Dragă Em,

Îți scriu aceste rânduri din două motive.

Primul e că eu nu știu să scriu despre poezie… bine, de fapt știu, dar mi se pare cumva ingrat să vorbesc despre ea. Cum să includ eu aici, în câteva rânduri, toată esența versurilor tale? Știi, în școală și-n liceu eram un soi de teacher’s pet la română. Puteam vorbi la infinit despre cum lirica lui Blaga valorifică într-un mod superior filoanele spiritualității arhaice sau despre creațiile lexicale ludice ale lui Nichita cel trimbulind. Dar, nu credeam nicio iotă. Poezia e vie. Poezia e despre spirit, canoanele ei sunt inventate doar de noi, cei dornici de a da sens și dimensiune oricărui lucru, chiar și divinului.

Al doilea e că pur și simplu nu pot scrie o recenzie unei cărți fie în versuri, fie în proză care mi-a atins sufletul. Nu, astfel de lucruri nu fac decât să dizolve magia precum un cub de zahăr într-o ceașcă de cafea. Fluturi și alte frunze, cartea ta de poezie apărută (cum altfel) tot la Siono, e una dintre cărțile care au reușit asta.

Cum să descriu eu toate trăirile prin care m-ai purtat, toată dragostea ce răzbate din slove într-o recenzie? Cum? Așa că mai bine-ți scriu această scrisoare deschisă despre fluturii și frunzele tale. (Și-ți scriu azi, în ziua ce l-a luat pe Nichita, pe blogul meu de suflet unde ne-am găsit cândva, într-o iarnă.)

Știu, știu, tu ești mai mult înclinată spre proză. Ana, Pași și tot ce mai e pe blogul tău sunt exemple grăitoare ale talentului tău de povestitor. Dar, ai un dar și pentru versuri – versuri albe și libere precum fulgii de nea sau versuri cu ritm și rimă, muzicale precum o sonată.

Mi-a plăcut cum ne-ai purtat tu prin anotimpuri, prin roiuri de fluturi, prin frunzișuri de cuvinte. Mi-a plăcut cum natura se regăsea atât de… natural (nu am găsit alt cuvânt) printre versurile tale. Însă, mai presus de toate, mi-a plăcut cum în versuri te-am regăsit pe tine: toată suflet, așa cum te știu de după ecran de… câți ani? Să fie vreo șase de când am postat acel text despre care mereu îmi zici?

La tine în carte, iubirea răzbate la orice colț. Și atinge, acaparează suflete. Le dă acea stare de căldură interioară, chiar și atunci când descrii iarna… Numai tu ai putea ști cum ninge de-o inimă, numai tu știi cum cerul fumează vise. Iar eu, în calitatea mea de cititor și încă învățăcel într-ale scrisului, nu pot decât să stau, să citesc, să învăț de la tine despre stil, despre cum să-ți dozezi sufletul să nu-ți iasă un text nici prea condimentat cu el, nici fad.

Mulțumesc pentru așa o carte, lejeră, sensibilă, frumoasă – fix cea de care aveam nevoie după un an întortocheat. Mulțumesc pentru tot ce faci și ești – o inspirație pentru mine!

Sper, cândva, să ne și vedem. Mi-ar face o mare-mare bucurie! Dar, până atunci, ne rămâne doar să ne citim online și offline!

Cu imens drag,

Diana

https://illusionsstreet.wordpress.com/2020/12/13/draga-em-despre-fluturii-si-frunzele-tale/