Promisiuni pe o frunză de arțar – Em Sava

Când primești o recenzie superbă de la un cititor profesionist. Mulțumesc, Ana!

„Cred că deja știți că am fost foarte impresionată de Ana, romanul scris de Em Sava, autoarea româncă stabilită acum mulți ani în Canada, o monografie reușită a satului transilvănean din secolul trecut, dar și o poveste plină de emoție, inspirată din viața bunicii autoarei.

Apoi, povestirile din Orizuru și versurile din volumul Fluturi și alte frunze nu au făcut altceva decât să îmi confirme valoarea artistică a operei sale.

Având în vedere cât de mult m-a impresionat Ana, nu mă așteptăm ca noul roman, Promisiuni pe o frunză de arțar, să îmi genereze o serie de emoții atât de intense ca romanul amintit. A fost de impact chiar și prima atingere – coperta, deosebită din punct de vedere estetic, îmbină un fundal magenta-închis extrem de catifelat la atingere cu fontul și frunza argintie, strălucitoare. O plăcere pentru cei care apreciază acest tip de detalii.

Aceasta nu e doar o carte. E un fel de cufăr încărcat cu senzații, cu lumini și umbre, ca și cum, deschizându-l, te trezești în filmul unor vieți străine, însă care, departe de a te lăsa indiferent, cheamă amintiri de peste ani, nu prin nostalgie, atenție! Lumea anilor ’80 românești nu are nimic idilic în portretizarea sa, fiind descrisă cu tot realismul. Tocmai de aceea îți amintești secvențe vechi, parcă din altă viață, furia și neputința unui popor ținut prizonier.

E ca și cum povestea lor, a lui Matei, a lui Ingrid, Anca, Thea, Maria – povestea lor, cumva, chiar dacă n-are nici în clin, nici în mânecă cu a ta, se intersectează pe undeva. Deodată răsună la radio o piesă care îți amintește de tatăl plecat din această lume. I don’t wanna talk about it… cântă Rod Stewart și Amy Belle…

Și chiar dacă nu vrem să vorbim despre una, despre alta, trebuie să ne permitem să facem pace cu lucrurile care au fost…

Revenind la poveste, cum spuneam, nu mă așteptam să regăsesc intensitatea emoțiilor din Ana. De data aceasta, vorbim de o lume pe care o cunoaștem, unii dintre noi și-o mai amintesc, iar cei născuți după 1989 o pot înțelege mult mai bine citind această carte. Nu e o carte despre comunism, e o carte despre oameni. Nu știu cine a inspirat poveștile de viață din Promisiuni…, poate oameni specifici, poate un pic din fiecare dintre românii noștri, trăitori înainte și după căderea comunismului, după care unii au orbirea să suspine. Poate fiecare știe o Ingrid, o femeie rămasă singură să crească un copil sau mai mulți, chiar fără destinul ei tragic. Un Matei indus în eroare, un cuplu shakespearian atât de real. O femeie eroină – Anca, mama lui Ingrid. Câte femei în vârstă nu-și cresc și în zilele noastre nepoții rămăși nu orfani, ci lipsiți de prezența părinților plecați să muncească departe? Thea – adolescenta care face față bullying-ului atât de întâlnit azi din partea odraslelor parveniților, care se cred speciale – și da, mă refer mai ales la fete, cum bine a punctat autoarea în roman. Thea se refugiază în lumea ei, Anca se zbate pe toate planurile pentru a o proteja, iar, deodată, trecutul se desface ca o cochilie, unind cei peste 8000 de kilometri dintre Canada și România, dintre Toronto și Norești (denumirea simbolică sub care autoarea a trecut cel mai important oraș transilvănean), între tată și fiică, despărțiți de soartă, reuniți tot de ea.

Scriitoarea Em Sava este posesoarea unui condei special. Prin modul cum îmbină firele narative, prin însuși modul de punere în scenă a acțiunilor, ideilor și emoțiilor transmise reușește un efect întâlnit numai la marii scriitori. Se spune pe la colțuri, în special de către persoane care au citit cărți românești contemporane mai puține decât degetele unei mâini, că literatura română contemporană nu e valoroasă. Sunt foarte mulți scriitori care infirmă zdrobitor această idee preconcepută, dar pentru că tocmai am terminat de citit acest roman, le recomand tuturor dezamăgiților să ia o porție de talent și măiestrie în ale scrisului marca Em Sava.

Realități surprinse cu acuratețe, dar nu ostentativ – nimic nu îți este prezentat cu intenția de a șoca, întâmplările sunt plauzibile, personajele excelent creionate, psihologia lor redată cu finețe. Aș vrea să văd ecranizate romanele lui Em Sava, dar e nevoie de o cinematografie mult mai rafinată decât cea cu care ne-au obișnuit cineaștii zilelor noastre.

Cartea conține multe detalii care vă pot scormoni amintiri și trăiri nu întotdeauna ușor de gestionat, însă, odată ajunși la finalul cărții, eu cred că o veți pune jos ca și mine, cu un zâmbet pe față”.