Azi am avut o mică revoltă, sau poate e prea mult spus revoltă, un soi de discuție contradictorie cu prietena mea. Povesteam noi două despre problemele cuiva și ea mi-a zis că trebuie să ne iubim pe noi înșine. Mi-a dat și un citat motivațional, zicând că ar fi mult mai puține boli psihice dacă oamenii s-ar iubi pe ei înșiși mai mult. În ultima vreme am auzit extrem de mult această teorie, destul de egoistă, după părerea mea, pentru că a izbucnit o adevărată psihologie feisbucistă, nu doar cu acest stindard. Oamenii își culeg diagnostice, consiliere și chiar cultură din mesaje motivaționale. Viața a devenit complicată pentru că trebuie să vorbești cu florile, să vorbești cu apa, să îți pui mantre prin casă. Ah! Și casa să o aranjezi într-un mod matematic cu și fără oglinzi, cu așezări ale obiectelor doar în anumite puncte cardinale etc. etc. etc. Dar sigur în primul rând să te iubești. Nu sunt deloc de acord. Eu nu am timp să mă iubesc pe mine însămi, uit adesea de mine pentru că iubirea mea se adresează altor subiecți. Nu e o negociere de genul îmi dai-îți dau, ci pur și simplu se întâmplă să fiu iubită la rândul meu și să mă simt bine și confortabil și safe, tocmai datorită acestei umbrele mari, protectoare care e dragostea care vine din exterior spre mine. Singurătatea, ne-iubirea, pustiul m-ar supăra, m-ar goli de sens. Oricum, eventualele probleme care afectează, la o adică psihicul, vin din exterior, de la cei care lovesc prin ne-iubire, cei care trădează, calomniază, mint, părăsesc și sigur că lista e lungă.
„Ar fi mult mai puține sinucideri în lume, dacă oamenii s-ar iubi pe ei înșiși mai mult” a afirmat D. Eu cred că cei care decid să „plece” o fac pentru că nu-și găsesc locul pe pământ, pentru că se simt stingheri și neiubiți, pentru că cei din jur nu le oferă dragoste. Pentru că se simt refuzați. Dragostea pentru noi? Hmmm.
Eu nu mă iubesc. De fapt uneori eu mie îmi sunt chiar antipatică. Sigur că am grijă de ce mi-a dat Dumnezeu și-mi respect corpul și îl îngrijesc, îmi cultiv mintea, îmi hrănesc curiozitățile, dar iubirea mea nu se direcționează înspre persoana mea. Și am realizat că nu sunt de acord. Greșesc? Voi ce spuneți?
Din punactul meu de vedere, si cred că al multor altora, ai spus lucrurilor pe nume și într-un mod foarte frumos. Ne comportăm si gândim într-un fel sau în altul din două motive. Unul este ADN-ul si creierul care este diferit la fiecare persoana. Doi, de cand începem să înțelegem si pana cand nu mai putem înțelege, creierul nostru este asaltat si modelat de factori externi
La început părinți, profesori, iar mai nou nebunia de informație din media
Daca mai demult mai găseai în câte o carte sau tratat ici colo câte un paragraf demn de memorat, acum vin cu tonele pe noi tot felul de sloganuri, mesaje motivationale, diverse studii ce ne spun ba sa o luam la dreapta ba sa o luam in directia opusă. În final mai depinde si de persoană daca urmează directia la dreapta, la stânga, sau isi croieste drum înainte.
În final felicitări pentru text care este si bun si incitant la discuții.
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc, Mihai!
LikeLike
Eu sunt ca tine dar Biblia CARE NU GRESESTE spune “Iubeste-l pe aproapele tău ca pe tine insuți!” deci ori avem o problema, ori ne iubim mai mult decat credem!
LikeLiked by 2 people
E foarte frumos citatul și aici chiar că nu pot să comentez nimic. 🙂
LikeLiked by 1 person
Îmi e greu să cred că te poți iubi pe sine mai mult decât pe altcineva… Sigur, cum ai zis și tu, am grijă de mine… Dar parcă nu sunt nici așa egoistă, nu iubirea de sine e motorul meu.
LikeLiked by 2 people
Suntem dependenți de iubirea pe care o primim. Cred că de fapt ea ne face mai buni și ne încarcă bateriile să iubim la rândul nostru.
LikeLiked by 2 people
Da, iubirea e un soi de motoraș al nostru 🙂
LikeLiked by 1 person
Nu confunda iubirea dintre doua persoane și iubirea aproapelui. Sunt două lucruri diferite. Daca nu te-ai iubi, nu te-ai îngriji, te-ai neglija. Faptele vorbesc de la sine.
Îmbracă pe cineva, spală pe cineva, ajută un om necăjit, asta e iubire. Simți o satisfacție în suflet. Suntem egoiști. E părerea mea.
LikeLiked by 2 people
Cu siguranță că simți o satisfacție mare când ajuți pe cineva în nevoie. Și bucuria aceea care se întoarce înzecit la tine din recunoștința celui pe care l-ai ajutat, nu se compară cu nimic. Trupul e casa sufletului, îl îngrijești exact așa cum îngrijești locul în care trăiești. Dar a avea grijă de ceva și a iubi, nu știu dacă sunt sinonime.
LikeLiked by 3 people
Draga Em, din iubire dăruiești, nu îngrijești. Un exemplu, tu care ai scris un roman, ai dăruit cuiva un exemplar, două, trei, pentru harul cu care ai avut norocul să te naști. Zic.
Stii, până nu avem noi un bolnav, un necaz suntem bucuroși,dar nu se știe pentru câtă vreme. Până atunci să mulțumim in fiecare zi pentru darul de a fi si, a avea. 💖
LikeLiked by 2 people
O iau pe la Apahida!
În apropiere, cam 20 km s-ar putea găsi nişte pietre interesante.Considerîndu-le aproape, la îndemînă n-am fost pe acolo de 20 de ani, mergînd doar la ocurenţele îndepărtate.
Inainte vreme, în perioada de tristă amintire, dacă eram interesat de ceva căutam, citeam, luam legătura cu experţi, specialişti, profesori şi luam bibliotecile la rînd.Acum, cu atît de multă informaţie la dispoziţie, ne lăsăm pe tînjeală şi apoi apelăm la motivaţionale sau alte chestii găsite pe siturile de socializare şi fără nici un control, verificare, le luăm de bune.
Asta cu “iubeşte-te” e ca şi cea cu “gîndeşte pozitiv”.Cum naiba?
Si apropo de oglinzi şi puncte cardinale, mă întreb cum or fi reuşit părinţii, bunicii şi strămoşii noştri să trăiască fără Rummi, Osho şi specificul chinezesc, japonez sau indian?
Nu că ar fi rău, dar trăim aici ca aici, nu ca acolo.
Cred că de azi e aici primăvara.Magnoliile se pregătesc să pocnească, iar gardurile vii s-au aburit a verde.E plin prin spaţiile verzi de viorele şi urmează să se îngălbenească tufele de… nu ştiu cum le zice, dar înfloresc înainte să apară frunzele.
Săru’ mîna!
LikeLiked by 2 people
Știi că mi-ai dăruit primăvara? Am venit de afară unde din nămeții de zăpadă au rămas un soi de movile înghețate și încăpățânate. Minus șase îmi arăta termometrul. Când am citit aici ce ai scris am simțit și văzut…
Toate or fi bune, dar duse la extremă și extrem de comercializate unele, ajung în etrema cealaltă.
Primăvară frumoasă!
LikeLiked by 2 people
Din când în când n-ar fi rău să ne iubim, cu bune. cu rele. Cum să dăruim iubire când noi nu știm a dărui în primul rând nouă? Zic și eu.
LikeLiked by 3 people
Nu știu. Persoanele din viața mea pe care le iubesc sunt atât de speciale, că nu aș putea să le iubesc și să le dăruiesc doar atât cât o fac pentru mine. Oxigenul meu e dragostea pe care ele mi-o dăruiesc. Fără iubirea pe care o primesc de la ele, eu sunt nimic.
LikeLiked by 3 people
Dragostea este Dumnezeu. Doar cei (re)nascuti din *Ea* “din apa si Duh” o primesc, o cunosc, o înteleg, o iubesc, o alimenteaza zilnic, o cresc, o dezvolta, o maturizeaza în timp si spatiul fiintei proprii si doar când sunt coplesiti si apasati de Ea, o va putea elibera în exteriorul fiintei, oferind-o doar celor ce o vor.
Din nefericire pentru majoritatea, *Ea*, Dragostea adevarata, cere *ASCULTARE*, supunere, sacrificii materiale, sufletesti si spirituale, umilinta, rabdare, lepadare de sine, iar aceasta de multe ori raneste ego-ul, orgoliul, produce durere interioara sufleteasca, iar omul cu caracterul nemetamorfozat,nematurizat, slab si neputincios, renunta la lupta cu sinele si la *Ea* inconstient de pierderea ireversibila a Sufletului…
” – va rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nustârniti, nu treziti dragostea pâna nu vine ea -” https://biblia.resursecrestine.ro/cantarea-cantarilor/8
LikeLike
mno, eu lucrez de ceva vreme la a mă iubi pe mine. pentru că iubire înseamnă acceptare (printre altele) și da, multe boli și multe probleme ni le naștem din neiertarea noastră (ani în șir am fost cel mai aprig critic al meu și s-a văzut mai cu seamă pe pielea mea, la propriu).
este o iubire egoistă? nu, deloc. pentru mine a mă iubi pe mine înseamnă mai mult decât a mă hrăni cu program ori a purta haine de firmă, înseamnă să fiu atentă la ce gânduri am/ ce îmi spun ele, să fiu atentă la ce emoții am/ ce îmi spun ele și să accept că niciodată nu voi putea fi altfel decât sunt: o femeie de o anumită statură, de anumite kilograme, etc, etc… la capitolul nu ne iubim pe noi înșine intră, dacă vrei, cam tot marketingul ăsta care spune să ne primenim fața, unghiile, picioarele… dar nu sufletul. ori sufletul…. sufletul n-are treabă cu starea civilă, posesiuni, diplome, vacanțe, haine de firmă, machiaj, coafură și statut. el are treabă cu el însuși și-i frumos.
cum ziceam, încă lucrez la asta. ce mi-a adus? păi relații mai profunde, acceptarea și iubirea celuilalt ceva mai intensă, chiar curiozitatea de a afla ce se ascunde în spatele unei tăceri, ori a unui gând. mi-a adus dacă vrei autenticitate (neiubirea de sine s-a manifestat la mine și prin invalidarea mea ca scriitor și refuzul de a face ceva în acest sens) și o stare de bine și de gratitudine, una profundă, din interior.
acuma, fiecare alege pentru sine și face cea mai bună alegere. nu mă dau nici eu în vânt după solganuri care nu-s decât vorbe în vânt, dar alegerile ni le facem singuri.
pe cale de consecință… fiecare cu treaba lui, zic eu.
LikeLiked by 1 person
În opinia mea acceptarea e diferită de iubire. Acceptăm și chiar plăcem, fără să iubim, multe persoane. Sensibilitatea, nesiguranța poate, nevoia de perfecțiune, cred că sunt trăsături cu care ne naștem, la fel cu indolența, tupeul, nepăsarea. Nu cred că omul se poate schimba, iar testul este doar în situații limită.
Acceptarea mea față de mine se manifestă în a-mi vrea binele personal, în a dori liniște, împlinire etc. În a-mi satisface nevoi, dorințe, pofte etc. În gama asta intră totul: de la banala înghețată, la o discuție filosofică după care mă simt mai „înaltă” cu 3 cm. :)))
Asta nu înseamnă că mă iubesc. Înseamnă că mă accept, că mă respect ca om și lupt (chiar și cum mine uneori) pentru a fi bine (trup/minte/suflet).
LikeLiked by 1 person
nevoia de perfecțiune este greșită și nu ne naștem cu ea, ne este indusă prin educație, o educație prin competiție nu prin acceptare.
indolența, tupeul și nepăsarea sunt (ai să râzi) valori pe care ni le predau părinții în cei 6 ani și educatorii, oricare vor fi fost aceștia.
ba da, omul se poate schimba, o facem mereu, cu fiecare zi. 🙂
precum vezi avem opinii diferite, deși nu cu mult și nu e greșit. e alegerea fiecăreia. 🙂
LikeLiked by 1 person
Doi frați crescuți de aceeași părinți, având parte de aceeași educație: unul super sensibil și vrând să fie bun în ceea ce face, celălalt tupeist, pe modul „las că-i bine și așa, sor mea… cam fraieră” 🙂
Omul se schimbă, e drept. Dar nu prin puterea sa. Îl schimbă viața, experiențele bune/rele. Nu ne putem modela pe noi înșine, decât poate într-o infimă măsură, iar pe cel de lângă noi nici atât.
Da, avem opinii diferite, oarecum, însă, e foarte pertinent ce spui și îmi place. Cred că e și chestie de interpretare a cuvântului „iubire” până la urmă și poate există uneori pericolul ca iubirea asta de sine să devină narcisism. 🙂
LikeLike
dacă te gândești la iubirea narcisistă da, ea poate deveni fix așa, dar e legată de planul fizic, limitativă și asta nu mi-ar plăcea.
eu mă gândesc la mine ca la praful cel mai mic din calea asta lactee și la iubirea de mine, de suflet, de ce pot și știu eu să fac, de ce nu pot și nu știu eu să fac… n-are a face deloc cu trupul ci cu spiritul.
LikeLike
Știu că la asta te referi și e foarte frumos. E însă destul de greu de delimitat (și aici mă leg de exemple generale) pentru că un copil/adolescent care din punct de vedere fizic nu e acceptat/iubit etc. va fi destul de greu să se impună doar cu frumusețea sufletului într-un grup/comunitate. Refuzuri multiple îl vor răni și afecta. E delicat teritoriul, zic eu.
LikeLiked by 1 person
da, este. e aproape imposibil (iar copilul poate fi neacceptat nu numai fizic, ca să nu mai vorbim despre arhetipul abandonului care s-ar traduce prin absența părinților, un arhetip atât de des întâlnit astăzi când părinții sunt plecați la muncă cu orele/ zilele su prin alte țări). 🙂 dar…. optimista din mineeee….
LikeLiked by 1 person
Promovarea asta excesivă, uneori grotescă, a acestei “iubiri de sine” mi se pare, mai curând, ca având drept țintă persoanele ce vor a-și justifica sieși propriul egoism și egocentrism.
Las la o parte latura comercială, conform căreia te iubești pe tine doar cu ajutorul acelei creme scumpe sau acelui aparat de bărbierit cu funcție de mașină de tuns iarba pentru doar trei milioane de lei în plus, pentru că ăsta ce comerț pur.
Să fii insă suficient de egoist pentru a te proteja de orice, pentru a avea o grijă fanatică de tine, deseori în detrimentul altora, și a justifica asta cu citate din Biblie – so convenient! – mi se pare deja fariseism.
Binele nu vine din dragostea de sine, ci pe aripile iubirii care te învăluie, iubire ce vine de la altcineva. Pentru că așa funcționează lucrurile: binele propriu e alimentat de dragostea primită. Altfel…
Și da, ai perfectă dreptate. No.
😊
LikeLiked by 1 person
Probabil că latura comercială este de fapt ascunsă în spatele rândurilor acestei iubiri de sine, pentru că de la creme la tot felul de alte produse (chiar și cărți, cursuri) toate hrănesc această nevoie a omului aflat în continuă căutare.
LikeLiked by 1 person
Este, cu siguranță. De ce se vând truse de machiaj pentru fetițe sau de ce imaginea e promovată până la exces în absolut orice? Până și tonele de mesaje motivaționale – tâmpenii uriașe – servesc tot la asta…
😊
LikeLiked by 1 person
Cred că această “politică”, a iubirii de sine, a luat amploare tocmai pentru că oamenii s-au cam înstrăinat unii de alții. Oamenii nu mai au timp și răbdare să se iubească, să construiască afectiv. Eu asta simt. Că trăiesc într-o lume a grabei si a interesului. In afara de părinți, bunici, nu m-am simțit iubită de alte persoane. Poate apreciată, respectată, invidiată, dar nu iubită. Așa că da, am ajuns sa mă iubesc singură pentru a suplini o lipsă. Am ajuns să mă prețuiesc. Și mă ajută până la un punct, pot trăi binișor cu asta. Asa cum orice om singur a învățat să se descurce singur cu toate treburile casnice. Cam așa e și cu iubirea de sine. E binișor. Dar nu bine. Nu foarte bine. Iubirea de sine nu e suficientă. E doar un surogat. 🙂
LikeLiked by 2 people
Ești un om puternic. Eu nu cred că mă descurc la fel de bine la acest capitol. Și sunt consecințe de suportat uneori.
LikeLiked by 1 person