Azi e triplă sărbătoare. Ancestralul și tradiționalul se împletesc în cununa de sânziene, ziua de 24 iunie din calendar fiind singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemnează în aceeaşi zi şi pe Sfântul Ioan cel Nou şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. De asemenea, tot azi e celebrarea iei naționale.

Mitologia și credința, creativitatea populară a prins viață în mințile și mâinile harnice ale româncelor care au transmis din generație în generație nu doar poezia sufletului, dar și cea a culorilor pe care le-au așezat înflorite pe ii și pe catrințe.
Așa cum știți, deși trăiesc de mulți ani la capăt de lume, îmi iubesc țara, credința, poveștile și obiceiurile, pentru că mă identific cu ele. Mă întristează un Haloween românesc, însă o zi de Sânziene în care-mi port cu mândrie ia și-n care primesc (chiar virtual) un buchet adevărat de sânziene de la o prietenă foarte dragă (Cristina :* ), mă conectează la Univers. Știți cum? Românește.
Și, firește, vorbind de ii mă gândesc la cele adevărate. Căci ia cu care mă mândresc e făcută la Breaza și e lucrată manual sută la sută, cu broderii din lada bunicii. În modelele lucrate cu măiestrie  „și-au pus energia și speranțele înaintașii noștri pentru a ne ajuta să nu ne pierdem în timp divinitatea și tradiția.” (Anda Mănescu – ii breaza de anda manescu)

”Frânturile aistea de frumos trebuie să trăiască peste veacuri, vorbind de măiestria străbunelor noastre, ca într-o mare carte”.

Image may contain: 2 people, people standing, tree, outdoor and nature
Ii feminine, sânziene, credință și istorie, asta este ziua de azi.
Sânzienele, sau Drăgaica, este un ritual de origine agrară, practicat la 24 iunie în preajma solstițiului de vară, ritual ce vizează prosperitatea și protecția culturilor, mai ales de cereale. Tradiția cere ca astăzi nimeni să nu lucreze, pentru că este cap de vară, iar Soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.

Drăgaica se sărbătorește printr-un dans făcut de un grup de 5-10 fete din care una este aleasă, ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte se îmbracă în alb, poartă un val pe față în care sunt prinse flori de sânziene, iar în mână țin o coasă. Odată constituit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La popasuri, în special la răscruci, fetele se așează în cerc, cântând și executând un dans săltat ale cărui mișcări desenează o cruce.
Sânzienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeița Diana – Sanctae Dianae:

„Pârvan presupune că Diana daco-romană (Diana sancta, potentissima) era aceeași divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor (Herodot, IV, 33). Această echivalență, oricât de probabilă ar fi ea, nu este încă demonstrată, dar nu este nici o îndoială că sub numele roman al Dianei s-ar ascunde, sincretizată sau nu, o zeiță aborigenă. Or cultul acestei zeițe a supraviețuit după romanizarea Daciei și numele de Diana se găsește în vocabula românească zâna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Sânziana (<San(cta) Diana), figură centrală a folclorului românesc. Continuitatea religioasă și lingvistică a fost asigurată mai ales datorită faptului că procesul de transformare a avut loc într-un mediu popular, adică rural (campestru și silvestru).”

Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor. Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea dinaintea sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își fac coronițe din Sânziene pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găsesc coronițele pline de rouă, e semn sigur de măritiș.

Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spală pe cap, în ziua de Sânziene, cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scaldă în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile trebuie să se tăvălească dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.

În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, atunci când coronița alunecă spre marginea acoperișului sau cade de pe acoperiș.

Bogați suntem noi, românii. Bogați în credință, în cultură, în tradiții și în frumos. Azi ar trebui purtate de fete și femei cununi de sânziene. Știu, iubiți florile și ar fi mare prăpăd… dar s-ar înălța bucuria spirituală și am planta de zece ori mai multe la anul care vine, să nu ne piară sânzienele.

Image may contain: one or more people

No photo description available.