Brazilia prin ochii mei.
Am plecat cu emoții și curiozitate firească. Născută primăvara, aveam să-mi petrec pentru prima dată ziua de naștere într-un loc pe planetă unde se lăfăia toamna. Luna mai în Brazilia e un fel de noiembrie tropical. Pentru epiderma mea, un fel de vară neînțeleasă. Femeile purtau în mod ciudat cizme și ghete, dar… mânecă scurtă. Indiferent de vârstă. Nu era chestie de modă, ci de anotimp.
Am ajuns în Sao Paulo după multe ore de zbor, dar nu era destinația finală. Primele trei zile aveam să le petrecem în Foz do Iguacu, un orășel de graniță, numit popular Terra das Cataratas (Pământul cascadelor).
Oamenii, extrem de prietenoși, dar pastă la comunicare – singura limbă cunoscută de ei, portugheza. Niciodată nu am simțit atât de puternic bariera lingvistică. Deși vorbesc câteva limbi străine, am fost exact ca în banc: nu mi-au folosit la nimic. Cu toate acestea modul lor de a fi, ospitalitatea și căldura, dorința de-a te face să te simți bine, au micșorat drastic distanțele dintre noi.
Chiar și la recepția hotelului, ori în graniță, (unde fișa postului ar include firesc acest lucru) am avut dificultăți în a ne face înțeleși.
Foz do Iguacu este un oraș cochet, cu o arhitectură de un gust ușor îndoielnic, dar curățenia, pulsul vieții civilizate și confortabile, tonusul oamenilor, te fac să treci repede peste acest aspect. Brazilienii au personalitate etnică, sunt conștienți și mândri de valorile lor și te introduc efervescent în cultura lor.
Ne-am cazat la un hotel în centrul orașului, după care, deși amețiți de orele multe de zbor, am ieșit să explorăm. M-au amuzat fluturii leneși, care jucau un șotron invizibil pe trotuare, total indiferenți la apropierea mea agresiv-indiscretă, în intenția de a-i imortaliza.
De fapt toată excursia a stat sub semnul fluturelui, care ne-a însoțit în dansul lui leneș, pe tot parcursul călătoriei, indiferent de context: junglă, centru modern, plajă, sau favela.
Am respirat aerul umed de toamnă-vară-primăvară și am băut o cafea excelentă la un piano-cafè în mijloc de librărie. Portugheză firește. Dar la oboseala acumulată, chipul prietenos al cărților, sunetul pianului și gustul delicios al băuturii, căreia mă declar sclavă pe viață, nici că mai conta. Era bine. Un bine care intra prin toți porii…