Vin atât de rar pe aici, încât găsesc WordPress-ul schimbat, neprietenos ca zilele acestea de toamnă târzie. Nu mi-e trist, mi-e bine și cald în casă. Dar FB-ul îmi amintește un moment trist. La Cluj, în 2019. Anii trec.

O fotografie ca oricare alta, o imagine de un eclectism care, nu știu de ce, mereu mă surprinde – o îmbinare dramatică de stiluri arhitecturale și culori ale unui Cluj în care speranța-mi se chinuia să-și închege forțat optimismul prin zăbrele lacrimilor sistematic zdrențuite de un pesimism sibilinic, indus de o parafă medicală. O simplă parafă medicală. Ultim pion pe tabla de șah: mat! Și totuși am tras aer în piept, făcând pauză câteva clipe de la durerea acelor zile – un status quo permanentizat – și-am surprins orașul descărnat și dezbrăcat. Un sfârșit de noiembrie greu de trăit. Plumbuit și amar, spălat de ploi, nesigur pe el.

Clujul lui 2019