• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Author Archives: sweet & salty

azi despre ieri când era mâine

25 Friday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam, Întâmplate sau nu...

≈ 15 Comments

Eram îmbrăcată într-o rochiță roșie cu buline. Aveam un guleraș alb, mătăsos și două cozi împletite strâns de mama, cozi pe care le antipatizam din tot sufletul. Abia așteptam să cresc mare să le harșt – tai.
Dar mama îmi repartiza în fiecare dimineață părul în două părți simetrice și bine determinate printr-o cărare clară, apoi fiecare la rândul ei în trei șuvițe egale pe care le împletea strâns, extrem de strâns, ca nu cumva vreun fir de păr să aibă cel mai mic gând de evadare. Eu n-aveam niciodată răbdare să aștept ca operațiunea să ajungă la bun sfârșit și, de obicei, calculând greșit timpul, mă smuceam să plec. Durerea îmi amintea că părul meu e încă mâinile mamei care nu avea de gând să îi dea drumul decât atunci când își termina epopeea, punând punct fiecărei cozi cu un elastic foarte bine strâns.

Nu aveam gânduri de prințesită, să-mi pun părul nu știu cum, sau să fac nu știu ce. Nu. Părul era acolo pe cap, așa cum îl avea toată lumea și singurele mele probleme cu el erau că nu aveam timp să stau la împletit zilnic și că mă durea când mă trăgea mama de el. Deși sărăcuța era extrem de eficientă și grijulie. Însă la ora aceea toleranța mea la durere se afla cam pe la zero, iar eu eram extrem de neastâmpărată.

Mama e un om foarte talentat și cu bun gust și îmi cosea niște minuni de rochițe, una mai frumoasă decât alta. Chinul lumii era însă pentru amândouă să stau la probă, că ori voiam să merg la baie, ori mă mânca pielea exact atunci când materialul era firav prins în ace pe mine și, nu doar că mă înțepam, dar mai primeam și câte o scuturătură, pentru a da câteva minute de pace mâinilor harnice ale mamei.

În ziua aceea m-am proțăpit în fața oglinzii și am început foarte atentă să mă studiez. Mi-am inventariat cu foarte multă seriozitate trăsăturile, încercând să ajung la mine cea de azi. Ardeam de curiozitate și trebuia să știu atunci, exact în acel moment, cum voi fi eu când voi fi mare. Nu îmi amintesc exact ce treabă avem cu mine mare, ori dacă intenția mea era să schimb ceva în caz că întâlnirea cu mine m-ar fi dezamăgit în vreun fel. Îmi amintesc doar că eram sigură că pot, că era doar o chestie de timp și de gândit. Saltul în viitor, unde nu aveam nici o intenție să rămân de tot, era ceva perfect realizabil, cu puțin efort din partea mea. Eram ok să fiu deocamdată mică, pentru o listă de motive la care nu aș fi renunțat, însă, așa, cinci minute, aveam să trec iute pe la mine mare, pentru că îmi amintisem că într-o zi voi fi mare. Apoi aveam să revin la ale mele.

Și am avut dreptate. Am făcut pasul acela de-atunci, pentru că ziua când mi-am amintit de mine mâine a ajuns la mine nealterată. Poza fetiței în rochiță cu buline e clară și completă, mai fidelă decât orice selfie etrem de studiat pe care mi l-aș face acum. Pulsează stins ora de după-amiază, în soare ce se scurge moale prin jaluzele. Aud lătratul jucăuș al lui Grivei în curte și vocea mamei undeva în bucătărie. Camera miroase a vară și a noi și a acasă. Văd în oglindă porii materialului roșu cu buline albe, genunchiul drept zdrelit și ochii. Privirea mea curată, curioasă și căprui.

Toate au ajuns la mine conservate perfect, pentru că m-am concentrat tare tare să țin minte acel moment.
Și imaginea aceea s-a tatuat ieri într-un mâine ce e azi.

Zi de vară până-n seară

24 Thursday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Întâmplate sau nu..., File de jurnal

≈ 29 Comments

black-thistles-4-erin-boyle-gardenista

Azi e joi și vreau să scriu despre luni. N-o să uit ziua de luni prea curând. Nu c-a fost luni, dar câte-o zi e zăludă așa, degeaba. Parcă ajunge accidental în calendar. Ar fi fost iremediabil proastă, infernală de-a dreptul, dacă n-aș fi primit o veste bună care mi-a umplut bateriile și pornit motorașul la viteză maximă. Ziua de luni a fost de fapt o zi foarte bună, deși a fost una din cele mai proaste zile pe care le-am trăit vreodată.
A început de dimineață că cine se scoală de dimineață… prinde rush hour. În general cam așa m-am mișcat: un pas înainte și trei înapoi toată ziua, până când a venit vestea de care ziceam. Brusc planetele au părut să se alinieze, soarele să strălucească normal, nu ca un nebun cum o făcuse până atunci, lumea a redevenit simpatică, mașina mea cooperantă, aglomerația prilej de ascultat știri și muzică. Adică s-a reinstalat așa-zisa normalitate. Cel puțin așa părea. Însă, când o zi e hotărâtă să te pună cu botul pe labe, o face. Ceasul rău, pisica 13 intră în acțiune.

Eram la Gym, la YMCA, la una din cele mai frumoase locații pe care le-am văzut. Au tot ce-ți poți dori, mai multe săli cu aparate de gimnastică, mai multe studiouri unde se petrec concomitent clase, bazin mare de înot, jacuzzi, saună etc. Foarte mare, modern și frumos. Long story short, la minunăția asta de sală cineva mi-a spart lacătul de la dulap și mi-a furat telefonul și portmoneul. Cum în tot răul este și un bine, mi-a lăsat cheile de la mașină. Ar fi fost interesant să rămân și fără mașină. Sau și mai interesant și fără haine (eram la saună) ca Nică al lui Creangă.

A doua paranteză e că aici nu se prea fură. Adică de multe ori lumea își trântește lucrurile în dulap și închide ușița fără nici un stres, iar, când tu vrei să găsești dulap liber, dai peste ele. Închizi ușa și cauți altul. Lumea e mult mai neglijentă cu lucrurile. Își lasă chiar și mașinile deschise. Am pățit că m-am urcat într-o mașină asemănătoare cu a mea și, doar când am vrut să bag cheile în contact, am văzut că atârnau niște chestii ciudate rău la oglindă și m-am uitat cu atenție în jur și nu. Nu era deloc a mea. Am ieșit iute-iute. Nu era nici măcar aceeași marcă, să pot avea scuza că sunt identice. Semăna culoarea, era cam aceeași mărime și aproximativ parcată unde îmi aminteam eu că o lăsasem pe a mea. Și da, vorbeam la telefon.

În fine. După ce am trecut eu de șocul inițial, că nu-mi amintesc să mi se fi furat ceva vreodată, am realizat că am rămas fără telefon. Nasol-nașpa-horror! Că fără „deșteptul” meu, am rămas și fără juma’ de creier. Am realizat că nu știu nici un număr de telefon, cu o singură excepție: al meu. În fine, lucrurile s-au rezolvat în mare parte. Nu o mai lungesc cu detaliile despre ce a urmat. Că poliție, telefoane multe, drumuri să refac ce era urgent, respectiv permisul de conducere și cel de sănătate, să anulez cardurile. Sigur că am pierdut o tonă de poze și aveam motiv de bocit că era un telefon bun. Din fericire nu a putut să intre în el pentru că avea un sistem de autodistrugere care se declanșa când era furat.

Episodul doi.
Marți m-am dus din nou la sală, deși inițial am zis că nu mai calc acolo în vecii, vecilor, dar n-am vrut să dau și mai multă putere răului. Renunțând la rutina mea însemna să fiu și mai păgubită decât am fost inițial. Frica trebuie luată de coarne și învinsă. Surpriză! Discutând cu alte persoane, am aflat că era „epidemie” de spargeri de genul acesta, că se bănuiește o bandă organizată în spate, că poliția supraveghează.

Peste o lună aveam să aflu că două românce se ocupaseră de „curățarea” dulapurilor.

Asta se întâmpla în vara lui 2017, am schimbat sala de GYM de atunci. Siguranța și liniștea pe care le avusesem până atunci nu le mai am.
Răul lasă amprente, dar cred și sper să fie bumerang pentru cei care-l produc. O fi? Ce ziceți? O fi ca în basme că binele învinge răul și adevărul iese întodeauna la suprafață?

Formulă magică: nisip

23 Wednesday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Fluturi și alte frunze...

≈ 12 Comments

US12_SUN0991.jpgMi-ai desenat chipul pe o plajă-n Cuba și-ai construit un castel.
– Primul val ți-l transformă-n oi ce pasc scoici, am râs.
Mi-ai lipit pe talpă promisiuni.
– Nisip… am zis neîncrezătoare.
– Nu. Praf de stele, mi-ai răspus serios.
Și valul ocolește castelul, așezat după formula lui a fost odată ca niciodată.

Flash – Nisip

Celesta acrofobie

22 Tuesday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Fluturi și alte frunze...

≈ 10 Comments

dbd3f690feb79d353ef327bcc5cd18ff

Ești vinovată și-o știi bine!
Io-n înălțimi m-aș avânta.
Dar ghici de pot? Ghici ce mă ține?
Exact, e simplu: dumneata.

Aș vrea să urc înalte piscuri,
cu parașuta aș sări.
Echilibristică aș face…
Precum un vultur aș pluti.

Dar pot? Mă ia cu amețeală
și gândurile-mi fug zălude,
Mi-e rău și mă cuprinde frica
și mi-e-ntuneric. Da. Pe bune!

De ce? Că dumneata n-ai treabă.
Pe umeri mi te-ai cățărat
și, dacă urc vreo zece trepte,
din trei mișcări, te-ai panicat.

Am încercat să scap de tine.
În CN Tower m-am urcat,
în turnul de oțel al Franței
și peste tot unde-am umblat,

C-așa marchează omenirea,
orașele cu ștaif în lume:
Cu o clădire până-n stele.
Să iei bilet! C-are renume.

Tu nu urci însă nici plătită.
Te uiți cu jind de jos, din vale
că siiiiigur, strugurii ți-s acri.
Ai vrea și tu. Normal. Ți-e jale.

Doar tu! Doar tu ești vinovată!!
Nu vrei să urc în munți, spre zări…
Așa c-ajung numai cu gândul
deși-s mereu cu capu-n nori.

Taxiul galben

21 Monday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam, Sava-rine

≈ 14 Comments

101966c2b1280c8006ce2937f38470a0Se urcă iute. Se grăbea. Ea mereu se grăbea. Parcă timpul ei nu ar fi avut aceeași elasticitate ca și al celorlalte persoane. Avea în telefon o listă lungă de la toate companiile de taxi din oraș. Just in case.
Se urcă în prima mașină, cu ochii în telefon. Anunță scurt adresa, fără să privească șoferul. Trebuia să ajungă neapărat la ședința aceea… Ora era imposibilă, iar străzile orașului gemeau de mașini bară la bară…
– A venit iarna, auzi vocea din față.
– Aha! mormăi monosilabic, fără să ridice ochii, pentru a descuraja eventuala dorință de conversație a șoferului.
– E trafic, încercă din nou vocea masculină și îi explică cum folosește scurtături, ocolind arterele mari, sufocate de circulație.
– Mda! răspunse din nou, mai încet de data asta și ușor iritată. Scria un e-mail. Nu avea poftă de conversații cu șoferi de taxi plictisiți.
Omul tăcu. „În sfârșit!” gândi recunoscătoare și termină e-mailul.
Ajunsă la destinație plăti, fără să dea atenție figurii bărbatului, apoi urcă în viteză scările.
„Toate taxiurile sunt la fel…” o străbătu un sfert de gând. N-avea timp. Deloc. Viitorul ei depindea de această ședință. Muncise mult și avea încredere în ea. Știa că ideile ei…
Intră în anticamera sălii de întâlnire. Mai era aproape un sfert de oră până să înceapă. „M-a adus bine!” gândi. Un cuțit de gheață îi înmuie genunchii când realiză că mapa de piele pe care o ținuse lângă servietă îi lipsește. „Sunt desființată” gândi alb. „Ce mă fac???”:
– Taxiul… răsuflă cu panică. Făcu stânga-mprejur și alergă. Lift, scări. Nimic. Panică totală. Se opri descumpănită. În stație erau aliniate soldățește vreo zece taxiuri.
Ceru ajutorul portarului.
– Să sunăm la firma de taxiuri! Cu ce firmă ați venit? o întrebă.
– Nu știu. Am urcat în prima mașină disponibilă.
– Nu ați văzut ecusonul șoferului?
– Ăăăă… Nu am fost atentă la șofer.
– Ce culoare avea taxiul? Poate așa găsim firma.
Îl privi neajutorată, fără să răspundă.
– Ah! Chitanța. Pe chitanță…
– Nu am luat chitanță, răspunse cu ochii în jos.
Portarul se uită descumpănit, scărpinându-se în cap, cu speranța, poate, că mișcarea prietenoasă a degetelor butucănoase va elibera ceva idei.
Mai erau zece minute până să înceapă ședința, iar ea era în plop. Transpirase rece. Atâta muncă! Ufff!
Alergă înnebunită pe stradă, luând fiecare șofer de taxi în parte și explică și întrebă. Dar obținu doar ridicări din umeri.
– Păi, cum nu știți cu cine ați venit? o ironizară vreo doi.
La ultimii plângea de-a binelea. Începuse să fulguiască agresiv și aproape căzu când reveni topită de nefericire în clădire. Pierduse tot.
Peste un minut începea ședința. O să se scuze și… asta e. Șansa vieții ei se dusese la gunoi. La baza scării își văzu deodată mapa în prelungirea mâinilor unui bărbat pe care nu-l văzuse niciodată.
– Am strigat după dumneavoastră, dar nu v-ați oprit. Vă spuneam că v-ați uitat mapa, auzi ea zâmbind vocea pe care o recunoscu imediat. Era șoferul de taxi căutat.
Luă mapa privindu-l cu toată recunoștința lumii și citi în ochii lui că e un om bun, extraordinar de bun. Un înger luase forma unui șofer de taxi.
Intră în ultima secundă, când toți directorii erau așezați în jurul mesei, așteptând să-i voteze ideile, să-i asculte expunerea. Cu adrenalina pulsându-i în palme, cu credință în ea și în miracole, începu hotărât să vorbească. Cuceri mințile strălucite din jurul mesei și obținu poziția visată.
Ieși cu un zâmbet sărbătoresc. Un taxi galben fusese șansa vieții ei. Un taxi…

Flash – Taxi – Em

Perfecțiune

19 Saturday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Fluturi și alte frunze...

≈ 11 Comments

b3df559a371f81fa930f415e538667bb--art-on-canvas-paintings-on-canvas

Am primit un glob
ținut într-un colț de ochi vecin cu lacrima.
Îmi pulsează în palmă. În formă de inimă.

Am primit un cadou perfect.
Rotund.
Și-am încercat să inventez roata
naivă, alergând în cerc.

La un capăt sunt eu, la celălalt e-Acasă.
Cum poate să aibă capăt un glob?
E plin de amintiri prin colțuri.
Cum poate să aibă colțuri un glob?

Metafora mea. Numele meu.
Definiție.
Zorul meu colorat în bule rotund curcubeu de săpun.

Iarna l-așez în bradul de Crăciun.
Vara îl ard în lut și-n soare
și-l rotunjesc ușor
într-o inimă albastră.

Jumătate de semn de întrebare

18 Friday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Fluturi și alte frunze...

≈ 30 Comments

x1

Ce-o fi vârsta? mă întreb,
că pare-a fi lucru mare.
Toată lumea are grijă:
câți ani am? câți ai? câți are?

„Uită-te în buletin!”
este-o vorbă românească.
Îns-aicea am scăpat.
Poate lumea să bârfească.

L-am lăsat acolo-n țară,
când de-acasă am plecat,
că așa e obiceiul
cu cel ce a emigrat.

O să zici c-am pașaport.
Da! Pierdut printre sertare.
Îl ating extrem de rar,
doar când trec peste hotare.

Și mă joc așa hai hui,
tu îmi spui că sunt frumoasă,
că am stele în priviri…
Anii trec, viața-i spumoasă.

Ne iubim ca doi copii,
astăzi este ca și ieri.
Ești puternic și transformi
Toamnele în primăveri,

iar când iarna vieții ninge
la ferestrele din noi,
sufletul mi-l iei de mână
și-mi săruți obrajii moi.

Suntem doi copii ai sorții
adunate două vieți,
sufletele împletite.
Ninși de-ai anilor nămeți.

Quote

Pași numărul doi — Texte pe față

17 Thursday Jan 2019

Posted by sweet & salty in pași

≈ 21 Comments

După volumul de debut „Pași”, Nicole și Alex își continuă povestea într-o nouă carte.

Pe locuri, fiți gata… Pași! Volumul al doilea al romanului este în lucru. 🙂

via Pași numărul doi — Texte pe față

Simplu: viață

15 Tuesday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând

≈ 17 Comments

x46
Un coș împletit, încărcat cu bune și rele, un coș din nuiele lucioase,
mustind primăvara din ele, un coș plin în care Dumnezeu conjugă verbul „a fi” la toate timpurile (întotdeauna la persoana a doua singular) și, când e plin, așază punctul.

Mda -de a baba oarba

14 Monday Jan 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam

≈ 17 Comments


De-a baba oarba pare un concept discriminatoriu și extrem de crud. Joc. Ce joc? O biată femeie ajunsă la vârsta senectuții este derutată de mai tinerii icși și igreci, care trebuie să fie prinși (nu știm de ce) fix de către doamna mai sus numită. În afara faptului că biata femeie ajunsă în cumplita iarnă a vieții, prestate greu probabil, are și o condiție medicală gravă: lipsa vederii. Adică e oarbă. Adică e și babă e și oarbă.
Medical am văzut că boala e numită cecitate. Părinții medicinei ar da-o înspre italiană, cieco it. înseamnă orb. Habar n-am de ce au nevoie stimabilii de acest termen, când orb vine din latinescul orbis și toată medicina medicinei începând de la primul fir de mușețel și până la cea mai sofisticată poțiune chimică are nume latinești. Dar… baba și prefectura, ori și mitraliera… Ce-mi pasă mie de etimologia cuvântului?
Realizez că biata femeie, la modul general vorbind, oricum exploatată milenar de colegu’ de planetă – bărbatu’, e surprinsă în istorie în ipostaze umilitoare. Copil cuminte și babă frumoasă, fost-ai lele cât ai fost, că acum ești babă… adică: numai babă să nu fii!
Deci, baba după ce că-i babă, mai e și oarbă și unii, (crudă-i tinerețea!) își bat joc de biata bunicuță lipsită de vedere și o răsucesc ca pe un titirez, ca să fie găsiți de ea.
De ce? Nu de ce, de cine. De ea! Refuz să scriu despre baba oarba.

(Cred că se vede că e o satiră. Sper.)

Tema săptămânii – De-a baba oarba – Em

← Older posts
Newer posts →

Categories

  • Ala bala portocala… (2)
  • Amalgam (109)
  • Întâmplate sau nu… (40)
  • Bucăți de gând (87)
  • Catchy (15)
  • Concurs (17)
  • De prin viață… (22)
  • Din bucătăria mea (15)
  • File de jurnal (141)
  • Fluturi și alte frunze… (88)
  • Geografie subiectivă… (87)
  • Imagini… (55)
  • Lume color (11)
  • pași (27)
  • Sava-rine (28)
  • Travel (36)
  • Travel – Brazilia (1)

Arhive

Recent Posts

  • Ai nevoie de corector? Ai nevoie de corector!
  • Pasi – roman de Em Sava & Axel — vavaly
  • gânduri
  • Ea
  • Început fericit!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,004 other followers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • Ala bala portocala…
  • Amalgam
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Sava-rine
  • Travel
  • Travel – Brazilia

Jurnal

  • Ala bala portocala…
  • Amalgam
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Sava-rine
  • Travel
  • Travel – Brazilia

Archives

  • February 2019
  • January 2019
  • December 2018
  • November 2018
  • October 2018
  • September 2018
  • August 2018
  • July 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • August 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014

Blog at WordPress.com.

Cancel