De ce uneori tac și doar like.
Una din „descoperirile” mele bloggeristice a fost interacțiunea cu ceilalți bloggeri și prieteniile care se nasc aici. Nu mă așteptam, pentru că, așa cum v-am spus n-am citit literă de blog înainte să-l pritocesc pe-al meu. Nici nu m-am gândit prea mult la asta, știam puțin să înot și m-am aruncat în apă. Atât de simplu a fost pentru mine. Așa că socializarea care-a venit la pachet a fost mura din pădure.
Cu toată dorința mea de-a comenta, uneori mi-e imposibil și-atunci mă tac și like.
Situații:
1. Ar fi că nu mă pricep la subiect și admir arhitectura stilistică, poate umorul, poate nervul verbului, poate stilul, ori ironia inteligentă. Îmi place textul, am trecut pe acolo, aplaud în minte și e clar… like.
2. Subiectul este atât de frumos și complet, atât de perfect rotunjit, fără fisură că tac intimidată și like
3. Citesc și plâng. Este un blog anume care mă doare. Citesc și pleoapa mea se pleacă în lacrimă. Aș pune acolo o îmbrățișare, dar nu pot. Mai zic uneori, dar cu atâta grijă îmi cântăresc atunci fiecare muchie de consoană, fiecare buclă de vocală… E suferință în stare pură. Suflet distins, curat, ales… E like cu teamă, dar de fapt e-o lacrimă.
(Mi-ești tare dragă și-mi doresc mult de tot să te cunosc și în real).
4. Politica. Sublimă și minunată (lipsind cu desăvârșire dintre preocupările mele). Ori sportul, cu precădere fotbalul, boxul… ehhh. Nu procesez informația, pentru că nu mă interesează la modul absolut. Dau like, dacă îmi place scriitura (aproximativ punctul 1, cu amendamentul că aici se întâmplă oarecum să am vagă idee despre ce este vorba-n propoziție).
5. Fotografiile. Sunt momente în care pun etichete. Mă incită culoarea, lumina și mai zic, dar rar. De obicei deschid ochii și-nchid gura. E like.
7. Postările informaționale.
8. Rețetele de bucătărie/leacurile băbești/healthy lifestyle/bijuteriile etc…
9. Bucățile muzicale.
10. Florile.
Și-or mai fi și altele, dar acestea mi-au venit în minte.
Când e liche-liche? Când în inbox îmi apar 23 de liche-liche într-o jumătate de minut, ori când liche-liche apare în căsuță la o secundă după ce am publicat. Or fi și altele nedepistate, mai șmecheroase, dar hoțul neprins e negustor cinstit.
Mărturisesc spășit că mai există o situație, de liche-liche pe care eu cel puțin o comit. Sunt momente când citesc ceva care nu mă dă pe spate, e un text mai slăbuț, dar mi-e dragă persoana și scrie în general bine. Dau like deși I don’t like, deci e liche-liche. E o formă de încurajare.
În opinia mea, la această oră  (mâine, ori săptămâna viitoare s-ar putea să „mă coc” mai mult ca blogger și să văd altfel lucrurile) like-ul are rolul lui.