Nu înțeleg ce anume îi face speciali pe oamenii speciali din viața noastră. În principiu ei sunt la fel. Au mâini și picioare, glume sau filosofii de moment și ochi ce uneori scânteiază. Toți, în linii mari, sau mici, se conduc după constituția bunului simț, toți visează fericirea și mușcă furat câte o iubire mai mult sau mai puțin interzisă. Sunt iubiți și urâți, bârfiți, sau ignorați.
Toți oamenii se nasc, mănâncă, dorm și mor. Fiecăruia îi răsar visuri pe pernă dimineața. Toți privesc prin același tunel luminița pâlpâindă a speranței, care apune ultima. Labirinturile lor sunt la fel de întortocheat-încâlcite și toți le înjură cam pe la cinci după-masa. Când simt că nu mai au putere să-și care crucea.

În concluzie oamenii, posesori de mâini și picioare, de buze înzestrate cu vorbe, de ochi adaptați lacrimei, sunt copii la indigo.
Altruiști, egoiști, îndrăgostiți, disperați, fericiți, ori adânc deznădăjduiți.

Și atunci: ce anume îi face speciali pe oamenii speciali din viața noastră?

+

Hai să fugim în lume… de lume… până ne pierdem frunză cu funză…
E toamnă. Vezi?
A răsărit septembrie și ți-a grizonat ușor tâmplele… s-au copt merele… Sunt dulci strugurii…
Hai să fugim în lume… de lume. Să ne desfrunzim în copaci… dimineața.
Să ne întortochem unul pe altul, unul în altul, unul de altul… seara.
Iar oameni să fim puțin, doar cinci minute pe zi, cât să ne bem cafeaua.
Să ne înălțăm ramurile spre nori, cât de mult putem, și să râdem cât să ne fim soare…
Hai să fugim! Alege o barcă!

…și am pedalat amândoi mult… Atât de mult, că drumul s-a terminat sub roți și dizolvat apă. Am coborât de pe biciclete și brusc ne-au crescut aripi…. E drept, erau și câțiva nori pe cer, așa că nu aveam nici o scuză…

Noi: stăpânii absoluți ai clipei. Și ai amintirilor de prin buzunare…
MÂINE, cu ale lui planuri, timid se-ascunde sub semnul lui POATE. La umbră.
Incert. Rușinat. Dependent de un DACĂ. De un PROBABIL.
AZI și ACUM mi se zbat în palmă… palpabile, pufoase.

Le modelez cum vor mușchii mei și… ai tăi, dacă ai norocul să încapi în ecuație. Dacă…        Le modelez după regula MEA, fără gând de ce va zice lumea MÂINE, fără morală, ori convenție socială… Fără lege… fără…
AZI și ACUM mi se zbat în palmă…

Le modelez cu un pic de lacrimă, cu râs și dorință. Muzical și colorat. AZI și ACUM trăiesc după legea mea…  Încerc…

Ieri, rest de gânduri…
Mâine, balast de imaginație. Larvă în devenirea lui ACUM.
Așa cresc mari visurile în fluturi.

Jocul are patru pioni: AICI, ACUM, EU și TU.
Nu trișa!!!

MÂINE… nisip în clepsidră, la pachet cu povestea: „a fost odată ca niciodată…” și de va mai fi….  poveste se va povesti…. și-am încălecat…. ș-am spus… așa….

Gânduri învârtite pe sub mână. La negru…