Nu știu dacă e o modă. Dacă acesta este firescul unei cărți. Cu siguranță poți fi extrem de obositor să tot spui. Însă așa s-a întâmplat la „Pași”. Asta se petrece la „Ana”. Cartea mă ajunge din urmă și mă îmbrățișează prin cuvintele celor care o citesc. Mi se pare un miracol ca într-o lume în care nimeni nu prea mai citește să ai timp să mă citești pe mine, apoi să-ți iei din timpul tău și să îmi scrii. Mie. Și mai ales să-mi scrii așa. Îmi vine să-mi iau cărțile în brațe. Cum experiența mea a început odată cu Pași și nu am fost niciodată în preajma unui autor, ca să văd asta, a fost și este un miracol continuu pentru care mulțumesc. Oh! Cât mulțumesc…

E seară. A fost o zi mohorâtă cu un telefon din România care a făcut-o și mai mohorâtă. Toronto e îmbrăcat în haine de lucru. E neglijent. Îi ies șuvițe de ploaie pe străzi și bucăți de zăpadă murdară stau pitite pe margine. Nu-ți vine să ieși afară, deși parcă nici înăuntru nu ai sta.
Am avut un gând de-o clipă pe care l-am pus pe hârtie:
„Online-ul e o tarabă. Un talcioc uriaș unde de-a valma fiecare expune ce are, ce face ori ce-i place. Iar dragul de FB ajută. Pe cine like și comentezi, pe ăla-l vezi. Imagine, convingere politică, citat motivațional, mâncare, unghii ori machiaj, câini sau pisici, excursii, peisaje exotice, priviri pe gaura cheii, matrimoniale, credință, nașteri, decese, știri, declarații de iubire, de bine sau de rău. Toate sunt pe pagina lui generoasă. Adună singurătăți, alimentează vise, vinde și cumpără.
Un gând răzleț într-un Toronto cu o zăpadă apoasă. Dimineață era bună pentru oameni de zăpadă. Acum nu mai e. Prea multă apă.”

Am muncit toată ziua forțându-mă să mă concentrez pe cuvinte și mai puțin pe gânduri. Mi-am pus muzică. Sau cel puțin așa am crezut, dar tv-ul îmi era pe mute și nu am observat. Târziu mi-am dat seama că tăcerile joacă șotron în jurul meu, dar am aruncat o privire ecranului colorat și l-am lăsat așa, în voia lui.

Am văzut un filmuleț pe Netflix, The Game Changers care zice că e bine să fii vegetarian. Hena e vegetariană și trăiește bine-mersi. Are tenul ca porțelanul. Mă tentează ideea.  Filmul convingător. Ce ziceți?

Seara am primit un buchet de cuvinte. Prima „Ană”, trimisă în Montreal s-a întors la mine cu niște cuvinte care mi-au făcut pielea de găină. Și fotografii. Și după ziua mohorâtă și plină, pe la vreo șapte seara mi-a răsărit soarele.