„Viața râde de tine prin coincidențe”, spune scriitoarea și prietena mea a cărei admiratoare devotată mă declar.

Citind aceste cuvinte, am zâmbit. Era momentul când începeam a aprofunda cartea ei ,,Promisiuni pe o frunză de arțar”.

După 3 ore, când am terminat-o, le-am recitit și am oftat. Între timp, cuvintele așezate de Em, intr-un mod unic, m-au trimis, fără ca ea să bănuiască, prin coincidențele vieții mele tinere, pe care de multe ori le-am închis cu șapte lacăte.

În timpul lecturii am avut companie, pe rând. La zâmbet Toto, la oftat Roua. Mi-am îmbrățișat cu gândurile bune viața de acum și cartea asta minunată pe care v-o recomand din toată inima. Ce găsiți între coperte?

O poveste amplă scrisă de parc-ai trage un fir dintr-un scul al norilor, atât de ușor îți intră-n suflet, ca mai apoi să se despartă-n alte povești și să se-ntoarcă la matcă. Eu m-am întors, citind, în vremuri care nu mi-au fost confortabile, în care m-am așezat, tot pe rând, ba pe talerul iubirii, ba pe cel al suferinței, ba pe cel al binelui sau al deznădejdei.

Am trăit cartea asta ca și când eram protagonistă, deși, dacă o veți citi, veți vedea că nici vorbă să fi avut un destin atât de frământat ca personajele. Dar sunt multe coincidențe, în ceea ce mă privește. Râsul vieții! Daaa!

Em scrie că nimeni alta. ,,Ana”, cartea ei de căpătâi, cu care ne-a dat șah și mat la așteptări, e o capodoperă pe care iar mi-aș dori s-o aveți. Le găsiți pe site, la editura Siono, dacă veți fi curioși. Dar eu n-am scris aceste cuvinte să-i fac ei reclamă, deși merită. Am scris cât să-i spun c-am citit-o în spiritul cărții – când examenele copiilor ne tulbură pe toți, chiar și pe aceia care n-au nicio legătură cu ele, când ecourile grevei profesorilor încă se aud, când la balul de sfârșit de an încă se duc fete și băieți, precum Ingrid și Matei, și când ochi albaștri îmi zâmbesc din casă:

-E mai frumoasă decât prima carte a lui Em, iubire? Mai frumoasă ca ,,Ana”?

Iar eu îi zâmbesc, uitând oftatul, ca e la fel de frumoasă, ca prinde-n ele omul cu suflete cu tot și, un timp, rămâne fermecat.

,,Nu toate familiile sunt la fel

Unele sunt mici-mici, cât o casă de pitici, cât o nucă ori cât o alună, de aceea nu e loc pentru tătici”, spune Em Sava

În familia cuvintelor tale am intrat cu delicatețe și eu, Em. Și nu plec, căci îmi țin de cald, îmi țin loc de amintiri, îmi aduc trecutul și prezentul în împăcări nesperate, cât să știu că pot dărâma talere, cât să nu mai mă sui pe ele, pe rând. Îți mulțumesc că ne-ai promis o altfel de lectură.

Încăpățânată cum sunt, și obsedată de ,,Ana” ta, tot am găsit congruențe, chiar și în modul de a le redacta, prin faptul că mereu dai putere unor personaje feminine, putere la care eu doar visez.

Iti mulțumesc și te felicit, dintr-o zi a soarelui!

Cu prietenie, te îmbrățișez!

Spune Adriana mea. Și o numesc așa, pentru că are har și dar. O cunoașteți cu toții pe Povestitoare. E frumoasă și are un caier magic de poezii și povești. Da, este vorba despre Adriana Tîrnoveanu, care a citit „Promisiuni pe o frunză de arțar.”