De când mă știu aroma merelor m-a adulmecat și atras în împărăția ei verde și rotundă (și dacă se poate și acră) :). S-a împletit apoi cu gutuia galben-aurie și apoi a devenit sinonim pentru mine cu imaginea bunicii, cu copilăria mea de ștrengăriță, cu vorba blândă a bunicului. La fel și busuiocul. Cu aroma lui magică reînvie de fiecare dată universul copilăriei mele, recreează satul bunicilor cu biserica micuță din lemn… Iubesc gutuia și aroma ei… de dragul ei am încălcat legea. Mi-am strecurat o creangă de gutui în bagaje, în ciuda interdicțiilor negru pe alb tipărite și am trecut cu ea oceanul. Și mi-a făcut bucuria să rodească. Aici n-am prea văzut gutui…Oricum, pentru vecini micul meu gutui e o ciudațenie.
Si nu a fost singura ilegalitate. Au mai ajuns la mine clandestin și doi puieți de liliac, unul din grădina bunicii, iar celălalt din curtea părinților mei. Au venit la mine, să-mi fie prieteni în țara frunzei de arțar. De ce? Dacă te întrebi, pe bună dreptate, dacă pe aici nu este liliac, am să-ți raspund că este. De toate felurile și culorile, la fel ca și acasă. Dar eu… Eu am plecat din țară printr-un joc al destinului. Nu am făcut parte din categoria celor care vor cu orice preț să plece. Dimpotrivă. Am acceptat plecarea pentru că așa trebuia. Am înțeles că viața mea din acel moment trebuia să se schimbe și m-am supus schimbării. Am ajuns aici la sfârșitul unei luni de aprilie, cu sufletul împovărat de despărțire, de vinovăție oarecum, pentru că am lăsat atâția dragi în țară… nu e ușor. Sau cel puțin pentru mine nu a fost. Când am plecat, liliacul era în floare. Și ca să înțelegi de ce liliacul, culoarea și parfumul lui imi sunt atât de esențial-necesare, am să îți spun că m-am născut în luna mai, așa că întotdeauna îmi urează printre primii La mulți ani. Ajunsă aici l-am căutat, dar… nici urmă de parfum de liliac. Le-am spus, extrem de supărată părinților mei că aici nici măcar liliac nu este… Firește că greșeam. Aici înflorește mai târziu. Dar ai mei mi-au adus liliac și l-au plantat, să îl am cu mine în fiecare lună de mai.
Aroma cafelei a venit mult mai târziu. Nu îmi plăcea, nu îmi spunea nimic. Adică nu a fost dragoste la prima vedere. Am descoperit și îndrăgit cafeaua în pași mici. Dar cred că așa au început toate poveștile adevărate din viața mea… cu prietena mea cea mai bună, cu omul drag din viața mea… Poate prea mult spus cu o mică antipatie, dar cu siguranță fără pic de chimie. Aroma cafelei… mmmm… ea îmi face fericită fiecare dimineață. Și o iubesc.
Vezi Potecuță? Povestea-i lungă și e doar începutul. Aromele se amestecă printre gânduri și întâmplări, se confundă cu ele, ne trezesc amintiri pe care nici nu mai știm că le avem. Își pun amprenta pe suflet din prima secundă de viață, ne definesc și însoțesc. Așa cum spuneai „aromele ne acapareaza vietile…”
am tresărit puţin, am crezut că am făcut eu o prostioară şi am pus un link greşit 😳
Îţi mulţumesc mult pentru că ai răspuns aici, ar fi fost chiar păcat şă nu spui povestea asta.
Cum să îţi mulţumesc pentru toate amintirile atât de dragi mie pe care le-ai trezit? Avea bunica mea în curte şi atunci când găsea pe cineva care pleca de la ţară şi ne putea trimite ce mai avea prin grădină, punea pentru mine câte o crenguţă de liliac. Acum, de câte ori simt acel miros, automat simt pielea de găină…
Da… aştept cu mare drag şi alte poveşti 😉
LikeLiked by 2 people
Cu mult drag. Ai vazut liliacul?, E unul dintre cei doi, adica trei, daca pun la socoteala si gutuiul, “clandestini”. S-au acomodat perfect aici, dar s-au aliniat confratilor lor de pe-aici si infloresc mai tarziu.
LikeLiked by 1 person
Plină de farmec evocare, într-adevăr aromele au un rol special în memoria noastră…
LikeLiked by 1 person
Multumesc Nora, e intr-adevar ciudat cum uneori o aroma ne transpune intr-un moment din viata noastra pe care il credeam uitat.
LikeLike
Și eu am îndrăgit gutuiul și liliacul plantat de bunicul meu, pe care nu am apucat să-l cunosc. Gutuiul s-a uscat demult, dar liliacul mai înflorește, pentru amintirea celui care l-a sădit și bucuria mea. Chiar dacă nuielele cu care mă altoia mama în copilărie proveneau de la puieții lui. Și ce tare usturau! 😉
LikeLiked by 1 person
Multumesc Petru. Se pare ca nu ai fost tare cuminte daca erai astfel pedepsit 🙂
LikeLike
Unde s-a văzut copil cuminte și babă frumoasă?! 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce-ar fi viaţa noastră fără aceste minunate arome? Tot ceea ce ne place, are aroma aceea unică, pe care o dorim cu bucurie.
O zi frumoasă! 🙂
LikeLiked by 1 person
Asa e, aromele ne imbogatesc viata si ne intalnim cu ele in fiecare zi, de la cafeaua de dimineata, painea proaspat coapta si multe, multe altele. O zi minunata si tie 🙂
LikeLike
Dacă tot ai pomenit de cafea… acum mă duc să-mi fac una bună şi aromată! 🙂
O zi frumoasă!
LikeLike
ce frumos scrii! 🙂 In fata la noi la biblioteca sunt 2 lilieci, de cite ori merg acolo si ii vad, mereu imi amintesc de Romania si de liliecii din fata blocului unde am crescut.
LikeLike
Iti multumesc! Ai vazut ca eu am fost cam hoata si am facut cumva sa am o bucatica de Romania in gradina mea. Am avut emotii ca nu o sa se prinda, dar se pare ca si lor le place aici 😀
LikeLike
Se spune că ,,fiecare om pe care-l întâlneşti, e o reflexie a unei parţi a omului din tine” poate de aceea mi-ai lăsat impresia că simt tot ce-ai scris. Nu-ţi pun la îndoială talentul, nici n-aş putea, ai redat totul aşa de frumos împletit,că la final îmi mai doream să citesc continuarea 🙂
LikeLiked by 1 person
Cu siguranță ai dreptate, unii oameni rezonează cu noi, alții nu… E o bucurie să întâlnim oameni cu care suntem pe aceeași lungime de undă 🙂 Îți doresc o zi perfectă!
LikeLiked by 1 person
ce frumos este…
parca ii adulmec mirosul…
LikeLiked by 1 person
Au crescut fantastic de bine. Dar cea mai interesantă experiență am avut-o cu gutuiul. (atât, doar doi puieți de liliac și unul mic de gutui au ajuns la mine, veniți separat – nu am defrișat grădinile din RO 😀 )
https://savatoronto.com/2014/09/30/nu-te-da-pe-dupa-visini/
Uite ce-a ieșit. Aici nu sunt gutui. Incredibil.
LikeLike