Cafea cu puțină franceză

06 Tuesday Jul 2021

House-Mouse® Designs Coffee Break by Lea Fritts - Stampendous

O prietenă, văzându-l pe Andrei cum șorecăie pe la mine pe blog și pe pagina de FB (de fapt, ca să fim cinstiți și să respectăm adevărul, a tras o tură, o singură dată) a zis că vrea să-l traducă în franceză. Am zâmbit și firește că am fost de acord cu propunerea ei foarte drăguță și educativă. Acum câteva zile mi-a trimis traducerea și e așa de drăgălașă combinația de texte. O singură problemă a avut. Cu numele personajelor. Păi cum să zici Mâța-Câța și Miorlănel în limba lui Baudelaire? Zici și tu Grisette și Minou. Păi nu? Ca să și rimeze.
Eu vă pun o bucățică de Andrei cel somnoros, deși sunt departe tare de publicare, pentru că vreau să il desenez eu și e tare aventuros dumnealui, iar cu timpul știți…
E vorba oricum de șoricei și, unde sunt șoricei sunt și pisici. Aici e și un câine. Cum cine? Yogi Doggy, firește. E și o varză care dă putere șoricelului, doi gândăcei, o furnică, o vrăbiuță, un fluture ca o mireasă de frumos, dar ticălosss…

Despre SIONO nu vă mai zic, pentru că am senzația că vă plictisesc. Deși nume faine sunt în cuptor la copt. Dar, toate la timpul lor.

Acum o prezint pe Mâța-Câța, alias Grisette, în conflict deschis cu Yogi. Frate, ce afurisită!
– Yogi, mă cam plictisești.
Ce îmi spui sunt doar povești.
Sunt deșteaptă, grațioasă…
Eu sunt o valoare-n casă.
Sunt iubită, mângâiată…
Și teroare în Poiată.
Printre mii de șoricei.
Oho-ho și vai de ei
Când pornesc la vânătoare!
De-i ochesc… nicio scăpare.
Nu-nțelegi tu ce onoare
E să scapi de rozătoare.
Nu ai minte niciun pic…
Recunosc. Ești mai voinic.
Ce folos? De mă gândesc
Când ușor eu te prostesc.
Eu mă plimb pe unde vreau
Nu ca tine. Pa și Miau!

Am poftă de-un șoricel
O să mă grăbesc nițel
Să prind unul, poate doi
Să-i servesc și pe pisoi.
Miaauuu!

***

– Yogi, tu m’ennuies un peu.

Ce que tu me racontes, ce ne sont que des histoires.

Je suis intelligente, gracieuse…

Je suis une valeur pour la maison.

Je suis aimée, réconfortée et la terreur de l’étable.

Pour des milliers de souris.

Ouah et malheur à elles quand je vais à la chasse !

Si je les vois, il n’y a pas d’échappatoire.

Tu ne comprends pas quel honneur

De se débarrasser des rongeurs.

Ça ne te dérange pas du tout…

Je l’admets. Tu es plus fort.

À quoi bon? Pourquoi est-ce que je pense

Quand je te trompe légèrement.

Je marche où je veux,

Pas comme toi. Au revoir et miaou !

J’ai envie d’une souris.

Je vais me dépêcher un peu.

J’en attraperai une, peut-être deux.

En donner aussi aux chatons.

Miaou !

Cafea cu gust de arțar!

01 Thursday Jul 2021

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând

≈ 5 Comments

Virtual Canada Day in Richmond Hill - Child's Life Kids Event Guide York Region, Toronto, Durham Region

Soarele s-a topit și a curs pe pământ, vorba lui Labiș, iar noi stăm ocrotiți la umbra AC-urilor personale, în țara frunzei de arțar, care e și a noastră. Se apropie 1 Iulie, sărbătoarea Canadei adoptive, iar vara dansează nebună pe peluzele noastre frumoase, încălzește lacurile și ne înflorește pădurile.
Am străbătut jumătate de lume și ne-am prins rădăcinile aici, iar experiențele noastre sunt la fel de variate și diferite ca amprentele degetelor. Fiecare dintre noi are o altă poveste și duioșia ne strânge sufletul. Suntem români, chiar dacă am emigrat. Bătăile inimii noastre sunt tricolore și ne saltă inima de bucurie când povestim despre neamul nostru dintre Carpați.
Destinul nostru a fost ca aici să trăim, aici să ne construim cuibul și aici să ne creștem și să ne educăm copiii. Nu suntem mai puțin români decât cei din patria mamă, doar că soarta noastră a fost altfel croită. Avem comunități mari, în care dorurile sunt mai ușor de dus, că unde-s mulți puterea crește. În plus am fost și suntem vrednici. Așa că ne-am construit mica noastră Românie, pentru că omul sfințește locul.
Și numele de român e bine văzut, sinonim fiind cu harnic, creativ și de cuvânt. Așa s-a oglindit peste ocean chipul țării lui Eminescu. Așa i-am făcut pe cei de aici să o cunoască.
Ne-am construit traiul în țara asta frumoasă, care ne-a așteptat cu brațele deschise, ospitalieră nu doar prin prisma celor care o locuiesc, dar și prin natura ei generoasă, prin orășelele mici și cochete, ori, dimpotrivă, metropolele copleșitoare, prin infrastructura și politica de integrare a celor care îi calcă teritoriul ori prin curățenia și eleganța ei.
Ne-am plantat leuștean în grădină, am continuat să fim români prin spirit, dar locul ne-a învățat regulile lui și am împletit, ca pe cozonac, cele două culturi. Și-am devenit și canadieni. Nu atunci când ne-am luat cetățenia, ci în momentul în care ne-am simțit acasă. Când ne-a devenit firesc să trăim aici. Cu dorul prin buzunare, firește. Dar dorul e apanajul adultului și, dacă stăm bine să analizăm, nu ne e dor de-un loc anume, ci de timpurile copilăriei și tinereții noastre, de noi cei din trecut. Gusturile și parfumurile de demult par mai pregnante decât cele de azi, dar același liliac și același salcâm ne binecuvântează primăverile.
Am fost astă-vară în satul bunicilor, paradisul meu verde. Nu l-am recunoscut și nu m-a recunoscut. Curtea în care-am copilărit a devenit mică, iar satul s-a modernizat într-un mod neprimitor. Merii verzi s-au uscat, iar prunele aveau gust de aprozar. Nimic magic. Parfumul lor a fost dus de vânt. A emigrat în alte zări și mi-a rămas în suflet. Acolo mă așteaptă la fel ca toate amintirile mele.
Prezentul curge pe strada mea înflorită, prin Humber Trail ce-mi cântă simfonii colorate primăvara, vara și toamna (iarna e monocrom), urcă în CN Tower privind Toronto de sus, se joacă în fiecare curcubeu la Niagara, se scaldă în albastrul lacurilor: Erie, Ontario, Huron etc., se plimbă prin Montreal și Ottawa, apoi se minunează de babilonia colorată a orașului și de multiculturalitatea festiv articulată.
Prezentul meu e începutul altor amintiri, pentru că fiecare azi devine ieri. Fiecare zi e o capsulă în care eu și tu și noi, ne așezăm emoțiile tricolore și canadiene. Sunt ale noastre, fac parte din structura noastră, din alegerile noastre, din bucuriile pe care le trăim pe acest pământ minunat.
La mulți ani, Canada!

(articol apărut în Observatorul – Toronto)

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Cafea și iriși

29 Tuesday Jun 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, Bucăți de gând

≈ 4 Comments

Azi vă dăruiesc la cafea iriși. Vă dăruiesc și o ușă deschisă spre inima unui prieten de-al nostru. Mai precis imaginea bunătății unui om.

Ar putea fi o imagine cu carte şi text care spune „Cosmisian Cumpără Lucette în perioada iunie august, iar eu voi dona integral drepturile de autor! Te-ai gândit vreodată că carte pe care tu cumperi și citești poate contribui şansa ca un copil să poată fi vindecat în România? Lucette este acea carte ce poate aduce speranța. Licette ucette Viața dincolo de imunitate zero SIONG ÎN PERIOADA IUNIE -AUGUST VOI DONA TOATE DREPTURILE DE AUTOR PENTRU ACEASTĂ CAUZĂ.”

Toți îl cunoaștem și citim pe Cosmisian. Vă mărturisesc că cei pe care vă știu de la începuturile mele pe blog îmi sunteți dragi, ca și cum ne-am cunoaște și în realitate, pentru că proba timpului ne-a botezat cu multe și ne-am cunoscut prin intermediul textelor noastre. Și am parcurs niște etape împreună, am asistat emoționați la evenimente din viața noastră literară, care este o oglindă a ființei noastre. Cum poți cel mai bine cunoaște sufletul unui om decât citindu-l? Nu mă apuc să vă enumer, că vă știți voi foarte bine.

Omul despre care vă vorbesc este, în primul rând, un scriitor talentat, apoi un prieten și un om bun, care ajută pe oricine îi apare în itinerariul existențial.
Cosmisian este la cea de-a doua lui carte, un fuior de duioșie și dragoste, de spaimă și speranță îmbrățișate, de minunea ochilor unui copil care aprind luminița de la capătul tunelului.
Lucette este o îmbinare de stiluri și genuri literare. De voci care se întâlnesc într-o Timișoară contemporană, unde planurile trecutului și prezentului se deschid miraculos spre viitor. Stilul scriitorului topește de multe ori proza în poezie, pictează dansând anotimpuri ori se preling în filosofii de viață. Este o iederă complicată, inteligent transpusă pe un perete de marmură. Se oglindește în luciul ce pare imposibil de pătruns, formează o ecuație interesantă, sofisticată. Personajele sunt atent construite dintr-o trăsătură de penel ori cu un dialog ce pare adesea jucăuș, iar scriitura este o provocare.

N-am să vă povestesc cartea, pentru că o carte nu se povestește, ci se descoperă. Vă invit la lectură, vă invit să o cunoașteți și, în același timp, să o iubiți pe Lucette prin câteva fragmente ce vor ridica puțin perdeaua lumii inteligent dantelată, ce poartă semnătura lui Cosmisian. .

„Dorul este o pasăre misterioasă care te duce în trecut, întotdeauna pe un drum nou, întotdeauna pentru a te liniști. Dacă există o legătură între dor și acea frântură de refren, nu știu, dar ei îi era dor de mama ei, de calmul îmbrățișării ei atunci când cuvintele nu mai aveau putere să mângâie.”

„Eu. Adânc în mine totul pare stins, lunile par să nu îngroape ce credeam de mult șters din imaginația mea. Și iată-mă încovoiat pe genunchii obosiți de plecăciunea la care îi obligam zilnic. Poate din lipsa puterii de a înainta. Soarele lumina într-un galben pătat cu raze răcoroase, mângâindu-mi chipul, cât să îmi amintească de tine.”

„Chipul uman este repetiția infinită a unicității.”

„De-atâta toamnă natura se stinge,

Iar stelele de pe cerul nopții ne îngână,

Frunzele se clatină, verdele se frânge,

Cerul stingher se face o câmpie spână,

Te caut ca odinioară pe unde-ți naști zorii,

Eșarfele pline de răcoare au pe ele rouă,

Mai știi cum din pieptul tău îmi curgeau norii?

Iubirea ne era destin, ca o cămașă nouă.”

Pățanii la tastatură

29 Tuesday Jun 2021

Posted by sweet & salty in Amalgam, Întâmplate sau nu...

≈ 25 Comments

Desk, Computer, Modern, Keyboard, Screen, Mockup

Duminică mi s-a întâmplat o chestie nemaipomenită. Poate ați pățit și voi?!
Înainte de duminică, nu mai știu ce zi era, joi sau vineri, am avut un sentiment de frustrare majoră. Nu doar că am avut enorm de lucru în ziua aceea: What’s new? Dar am fost necontenit întreruptă. Spre sfârșitul zilei adunasem atâta frustrare… Eram plină de energie negativă, concretizată în, nu-i așa, nervi.
Când casa a intrat în liniște, m-am năpustit pe scris de parcă viața mea ar fi depins de asta și am scris non stop până la două noaptea când am simțit că mi se scurg pleoapele în gură. Îmi fusese dor de scris crunt. Și m-am liniștit cum nimeni niciodată…
Și mi-am promis că și de ia foc casa și orașul și planeta, în fiecare zi o să scriu, măcar puțin. Bine, lista cu promisiunile pe care mi le fac mie…
Duminică m-am apucat să scriu.
Lucrez la un roman de un veac și-o lună, dar, ca orice foarte dezordonat extrem de ordonat, am mai multe proiecte deschise (dacă vedeți ce e la mine în Drafts, leșinați). Unul dintre ele e un roman pe care atâta l-am pritocit și am lucrat la el și e gata, dar nu e gata, de nu știu dacă voi avea nerv să-l dau vreunui lector să-l vadă. Și, firește că în noaptea cu pricina, cea cu nervii, am început altul (mi-a zis cineva care se știe că e scris ca un proiectil – o fi!)
Dacă nu ați adormit până aici, vă spun ce am pățit.
Duminică a fost nasol afară (nici nu mai știu dacă a plouat ori a fost pustiitor de cald) și m-am pus pe scris.
Și am scris… la două manuscrise odată. Scriam două trei fraze, mă chema celălalt. Scriam ca mânată din spate cu biciul și treceam la celălalt și tot așa.
La final, am citit ce am scris și mi-a plăcut. Nu, nu sunt bună cu mine. Dimpotrivă. Nimeni nu mă ceartă cum o fac eu.
Dar a fost… două mâini la două scrieri. Un impuls necontrolat. Nu mi l-am propus. Nu înțeleg ce m-a apucat. Dar a ieșit bine. Ați pățit asta?

Minuni

26 Saturday Jun 2021

Posted by sweet & salty in Amalgam, File de jurnal

≈ 6 Comments

Ar putea fi o imagine cu natură, copac şi iarbă

Nu știu alții cum sunt, ca să-l parafrazez (iar) pe Creangă, dar în viața mea se întâmplă mereu minuni. Ieri, de exemplu, am fost în pădure. La un punct am văzut un conglomerat de tufișuri și o intrare întunecată. Am zis wow și, ca de obicei am făcut poze. N-aș fi avut curajul să mă aventurez în adâncimea verde.
– E ușa înspre magia pădurii, spre căsuța piticilor și florile Scufiței Roșii.
Sunt o fricoasă. Și, dacă brusc pădurea ar rămâne în pielea goală și animalele ar fi expuse ochiului, cred că aș deveni stană de piatră la grozăvia că suntem atâtea suflete pe metru pătrat.
Doar că, odată ajunsă acasă și descărcând poza, am descoperit cu uimire că pădurea nu mi-a dat like, ci adore – mi-a dăruit nu o inimioară, ci inima ei – inima ei de pădure.

***
În primăvară am căutat flori. Nu vă puteți imagina ce slăbuț reprezentate au fost magazinele unde aveam totuși acces. Doar cei din Canada cunosc acest lucru, pentru că, în România, chiar și în cele mai restricționate perioade tot deschise au fost magazinele. În fine, am ajuns în vreo două locuri unde păstrau și plante. De obicei iau petunii și mușcate. La mușcate ador roșul acela vibrant și intens. Dar nu erau. Am găsit în ambele locuri doar mușcate roz. Aveam două opțiuni: să iau roz ori să rămân fără mușcate. Fie! Mi-am zis și, cu părere de rău, am cumpărat una cu câțiva bobocei cu gura închisă strâns.
Așa de mult mi-aș fi dorit o mușcată roșie…! Dar dacă nu era…
Acasă, am pus-o pe balcon. Câteva zile n-a făcut nicio mișcare. I-au căzut, fără să înflorească, cei câțiva bobocei, ca niște dinți de lapte, apoi a făcut doar frunze. I-am pus apă și, după câteva zile, văzând că nu vrea și nu vrea să înflorească, am mutat-o pe masă, în grădină. I-am spus că o înțeleg, că poate nu îi place singură pe balcon și, în grădină, se va simți mai confortabil.
Știți ce mi-a făcut? O floare roșie-roșie. Ei? Ce ziceți?
Sunt convinsă că minunile locuiesc și în viețile voastre. Voi ați pățit așa ceva?

cafea ritmată și cireșe

23 Wednesday Jun 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam

≈ 5 Comments

La o cafea
V-aș invita,
La o peltea,
La o tacla.

V-aș povesti
și v-aș pofti,
V-aș omeni
și v-aș vorbi.
V-aș ocroti
Și v-aș servi
Cu o sarma
C-o baclava
sau… un ceva
ce v-ar plăcea.

Sau poate aș filosofa.
În niciun caz nu v-aș cânta,
că v-aș speria. 🙂

Și nu aș sta.
Aș constata:
că lumea-i bună ori e rea
și viața e așa cum vrea…
Și-am povesti la o cafea,
iar timpul ar uita să stea.
Și eu din suflet v-aș ura
cu tot ce am m-aș bucura

că îmi sunteți.

V-am tot servit.
V-am obosit
Ba cu o carte,
Ca să ai parte.
Ba c-un roman
că e în plan,
Ba poezie,
de drag să-ți fie

C-așa-i românul
(nu ca străinul)
Este poet,
e interpret.
Se bate-n vorbe
Ca și în ciorbe
Eh, și-n sarmale
(Dacă-i de oale)
El știe tot
este în spot…
🙂

Gata! Mă opresc. V-am torturat destul. Dar am avut chef de rime și ritm și v-am servit o porție la minut. Eu nu scriu poezie, v-am mai spus. Deci orice asemănare cu realitatea e pur și foarte simplu întâmplătoare.
Însă mi-au plăcut pe vremuri dialogurile în versuri și mă mai apucă. Cel mai bun era Mugur. Vă amintiți?
Zilele astea mi se pare mie sau e mai subțirel pe blog? Orinu mai știu eu ce e pe aici. Mă bucur că a revenit Renata. Dacă nu o citiți, căutați-o! E super tipă.
Mulți buni nu mai scriu și nu știu de ce. Că scrisul e ca o iubită geloasă.

Bun! Așa cum știți e miercuri și e ziua când mă vorbăresc cu voi. Ați văzut și voi. Am pornit creață. În bucle de vers.

Cea mai recentă veste e că cireșul meu a făcut cireșe și sunt bune, bune. Pietroase și dulci. E lucru rar în Canada cireșul. Cel puțin asta am crezut o vreme, pentru că nu am prea văzut rubensiene roșii în alimentară. Însă, după ce m-am mutat în Toronto, m-am tot întâlnit cu cireși prin cartier. Și, când am „mobilat” grădina, am pus și un falnic cireș. Soiul lui e Stela. Dacă aveți ocazie să alegeți vi-l recomand. Este delicios.
Dacă tot s-au făcut cireșele, am pus cărțile SIONO, pe care le am, în pom și am făcut sesiune foto. Pe FB am pus pozele.

Azi a ajuns la mine și cartea Aurei B. Lupu. Bucurie mare, Aura! Să știi! E așa de frumoasă! Dacă nu o citiți încă pe Aura nu știți ce pierdeți. Coperta făcută de Sasha Segal. O carte completă de la A la Z. E o bucurie de scriitură.

Adevărul că avem niște nume la SIONO, să ne trăiască!

Alt scriitor SIONO- cu două evenimente zilele acestea – este Cristina Dinu. M-a uimit fata asta. E năvalnică în scris. O minte rară. A scos o bijuterie de carte. Sasha Segal i-a făcut o copertă de, vorba lui Răzvan, îți vine să o porți la gât înainte să o citești.
Eu nu sunt neapărat fan al genului science-fiction sau cel puțin așa am crezut. Dar m-a întors cu roțile în sus Cristina. I-am iubit cartea. Este atât de bine scrisă! ATÂT DE BINE! E genul de carte care are toate ingredientele și pe care o strângi la piept după ce o citești. Și te bucuri că o ai. Aș ronțăi tot ce scrie. E un om fabulos, creativă ca o pasăre în zbor. Și motociclistă… Nu zic degeaba asta, pentru că, citind-o, am înțeles niște dimensiuni, am învățat că motocicleta înseamnă foarte multă libertate.

Foarte interesantă! „Copiii viitorului” este a doua ei carte. Creativitatea ei se manifestă pe mai multe planuri. Face obiecte din metal. E o poezie de om, doar suflet. M-a uimit fiecare contact cu ea. Voi credeți în vibrațiile omului cu care intri în dialog? Chiar și virtual.
Vedeți din ce e făcut vulturul din imagine?

În rest viața-i viață cu de toate. Bucurați-vă de fiecare zi pe rând. Și nu uitați să citiți! Nu doar că vă ține memoria fresh, sănătoasă, că e o gimnastică a minții, dar trăim niște vremuri absoult fabuloase. Suntem contemporani cu niște minuni de oameni. Unii sunt la SIONO.

Cafeaua noastră cea de toate zilele

16 Wednesday Jun 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam

≈ 11 Comments

Mi-e greu să nu fac literară această cafea a noastră de miercuri. De ce? Uite de aia:

Ar putea fi o imagine cu carte şi text care spune „"THINGS I DO IN MY SPARE TIME" BUY BOOKS REVIEW BOOKS READ BOOKS TALK ABOUT BOOKS RESEARCH BOOKS REARRANGE BOOKS” — (poză preluată de la Ana)

În Toronto s-a mai dezghețat protecția socială. S-au deschis magazinele și lumea e pe gen „vin tătarii”, dar chiar e reconfortant să atingi haine și papuci și în real, nu doar virtual. Să pipăi materiale, să simți miros de nou, să…
Voi nu știți, că în Ro au fost tot timpul deschise mall-urile. Aici nici măcar frizeriile. E plin orașul de Neanderthali și Ilene Cosânzene. Sesizați diferența. 🙂 Mai sunt și cei care au rașchetat tot și sunt ca niște becuri.
Aici a fost serios de serios. Doar alimente și bunuri necesare. În rest, chiar și în magazinele cu de toate au avut aleile cu restul de produse blocate. Așa că vă imaginați.
E frumos să vezi din nou parcări pline. Chiar dacă purtăm mască, ne mișcăm și noi. Într-un cuvânt lumea reintră în rutina de dinainte.

Azi la cafea am o surpriză pentru voi:
Nu, nu e carte pentru copii. De fapt nici nu e carte. E cadooo. Vă povestesc mai încolo.
Voi? Cum vă e vara?

Cafea cu ploaie

09 Wednesday Jun 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam

≈ 17 Comments

Azi ar fi de plimbat prin ploaie. Dar presupun că nu-s destul de romantică pentru asta. Mi-e că trebuie să mă schimb, să mă usuc și am atâta treabă…
Poezia tinereții a cedat locul prozei maturității. Am făcut o excepție, am ieșit două minute să fac poze pentru voi.

Astăzi nu am să vă vorbesc despre cărți, deși au venit din tipografie și sunt superbe, au plecat spre librării, altele se coc în stup. Una excepțională e acum în tipar… etc.

Am să vă vorbesc despre oameni și despre întruniri literare.
Plănuim o întâlnire SIONO, unde să fie o lansare generală. Acum, că lucrurile reintră în normalitate, ne dorim să oferim cărților SIONO și această oportunitate.
Eu nu știu ce să cred despre genul acesta de manifestări. Pentru că am auzit multe păreri contra: că lumea nu prea vine, că nu se cumpără cărți, că e mult zgomot pentru nimic. Totuși se fac, într-un fel de virtute a inerției.
Și noi vom proceda la fel. Adică vom da o șansă și vom vedea care e următorul pas. Și, cu siguranță, vom participa la târgurile de carte mari.

Așa că:
Dorim să organizăm un eveniment, o întâlnire literară, undeva în a doua jumătate a lunii iulie.
Unde? În București.
Cum gândim lucrurile? Să fie o lansare generală cu scriitorii care pot participa.
Cu colegi de la editură, cu Oana Stroe și Issabela Cotelin, cu alți invitați.
Ce cărți vor fi lansate? Vor fi prezente toate volumele apărute la SIONO, vor fi cu siguranță surprize și prețuri speciale.
Vor fi lansate cărțile autorilor care vor fi acolo. Vom face un orar și vom fixa data în funcție de programul vostru.
Asta înseamnă că va fi într-o zi de weekend.
Vă spun din timp pentru a ne putea organiza, pentru a vedea câți vom fi și dacă vom fi.
Vă așteptăm părerile.

Cafea simplă

02 Wednesday Jun 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, File de jurnal

≈ 12 Comments

Azi vă aștept la o cafea simplă. Poate cu o floare de salcâm.
După rutina mea.
Mă trezesc în fiecare zi și, înainte de cafea, pentru că e cald, ies să ud grădina.
Întotdeauna Fernanda e afară. O salut, apoi o sun pe mama, apoi ele se salută una pe alta prin intermediul meu, și apoi rămân cam o oră cu mama. Și vorbim până ce termin eu de îngrijit mica mea desfășurare verde.

Am pus iarbă și flori în majoritatea spațiului, dar am lăsat o fâșie (de dragul vecinilor) unde am plantat câteva vegetale: roșii, anul ăsta (pentru prima oară) fasole. În rest am busuioc, mărar, mentă și leuștean. Cele din urmă cresc singure în fiecare an.
Atât e inventarul grădinii din spate, dacă nu pun la socoteală cei patru pomi: măr, cireș, gutui și prun și tufele de liliac și mulțimea de flori din loc în loc.
Chiar și fasolea, trebuie să vă mărturisesc, a fost un accident. Am vrut să iau din aceea cățărătoare care face flori frumoase și acoperă gardul, Da, doar că eu nu știam că există două tipuri și am luat una pitică ce crește în cuiburi ca găina. Acum oi vedea ce va ieși, dar nu are aspirații de cățărător, iar eu am luat ce mi-a picat prima oară în mână.

Nu mă pricep la grădinărit și nu îmi place. Ce-mi place e, însă, ordinea. Așa că iarba e tunsă școlărește, grădina udată și roșiile copilite și legate.
Fernanda a insistat să punem roșii – ea ne dă în fiecare an răsaduri – ne-a zis că e păcat de pământ să punem doar iarbă.
Nu știu de ce e păcat de el, că mie îmi place să aleg din magazin legumele și fructele.
Dacă mă bazez pe grădina mea… 😀

Da, dar ea stă tot timpul în grădina ei, care e toată cultivată și aranjată, ca o farmacie, pe când mie ba mi-e cald, ba mi-e frig, ba mi-e dimineață, ba mi-e că mă dor șalele să mă aplec, ba mi-e că nu știu să manevrez mașina de tuns iarba. Și tot timpul mi-e că nu am vreme. Sunt super ocupată cu ale mele.

Mama spune că am grădină de jucărie.
Mama e varianta românească a Fernandei, așa cum Fernanda e versiunea portugheză a mamei.
Sigur, mama e mama și o iubesc de nu mai pot. Dar curajul și energia pe care le au ele nu se mai întâlnește în zilele noastre. Cred că sunt extraterestre. Nu am altă explicație.
Așa zice și Aida, fiica Fernandei. Noi obosim, uitându-ne la ele.

Și vă spuneam de cafea, dar m-am pierdut în zona verde.
Cu mama la telefon, ud în spate, apoi în față. Apoi sunt atentă să nu rămână apă în furtun și îl încolăcesc în dispozitivul lui. Abia după ce mi-am făcut datoria față de grădină, merg în bucătărie, unde macin cafea.
Și cana aia fierbinte și neagră e fericirea dimineții mele Cu ea mă apuc să scotocesc în virtual să văd ce se mai petrece și ce trebuie să fac prima dată.
Mă pierd în ce am de făcut și, cum clipesc, e după-amiază.
Voi? Cu siguranță aveți dimineți mai interesante.
La mine e domestic totul și cuminte. Doar azi am văzut un raton cu un ratonel, trecând strada. I-am văzut din bucătărie. Micuțul nu mergea destul de repede și mama s-a oprit și l-a luat de gât în gură și s-a dus așa de iute că, fotografiile pe care le-am prins sunt proaste și de la distanță.

La editură surprizele se țin lanț.
Vin de la tipar niște minuni de cărți pe care, dacă ajung în mâna voastră, o să le iubiți.
Eu. Și atât – de Aura Lupu
Fiica Zeilor – Nicolina Halgaș.
Zorile ochilor tăi – Ovidiu Ștefan
Copiii viitorului – Cristina Dinu.
Foarte bune. Sunt mândră de fiecare în parte.

Și pregătim o surpriză la editură – dar nu vă spun încă nimic. 🙂

Cărțile se găsesc în librării prin țară și în Franța la Galeriile Moldave.
Ce să vă mai spun?
E iunie. Vara a venit pe neștiute.
Cum e cafeaua pe la voi?

Cafea cu parfum de iasomie

25 Tuesday May 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, File de jurnal

≈ 13 Comments

Dar din dar se face rai. Am o floare de iasomie. Virtual am primit-o și virtual o dăruiesc mai departe. Azi, la cafea, parfumul ei, mister și imaginea a două cărți care se coc la SIONO…

Știm cu toții cât de importantă e prima impresie. Recunoaștem sau nu, dar, de multe ori, această primă impresie poate fi pasul spre un nou destin. Sau ratarea unei uși deschise larg către noi.
Ocazia primei impresii o ai doar o dată. Și omul și cartea…
Veți spune că nu haina face pe om. Așa e, dar îl îmbracă.

La o carte se muncește foarte mult. Ani. Luni în cel mai bun caz. Merită să fii atent la fiecare detaliu când lucrezi la miracolul ieșirii ei în lume. Iar pentru mine, pentru noi, acest lucru este extrem de important, de aceea fiecare carte care a ieșit și iese la SIONO are o copertă profesională.

Cele două volume, care se pregătesc pentru primul lor zbor, au în comun un nume: Sasha Segal, despre care m-ați auzit vorbind de multe ori. Profesionalitatea și pasiunea cu care lucrează Sasha transformă fiecare copertă într-o compoziție, într-o ecuație perfectă nu doar cu manuscrisul, dar și cu autorul.
În acest caz e vorba de genuri diferite, însă ea a găsit fiecăreia mănușa potrivită. Ordinea în care le prezint este cea cronologică și alfabetică.

Cartea Nicolinei Halgaș zămislește lumea Transilvaniei anilor 500, în sud-estul Munților Trascău. „Aici, pe teritoriul numit în prezent Piatra Craivii, a existat unul din centrele spirituale ale dacilor – cetatea Apoulon, locuită cândva de triburile dacilor apuli, ultima fortăreață a lui Decebal cucerită de romani.” spune scriitoarea. Protagonista este zeița Bendis, întruchipată într-o fecioară ce locuiește singură în munte și aduce leacuri oamenilor. Și dragoste, și război, și mitologie, și descântece, vrăjitoare rele și zâne bune…

Aura publică cea de-a treia ei carte, un roman de data aceasta, așteptat, cu siguranță, de noi toți. Eu. Și atât este o carte foarte bine scrisă, o carte dură, inspirată de un caz real. Traficul de persoane a lăsat răni adânci în multe familii, în multe suflete, iar Aura exploatează acest subiect, gradând foarte bine acțiunea, conturând cu pricepere personajele, punctând întreaga compoziție cu imagini picturale din natură, contrastând metaforic, de multe ori, cu lumea umanului. Surprinde emoțiile și frica, întrebările, neputința și puterea de a renaște din propria cenușă.

Mi-e greu să nu vă dezvălui mai mult. Vă recomand din toată inima aceste două cărți. Sunt bune, bune.