Păi și stau pe prispă (vorba vine) în fața casei și scriu.
Pe-un picior de plai (plai canadian)
Scriam și gândeam și mă întrebam și nu-mi răspundeam…
Mioriță laie/ laie bucălaie…
La umbră… ciripit de păsărele, copaci înmuguriți, lalele și hostas…
…. de trei zile-ncoace/ gura nu-ți mai tace…
Peste stradă, o familie de bunici indieni cu zâmbet de bunici, cu fețe de bunici mi-au făcut semn de salut cu mâna, ca niște bunici autentici, cum probabil or fi fiind.
Le-am răspuns în același fel – oare cum o fi a mea bunică? – măicuță bătrână/ cu brâul de lână…
Frumoasă luna lui mai și mare bucurie pentru ai mei părinți niște ani și zile în urmă, că fix luna asta am ales-o ca să vin pe capul lor cu refrenul „mai, mai, mai.”
Frumoasă zi! Perfectă. Iar eu scriu.
Scriu și cuget.
Ziua e cuminte, eu nu prea.
Peluză verde-crud în fața casei și câteva lalele gătite, fără pic de păpădie (le-am sacrificat cu sadism pe toate ca să nu-mi tulbure iarba și florile – scuze Cosmisian!)
Strada e pustie, excepție eu, (filosofând à la Miorița) și cei doi bunici de peste drum.
Câțiva copii vin de la școală, frumușei, ca un cârd de gaițe vesele, de toate culorile.
Prin fața mea trece o negresă superbă cu forme pline și un bebe de ciocolată în cărucior.
Îmi zâmbește cu gurița știrbă și mă arată cu degetul, eu râd, mama râde
ador bebelușii negri…
Și scriu.
Secvențele trimise de Ela sunt cam… erotice. Le traduc și mă gândesc:
O fi bine? N-o fi bine?
Chihuahua din vecini a început să latre, e o scârbă mică și antipatică.
Am încercat să mă împrietenesc cu ea/el, dar nu pare să mă placă, cred că nu place rasa umană.
(ce-ar avea ea/el fix cu mine?)
Oare o fi ok să le public?
E frumos și cuminte afară, bunici, copii…. doar eu cu imaginația febrilă, zburdând pe câmpii erotice…
Realizez că nu am făcut the best job cu Ela. A fost mai mult criticată decât înțeleasă.
(au fost cuvinte care au căzut strident pe podeaua din camera în care scriam și m-au stropit cu sânge de peniță virtuală, pe mine, pe Ela și scrisul meu).
Ela e adevărată, așa e ea, nu e ipocrită, nu e falsă, nu joacă, nu e proastă, nu e… nu e… nu e…
S-a îndrăgostit fără să dorească, fiind măritată, a fost un fel de… accident.
Dar o fi lumea asta în care trăim atât de morală? Dacă ai spus da unui bărbat, e musai să îmbătrânești cuminte lângă el, doar pentru că e bun? Iar dacă apare un „ochi verzi” trebuie să sari în patul lui în următoarele cinci minute, altfel ești ipocrită, falsă, joci un rol?
S-a spus că povestea ei e banală, c-ar fi clișeu…
Așa este. Povestea asta cu dragostea se repetă banal de mult.
Nu e om care să nu trăiască această banalitate.
Fiecare suntem rând pe rând convinși c-am inventat gaura la roată.
Uităm un lucru în viteza noastră: cu toții, fără excepție, descoperim lumea. Fiecare dintre noi are convingerea că nimeni, dar absolut nimeni nu a iubit la aceeași intensitate, că nu a a suferit atât de adânc… Toți ceilalți sunt clișee, doar noi, noi suntem speciali, picătura noastră de sânge e mai roșie, tragedia durerii noastre nu a mai fost trăită…
Nici eu, nici Ela nu facem excepție de la regulă.
Omenirea se perpetuează prin clișee.
Citim clișee, vedem clișee, luptăm să ieșim în afara lor, dar vine un punct, când cineva ne pune eticheta cu meticulozitate pe frunte: CLIȘEU.
Totul se repetă minunat de simetric:
omenirea nu mai are nimic nou de spus.
Mioriță laie, laie bucălaie…
ce fac?
am hotărât și mi-am asumat povestea asta.
Sunt eu extrem de subiectivă cu scrisul meu? E doar apă de ploaie lângă izvoare limpezi?
Oi fi eu geana aceea care intră-n ochiul frumos și trebuie musai extrasă și aruncată-n vânt?
Mă frământă gândurile…
Ori ești bolnăvioară…????
Nu mă supăr. Învăț de la cine am de învățat și ignor pe cine am de ignorat.
Iar dacă cineva în care cred îmi dă cu liniarul peste degete
mă auto-pedepsesc și rescriu de zece ori propoziția cu pricina.
Ba nu! O dată m-am supărat, pentru că mi s-a părut neeeeeeeeedreeeeept.
Am fost abordată pe e-mail de un cineva care-mi plăcea. Mi-a spus cât de importantă e părerea mea pentru el, pentru a scrie în continuare și m-a rugat mult să-i citesc două texte. Zis și făcut. I-am spus părerea mea integrală: ce era pozitiv pe blog, ce era greșit pe e-mailul personal, ca să nu se simtă lezat în sensibilitatea scriitoricească și orgoliul masculin. După care, la o perioadă de, m-a mușcat de obraz cu niște cuvinte colțuroase, care mi-au lăsat ceva urme pentru o vreme. Eh! Viața! Cât o fie ea de virtuală!
Nu sunt adepta blogului jurnal, totuși de câteva ori mi-am spus gândurile, pentru că am avut nevoie de sfatul vostru, excepția întărește regula, nu?
Cum să procedez?
Mi-e teamă că greșesc.
Mi-e teamă că nu scriu bine.
Mi-e teamă că nu procedez bine.
Mi-e teamă că voi zgâria moralitatea unor prieteni care poate nu vor să citească așa, mai… dezbrăcățel puțin.
Am citit la unii dintre voi stilul acesta, dar n-ați luat-o pe coajă.
Am văzut texte din același registru, însă comentariile erau prietenoase, zâmbitoare și roz, pufoase.
Unele postări erau slăbuțe rău, dar tot nu era pus la zid nici autorul, nici scrierea.
Dimpotrivă.
Dar dacă eu sunt obiectivă doar cu alții?
Dacă sunt ca mama aceea care-și vede puiul(scrisul) frumos și eu de fapt, mă bâlbâi colorat?
Sigur că nu se termină lumea…
(sau se termină?)
Și dacă lumea mă iubește și de aceea îmi dă like?
liche-liche și două vorbe ici și colo…
(m-am prins că poți spune două, trei vorbe fără să citești textul.
Scrii două interjecții/exclamații/onomatopee/emoticons. Și dai bine, că fiecare interpretează cum vrea, iar tu de fapt n-ai spus nimic.
Dar cum să mă iubească? Adică de ce-ar face-o?
Față am? N-am.
La începuturi am avut față, apoi față cu ochelari de soare, apoi sfert de față, apoi avatar cu glugă, iar acum sunt o o amprentă – amprenta mea specială de la tine pentru mine, de la s pentru t, pardon, invers. Dar dacă vă spun că și eu mă încurc cu my special T.
Vorbele la mine? Nah. Două rânduri și trei cuvinte, și acelea uneori pedepsite și puse la colț pe coji de nuci.
Deci???
Mioriță laie, laie bucălaie…
V-am zăpăcit cu totul?
Foarte bine. Adică nu e bine. Nu asta era intenția, dar…
He! Tace Chihuahua!
Bravo fetița! (nu-i știu sexul dar, la cât e bună de gură!!! bănuiesc )
Să-ți amintești și mâine cum se face.
Ce frumoasă e luna lui mai.
Mai, mai, mai…
Mai am puțin și merg în vacanță.
Revenind la dilemă și semnele de întrebare care mă înțeapă:
Sunt în același punct ca la-nceput.
Am nevoie de sugestiile voastre.
Nu liche-liche-liche și interjecții-onomatopeico-conjuncțio-prepoziționale.
Sfaturi, sugestii, gânduri…
xoxo
”Totul se repetă minunat de simetric:
omenirea nu mai are nimic nou de spus”.
Poate totul se redescoperă… în forme noi…
Și într-adevăr luna mai e minunată, darnică cum spune L. Blaga: ”…risipei se dedă Florarul…”
Zilele primăverii să-ți aducă bucurii !
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc muuuuuult! Blaga e una din marile mele iubiri. La fel îți doresc și eu. 🙂
LikeLike
Filozofie. Viata. Critici.Nostalgie. Regrete. Ironie. Stil.
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Potecile te duc spre Iad,…..
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?…
LikeLiked by 1 person
Nu, nu știam. Credeam că totul e o bucurie, că special m-am născut în luna asta minunată….
Mi-e atât de drag cum ai spus-o. Te îmbrățișez cu soare 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu mai degrabă răspund, decât să dau laic. Uneori comentez și ce nu-mi place.
Dar ăsta e un text bun, care-mi place.
Aștept serialul Elei cu nerăbdare. Ți-ai asumat-o!
LikeLiked by 1 person
Știu. Am ajuns să cunosc și ”citesc” pe cei care trec într-un fel sau altul pe aici și apreciez. Știu că nu faci nimic de complezență (iar dacă dai like chiar ai citit) și, chiar dacă uneori nu sunt neapărat de acord, îți apreciez opinia și țin cont de ea. Dar tu știi asta.
Eu dau uneori doar like fără să comentez, pentru că nu mă pricep la subiect (ex cel cu Nichita) dar îmi place textul în sine. Sportul, politica și can-can-urile din Ro sunt complet albe pentru mine, nu îmi spun nimic.
Mulțumesc mult că ai răspuns aici și acum. 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu dau like. Ca mi-a placut textul. Eu sunt adepta stilului. Si acesta e un text cu stil. Relativ la tot restul : scrie o carte ! Exista oameni si exista gusturi. Nu poti place si nu poti displace. Nu la toti. Iti face placere, SCRIE ! Vrei sa elimini? SCRIE ! Scrie pentru tine, in primul rand pentru tine.
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc mult de tot. 🙂
Scriu pentru mine, dar știi cum e… Uneori am îndoieli că merg pe drumul care trebuie și am oroare de penibil. 🙂
LikeLike
Nu ştiu ce sfat mai bun ţi-aş putea oferi decît cel al vrăbiuţei Jacquimo din ‘Thumbelina’ (versiunea Don Bluth): Follow your heart! 😉
LikeLiked by 1 person
Ai dreptate. Dar inima mea e o dată DA, o dată BA, e capricioasă și nesigură. Iar dacă 1000 de cuvinte bune o impulsionează pentru un pas timid înainte, indiferența sau o vorbă nepotrivită o aruncă mai în spate decât pe un rac veritabil (dacă înțelegi ce vreau să spun 🙂 )
Mulțumesc mult pentru feed-back. Îl apreciez mai mult decât de obicei pentru că azi l-am cerut. 🙂
LikeLiked by 1 person
Decît să te încui într-o cameră cu propria nesiguranţă şi teamă, mai repede ieşi la luptă cu pieptul deschis – aşa ai beneficia şi de elementul surpriză, zic. 🙄 😀
Sînt aici şi o ştii. Uneori puţin defazat, poate, dar asta deja e neimportant. 😉 Aşa că… baftă şi inspiraţie! 🙂
LikeLiked by 1 person
Nu e ca mine să mă arunc. Mai ales acum. Iar nesiguranța/teama le încui singure într-o cameră și arunc cheia. 🙂
Nu sunt de acord că mai bine regreți ce-ai făcut decât ce n-ai făcut. Sunt spontană eu, dar totuși…
Știu și-ți mulțumesc mult. 🙂
LikeLiked by 1 person
That’a girl! 😉

LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLike
e blogul tau si scrii ce vrei si ce simti. Cui nu-i place, sa nu treaca pe la tine sa te citeasca. Daca tu simti ca trebuie sa continui povestea , fa-o. Daca nu, nu. As simple as that.
Eu o sa te citesc oricum, indiferent despre ce subiect scrii, pt ca imi place cum scrii si de multe ori nu am timp numai de un like. Dar de citit , citesc mereu .
LikeLiked by 3 people
Mulțumesc, știu că mă înțelegi. 🙂
Dar îmi plac lucrurile făcute bine, nu doar făcute. E… atât de complicat uneori. 🙂
LikeLike
apropos de chihuahuas. Asa sunt ei, zgomotosi si extrem de teritoriali.. Stiu, ca am si eu unul ( e drept numa jumate chihuahua, jumate e terrier pitic ) si uneori imi doresc ca aibe un buton de on/off. mai ales cind il apuca latratul dupa ce-l culc pe teroristul ala mic. 😀 Eu nu as fi ales rasa asta de ciine in vecii vecilor. Dar ce sa-i faci daca am barbat impulsiv si a fost cucerit de cuteness. He’s loud but cute. Ala e norocul lui 🙂
LikeLiked by 1 person
E foarte cute, tocmai îi spusesem Potecuței. Și e ciudat rău. Se uită fix la mine, dă din caricatura aia de codiță ca și cum mi-ar spune că vrea să ne jucăm, dar latră cu o frecvență… Eu vorbesc cu el, dar mi-e frică de colțișorii lui… că nu se știe… Stă în backyard și nu se depărtează la mai mult de un metru de ușa casei lor. Eu îmi doresc pug…
LikeLike
Ai fost printre primele persoane care m-au susținut, care mi-au dat curajul să merg mai departe. Nu renunța, eu atât îți zic. Dacă bloggingul îți face plăcere, restul nu mai contează. Piedici sunt tot timpul. Eu te citesc cu plăcere. Așa că, dă-i bice pentru următorul post! Te îmbrățișez virtual cu mare drag!
LikeLiked by 2 people
Nici eu nu sunt o senioară în ale blogging-ului, dar mi-a plăcut „vocea” ta din prima. Nu am nici o intenție să plec, doar niște frământări și întrebări. xoxo 🙂
LikeLiked by 1 person
Am dat like pentru că mi-a plăcut mult, mult ce am citit!! Acum : eu zic aşa: scrie postarea dar nu o publica imediat după ce termini. Lasă în ciorne o oră, două, o zi. Te întorci la ea, o reciteşti şi faci ce simţi atunci. Eu am regretat vreo două-trei postări. Dacă nu apăsam sub impuls, nu le-aş mai fi publicat. Ce spune inima ta, e infinit mai important decât o reacţie a unui trecător. Cei care te citesc constant, aşa ca mine chiar dacă nu comentez de fiecare dată (apropo, sper că nu te-a supărat dubidum-ul meu 🙄 ), o fac tocmai pentru stilul tău. Aşa că ei nu se vor simţi deranjaţi de nimic de aici. Listen to your heart!
hai că micuţa javră e, totuşi, de gaşcă dacă mai şi tace câteodată. de câine vorbesc 😀
LikeLiked by 2 people
Micuța javră cred că ar fi istorie dacă nu ar fi extrem de cute. Are o problemă. Confundă a lătra cu a respira. Aici câinii sunt așa de cuminți că te întrebi dacă știu să latre. Ea e… vedetă. Unică și zgomotoasă.
Cât desper scrisul aici, te responsabilizează, nu pot să nu mă gândesc ce ecou trezește ceea ce pun pe pagina mea în mintea unor persoane pe care le apreciez la superlativ și la a căror părere țin. Îți mulțumesc foarte tare pentru vorbele tale, n-ai putea să mă superi nici măcar dacă doar ți-ai băga capul pe ușă să scoți limba la mine, pentru că aș înțelege/interpreta.
Știi că exact așa procedez, cum m-ai sfătuit? Ți-am spus eu despre copacul acela… 😀
Textul există dar nu știu dacă voi apăsa până la urmă butonul cu pricina.
Îți mulțumesc pentru fidelitate și apreciez ceea ce mi-ai spus. 🙂
LikeLike
Push the button! Chicken! 😛 XD XD XD
LikeLiked by 1 person
Astazi intrebam retoric… : chiar credem ca iubirea este o “relatie” ?!
In alta ordine de idei…De ce vrei sfaturi ?! Vorba aia…nu poti sa gresesti si singura?!
Nu cred decat in autenticitate, unicitate, spontaneitate, improvizatie. Restul este …FACATURA…
Nu vreau sa “plac” de dragul de a place…Cum nu vreau sa fiu “iubit”, pentru ce NU sunt…Cand vom descoperii cu adevarat iubirea, nu o vom mai cersi, n-o vom mai cauta pe la altii sau aiurea…Nimeni nu ne-o poate da si nimeni nu ne-o poate lua…Este un drept Divin, ESTE ESENTA UNIVERSULUI, ne scaldam in iubire…Noi trebuie doar s-o ACCEPTAM. Este aproape “jenant” sa vorbesti despre REALITATE.
LikeLiked by 2 people
Nu știu de ce vreau și ce vreau. 🙂 Oricum voi greși singură, e firesc… Nu știu. Preludiul greșelii care, chiar dacă nu va fi o greșeală, va fi interpretată de unii ca greșeală, de alții ca adevăr, de alții ca banalitate, ori genialitate.
Who knows? 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu cred ca toate lumea comite greseli…si este normal sa fie asa. Cred ca ele ne fac mai…”umani”.
Cand NU vrei sa gresesti, atunci te torturezi singur/a, te simti vinovat/a si te condamni. Este important sa CONSTIENTIZEZI greseala si sa NU o mai repeti.
LikeLike
De acord cu tine. Greșeala e chiar firească până la urmă, așa învățăm, corectându-ne. Eu mă refeream strict la sintagma ta „greșim singuri”.
LikeLiked by 1 person
Eu vin rar pe aici, desi mi-as dori sa vin mai des. Insa cand vin am o placere deosebita sa vad ce si cum se mai spune, se mai scrie, apreciez ceea ce scrii si cum scrii. Cat despre daca e bine, nu stiu ce sa spun, si stii de ce? Pentru ca si mie mi-e teama ca uneori sa nu supar ,,imprejurul” ori poate sa nu fiu judecata gresit ceea ce am lasat sa se ghiceasca. Daca ai avut uneori curajul sa o faci, te felicit, eu am renuntat sa scriu o carte cu povestea vietii mele pentru ca nu am curaj.
LikeLiked by 1 person
Mi-a fost dor de tine! Și eu am momente când nu ajung pe-aici. Așa că aștept cu răbdare să vină ora aceea când vei dori/simți/trebui să vii înapoi consistent.
Mă bucur mult de tot că ai venit azi, aici, acum. Apreciez foarte tare commenturile, azi cu atât mai mult cu cât le-am cerut. Și pentru că le-am cerut (deși iarăși m-am întrebat dacă am făcut bine) undeva la un nivel în mintea mea am avut nevoie de ele.
Eu aș fi fericită să citesc povestea ta. O ai începută pe blog, sau nu a ajuns acolo?
Da, teama asta, nevoia noastră de auto-protejare… Să ai o duminică minunată! 🙂
LikeLiked by 1 person
Multumesc, toate zambetele din lume sa-ti imbratiseze sufletul!
LikeLiked by 1 person
Hai că le-mpart cu tine. 😀
LikeLiked by 1 person
Multumesc frumos 🙂
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLike
Ştii, şi eu am început să scriu o poveste aşa, “un picuţ adevărată” şi acum m-am oprit undeva la mijloc. Parcă nu mai am curajul să merg mai departe. Sunt anumite “momente” acolo, în poveste, care sunt greu de transpus în cuvinte acum fără a deschide anumite răni, atunci. A scrie despre ceva real care ţi s-a întâmplat sau care seamănă foarte tare cu ceea ce ţi s-a întâmplat implică o doză de curaj nebună.
LikeLiked by 1 person
E prea adevărat ce-ai spus (știu că nu are grade de comparație adevărul – dar de data asta am simțit nevoia să-i scutur un pic regula gramaticală). 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu am facut experienta experimentului si am scris concluziile aici : https://blogdiscutabil.wordpress.com/2015/02/28/masor-lumea-de-o-saptamana/
LikeLiked by 1 person
Am citit și atunci, recitit și acum. Aceleași frământări sunt și-n mintea mea.
LikeLike
Nu e nevoie de oi și nici de ciobani pentru o Mioriță, ci de un suflet sensibil, în orice colț de lume s-ar afla. Așa cum nu s-a văzut nicio ovină la Sâmbra Oilor din Huta Certeze, Satu Mare, ci doar muzică și grătare. Trebuie să vii și tu odată s-o vezi, că te-ar inspira! 🙂
LikeLiked by 2 people
Dar nu mi-ai răspuns…
LikeLike
Nu vreau să-ți dau un răspuns greșit, deci pas.
LikeLike
Nu există răspuns greșit sau corect. E ok dacă nu dorești, deși despre asta era vorba-n propoziție. 🙂
LikeLike
“Cum să procedez?
Mi-e teamă că greșesc.
Mi-e teamă că nu scriu bine.
Mi-e teamă că nu procedez bine.
Mi-e teamă că voi zgâria moralitatea unor prieteni care poate nu vor să citească așa, mai… dezbrăcățel puțin.”
Knock, knock,.. si ..Hello, there, ..dear miorita de peste mari si tari! 🙂
I come in peace, so you know! …and here I go:
Hm.., “teama”? Hmm.., ”bine”??!! (define “bine” , please! ..if you know what I mean) Whose “bine”, ..by the way? 🙂
Hmmm… oare nu provin toate cele de mai sus ..intrebari si ezitari si auto-cenzurari din comparatii, din …catalogari si etichetari ..si standarde ..si etc si amd… Nu ne-am saturat, oare? Si le mai transmitem si urmasilor urmasilor ..copiilor nostri… oh their Goood! 😉
Well, well well, .. stau eu mult si ..bien si ma gandesc asa, ..oare pe ici colea nu o fi vorba numai si doar despre… a fi si a scrie si a proceda cum te/ne lasa ..si anume inima??!! Pardon, am vrut sa spun Inima. Eu una sunt aproximativ foarte sigura (oxymoron intended) …ca da. Ei, desigur ..si bineinteles, ca in limita …bunului simt/gust/augur/… and the list may go on… Sii.., cine nu poate citi “asa, mai… dezbracatel un pic”… poate oricand schimba canalul, nu? …asta in locusor de-a se simti olecuta, care va sa zica “zgariat”…
Cu astea fiind zise, eu, tot una, as spune doar ca pe aici prin zona ..oarecum virtual-crepusculara se functioneaza conform lui… “am incalecat nitel pe-o …pagina de blog-asa/ si v-am spus cum pot si vreau eu povestea mea.” :)
Oh, one more little …big thing, though, …acest frumos si cumva formal verb ”a proceda” daca ne gandim un pic, …interesant e faptul ca in engleza “to proceed” ne mai duce cu gandul si la “a continua”. Deci, ..purcedem linistiti sau nu la ale noastre exprimari ..via blog, cum ne-o lasa pur si simplu (literally) ..si anume Inima???! La joaacaaaa!.. 🙂
Hai, s-avem senin!.. Numai bine(le tau) si frumos inimos!…
(ahh, si ..it almost slipped my mind/..pen/ ..mouse, …Felicitari pentru postare!!) N-am dat like ca frige!… dar mi-a placut “Miorita reloaded: (si mai ales …remixed cu ingrediente …a la sweet and salty, …a se pune frantuzestile accente, ok?)
LikeLiked by 3 people
Bine ai venit și… ce să spun? M-ai lăsat paf/puf/pif…
dragoste la prima vedere!!!!
Îți mulțumesc că ai venit. Abia aștept să te citesc. 🙂 xoxo
LikeLike
Bine te-am gasit!… si cu placere. Si nu era ..pif, paf, puf?! 🙂 (glumesc, ..cel putin asa era titlul unei carti pentru copii, Pif, Paf, Puf …foarte draga mie ..pe vremea copilariei mele… e he he, ce vremuri ..vii!..) Anyway, see you around…
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLike
Sava, bifez “like” numa’ dupa ce-am citit si mi-a placut, altfel… pa si-un praz verde! 🙂 Daca vrei sa alegi grâu’ de neghina(sic!), publica articole fara optiunea “like” si vei fi fixata despre cin’ te citeste si-ti lasa un rând si… restu’… 😉 metoda simpla si usoara, testata cu succes… 🙂
* * *
@”După care, la o perioadă de, m-a mușcat de obraz cu niște cuvinte colțuroase, care mi-au lăsat ceva urme pentru o vreme.” – sper sa-ti fi servit de lectie pentru prezent si viitor, so be careful and take care, young lady! 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, Melanie, tu ești unul din cititorii valoroși. Știu că like-ul tău e real. Mi-a plăcut mult expresia „pa și-un praz verde!” 😀
Apeciez și like-urile, au până la urmă rolul/locul lor. Nu totdeauna ai ceva de spus și-atunci îți marchezi trecerea în felul acesta. Dar acest text a fost cu adresare directă celui care mă citește și așteptarea unei reacții mai… consistente, decât un like.
Da, poate am învățat ceva… Cu siguranță am fost dezamăgită. Mulțumesc mult.
Zi frumoasă și verde, asortată cu ochii tăi! 🙂
LikeLike
@”Nu totdeauna ai ceva de spus și-atunci îți marchezi trecerea în felul acesta.” – exact si-s total de-acord cu tine… uneori textu’-i atât de superb, impresionant, încât un “like” e suficient, mai ales daca cititorii anteriori vor fi fost deja pe-aceeasi lungime de unde… 🙂
* * *
multumesc si tot înainte, Sava! 🙂
LikeLiked by 2 people
Revin cu răspunsul datorat sau măcar o parte din el. Eu am să-ți dau like chiar dacă ai să postezi doar o literă! Măcar pentru tine, ca persoană pe care o apreciez, și nu neapărat pentru ce ai publicat. Îi bai mare?
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc pentru apreciere. Nu-i bai, dimpotrivă 🙂
LikeLike
eu am scos butonul de like demult. o vreme mă bântuia să scot și comentariile (mă deprimă complimentele și comentariile care sunt pe lângă subiect,demonstrând că omul nu citește, cu înclinație spre condur). de-aș putea aș scoate butonul de like și de pe facebook (bine, de n-ar fi o mână de prieteni și diverse nevoi de comunicare și promovare aș dispărea de tot de acolo).
dau like? uneori da. citesc? cu tot cu comentarii. de aceea când nu am timp, nu vin. spun ce cred? da, deși am deranjat de multe ori cu asta (și o s-o mai fac). lista persoanelor care nu mă plac e mai lungă și lucrez la ea cu aplomb.
eu am venit la tine pentru ela și povestea ei și știi, am mai spus.
altfel, casa ta, regulile tale (eu am blogul banat pentru unele persoane care cândva mă lăudau de mă durea capul și acum mă bârfesc vertical, orizontal și pe diagonale).
ești născută în lună cu bunica mea. îți doresc să ajungi anii ei (99), la fel de sănătoasă.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc pentru feed-back! Eu cred că am încă mult de învățat și ajustat la existența mea bloggeristică, încă mă simt începătoare și descopăr. Bune și rele…
Mă bucur că Ela te-a atras aici, sper să te conving în timp și cu alte subiecte.
Wow! Multă sănătate buniicii tale. Ești foarte norocoasă să o ai!
Mulțumesc pentru urare! 🙂
LikeLike
cu toții suntem într-un fel sau altul începători, mereu va exista ceva de învățat.
și dacă te-am descoperit prin ela (și comentariile savuroase ale celorlalți) am rămas datorită ție. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ai pernița specială pe pervaz 🙂
LikeLike
uneori penița devine sabie. e mai puțin specială atunci. 😀
LikeLiked by 1 person
Mai bine sabie decât scobitoare. 😀
Dar eu ziceam de perniță-pernuță (care-o fi diminutivul de la pernă) pentru pisicuță, loc special pe pervazul meu, cu vedere la scenă… 😀
LikeLike
cu vedere de după perdele! mulțămim dumitale, gazdă bună. 😀
LikeLiked by 1 person
Nu perdele, doar geamuri mari, cristal, să intre lumina și toată primăvara. Cu drag 😀
LikeLiked by 1 person
cum bine știi, la un mâț e nevoie de perdea, altminteri cum să-și arate coada pe care chipurile nu o vezi?
LikeLiked by 1 person
Bine. Instalăm perdea cu maci, să se simtă mâțul bine. 😀
LikeLike
e bine oricum, stai liniștită. 🙂 un loc unde să rod șoarecu în tihnă și în care cuvintele curg frumos, chiar și o perdea din sac de are, este perfect.
LikeLike
Păi dacă pun perdea de sac cum să mai cred în obiectivitatea mâțului? 😀
LikeLike
sunt… subiectiv de obiectivă, trust me! 😀
LikeLike
Cunoaștem 🙂 I trust you! 😀
LikeLiked by 1 person
Sper c-am intuit bine si nu comentez pe langa contur. Daca totusi nu nimeresc – accept indrumari inspre directia corecta. Asadar: Problema/dilema legata de continutul textelor pe care le public pe blog am avut-o si eu cam tot in perioada asta. De aceea au si devenit rare articolele publicate si tot de aceea 2 din postari au devenit private. Tendinta e ca atunci cand scrii sa pui cate ceva din tine cea reala acolo. Desigur ca poti schimba nume, date sau locatii – dar ideile tot de la concretul zilnic ti le iei. Gandurile sau trairile care te fac sa scrii intr-un anume fel sunt personale. Nu-ti poti imagina stari pe care apoi sa le transpui intr-un text si sa reusesti sa o faci foarte credibil. Acum cateva zile am intrebat un prieten care se pricepe cumva sa gaseasca raspunsuri corecte pentru dilemele mele din online sau din afara acestuia si referitor la subiectul asta mi-a spus asa: tu esti ca un cub Rubik si ce postezi aici sunt doar cateva din culorile care te compun. Sunt amestecate si in niciun caz nu-s toate pe blog. Asa ca daca cineva ar spune ca tu, cea care scrie pe blog e tot ce esti ar gresi. Sunt parti, fragmente si idei care prind forma acolo. Unele mai bune, unele mai frumos exprimate, altele mai stangace sau mai acide, in functie de stare, dispozitie, chef, prognoza meteo sau cat de buna a fost cafeaua de dimineata. N-o sa vin sa-ti scriu ce wow esti tu de fiecare data – mi se par false si exagerate “laudele” de genul si prefer sa o fac mai rar si pe bune – cred ca asa inseamna mai mult. Deasemenea, parerea mea n-are relevanta prea mare si nici nu e universal-valabil aplicabila. A mea sau a oricarui alt cititor care trece pe aici. Daca ai sa incerci sa fii pe placul tuturor ai sa incetezi sa fii tu. Din nou, imi amintesc ca am scris si despre asta – intr-o postare in care intrebam “pentru cine scrii, cine speri sa te citeasca si cat de mult din ce-ai vrea de fapt sa scrii cenzurezi ca sa eviti efectele pe care le-ar putea avea scrisul tau”. Asa ca raspunsul meu de aici e probabil cumva conturat si de ce am discutat acolo: scrii pentru tine in primul rand: pentru ca asa te intelegi, pentru ca asa simti, asa iti ordonezi gandurile sau orice alt motiv pe care ti-l gasesti si pe care ti l-ai asumat atunci cand ai decis ca “publica” inseamna si “imparte cu ceilalti”. Parerea mea despre cum scrii o stii. Nu zic ca esti extraordinara tu, zic ca mie imi pari asa, ca mie imi place mult cum creezi din cuvinte imagini si imi dai senzatia ca-s acolo in scenele pe care le creezi. Povestea Elei pe care o scrii pe blog n-am prins-o de la inceput – am incercat sa recuperez pe parcurs – stiu ca intrebasem daca e reala sau ti-o imaginezi. Raspunsul il intuisem cumva: Ela de pe blog nu e “toata” Ela ta. E doar o latura, pe care tu o transmiti din prisma felului in doar tu o percepi. Sunt convinsa ca toti marii scriitori au avut pentru personajele pe care le-au creat exemple, modele din viata reala din care s-au inspirat. Asa ca Ela ta e exact ce-i trebuie povestii pe care o scrii aici: un pic reala, pe alocuri “personala”, in niciun caz completa. Ela ta n-are numar la casa, nu stim cand sa-i uram la multi ani si din ce mi-ai spus nici numele ei nu e conform cu realitatea. Si stiu ca uneori avem tendinta sa fim “pe plac”, sa nu deranjam, ca uneori speram sa nu fim judecati mai ales aici unde e nevoie de curaj sa alegi sa expui, sa publici, sa lasi la vedere parti din tine. N-or sa fie niciodata toti la fel. Nici n-ai de ce sa fie asa – tu scrie exact cum vrei. Raspunzi doar in fata constiintei tale – si daca “explicatia” pe care ti-o poti da singura iti asigura linistea atunci restul pot face fix la fel sau pot alege sa apese “next”/”unfollow” . Revenind la partea cu acida – am intuit cumva “mesajul” de prin mijlocul textului si explicatia, desi nu cred ca ai cerut-o e asa: prefer sa vorbesc atunci cand stiu ca am ce spune, transmite.Atunci cand am o parere cat de cat formata despre subiect, atunci cand stiu ca ajuta in vreun fel sa zic ce cred. Si in general nu ma pricep sa dau sfaturi – sau poate uneori aleg sa nu ma risc. Asa ca pot dicuta pe teme mai putin personale oricat. Cand vine vorba de relatii si restul aspectelor care implica asta – asa cum prezinti tu relatiile Elei pe blog – ajung sa ma incurc in raspunsuri. N-am idee cum e mai bine. E posibil sa zic azi ca-s “team Doru” si maine sa ma razgandesc si sa-l “vreau” pe Payam asa ca de cele mai multe ori aleg sa “privesc de pe margine”. Astept sa se lamureasca: Ela, tu, sa decida “publicul” implicat – ca sa-mi pot lamuri si mie. Nu stiu daca ai reusit sa intuiesti de pe blogul meu, dar in ultima perioada (care dureaza de ceva timp) ma hotarasc si dezhotarasc mult. Ma mut, iar nu ma mut, ma indragostesc, ma opresc, azi vreau cu soare maine vreau ierni. Concluzia e ca inca ma gasesc – si n-ar fi nimic rau in asta daca noi nu ne-am cunoaste doar de aici: din povesti, din ce citim pe blog – din ce comentam pe alocuri. Si prefer sa exprim mai rar idei decat sa o fac intr-o maniera care sa induca in eroare sau sa creeze imaginea gresita. Concluzie finala: scrii bine, coerent, frumos, cu talent si nu e cazul sa te opresti si nici sa evaluezi asta in functie de cat te citeste T, Y, Z sau cate likeuri apar la postare si in niciun caz dupa ce discutii apar in comentarii. Daca am ratat vreun aspect (cel mai probabil ca da) revin cu alte idei imediat ce inteleg ce-am sarit din ce-ai scris/intrebat in text. Nu-mi mai amintesc prea mult din Miorita asa ca n-am varianta de incheiere cu laitmotiv mioritic inclus. Prin urmare, te pup si sper sa povestim in continuare, tu cu sfaturile si ideile bune, eu cu intrebarile si nelamuririle despre orice 😀
LikeLiked by 1 person
Draga mea, ce dor mi-a fost de tine!!!! 🙂
Mulțumesc mult pentru răspunsul detaliat, dar e ca tine, știam că atunci când o să-mi scrii va fi conștiincios așezată părerea ta.
Nu-mi doresc să fiu aplaudată la fiecare vocală mai portocalie, nici mie nu-mi plac savarinele prea însiropate, prefer covrigii (do you remember? ) 😀
Îmi plac părerile sincer exprimate, iar dacă sunt, coerente și cu substanță cu atât mai bine.
Se pare că pe amândouă ne-au păscut în același timp întrebări existiențialo-bloggeristice, (precum miorițele autohtone pasc plaiul mai mult sau mai puțin românesc.)
Da, am avut aceeași problemă ca și tine, am fost ocupată, dar mă răsuceam culoare de culoare (foarte frumoasă și adevărată metafora cubului). Nici n-am avea haz dacă am fi cuminți și ușor de descifrat latură cu latură. 😀
Și dacă ai două postări parolate, eu de ce nu știu??? 😀
Sigur că povestim în continuare. Poate cu pauze mai lungi sau mai scurte, depinde de culoarea și numărul zilei, de realul momentului și până la urmă de moftul/cheful/inspirația peniței virtuale. Te pup! 🙂
LikeLiked by 1 person
🙂 Nu-s parolate is “disparute” – private- pentru ca erau povesti reale. Am explicat in “I did it my way” de ce le-am scris si de ce apoi nu mai apar. Eh, nebunii temporar cred (sper) 😛
LikeLiked by 1 person
Nu știu dacă am apucat să le citesc, dacă nu îmi pare rău… Eu sper să revii la formula inițială, de fată veselă și jucăușă. Cred că e important să ne jucăm, să așezăm seriozitatea/frământările pe-un raft mai sus. 😀
Zi frumoasă! xoxo
LikeLiked by 1 person
ei nu ca erau vesele povestile 😀 doar ca le-am scris intr-un moment de prea multa sinceritate si nu-s destul de curajoasa sa fiu asa “descoperita” in public. Si nici nu cred ca o sa devin vreodata 🙂
LikeLiked by 1 person
Nu mă refeream la subiecte în sine c-ar fi vesele, ci la tine. Ai abordat diferite subiecte, unele foarte serioase, dar cu un stil fresh și jucăuș. Știi că-ți spuneam la un moment dat că noi două vedem jumătatea plină… 🙂
Te înțeleg foarte bine, uneori ajungi la un punct când cunoști prea multe păreri și atunci îți pui anumite întrebări și parcă ți-e teamă să pui piciorul în apă. E rece și ai o ezitare înainte să te arunci. Dacă nu dorești să fii total descoperită (și aici ne asemănăm, din motive asemănătoare) lasă acest proces să se petreacă treptat. 🙂
LikeLiked by 1 person
doh, am perioade cred. Pana la urma imi asum ce scriu si cat din mine aleg sa arat. M-am gandit asa mult la asta ca acum imi trebuie pauza de gandire sa se sedimenteze ideile 🙂 Cred ca treptat voi ajunge la forma care sa ma multumeasca si sa-mi permita sa ma joc linistita in continuare pe aici. Mai vedem ce o mai fi. Blogul nu e obligatoriu si nici in vreun fel neaparat necesar – daca nu-mi mai place gasesc altceva cu care sa ma joc. Deocamdata ma hotarasc – cam asta fac pe toate planurile lately si probabil de asta si dureaza mai mult pana sa apara deciziile batute in cuie sau parerile definitive legate de diverse subiecte pe care le mai citesc pe aici. Asa ca planul e sa fac in continuare lucrurile “my way” si sa vad unde ma va duce asta 🙂
LikeLiked by 1 person
Cu siguranță îți asumi, majoritatea o facem.
Și nici nu e nevoie de decizii bătute-n cuie și definitive pentru că lucrurile sunt în continuă schimbare și noi la fel. Forma nu cred că va fi vreodată finală sau mulțumitoare pentru că mereu va fi ceva de adăugat.
Blogul e un hobby care poate fi mai mult sau mai puțin prezent în viața ta. Și pentru mine e doar o părticică. Îmi face plăcere de cele mai multe ori, dar nu-mi este esențial. Asta este în cazul meu.
La tine îmi place să cred că e mai mult decât atât, că frământările țin mai mult de real în perioada aceasta decât de virtual. Zic. 🙂 Cred. 🙂 Bănuiesc. 🙂
LikeLiked by 1 person
Bine. Zici crezi banuiesti bine. Nu e “despre blog” nehotararea mea principala 🙂
LikeLiked by 1 person
Păi nu te cunosc eu pe tine?
(Știu răspunsul hi, hi, hi)
LikeLiked by 1 person
eu cred ca te cunosti pe tine si tot realizezi (la fel ca si mine) ca ne asemanam in multe privinte si atunci e usor sa stii raspunsurile 🙂 valabila si viceversa .
LikeLiked by 1 person
Qualcoza del genere 😀
LikeLiked by 1 person
I guess 😀
LikeLiked by 1 person
🙂 xoxo
LikeLiked by 1 person
E putin ciudat ca, oricat de (liberi) individualisti credem ca suntem, avem nevoie si de aprobarea (sau aprecierea) celor din jur. Asa suntem noi, oamenii, suntem facuti sa traim in societate, iar dorinta de a fi acceptati este si o forma de bun simt fata de cei din jur. 🙂
Eu folosesc “like” des, are mai multe semnificatii. Deasemeni, scriu chestii personale daca consider ca poate fi util cuiva, adica se poate invata ceva din experienta impartasita. Aprecierea mea o ai deja. Iar ca recomandare… scrie tot ce ai chef, fara sa te gandesti prea mult la efectul asupra celorlalti. Daca-ti place tie, cu siguranta va place si celorlalti. Cel mai mult conteaza parerea ta despre tine insati, asta va influenta si parerea celorlalti.
LikeLike
Firește că ne raportăm la ceilalți. Ai dreptate. Altfel care ar fi valoarea noastră dacă singura unitate de măsură ne-am fi noi înșine? Da, țin cont de recomandare. Mulțumesc! O zi cu soare! 🙂
LikeLike
Vrei sfatul meu ? 🙂
EU, nu fac ce-mi spun altii, EU fac ce-mi dicteaza INIMA si CONSTIINTA ! 🙂
Si fiindc-am observat ca-ti plac LALELELE ,
sper sa-ti placa si videoclipul:
O saptamana asa cum ti-o doresti ! 🙂
Cu stima,
Aliosa.
LikeLiked by 1 person
Nici eu nu fac ce spun alții (am tendința să fac pe dos) dar țin cont de părerea celor care simt eu că sunt, că sunt acolo pentru mine. 🙂
O săptămână cu soare și muguri de floare! 🙂
LikeLike