Azi vă aștept la o cafea simplă. Poate cu o floare de salcâm.
După rutina mea.
Mă trezesc în fiecare zi și, înainte de cafea, pentru că e cald, ies să ud grădina.
Întotdeauna Fernanda e afară. O salut, apoi o sun pe mama, apoi ele se salută una pe alta prin intermediul meu, și apoi rămân cam o oră cu mama. Și vorbim până ce termin eu de îngrijit mica mea desfășurare verde.

Am pus iarbă și flori în majoritatea spațiului, dar am lăsat o fâșie (de dragul vecinilor) unde am plantat câteva vegetale: roșii, anul ăsta (pentru prima oară) fasole. În rest am busuioc, mărar, mentă și leuștean. Cele din urmă cresc singure în fiecare an.
Atât e inventarul grădinii din spate, dacă nu pun la socoteală cei patru pomi: măr, cireș, gutui și prun și tufele de liliac și mulțimea de flori din loc în loc.
Chiar și fasolea, trebuie să vă mărturisesc, a fost un accident. Am vrut să iau din aceea cățărătoare care face flori frumoase și acoperă gardul, Da, doar că eu nu știam că există două tipuri și am luat una pitică ce crește în cuiburi ca găina. Acum oi vedea ce va ieși, dar nu are aspirații de cățărător, iar eu am luat ce mi-a picat prima oară în mână.

Nu mă pricep la grădinărit și nu îmi place. Ce-mi place e, însă, ordinea. Așa că iarba e tunsă școlărește, grădina udată și roșiile copilite și legate.
Fernanda a insistat să punem roșii – ea ne dă în fiecare an răsaduri – ne-a zis că e păcat de pământ să punem doar iarbă.
Nu știu de ce e păcat de el, că mie îmi place să aleg din magazin legumele și fructele.
Dacă mă bazez pe grădina mea… 😀

Da, dar ea stă tot timpul în grădina ei, care e toată cultivată și aranjată, ca o farmacie, pe când mie ba mi-e cald, ba mi-e frig, ba mi-e dimineață, ba mi-e că mă dor șalele să mă aplec, ba mi-e că nu știu să manevrez mașina de tuns iarba. Și tot timpul mi-e că nu am vreme. Sunt super ocupată cu ale mele.

Mama spune că am grădină de jucărie.
Mama e varianta românească a Fernandei, așa cum Fernanda e versiunea portugheză a mamei.
Sigur, mama e mama și o iubesc de nu mai pot. Dar curajul și energia pe care le au ele nu se mai întâlnește în zilele noastre. Cred că sunt extraterestre. Nu am altă explicație.
Așa zice și Aida, fiica Fernandei. Noi obosim, uitându-ne la ele.

Și vă spuneam de cafea, dar m-am pierdut în zona verde.
Cu mama la telefon, ud în spate, apoi în față. Apoi sunt atentă să nu rămână apă în furtun și îl încolăcesc în dispozitivul lui. Abia după ce mi-am făcut datoria față de grădină, merg în bucătărie, unde macin cafea.
Și cana aia fierbinte și neagră e fericirea dimineții mele Cu ea mă apuc să scotocesc în virtual să văd ce se mai petrece și ce trebuie să fac prima dată.
Mă pierd în ce am de făcut și, cum clipesc, e după-amiază.
Voi? Cu siguranță aveți dimineți mai interesante.
La mine e domestic totul și cuminte. Doar azi am văzut un raton cu un ratonel, trecând strada. I-am văzut din bucătărie. Micuțul nu mergea destul de repede și mama s-a oprit și l-a luat de gât în gură și s-a dus așa de iute că, fotografiile pe care le-am prins sunt proaste și de la distanță.

La editură surprizele se țin lanț.
Vin de la tipar niște minuni de cărți pe care, dacă ajung în mâna voastră, o să le iubiți.
Eu. Și atât – de Aura Lupu
Fiica Zeilor – Nicolina Halgaș.
Zorile ochilor tăi – Ovidiu Ștefan
Copiii viitorului – Cristina Dinu.
Foarte bune. Sunt mândră de fiecare în parte.

Și pregătim o surpriză la editură – dar nu vă spun încă nimic. 🙂

Cărțile se găsesc în librării prin țară și în Franța la Galeriile Moldave.
Ce să vă mai spun?
E iunie. Vara a venit pe neștiute.
Cum e cafeaua pe la voi?

Dar din dar se face rai. Am o floare de iasomie. Virtual am primit-o și virtual o dăruiesc mai departe. Azi, la cafea, parfumul ei, mister și imaginea a două cărți care se coc la SIONO…

Știm cu toții cât de importantă e prima impresie. Recunoaștem sau nu, dar, de multe ori, această primă impresie poate fi pasul spre un nou destin. Sau ratarea unei uși deschise larg către noi.
Ocazia primei impresii o ai doar o dată. Și omul și cartea…
Veți spune că nu haina face pe om. Așa e, dar îl îmbracă.

La o carte se muncește foarte mult. Ani. Luni în cel mai bun caz. Merită să fii atent la fiecare detaliu când lucrezi la miracolul ieșirii ei în lume. Iar pentru mine, pentru noi, acest lucru este extrem de important, de aceea fiecare carte care a ieșit și iese la SIONO are o copertă profesională.

Cele două volume, care se pregătesc pentru primul lor zbor, au în comun un nume: Sasha Segal, despre care m-ați auzit vorbind de multe ori. Profesionalitatea și pasiunea cu care lucrează Sasha transformă fiecare copertă într-o compoziție, într-o ecuație perfectă nu doar cu manuscrisul, dar și cu autorul.
În acest caz e vorba de genuri diferite, însă ea a găsit fiecăreia mănușa potrivită. Ordinea în care le prezint este cea cronologică și alfabetică.

Cartea Nicolinei Halgaș zămislește lumea Transilvaniei anilor 500, în sud-estul Munților Trascău.  „Aici, pe teritoriul numit în prezent Piatra Craivii, a existat unul din centrele spirituale ale dacilor – cetatea  Apoulon, locuită cândva de  triburile dacilor apuli,  ultima fortăreață a lui Decebal cucerită de romani.” spune scriitoarea. Protagonista este zeița Bendis, întruchipată într-o fecioară ce locuiește singură în munte și aduce leacuri oamenilor. Și dragoste, și război, și mitologie, și descântece, vrăjitoare rele și zâne bune…

Aura publică cea de-a treia ei carte, un roman de data aceasta, așteptat, cu siguranță, de noi toți. Eu. Și atât este o carte foarte bine scrisă, o carte dură, inspirată de un caz real. Traficul de persoane a lăsat răni adânci în multe familii, în multe suflete, iar Aura exploatează acest subiect, gradând foarte bine acțiunea, conturând cu pricepere personajele, punctând întreaga compoziție cu imagini picturale din natură, contrastând metaforic, de multe ori, cu lumea umanului. Surprinde emoțiile și frica, întrebările, neputința și puterea de a renaște din propria cenușă.

Mi-e greu să nu vă dezvălui mai mult. Vă recomand din toată inima aceste două cărți. Sunt bune, bune.

Pe la mine a venit primăvara. În grădina din spate au înnebunit lalelele. În față sunt discrete și cu nasul pe sus, cu dinții strânși, abia clipind arogant și roșu.
Dacă fac abstracție de o dimineață plină de zăpadă, rătăcită fără sens, dar care s-a răzgândit verde până după-amiaza, aș zice că e cea mai lungă primăvară canadiană pe care am trăit-o pe acest pământ.
Și, dacă tot aduc în discuție, astăzi se fac douăzeci de ani de când am aterizat pe acest frumos și arțarian pământ și am făcut cunoștință cu întâia primăvară canadiană.
La prima vedere Toronto mi s-a părut urât, că eram bocită toată. A fost tare grea despărțirea și lungul, interminabilul drum de aproape o zi l-am plâns conștiincioasă, apoi m-am mirat de ce văd, am dormit și iar am plâns și tot așa. Douăzeci de ani au trecut de atunci.

La SIONO e ca în stupul de albine. Dacă ne-am putea clona ar fi minunat. Și dacă ne-am mai găsi ajutoare. 🙂
Care aveți timp și nu știți ce să faceți cu el… 🙂

Azi au plecat spre librării cărțile nou apărute. Sunt splendide. Cei care aveți pagină de FB ați văzut în fiecare zi cât de frumos sunt aplaudate de cititori.
Aș vrea să fie românul mai mare consumator de carte…
Din tot sufletul vă încurajez să vă cumpărați cărțile din librării. Știu că e mult mai comod să le comandăm online. Dar cui lăsăm librăriile? Dăruiți-vă această bucurie și SIONO vă dăruiește la rându-i o carte gratuită. Demonstrați că ați cumpărat o carte SIONO dintr-o librărie fizică și primiți una cadou.
Ce să vă mai spun? De Paști (cred că de mâine începe) au pregătit colegii mei pachete speciale de iepuraș.
Nu prea înțeleg ce are iepurașul cu sărbătoarea sfântă, cred că mai degrabă zburdă el haotic că e primăvară, dar hai să-l punem responsabil la cărți. 🙂

Noutăți? Da, firește că pregătim.
Eu acum sunt cu inima între filele Irinei Alexe. Deosebit de talentată. O să vedeți. Irina publică a doua carte cu SIONO. Și mai vin surprize: Aura Lupu (da, chiar ea), Nicolina Holgas, Irina-Cristina Țenu – tot la a doua carte SIONO.
Avem și poezie, un volum deosebit, semnat Ovidiu Ștefan, unde se vor regăsi și fotografiile talentatei mele prietene Simona Czene (Voichița).
Deci avem brațele pline. Însă timp de o cafea tot ne facem. 😉

Știu că e ora de cafea, care se mai vrea și literară, pentru că mereu am noutăți-cărți. Am și azi. Tocmai a venit poștașul și mi-a adus cărțile Irinei Alexe și Annei Timotin. Pe Irina o știam din Ro și tot am așteptat să ajungă la mine cartea ei „30+ și înfloritoare”. Mi-e tare dragă Irina. E un om fain și o scriitoare talentată, atât de talentată că am la activ niște nopți albe datorită sau din cauza manuscrisului pe care îl pregătim. Și rar mi se întâmplă să nu pot lăsa o carte din mână. Îmi place de nu mai pot. Dar toate la timpul lor. Vă spun doar atât: n-ai aer când o citești.

Anna trăiește, ca mine, în Canada și are doruri rotunde și românești, e autentică și adevărată și scrie cam ca o doină sau ca o baladă. Poem scrie. Dragoste scrie. Cei care aveți „Amintiri” deja știți. E frumoasă ca o declarație de iubire. E unică.

Și Nathalie trăiește în Canada și e mai tricoloră decât mulți tricolori de pe plaiul mioritic. Și i-a pus Dumnezeu miere și lacrimă și laser în voce. Unde zice Nathalie, cresc păduri și ghiocei. Și mi-a făcut bucuria să recite o poezie de-a mea.
E o valoare Nathalie și mi-aș dori tare să fim noi românii mai uniți și să ne iubim valorile.

Românii basarabeni se îmbrățișează și se bucură la prilejuri de sărbători cu foi de carte, cu teatru, cu cântec ori cu ale cele de-ale sufletului și spiritului. La noi mai verde… așa. Mai subțirel, mai printre dinți.

Și sunt pe țeavă trei cărți minunate ce se pregătesc de zbor. Contemporane, moderne, vis de primăvară.
Irina Magieka – Trăiri -poezie, Petruța Petre – O altă ea și Cosmisian – Lucette. Știu că le așteptați.
Mai e puțin.

Bon! Și acum, ca nuca în perete, dar extrem de canadian, vă arăt niște șoricei. Am vorbit ieri cu un prieten care mi-a trimis fotografii cu intrușii care i-au intrat prin șemineu. Și, pentru că mie mi se par diferiți de cei din România, adică mai grași și mai blănoși-pufoși, m-am gândit să trec de sila șoricească și să vi-i aduc la cunoștință. Sunt șoricei, dar sunt drăgălași. Grăsunei și cu niște fețișoare… Atâta că-s șoareci. 🙂

Acestea fiind zise, dacă nu v-am speriat cu șoriceii din dotare (nu-s ai mei, dar dacă ar fi tentați să se strecoare-n casa mea, așa ar arăta) vă urez să vă pice bine cafeaua și să iubiți iremediabil cartea.