Iarna asta de ianuarie trântește câte-un bulgăre uriaș de zăpadă în stomac și dă senzația de cumplită și urâtă singurătate. Știu că de vină e doar zăpada. Rece și tăcută. Un fel de moarte cu chip diafan. Un fel de… departe. Un dor cu față urâtă.
(Hâd e dorul)

Oare-așa simte puiul ăsta mic, rănit și singur pe plajă… ? Pui cu aripi betege…

Singur… și totuși ne-singur… sute de  picioare  trec pe lângă el. Pui… pui speriat de viață… frică să nu fie zdrobit… pui singur…  pierdut într-o lume  de umanoizi…