Pentru că am fost trasă de urechi că n-am mai trecut demult pe-aici, am decis să vin cu o plângere, o pâră, o jalbă, un complein…
V-am spus că m-am mutat? Nu, că nu-i prea interesant. Am coborât și eu, ca tot omul, de la etajul douăzeci cu picioarele pe pământ.
(Capul a rămas în nori. Jur.)
Eh și casa are grădină. Grădina are și viță de vie. Via face struguri și umbră deasă.
Ieri mi-a venit ideea să stau un pic pe șezlong la umbră. Și stăteam eu așa cu tableta în față… când liniștea mi-a fost tulburată de un cântec de păsăret. Sunetele nu prea erau melodioase. M-am gândit c-o fi afon. Afon și insistent. Când mă uit, văd un robin pe una din barele ce susțin vița de vie, care stătea proțăpit și-al naibii, se uita fix la mine și mă certa. Adică țipa la mine în păsăreasca lui inconfundabilă. M-am uitat la el prietenoasă, „cu-o năframă-n vârf de băț”. El… nimic. Țipa și înjura, ca la ușa cortului. Pașnică din fire, am stat ce-am stat, dar când la câțiva centimetri mai încolo am văzut ditamai cuibul, bine gândit și construit printre struguri m-am intimidat. I-am cerut scuze din ochi că i-am invadat intimitatea și am plecat din grădină. Fiecare cu casa și teritoriul lui.
În ce lună pleacă păsările în țările calde?

20150704_142621 (2)

Dânsul arată cam așa.

RobinARTICLE[1]
Și-acum eu ce fac? Că nu pare-a fi dispus să împărțim grădina.