Să fii român în țara frunzei de arțar a anilor 2022 e aproape similar cu a fi român în România. Unicul detaliu, nu foarte semnificativ, este cel al geografiei, care însumează opt mii de kilometri, ce se așează gospodărește între cele două capete de pământ. 
Dar, ca să-mi citez părintele, „numai tată și mamă nu aveți în Canada”. Și așa este, pentru că am adus cu noi și binele și mai puțin binele. Și sarmalele, și credința, și educația, dar și obiceiurile. Bune sau rele. 

Cererea face oferta, indiferent că este spirituală sau comercială. Avem biserici de diferite culte, ziare și spectacole în limba noastră. Școala Internațională are secție de limba română, iar magazinele europene, cu produse din țară, nu sunt deloc o rara avis. Nimeni nu mai suspină după vestita Eugenie ori ciocolată ceaușistă cu rom, cum se întâmpla cu ani în urmă, și nici cozonacul sau micii nu lipsesc de pe masa tradițională de sărbători.

Comunitățile noastre țin pasul cu ceea ce se întâmplă acasă și din punct de vedere artistic, politic ori social, de aceea, periodic, cu diferite prilejuri, ne adunăm laolaltă cei de același neam.

La distracție, horele de pe la noi încing glia țării adoptive, iar zilele noastre culturale scriu istoria neamului românesc și în patria arțarului.
Și, pentru că omul sfințește locul, noi, veneticii din țara lui Eminescu, am ales să-l sfințim așa cum simțim, ca vrednici copii ai propriilor părinți. 

Din 1967, la Hamilton, o suprafață de douăzeci și cinici de hectare de teren împădurit poartă numele Câmpul Românesc, fiind locul în care, cu zece ani înainte (1957), a luat ființă Asociația Română din Hamilton, cea mai veche asociație românească din provincia Ontario. 
Încă de la șosea, o stâncă vopsită ca un buchet: roșu galben și albastru, atenționează eventualul călător că acolo este intrarea în Romanian Park. 

Drumul, care duce la Centrul Cultural Nae Ionescu, inaugurat în 1986, este binecunoscut de conaționali, pentru că tradiția deceniilor de activitate culturală, artistică și sportivă, precum și celebrarea sărbătorilor calendaristice religioase, atrage magnetic pe toți cei care poartă doruri mioritice, atât din Ontario, dar și din alte provincii canadiene. 
Pe lângă peisajul absolut minunat: vegetație luxuriantă, râu și pădure, românescul își spune cuvântul prin troița ridicată, prin capela „Sf. Maria” și prin operele realizate de sculptorul Nicăpetre: busturile din marmură ale lui Eminescu și Nae Ionescu și Rotonda Scriitorilor din Exil.

Cel mai important eveniment la Hamilton, cu o tradiție de peste treizeci de ani, este Săptămâna Culturală, prilej pentru sute de români din Canada, Statele Unite și chiar România să se întâlnească și să petreacă laolaltă, să facă excursii la obiective din zonă (printre altele Cascada Niagara) și să participe la manifestările culturale, artistice și sportive.

Zile profund românești pe pământ canadian, zile cu vibrații tricolore și arome tradiționale… 

Ca și în alți ani, organizatori și moderatori ai momentelor literare au fost părintele-poet Dumitru Ichim și directorul ziarului Observatorul de Toronto, Dumitru Puiu Popescu. 

Anul acesta au avut loc lansări de carte, un mic concert Muzidava, sceneta „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit…” și programul de romanțe al corului Asociației din Hamilton.

Am avut bucuria să particip atât ca autor al propriilor cărți, dar și ca editor Siono, alături de alți scriitori: Luisa Apostol, Suzana Tanase, Paulina Popescu, Gabriela Casineanu, David Kimel, Mike Popescu, Sorin Finchelstein, etc. 

Au performat: pianistul Michael Husu, cântăreața Mihaela Dragomirași, iar sceneta a fost interpretată de Aura Balasa și Ion Damian. 

La eveniment au fost prezenți consulul general al României Oana-Raluca Gheorghe și consulul Titov Gherghe.

Săptămâna Culturală din Hamilton, petrecută în luna iulie, este un exemplu din zecile care se întâmplă an de an în babilonica metropolă pe care o locuiesc. 

Canada, ca și orice alt loc pe pământ, poate să fie așa cum ne-o croim. În definitiv noi plantăm iarba din curtea proprie, indiferent unde este așezată.

A fi român nu înseamnă a trăi în România, pentru că geografia ne definește atât cât îi permitem. Și, dacă acum douăzeci și unu de ani, când am ajuns în Canada mă întrebam ce voi face eu, profesor de limba și literatura română, într-o țară de ingineri – zona Ontario este foarte dezvoltată industrial – în timp mi-am găsit răspunsul: la Școala internațională predând românește, lucrând via online pentru țara în care m-am născut și scriind. 

Articol apărut în revista UZP – Publicație editată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
(revista tipărită)