştig rapid, succes garantat. Dar în final tot calitatea primează. Sigur, în funcţie de gusturi.
LikeLiked by 3 people
Nu știu dacă e bună avalanșa asta de cărți. Criteriul valoric și bunul simț ar trebui să existe. Și dacă nu îl are autorul, ar trebui să îl aibă cei care decid destinul unei cărți și să se folosească de adverbul: „Nu!”
Se ajunge la o saturație și la o confuzie generală și la o promovare a non valorii, pentru că personalitatea și strategia autorului se substituie se pare uneori scriiturii. Sigur că nu durează, însă atât de multe sclipiri artificiale fac confuzie și lumina soarelui e privită cu scepticism.
Valoarea scade dramatic, atât ca fond cât și ca formă. Mă tem că, din păcate, e un alt românism. În loc să ne promovăm valorile ajungem să purtăm un jalnic stindard: „Dacă el poate, pot și eu”. Chestie de ambiție.
Proba timpului? De ce? De ce să nu ne promovăm valorile contemporane azi și acum?
Când e vorba de artă nu există gusturi. Ai sau nu ai gust. Dacă o mușama înflorată ți se pare artă, nu poți spune că e dreptul tău și gustul tău. Înseamnă că nu ai gust.
E o discuție lungă și sigur că nu inventăm noi nici roata și nici apa caldă și nici nu vom schimba ceva.
Cei care se împăunează sunt penibili, dar cu toate astea găsesc găgăuți care să îi creadă și să îi laude.
LikeLiked by 2 people
Foarte just punctul tău de vedere asupra literaturii contemporane. Nici mie nu mi-ar plăcea o ciorbă cu aromă de vanilie, drept să-ți spun. 😀
LikeLiked by 1 person
Și cam ne sunt servite de multe ori genul acesta de „mâncăruri”. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mda… 😀
LikeLiked by 1 person
Pingback: pași: mai avem nevoie de povești de iubire? - psi-words
Scriam și eu cândva, nu-i greu să publici o carte (self publishing?), greu este să o faci în așa fel încât să fie cumpărată și citită “cu sufletul la gură”, să fie căutată și așteptată pentru o următoare ediție și așa mai departe.
Cred că tocmai ușurința cu care se poate publica în ziua de azi este problema, căci editorii nici nu mai par interesati prea mult de valoarea cărții, ci doar de banii pe care-i vor încasa încă de la publicare. Dacă mai vin bani și după aceea, din vânzarea cărții, este bine, dacă nu, ei și-au văzut “sacii în căruță”, așa că nu le mai pasă.
Poate că este greșită părerea mea, dar… este a mea. Și oricum, ea se adaugă la cele scrise de tine sau de ceilalți comentatori.
Nu-i greu să publici o carte, greu este să o faci să treacă de filtrul vremii, cel care-i validează valoarea reală.
LikeLiked by 1 person
De acord cu tine. Din pacate nu putem schimba nimic. Ce putem face e să ne daruim nouă o haină perfectă scriiturii. Un corector bun o va curăța de scame.
LikeLiked by 1 person
Pingback: Recomandări – 17 martie 2019 – Illusion's Street