Mi-e dor să simt îmbrățișarea,
să-ți pup obrazul, frate om!
să îți dau mâna, să-ți văd fața
Să nu trăiesc numai pe Chrome!!!
Mă doare lacrima ce curge
Pe fața ta, frate lovit!
Și nu contează cum te cheamă,
Nici limba-n care plângi rănit.
Mă doare chipul fiicei tale,
Care-a plecat fără să-și ia
Păpușile și maimuțoii.
Într-un cuvânt, tot ce iubea.
Mă doare chipul tău, băiete!
Cu mama ai venit de mână
Privești uimit: atâtea fețe!
Și-auzi vorbind limba română.
Vreau pace și vreau sănătate,
Vreau ca cei mari să crească mici
Să înțeleagă viața noastră
De manevrabile furnici.
Nori plumburii deasupra noastră
Chiar dacă soarele-i pe cer
război în noi și în afară!!!
boală, vești negre în eter!
Nu lacătele, ci-o minciună
Ne leagă mâinile la spate.
Un om de paie pe ecrane
sfidează lumea: Nu se poate!
Sweet & Salty 
imi sunt versurile tale foc, lacrima, inima de copil, glas de auzit!
♥️
LikeLiked by 3 people
Ce frumos și poetic e răspunsul tău…
LikeLiked by 1 person
Reușite imaginea și simțirea pe care le transmiți prin versurile tale! Și nu în ultimul rând, îndemnul.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Mugur! A fost un impuls pe care m-am jenat să-l pun pe „hârtie”. Dar nici să nu-l scriu nu am putut.
LikeLiked by 1 person
“Nu lacătele ci-o minciună / ne leagă mîinile la spate”.
Aşa aş zice eu, dar e doar gîndul meu.
Cei mari ar trebui să se facă mici. De ruşine. Şi apoi să dispară definitiv, cu “mărirea” lor cu tot. Dar ei nu ştiu ce-i aia ruşine, ce-i ăla bun-simţ, ce-i aia omenie.
Multă, multă sensibilitate în versurile tale.
LikeLiked by 2 people
E mult mai fain cum zi zis tu, așa că modific. Metafora sforii era și că suntem cam blegi că nu o rupem, pentru că, până la urmă de noi ar depinde. Sigur, într-o lume utopică unde oamenii ar fi cinstiți, buni și mai ales uniți.
LikeLiked by 1 person
Ei, nu-i nevoie de modificare, era doar un gînd născut din ideea ta şi din realitatea înconjurătoare.
Una dintre ideile de bază ale haosului curent este chiar dezbinarea oamenilor, fiindcă unirea e periculoasă pentru Plan şi pentru cei ce-l aplică. Nu-i de mirare că marea majoritate au picat în capcană, e greu să rezişti unor asemenea valuri de dezinformare alternate cu teroare: boală, răpirea drepturilor şi libertăţilor, criză energetică, război, foamete… Urmează probabil o invazie extraterestră – dacă nu cumva chiar asta a declanşat Planul. (am spus la Vero ceva mai mult)
Sîntem la o răspîntie ciudată în istoria lumii cînd nu mai avem nimic de pierdut şi totuşi avem totul de pierdut dacă continuăm să stăm pe cămaşă.
LikeLike
Trista si dureroasa realitate ! Viata bate filmul…din pacate !
“Oamenii de paie” nu au sentimente,
Iar în loc de Suflet în piept au paiete.
Sunt doar imitatii, copy-paste umani,
Mintea programata, doar sa faca bani…
youtube.com/watch?v=AUARjexCTl
O saptamâna sublima, învesmântata în bucurie de copil, pace si Lumina Divina, draga Em !
LikeLiked by 1 person
Trăim un film, ori un film ne trăiește… greu de zis.
LikeLike
LikeLike
Dureros de sensibile şi frumoase versurile astea, Em!
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc cu toată paleta mea de sentimente controversate în aceste zile. Te îmbrățișez!
LikeLiked by 1 person
LikeLike
Numai ce-am petrecut trei zile intr-un hotel din Tulcea, aproape de granita Ucrainei, inconjurat efectiv de copiii astia frumosi si plini de energie, zumzaind peste tot prin hotel. Nu pareau prea afectati – si mi-am dorit din tot sufletul sa fie chiar asa. Frumoase versuri! Multumesc!
LikeLike
Pingback: matematica unei flori de salcâm - psi-words
Pingback: Vreau ca cei mari să crească mici – Prea târziu te-am iubit…
Of… Minunate versurile tale. Dar le-am citit c-un nod în gât.
LikeLiked by 1 person
A fost un impuls. Un gând… te îmbrățișez cu drag!
LikeLiked by 1 person