Vi s-a întâmplat vreodată să spuneți ceva, apoi să căutați cu disperare un mecanism, o strategie pentru a lua vorba înapoi? Deși nu mă definește acest lucru, totuși periodic, la cicluri destul de mari, gafez. Scapă câte-un porumbel când cu gându’ nu gândești… Am început să cântăresc situațiile cam de la șase ani, când, după bucuria că barza a poposit și pe la noi pe-acasă și mi-a adus un frățior, am constatat că sunt cam… în plus. Nu m-am supărat. Am analizat, am calculat ce se poate face într-o situație cu care nu mă mai întâlnisem până la acea venerabilă vârstă și m-am apucat să îmi fac bagajele. Mama, surprinzându-mă în mijlocul acțiunii m-a întrebat ce fac, iar eu am informat-o politicos că merg la la bunici “că pe-aici nu mă mai iubește nimeni”. Calculată cum sunt, nu prea mă pun în situații delicate decât dacă gura (nu foarte des) vorbește fără mine. Azi de exemplu… Așteptam să plătesc într-un magazin de la periferia orașului. Aveam în față un adolescent lălâu, cu creierii zbuciumați ritmic de muzica hard rock, care îi bubuia în căștile de pe urechi și pe lângă. În spatele meu era o matahală de culoare, de doi pe doi, îmbrăcată în negru, plină de lanțuri mari care zornăiau la fiecare respirație. În timp ce așteptam s-a deschis a doua casă și a fost chemată persoana imediat următoare. Domnul de culoare (nu spun negru că-i jignire) s-a îndreptat țanțoș, zăngănind din toate zalele, sărind rândul. Gura mea (pe cuvânt dacă eu am avut vreo contribuție) s-a luat de negru, l-a oprit din zornăit și sărit rândul și l-a trimis înapoi la locul lui, apoi l-a smuls din ritmurile de rock nebun pe lălâul din față și i-a făcut forțat dreptate, trântindu-l (metaforic vorbind) în fața casierei. Descumpănit, personajul masiv m-a ascultat și s-a întors cuminte unde-l trimisesem, surprins de îndrăzneala unei persoane de-un metru și-un scuipat (am 1.63 cm, dar prin comparație cu el eram mică, mică, mică și albă, albă, albă…) Dar se vedea cu ochiul liber pe fața lui mirare, nemulțumire și dorința de a-și repara “nedreptatea” suferită. Deși în rând fiind, s-a întors cu tot corpul către mine și a început să mă fixeze insistent cu privirea, parcă încercând să găsească o soluție în ceea ce mă privește, cum să mă schingiuiască, să mă omoare, sau… doar să mă mânânce.
Vestea bună e că între timp creierul a ajuns gura din urmă și a convins-o să se închidă și pentru o perioadă să rămână așa. M-am prefăcut că nu observ atitudinea lui și, deși inima îmi pompa cu putere, am luat o față cât puteam de liniștită în condițiile date. Mă auto-certam în minte că n-am putut să tac, mă gândeam ce mai puteam salva în situația dată, iar coada ochiului îmi era lipită de evoluția și rapiditatea casierelor, calculând care dintre noi va termina mai repede tranzacția eu, sau inamicu’. Mă gândeam cu drag și la mașinuța mea frumoasă și imaculată, cum va arăta ea oare cu vreo zgârietură groasă de cheie. Nu știu ce s-a mai întâmplat, pentru că am plătit și am ieșit cu privirea fermă înainte (precum calul cu obloane), am urcat în mașină și până acasă nu m-am mai oprit, privind cu teamă din când în când în oglinda retrovizoare… Pe drum am încercat să negociez cu gura mea, că dac-o mai ia vreodată înainte, măcar să țină cont de dimensiunile personajelor pe care i se pune pata. Dar ea mi-a transmis că am o imaginație prea bogată, că mă uit la prea multe thrillere, că negru o fi fost un muncitor de treabă, șocat doar c-o muiere îi spune ce să facă… o fi venind din vreo cultură unde femeia merge cinci pași în spatele bărbatului… Gândindu-mă bine nu am putut să nu iau în considerare și părerea ei… c-aici e destul de pașnic și liniștit.
Stai gură și așteaptă-mă! Hai vorbă înapoi!
07 Tuesday Oct 2014
Posted Întâmplate sau nu...
in
:))) unu si-un scuipat bat si eu pana in crestetul capatanei, asta nu-i o problema! Numai ca daca matahala se intorcea la tine…..era o problema si una serioasa 🙂 ai grija scumpa, fierul meu de calcat e departe, daca te sifoneaza 😀 glumeam :))) ups, si gura (vorba) mea o ia razna…!
LikeLiked by 1 person
Esentele tari se tin in sticlute mici 🙂 Nu cred ca a fost vreo secunda un pericol real, dar cu siguranta individul nu s-a asteptat la reactia mea, in general canadienii sunt foarte blanzi si nu zic nimic (noroc ca mai suntem noi europenii cu sange-n vene 🙂 ) Si la o situatie de sifoneala ma bazez pe fierul tau, bun si de la distanta 🙂
LikeLiked by 2 people
:)) e bine ca iti place sa razi 🙂 si nu m-ai ciufulit pentru gluma mea 🙂
LikeLiked by 1 person
Sunt zaraza26 care comenteaza pe blogul lui Petru Racolta si vreau sa iti trimit un mesaj privat. Multumesc! 🙂
LikeLike
sava.toronto@gmail,com
LikeLike
e cu punct,, asta e adresa corecta: sava.toronto@gmail.com
LikeLike
Ti-am scris deja, pe adresa corecta. N-ai primit nimic?
LikeLike
Nu toti europenii au singe de latino, dar disciplina si respectul este caracteristic europenilor. Esti, nu sunt sigura ca asta este descrierea cea mai buna a reactiei tale in conjunctie cu contextul, CURAJOASA. Pe de alta parte asta a fost o atitudine de leader. Bravo, felicitari !
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc. Am reacționat impulsiv, dar m-au trecut niște transpirații reci când se uita la mine. Că… nu știi niciodată. 🙂
LikeLike
Ai avut noroc! In astfel de situatii risti sa-ti iei niste injuraturi strasnice de la astfel de personaje, dar se pare ca a reusit sa se abtina si tu sa nu patesti nimic. Felicitari pentru curaj!
LikeLiked by 1 person
A fost o situatie interesanta:) Nu a fost curaj, am reactionat din impuls 🙂 Si in final situatia mi s-a parut simpatica pentru a o impartasi.:) Sa ai o zi frumoasa!
LikeLike
In situatia asta e treaba casierei sa-l trimita inapoi sau sa-l accepte pe respectivul si in general tipele o fac fara remuscari, dar daca cel cu nadragii-n vine era pe alta lume iar tu il asteptai sa revina, era firesc ca urmatorul sa nu fie respins. Iar el era firesc sa raspunda “invitatiei” atita timp cit “creierul” o ignorase iar pe tine te oprea buna crestere 😉
LikeLiked by 1 person
Spiritul meu justitiar 🙂 a luat-o inaintea casierei…. 🙂
LikeLike
N-aş fi crezut asta despre tine 😀 😀 Nu e rău deloc, chiar din contră 😉
LikeLike
Acum m-am rusinat 😦 …
LikeLike
Nu ai de ce, eu aş vrea să pot măcar o dată să fac asta. Aşa că bravo ţie 😉
LikeLike
…pai mi-e greu sa tac cand vad vreo nedreptate… dar cred ca ieri as fi gandit de doua ori, ca era maaaaaaaare si neeeeeeegru… Daca ai nevoie, esti vreodata pe la coada si-ti taie cineva fata, cheama-ma si vin 🙂
LikeLike
Mă bazez pe tine 😉
LikeLiked by 1 person
Ma bucur ca ai scapat nevatamata din situatie .Nu de alta dar am auzit ca pe-acolo medicii stomatologi au niste tarife … 🙂
LikeLike
Nu cred ca as fi patit ceva cu adevarat 🙂 cat despre tarife sunt mai mari decat in Ro (insa probabil si veniturile sunt un pic mai mari) iar majoritatea serviciilor dentale sunt acoperite de asigurare. Oricum nu am vazut oameni fara dinti in gura 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu te felicit pentru curaj și cred că am avea nevoie de cât mai multe astfel de exemple, mai ales în România! Că noi avem mai multe matahale cu zorzoane aurite, dar fără maniere.
LikeLiked by 1 person
Multumesc, dar nu cred ca a fost curaj :)… gura 🙂
LikeLike
Sweety, tu ai intrat in long weekend de weekendul trecut? Ca prea te vad lenevind. Eu am o scuza, sunt ocupat, dar tu? Tu ce scuza ai?
Baga si tu ceva de prin baruri, discoteci, filme, show-uri, whatever. Pai eu in primul an de taiat frunza pe blog, scriam la foc continuu, cite un post pe zi. 😆
LikeLike
Aceeași scuză! Promit că mă apuc de treabă și îți mulțumesc de îndemn. 🙂
Pregătiri deThanksgiving?
LikeLike
Bineinteles! Am luat doi curcani de la Metro. De fapt ei sunt mai curcanei, 😆 Vezi ca au cu 3.28/kg. Iar astazi am sa-i execut, desi duminica suntem invitati la un sit down dinner party.
LikeLike
Ai de mine și de mine, ăsta suspans! Eu sunt într-un moment zen în care mă gândesc că tipul cu lanțurile te cântărea doar ca să-și găsească textul prin care să-ți explice că dobândise un drept prin neprezentarea la apel a junelui asurzit de muzică.
Despre deschisul gurii, m-am mai liniștit, în ultimul timp. Doar că frământă câteodată niște remușcări din trecutul destul de îndepărtat! Într-o zi mă chinuia o fază din 1995, de exemplu.
LikeLiked by 1 person
M-ai făcut curioasă. Ia spune ce ai comis in 1995? 🙂
LikeLike
Păi exemplu: avea o prietenă o tunsoare nouă, tip Mireille Matthieu. Și eram la o masă, mai mulți, juni studenți, iar ea întorcea rapid capul de la unul la altul, când vorbeam, și părul i se scutura foarte drăgălaș. Și i-am zis ce fain îi sare părul, parcă ar fi cățelușul vecinei noastre (un pechinez mereu frumos frezat, cu fundițe). I-am explicat tot, cățelul, freza, părul sărind. Atât i-a trebuit iubitului fetei, un domn la 45 de ani, care a interpretat că am eu impresia că ea se gudură ca un cățeluș pe lângă el. (eu zic că era ceva complex al lui în oțăreala aia) A izbucnit un scandal care acum e o dihonie (adică recent i-am văzut mutra pe FB și m-am enervat rău de tot). Nu puteam eu să tac?
LikeLiked by 1 person
Nu stii niciodata cum interpreteaza unii si cum se aprind din nimic… Cat despre gafe si eu am o colectie care daca n-ar fi jenanta ar fi haioasa 🙂 Da’ se intampla si gafele ca orice cataclism… periodic 🙂
LikeLike
Eram sigura ca am comentat ieri, dar vad ca e commentul meu pierdut, asa ca te rog inca o data, cand descoperi mecanismul, sa ni-l zici si noua, ca pe mine o sa ma premieze pentru onestitate.
LikeLike
Deocamdata lucrez la asta 🙂 … dar inca nu am descoperit nimic. Iti spun cum aflu 🙂
LikeLike
Pingback: Premiu pentru onestitate | arakelian
Ma tem ca se dau doar bile negre 🙂
LikeLike
F rare. Acelasi obicei Il am SI EU, sa vorbesc cand trebuie sa tac. Însă ….ce ai facut tu este de admirat. Bravo
LikeLike
Multumesc mult, Raluca! 🙂
LikeLiked by 1 person
Pingback: Sezon de întrebări, sau conjugarea verbului „A lepșui” | Sweet & Salty