Cum să trimiți în lume o poză fără nicio vorbă? Mi-ai spune că e ca și cum ai uita să pui punctul propoziției și prin ușa aceea deschisă ar intra toate gândurile celorlalți. S-ar țese iute în pânze de păianjen, construcții sofisticate cu pretenții psihedelice, și poate că ar fi bine, pentru că imaginația lor ar da high five cu imaginația ta, și-ar scoate apoi împreună șosetele și ar păși tandru pe iarba din fotografie cu grija de a o amprenta: am trecut pe aici cu ochii și buricele degetelor care s-au lipit delicat pe foaia de hârtie a vorbelor tale, a semnelor tale de punctuație și a întregii tale gramatici interioare ori exterioare.
Da, ați ghicit. Am schimbat în ultima secundă fotografia. Și ce dragoste puteam să pun în locul altei dragoste? Cafea. Și un peisaj care-ți face sufletul să bată din palme. Nu am putut să pun mirosul acela edenic de dimineață nu foarte devreme și liniștea care s-a manifestat ca o căpriță prin iarbă, spre munte unde uriașul acela dormea. Dormea că munții dorm ziua și se trezesc noaptea. Nu am putut să pun nuferii roz și albi și galbeni înfloriți exclusiv dimineața pentru cei care se desprindeau din somn. De fapt pe aceea aș fi putut să îi pun, doar că vă zăpăcesc cu poze și oricum voiam să pun altă poză.
Fac prea multe, am peste șase mii în telefon. Când le organizez și șterg ce e de șters?
Nu știu. Se strică el telefonul la un punct sau îl pierd, deși eu nu pierd obiecte. Ori îmi angajez o secretară pe care să o plătesc cu idei și cu dat de lucru.
E ciudat pe pământ fără tata.
V-am spus? M-am schimbat.
Sunt, cred, un alt om de când scriu și un alt om de când tata a… tata nu mai este.
Un alt om de când s-a născut Ana mea, cartea la care se râde și plânge și plânge și râde. Sunt fericită că am scris-o și îngrijorată. Mi se spune că e bună (deci sunt fericită) mai bună decât Pași (?!?), deși cică nu se poate face comparație între ele. Și foarte greu, spre imposibil, că mă voi putea ridica la nivelul ei cu următoarea, mi se mai spune. (îngrijorată)
Și atunci de ce să mai scriu, întreb.
Sweet & Salty 
Cand ai parinti, indiferent de vârstă, cineva încă mai poate sa-ti spuna La mulți ani de ziua copilului. Când ei se duc, se creează un gol în suflet, care încet este umplut de spațiul mai mare care-l câștigă ceilalți apropiați tie. Înveți să trăiești cu noua realitate, noi bucurii si obligații. Si apoi vine o vreme cand trăiești …doar în amintirea unor persoane. Cativa ani buni daca ai copii, poate zeci de ani daca sunt si nepoți. Însă dacă ai creat ceva care a avut sau va avea un impact în viețile multor oameni, poti deveni nemuritor. Oameni precum Edison, A. Vlaicu, Michelangelo, Grigorescu, Rodin, Brancusi, Bethoven, Porumbescu, Balzac, Caragiale…si multi altii, si-au incrustat un loc in posteritate.
Invențiile si operele lor încă ne fac viata mai plăcută sau mai buna.
Ai întrebat de ce sa scrii. Simplu, pentru ca se cere. Duse sunt timpurile cand se consuma carte pe pâine, dar cei care încă mai citesc, se bucură de ce le oferi tu.
Mulți artiști au creat cea mai bună piesă, spre mijlocul carierei. Asta nu i-a împiedicat să încerce să se autodepaseasca, si sa creeze alte opere valoroase, chiar dacă nu s-au ridicat la nivelul operei de căpătâi.
Cred ca sunt in asentimentul tuturor sa te provoc sa te autodepasesti in urmatoarea creație.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Mihai! E trist și duios ce spui. Sper să fiu măcar la nivelul Anei. Cred că pornesc din start cu o prejudecată. 🙂
O să vedem atunci. Probabil că încă trăiesc sub magia Anei. 🙂
LikeLike
Fiecare poveste, fiecare carte, are propria-i viaţă. Şi-ntre vieţi nu se face comparaţie. Scrie, Em. Tu respiri prin scris şi, tot prin scris, ne faci pe noi să respirăm emoţii.
LikeLiked by 2 people
Ai dreptate și îți mulțumesc pentru ceea ce spui. Te pup
LikeLiked by 1 person
Eu zic ca-i de bine sa traiesti sub magia Anei, scrie fără presiune despre ce simți tu. E normal sa ai unele temeri, uite, gândește-te la actorul care l-a interpretat pe Iisus, citeam că parcă nu se mai regăsea în niciun rol, dar era același om foarte talentat, deci n-ar fi trebuit să se teamă atât. Eu n-am citit Pași, urmează, abia aștept. Și, cu cât un scriitor abordează mai multe teme cu atât, zic eu, e mai valoros, nu? Pentru mine, Jack London e perfect prin Martin Eden, capodopera lui, dar asta nu înseamnă că celelalte opere nu sunt valoroase. Sunt, dar aia mie mi-a plăcut nespus, ador cartea aia. Tu vei rămâne mereu Em Sava, cea care a scris Ana, născută în satul Sava. Pseudonimul ăsta e genial, n-ai de ce să te temi. Spor! 🙂
p.s.: am insprăvit și recenzia, mult mi-a luat, dar am scris din suflet! 🙂
LikeLiked by 1 person
Acum am citit recenzia. Și am mai citit-o încă o dată și , după ce îți răspund, o pun și aici. Voi scrie, pentru că nu pot să mă opresc din respirat. 🙂
Acum sunt sub impresia recenziei tale. Foarte frumoasă. Elaborată. Acum vezi, s-a trezit profesoara din mine și Doamne câte ți-aș zice dacă nu ar fi vorba despre cartea mea. Dar mă tem să nu pară lipsă de modestie, pentru că nu mă caracterizează deloc. Îți spun good job, Florina. Ai trăit cartea și ai reținut detalii, ca cea despre ziua de azi. Te îmbrățișez cu tot sufletul!
LikeLiked by 1 person
Mă faci să plâng Em, dacă tu mi-ai fi fost profesoară de română în clasele V-VIII, traseul meu era cu totul altul…
Te îmbrățișez strâns cum am făcut cu romanul Ana 🙂 Tu știi cât am corectat-o și tot are o literă lipsă… trebuie să fac ceva cu perfecționismul ăsta… Chiar ai de ce să fii mândră… a, să nu uit, eu am văzut filmul, Em, eu n-am citit doar cartea căci toate scenele alea au fost și sunt vii pentru mine!
LikeLiked by 1 person