
Un an se încheie, făcând reverență celui care se apropie festiv, nou nouț, cu zile impecabile, neîncepute, ca un pachet de cărți de joc nedezlipit. O emoție clipește-n paharul de șampanie, iar artificiile colorează cerul orașului. Pragul dintre ani îl simțim prin bilanțuri și promisiuni, ca o nouă șansă pe care ne-o dăm noi înșine.
Cutume și superstiții: lenjerie roșie, bani în buzunare, boabe de struguri, cuvinte rostite când orologiul pragului dintre ani bate, și cine știe câte or mai fi… Omul încearcă să înduplece soarta, s-o vrăjească, s-o croiască după chipul și asemănarea binelui lui. Un an nou – un om nou. Un an bun – un om bun.
2023 a trecut. Pentru mine a fost anul celor mai multe călătorii. Am fost mai multe zile plecată decât am stat acasă: România, Austria, Germania, Cehia, Belgia, Grecia, Statele Unite, Cuba – în unele dintre țări (Cuba și State) am fost de mai multe ori.
Anul mi-a fost rodnic și bun. N-am publicat carte nouă, ca în anii anteriori, dar am fost parte din antologia „Un nou început” și am definitivat proiecte și muncit la altele care, cu ajutorul lui Dumnezeu, se vor finaliza în anul ce așteaptă în culise să intre pe scena vieților noastre.
A fost un an încărcat și drag, un an în care am cunoscut mulți oameni – unii au intrat solid în viața mea cu poveștile lor. Căci suntem povești umblătoare, suma amintirilor și emoțiilor noastre. Suntem iubiri condiționate și necondiționate. Ne iubim ca într-o rugăciune copiii și părinții. Creștem iederă în relațiile noastre
Mai e puțin și cifra se schimbă, 3-ul se transformă-n 4. Și vă doresc… Vă doresc ca 2024 să vă fie cel mai bun an de până acum! Să vă îmbrace cu haina liniștii sufletești și a iubirii! Să fiți sănătoși și să găsiți bucuria fiecărei zile, indiferent de previziunile meteorologice ale sorții!
La mulţi ani!
LikeLiked by 1 person
An Nou cu multe bucurii și împliniri, Adrian!
LikeLiked by 2 people
Îți doresc un nou an minunat!
LikeLiked by 2 people
An Nou fericit, Mugur!
LikeLiked by 2 people
An Nou fericit și la mulți ani!
LikeLiked by 2 people
An Nou cu multă bucurie și sănătate! La mulți ani!
LikeLiked by 2 people
Mulţumesc de urare. Să-ţi fie căt se poate de bine! La mulţi ani!
LikeLiked by 2 people
An Nou bun și cald! La mulți ani, Dragoș!
LikeLiked by 2 people
Să fie și să ne fie așa! An Nou cu bine și doar cu bune! Mulțumim, Em!
LikeLiked by 2 people
Bucurii peste bucurii, zile bune peste zile bune! La mulți ani, Potecuță dragă!
LikeLiked by 2 people
Să te audă Dumnezeu ! 🙂
La Mulți Ani 2024 !!! 🙂 🙂 🙂
LikeLiked by 2 people
An Nou fericit, multă sănătate și bucurie!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc , la fel și domniei tale ! 🙂
LikeLiked by 1 person
La mulți ani, Em!
LikeLiked by 2 people
An Nou cu multă, multă bucurie!
LikeLiked by 2 people
Thanks for sharing
LikeLike