“Avion, cu motor ia-mă și pe mine-n zbor!!!…. ”
Și mă ia! Săptămâna viitoare… yupiiiiiiii!!!!!!
A început numărătoarea inversă … 7… 6…  5…..
Deci și prin urmare timp de câteva săptămâni voi cam lipsi de la apel…dar îmi voi scoate pârleala la întoarcere. Promit solemn! 🙂
Aveți temă de casă (nu vă las eu așa, cu una cu două  🙂 ) să nu mă uitați de tot (că abia făcui și eu trei lunișoare pe aici pe la d-voastră), iar la întoarcere să mă recunoașteți. Să nu o iau de la zero, adică:
“Bună ziua… mă numesc S…. și sunt aici pentru că…”
Voi intra când și când, nu vă culcați pe-o ureche… că o să mi se facă dor… dar va fi puțin înspre deloc, pentru că va fi tare ocupată șederea mea (că numai ședere nu-i, ar trebui să i se zică umblare) în Românica. La întoarcere voi fi frântă de oboseală (voi avea nevoie de vacanță să mă recuperez după vacanță – dar va fi ciu-ciu, vorba chinezului 🙂 ).
Cu siguranță cântarul îmi va deveni dușmanul numărul 1 și-mi va face semn dojenitor cu degetul: “Păi cum? Așa ne-am înțeles?” Nu, la el nu merge să-l aburesc cu o țuiculiță de Ardeal.
“Nu știu alții cum sunt…” vorba lui Creangă, dar ai mei își arată dragostea în toate felurile și preponderent prin mâncare… multă și grea ca la noi în Transilvania. Mese multe și îmbelșugate și insistențe… Și te-așteaptă frate, de zici că vii de pe front, ești subnutrit și e ultima ta șansă la hrană.
Te iau prin învăluire:”Te rog, servește… Hai, că tu nu ai in Canada felul ăsta de… și de… ” Sigur că protestez cât pot, dar când sunt lovită la partea sentimentală :” … special pentru tine am făcut asta, am făcut rost de… din… Hai, te rog!… Cine știe când ne mai vedem!” iar ochii se pleacă a tristețe, ca și cum ar vrea să scape o lacrimă. Cum să rezist, spuneți voi?
(Și ca o paranteză, în familia mea se gătește … divin. Bunica, mama și mătușile sunt care mai de care mai iscusite și pasionate în arta culinară). “Si luptă si luptă, si dă-i si dă-i… neicusorule…” ca să-l parafrazăm pe Caragiale, c-am dat-o-n clasici…
Văd eu cum scap de surplus la întoarcere… Ți-ai găsit să spui “Nu”,  că nu te mai spală tot Someșul… Mai bine-i înjuri de mamă, decât să te eschivezi de la masă. Toată psihologia și diplomația mea se dizolvă în ochii mari și albaștri ai bunicii.
Ia, vezi de-i spune bunicii:”Nu”.
Orice vârstă ai avea, la noi în familie ești sub autoritatea bunicii. Ea crede cu tărie în modelul “grasă și frumoasă”… Cu ea nu ține nici o scuză, explicație… Ce-i aia sală și yoga și pilates…? “Ai prea multă vreme, dragu’ bunicii!” Frecție la un picior de lemn, în mentalitatea ei. Îmi dă exemple, uite vezi, cutare sau cutărică e mai grasă decât tine (bravo ei, mulțumesc nu). Tu vii din Canada, ar trebui să ai mai multă cărniță pe tine (a se citi șuncă, slană)…
Deci am stabilit:
1. Voi mânca mult (că nu voi avea încotro).
2. Voi dormi puțin (că nu-mi va ajunge timpul).
3. Voi râde mult, mult, dar poate voi scăpa și-o lacrimă (sau mai multe).
Nu neapărat în această ordine.
Se spune că ochii care nu se văd se uită. Nu-i adevărat, cel puțin în cazul nostru. Sunt de mulți ani aici și nu reușesc să țin legătura cum ar trebui cu toți cei dragi mie, fie familie sau prieteni. Cu anumiți prieteni se întâmplă să schimbăm doar e-mailuri scurte și doar în zilele importante de peste an, din motiv de lipsă de timp de ambele părți. Dar când ne revedem, reluăm prietenia exact din punctul în care am lăsat-o. Și dacă aș avea nevoie la trei noaptea de ajutor, ei ar fi la mine (și invers).
Cât despre prietena mea cea mai bună… e sora pe care n-am avut-o niciodată. Anul trecut a fost o lună aici (Toronto) și am bătut Canada și nu numai. Dar voi scrie despre asta… că-i mult și haios… și aici trebuie și poze.
Așa că-n Românica am “de sapă”. De fiecare dată când mă întorc, cineva e supărat, că poate nu am reușit să-l văd și pe el, sau nu suficient.

De data asta mă duc cu sufletul încărcat la Sibiu… e prima dată când o casă este goală… e prima dată când acolo nu e nimeni care să mă aștepte… E prima dată când voi merge la Sibiu să las o floare într-un cimitir… Asta e viața, cu despărțiri mai mult sau mai puțin definitive… 😦
Apoi autoritățile, probleme administrative (de aceea am vacanța în noiembrie), iar eu total picată din lună în ceea ce privește legislația și alte chestii-trestii, de care probabil că mă voi bate acolo.

Iar m-am luat cu vorba, de fapt am vrut doar să-mi iau rămas bun… Să ne citim cu bine!!!!
Și-o floare de “Nu mă uita” 🙂