„Nu toate familiile sunt la fel.
Unele sunt mici-mici,
cât o casă de pitici,
cât o nucă ori cât o alună
De aceea nu e loc pentru tătici.”

De câteva zile mă gândesc la cartea autoarei Em Sava „Promisiuni pe o frunză de arțar”, un roman concentrat pe stări, o poveste răscolitoare în care fiecare personaj ascunde o dramă interioară ce va încolți încetul cu încetul în sufletul cititorului.

Am ales să iau o pauză de la lectură după romanul Emei și asta pentru că adevărurile din această carte apasă destul de greu, mai ales dacă ești un om plecat din țara ta, așa cum mă găsesc eu. Nu ai cum să nu empatizezi cu personajele, nu ai cum să nu le trăiești emoțiile, suferința, și da, nu ai cum să nu plângi.

Scriitoarea Promisiunilor te întovărășește până la capăt, uneori mângâind, alteori dezmembrând și ultima treaptă de speranță de care te mai poți agăța, redând astfel un context cunoscut, lumi cu două fețe, suișuri și coborâșuri ce fac natural parte din viață.

„Românca își ține bărbatul lipit de ea chiar și atunci când împarte cu el iadul. De dragul copiilor, zice. Însă ei sunt primele victime. Crescuți în răcnetele de luptă ale părinților, ies ciuruiți ca niște strecurători, veșnic soldați ai liniei întâi. O viață nu le ajunge să-și acopere apoi rupturile din copilărie”.

Se pendulează mult între două țări, între două destine, între două societăți, iar Em Sava reușește să creioneze o poveste de dragoste folosindu-se cu naturalețe de un stil viu, aproape poetic și de o sensibilitate aparte.

„Granița ce-și ținuse cuminte gura închisă până atunci s-a deschis ca proasta, cu mirare. Scurt. Cât să decoleze avionul de la București, împărțind dragostea lor în două jumătăți perfect egale, repartizate fiecare la câte un capăt de lume.”

Promisiuni pe o frunză de arțar rămâne în sufletul cititorului ca o linguriță de dulceață de cireșe amare într-un pahar cu apă rece, o madlenă ce răscolește, o notă pronunțată pe un portativ muzical, un dor după tinerețe, după iubire, după speranță. Un roman ce dezvăluie foaie cu foaie, un voiaj pe sub ape, unde nimic din ceea ce este promis nu înflorește cum te-ai fi așteptat.

Mulțumesc scriitoarei Suzănica Tănase. Scrie românește, trăiește în Canada – am cunoscut-o în 2018 la ToroFest, la lansarea „Pașilor”. Am plâns citind „Grădina Sofiei”.

Cronică apărută în Coolt Neamț

https://cooltneamt.ro/cronica-de-carte-promisiuni-pe-o-frunza-de-artar/?fbclid=IwAR0PgECUAYFVWowwD_UFDwZCAge7B6OvgqbYI6plfDFBRB5cZBaVDeg_tbo