Cu cât doare mai tare, cu atât mă ascund mai bine.
Urlu, dar nu mă aude nimeni.
Am murit, dar sunt vie – blestemul de-a trăi mort.
Nici Dumnezeu din ceruri nu mă poate ajuta, sau nu vrea, sau nu poate, sau nu e acasă, sau pur și simplu nu există.
Nimeni nu mă poate ajuta. ridica. păcăli că va mai fi vreodată vreun soi de bine.
Doliul a acoperit pădurea, orașul, strada, țara.
Inima e un bolovan și s-a mutat în stomac. Se mută necontenit înspre gât, sufocant.
Fericirea s-a rupt în paișpe, a luat cu ea liniștea și s-au autoaruncat la gunoi.
Aștept cu drag și dor să nu mai respir. Dacă viața e trecere, să treacă odată.