
Am văzut de curând niște poze frumoase care mi-au trezit nostalgii și amintiri. Involuntar mi s-a născut în minte sintagma „pe vremea mea”. Probabil că ianuarie, lună ce-și strânge puii-n cuib, că afară e răcorel și ieșim mai mult de musai decât de voie bună, e prilej de revelații, meditații, introspecții și dor. Dor de noi în anumite perioade ale vieții, pentru că „pe vremea mea” e mușcător nostalgică și într-o oarecare antinomie cu vremea de acum, deși oarecum și asta e „vremea mea/noastră” pentru că visceral o consumăm, o analizăm și ne străduim să ne aplicăm ființa la vreme și vremuri, să dăm timpului taxa de protecție, să ne milogim să fie îndurător și să o lase mai moale cu graba, că poate merge și pe jos, nu doar în viteza a zecea.
Pe vremea mea diplomele se puneau pe un panou de onoare. Acum avem perete de FB unde afișăm toate superlativele absolute ale vieții. Cu plus ori cu minus. În general cu plus. Ce facem, ce dregem ori ce nu facem, dar am face. Pe scurt, agăț în cui diploma primită cu toată dragostea de la Observatorul de Toronto unde am de niște ani rubrică permanentă în ziar – FORMA TIPĂRITĂ. Pentru că pe vremea mea se scria pe hârtie masiv și, deși iubesc și online-ul (drept dovadă am colaborări prețioase și trainice), hârtia scrisă rămâne dragostea dintâi. Am o duioșie pentru cartea pe hârtie, pentru mirosul de tipar proaspăt. Azi, mulțumesc ziarului Observatorul de Toronto că avem o relație de cuvânt și gând în trai tricolor, deși suntem hăt departe, la opt mii de kilometri de țărișoara amintirilor noastre, de patria mamă. Aprecierea lor mă onorează. Pe românește.
„Vreme trece vreme vine/Toate-s vechi și nouă toate… ” , după cum zice „Luceafărul”, neasemuitul, că tot a fost aniversarea lui acum câteva zile.
Sincere felicitari !
Pictura cu crin – Marin Sorescu
Si as dori să te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.
Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Făcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, până la urma,
Sintem tentati să le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca să-l mai dilueze.
Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie să se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.
Azi-noapte am fost mai epici –
Si cuvintele tale
Le-am văzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.
Zile senine binecuvântate, cu sanatate, bucurii si împliniri reale obiective, superlative în toate aspectele si dimensiunile Cuvântului AAAE, draga Em !
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Iosif! O zi cu bucurie!
LikeLike
Felicitări, Em!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, draga mea! Chiar e o bucurie, mai ales că geografia mea e mai puțin tricoloră.
LikeLike
Felicitări, Em!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult. O surpriză neașteptată și frumoasă pentru că… geografia. La capăt de pământ să-mi bucur comunitatea mi-e drag și sunt așa de onorată. Te pup
LikeLiked by 1 person