Nu e miercuri, e joi.
Dar noblesse oblige. 25 februarie marchează primul an SIONO.
Nu sărbătorim cu șampanie și cu tort, ci cu o nouă ediție a Anei mele.

Acum problema e tocmai asta: că e a mea. Dacă ar fi scrisă de altcineva m-aș lansa în tirade de cuvinte.
Însă pot să vă spun că a fost prima carte SIONO, că au apărut mai multe tiraje și a ajuns în toată lumea asta mare. Și că am primit cronici și recenzii foarte frumoase, venite de la cititori avizați. Fragmente se regăsesc la finalul acestei noi ediții. Numele celor care apar sunt într-o ordine absolut aleatorie, fixată de redactarea materialului și aranjarea lui în pagină după mărime: Aura B. Lupu, Vera Oren, Vianu Mureșan, Hadrian Arion, Nicoleta Dabija, Ami Ancelin, Potecuța, Nicoleta Pătrăucean, Simona Poclid, Nicoleta Beraru, Oliviana Georgescu, Suzănica Tănase, Vavaly, Camelia Sima, Nora Cosmin, Mona Șimon, Cristina Apostol, Ionel Anghel, Diana Elena Gole, Oana Stroe, Issabela Cotelin, Dana Alistar, Florina Turugă și Elena Secară Bratu.
Prefața este semnată de cunoscutul critic, Iulian Boldea.

Cartea este regal îmbrăcată. Și aici nu am nicio opreliște la cuvânt, pentru că nu am niciun merit.
Sasha Segal a realizat o compoziție absolut fascinantă, folosind pictura Iuliei Schiopu. Fiecare detaliu este lucrat cu migala unui bijutier. De la bucla fontului care se strecoară pe sub mărgelele Anei și până la nuanțe, liniuțe, combinații de culori, migrând spre grafica din interiorul cărții. Sasha a reconstituit harta iozefină – desenată manual pe planșe, în secolul al XVIII-lea – și a introdus între filele cărții elemente foarte valoroase, cum este farfuria bunicii, adusă de mine în Canada, sau vechea icoană împărătească a Maicii Domnului cu Pruncul, din biserica de lemn din Sava.

Pe copertă se află pictura Iuliei Șchiopu, iar elementele care o compun definesc metaforic atât de bine scrierea mea, de parcă talentata pictoriță ar fi realizat tabloul în cunoștință de cauză, după citirea cărții. Este o potrivire minunată între culoare și cuvânt. Tabloul, ca și cartea, cuprinde elemente moderne, care alternează cu cele tradiționale, iar figura păpușii surprinde aceeași inocență, aceeași privire curată către lume, ca Ana, protagonista cărții.

Având o altă structură cartea are un număr mai mare de pagini, două dintre ele fiind color.
O primă părere de la Cristina, căreia i-am arătat coperta în premieră:
„E frumoasă, e genul de copertă care se dezvăluie pe masură ce o privești și parcă te cheamă să vezi iar și iar, să îi descoperi fiecare detaliu. Dacă e să o compar cu cealaltă, cea a Anei mele, cum îi spun eu, dacă cea veche mă cheamă să o mângâi, cu evlavie aș spune, cea nouă îmi dă senzația de veșnicie, de mers înainte, ridicându-te peste dureri, peste greutăți, dincolo de vremuri și timp. E senzația blidelor de lut care sunt învârtite pe roată iar și iar, până la perfecțiunea pe care o desăvârșește culoarea și focul.”