Da. Știu. Nu sună bine combinația. (Nu am pățit nimic. Jur.)
Iubesc scrisul. Scriu. Scriu și când nu scriu. Și nu știu cum, dar am avut o pauză lungă, de ani, în care nu am scris. Nimic. Nimic pe hârtie. Până anul trecut la sfârșit de august când am deschis blogul și m-a durut dorul de cuvânt.
Uneori când scriu primesc vorbe. Vorbe bune. Complimente.
Alteori primesc frunze de salată. Cuvinte paralele, sau perpendiculare, sau pur și simplu… cuvinte.
Se întâmplă adesea ca răspunsul să-mi continue ideea atât de fidel, ca și cum ar porni din aceeași apă de izvor, ca și cum m-ar vedea goală, fără pic de punct și virgulă. Iubesc critica constructivă, argumentată, cea care mă trage nițel de ureche și-mi zice „vezi că acolo… ori acolo… e cam hmmm. Tu poți mai mult”. Și mi-e drag să pună lupa fix acolo, unde e fisura, pentru că sunt patru ochi în loc de doi și pot lipi, pot șlefui, pot arunca și… de la capăt.
Urăsc, (prea tare cuvântul), să zicem că nu aprob parșiveniile mici, când o persoană care-și frecă muzical fundulețul pe la bloguri de genul „foaie verde de trifoi ce frumos e pe la noi”… (știți și voi modelul), vine și-mi trântește verde-n față: îmi plac portocalele. De ce ești măr? Și încă acru? Și dansează ritmic pe manele, susținând că nu-i plac manelele…
Dacă e o greșeală drege-o. Dacă e prostie, sau caracter miiic-miiic e…că nu e.
Acesta a fost momentul divagație, pentru că mi-am amintit o discuție de pe blog pe tema: dacă citești, sau mai citești pe cineva care scrie bine, dar se poartă prost. Nu, frate. Nu mai citesc. E musai de bifat ambele criterii. Că timpu-i scurt și sunt multe butoane la telecomandă. Accidente de genul acesta… nu prea… așa unul, poate două. Dar pentru aproape un an…
Revenind. Uneori primești complimente, alteori frunze de salată, alteori friptură, care-ți pică bine de tot, chiar dacă ești vegetarian. Când vine o părere clară și deștept articulată, chiar dacă-ți spune c-ai făcut omletă, tot îl iubești pe cel care-o emite.
Am scris oareșce pe facebook (intru rar pe acolo, dar acum a fost ceva special). Un cineva, pe care nu-l cunosc mi-a spus trei vorbe. Și toată seara mea a fost bună datorită celor trei vorbe. Și n-au fost complimente. Nici frunze de salată. Habar n-am ce face, cine e, cu ce se ocupă. Dar știe cu siguranță despre ce este vorba în propoziție și am simțit pertinența părerii lui până-n ultima cratimă a ceea ce eu încerc.
Complimente, frunze de salată și friptură…
16 Thursday Jul 2015
Posted Amalgam
in
Şi eu m-am gadit serios dacă sutn de genul care să (mai) citească pe cei ce se poartă prost. ŞI mi-am spus că, de dragul artei, ar trebui să socializez mai puţin.
Mă duc să văd despre ce este vorba 😉
LikeLiked by 1 person
Eu cred că tonul face muzica și un caracter urât iese la suprafață ca uleiul deasupra apei. Sigur că sunt excepții de la regulă, dar trebuie să ai suportul unei genialități ca să poți să ai prieteni și să îi păstrezi în condițiile în care nu prea ești ok. Socializarea pe blog e oarecum firească și uneori am observat răspunsuri mai bune decât postarea în sine, sau răspunsuri care întregeau postarea (vorba lui Dragoș).
LikeLiked by 2 people
Oameni şi fapte, cuvinte şi efecte, fripturi sau salate. E destul de complicat să socializezi cu cineva care s-a purtat prost. Sigur, depinde şi de context. Dar nu. Nu cred că există motive întemeiate pentru un comportament din ăsta de… salată.
LikeLiked by 1 person
A se citi oarecum superficialitate în loc de salată. A fi paralel cu subiectul.
De socializat nu, cu siguranță cu cei fără caracter. Dar eu nu mai citesc nici ce postează. Suntem cu toții ocupați. După felia de realitate zilnică, uneori avem timp puțin înspre deloc pentru virtual. Și atunci îl dăruim celor de pe aceeași lungime de undă cu noi.
LikeLiked by 2 people
Parafrazand vorba ” daca viata iti ofera lamai,fa-ti o limonada si,daca ai tupeu, mai gaseste pe careva sa aduca si vodka”,zic ca, daca primesti frunze de salata, fa-ti o salata si,cine stie?, coneva vine cu rosii si catraveti! 😉
LikeLiked by 1 person
Întotdeauna. 🙂 E una din expresiile mele favorite. Recunosc că nu știam faza cu vodka 😀
LikeLiked by 1 person
Aia am aflat-o si eu , destul de recent ☺
LikeLiked by 1 person
Ia si de la mine trei vorbe intelepte: da-i dreaqului!!
E lumea plina de critici si de de aia destepti, care le stiu pe toate si vor sa te destepte si pe tine cu forta, chiar daca tie iti place sa ramai mai..inocenta. Mie imi place critica dar muci in fasole nu servesc.
LikeLiked by 2 people
Așa este. Și mie îmi place critica constructivă. Critica aceea adevărată când vezi că omul știe despre ce vorbește, nu zice doar să sune. 😀
Cât despre vorbele tale înțelepte sunt întru totul de acord. 🙂
LikeLike
ceri prea mult de la oameni. eu așa zic. și scriu de ani buni pe blog. pentru mine. în primul rând pentru mine, că m-aș usca altfel. tocmai de-aceea și spun, că știu prea bine ce înseamnă abstinența scrisului și revenirea la el. și că aș da, oho, cât!!!, pentru o critică zdravănă. și sinceră.
LikeLiked by 2 people
Am fost ocupată să învăț, să și să și să… dar cred că scriam pe ce apucam mai puțin pe hârtie, scriam în minte, scriam pe frunze, pe fețe, pe ce-mi pica în mână…
Eu nu cer nimic oamenilor. Mă bucur când descopăr OAMENI. E chiar o minune, când văd că există, chiar există persoane care vorbesc aceeași limbă cu mine… E de mirare mare. Dar chiar se întâmplă.
Și eu apreciez la superlativ o critică zdravănă și la obiect. 🙂
LikeLike
Ţi-am zis eu că febeu’ e un loc la fel de roşu şi la fel de otrăvit precum mărul ăla de pe cartea cu “Albă ca zăpada şi cei şapte coreeni romantici”. 😀 Sau nu ţi-am zis… 🙄
LikeLiked by 1 person
Da, ai zis. Dar eu nu am nemulțumiri față de „febeu”. Dimpotrivă, mi-a plăcut feedback-ul primit. Pe urmă acolo am cunoscut oarecum mai bine prieteni de aici de pe blog. Ajung prea puțin pe-acolo din păcate, pentru că sunt multe lucruri interesante și acolo.
„Parșiveniile” despre care discutam era o divagație și s-au petrecut cândva aici. No big deal! Doar că vorbind de păreri mai mult sau mai puțin avizate mi-am amintit o discuție mai veche.
Să știi că o ediție a „Albei ca zăpada” cu coreeni ar fi o adaptare de succes. 😀
LikeLiked by 1 person
De fapt, importanţi sînt oamenii, nu platforma. Nu palatul – sau cocina – în care locuiesc. Nu hainele cu fir de aur – sau pînza de sac – cu care sînt îmbrăcaţi. Doar esenţa spirituală ce sălăşluieşte temporar în acel “container de carbon”. Fie el şi made in Korea…
LikeLiked by 1 person
Da, oamenii, care uneori sunt chiar OAMENI. 🙂
LikeLiked by 1 person
P.S. Friptura fără salată e prea seacă şi bucătarul nu primeşte complimente. 😛
Ce ziceam de febeu… stai că vine şi salata acuşica, garnitură la friptură, că e plină ograda de poptămaşi. 😀
LikeLiked by 1 person
relax, dragoș. e fain și pe fb. dacă accepți că oamenii sunt oameni. și că like nu înseamnă de fapt nimic. u țopăi cu plăcere pe acolo, dar de scris, scriu la mine acas. 🙂
LikeLiked by 2 people
Am cont acolo de vreo zece ani. Nu l-am folosit pînă foarte recent cînd am redescoperit faptul (cred că ştii, am scris şi la mine despre “minunea” asta). De intrat am intrat tot foarte recent, foarte rar, ca să mai văd din pozele Mihaelei (superbe) şi ale Loredanei. Nu am decît cinci oameni în listă, dintre care doi foşti programatori din echipa Miranda IM cu care nu am mai vorbit deloc de prin 2008-2009.
De cîte ori intru acolo mi se pare ciudat, înghesuit, nefiresc şi dacă n-ar fi addon-urile din browser care să elimine reclamele şi restul imbecilităţilor inutile fii sigură că n-aş mai intra acolo niciodată. Efectiv nu-mi face plăcere ci dimpotrivă.
Dar fiecare cu experienţele sale, cu cercul său de prieteni, cu… 🙂 Şi să ştii că de ceva vreme îmi vine din ce în ce mai greu să accept anumite tipuri de oameni. Dar fii sigură că în capul listei este tocmai propria mea persoană, poate de acolo zbuciumul interior, conflictele şi… tăcerea.
LikeLike
apoi să știi că și eu mi-s cam sălbatecă și intransigentă de ceva vreme. ba chiar mă apucă nervii când mă gândesc că deși am tot spus că pupatul condurilor mă irită teribil, tot s-au găsit doritori. amu i-am spulberat (cam nepoliticoasă am fost, știu) dar… who cares??? 😀 😀 mai bine un cititor pe blog (eu) decât o ceată de căutători de trafique, imajine, etc…
LikeLiked by 1 person
Cu condurii am putea discuta îndelung. Pot spune că e de înţeles între anumite limite, dar pentru asta trebuie să cunoşti cît de cît pe fiecare în parte ca să-i acorzi circumstanţe atenuante. Nu toţi urmăresc ceva anume, recte foloase personale de vreun tip, dar în lumea în care trăim e greu să-i desluşim pe drepţi de ceilalţi. Aşa că pe partea cealaltă te înţeleg că nu (mai) ai timp şi chef de dat la ciur populaţia trecătoare pe meleagurile-ţi.
Pe profitorii de-a dreptul nici eu nu-i înghit, deşi punînd din nou în balanţă societatea actuală cu cerinţele ei pot înţelege (măcar parţial) dorinţa de supravieţuire, dar nu şi pe cea de mărire (excesivă). Totul e atît de complex încît fiecărui gînd îi survine îmediat un contragînd care reduce totul la o tăcere dureroasă.
LikeLike
la o tăcere productivă aș spune. cel puțin din partea mea: scriu și citesc într-o tăcere fabuloasă. mi-e tare bine. 🙂 chiar dacă mi-e dor de unele condeie care, la rândul lor au tăcut…
LikeLiked by 2 people
Dacă-i productivă tăcerea atunci mă bucur pentru tine. 🙂 La mine, din păcate, nu e. Nici măcar în jurnalul propriu nu mai sînt capabil să scriu “ieri am făcut ciorbă, azi am rămas fără cafea” ş.a.m.d. Am intrat în perioada Măgarului lui Buridan şi mi-e să nu mă dezmembrez din cauza atîtor vibraţii puternice şi continue pe care fiecare gînd mi le provoacă. Iar statul pe loc – fie real fie metaforic – nu e deloc benefic.
LikeLike
🙂 mie mi-a lipsit mereu consecvența unui jurnal deși am rutina scrisului.
LikeLiked by 1 person
În cazul meu pot pune liniştit un mare punct după ‘consecvenţa’. XD XD XD
Mi se pare uimitor cum majoritatea oamenilor îşi fac publice jurnalele sub forma “update-urilor” pe febeu, fără măcar să aibă habar de implicaţiile gestului. Dacă am trăi într-o lume (aproape) perfectă unde omul rău să fie doar o născocire din basme, atunci n-ar fi nici o problemă, dar realitatea e foarte departe de ideal, ba aş spune că aleargă cu sufletul la gură în direcţia opusă. Dar la ce bun să deschizi ochii orbului…
LikeLiked by 1 person
sunt întru totul de acord cu ce spui. motiv pentru care eu bat câmpii cu grație pe acolo (cu excepțiile de rigoare).
LikeLiked by 1 person
Cine are urechi de auzit, aude; cine are ochi de văzut, vede. 😉 Şi cine are picioare, fuge de rupe pămîntul. XD
LikeLiked by 1 person
aracan di mini! îs patru-pedă! :)))))
LikeLiked by 1 person
Atunci fuji… pînă nu dau serviciile… yama! XD XD XD
LikeLiked by 1 person
iaca, fug! :))))
LikeLiked by 1 person
LikeLike
Pe aceeași pagină cu psi 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, dar e bună în anumite diete. 🙂
Și dacă-i pregătită bine e complimentat și bucătarul. Salata în sine e oricum fără gust. Condimentul face diferența. Sarea și piperul. Întotdeauna și oriunde. :)))
LikeLiked by 2 people
Aş vrea să sufăr şi eu de ceva care să-mi dicteze (şi să-mi permită) o dietă bazată pe friptură goală. 😀
LikeLiked by 1 person
Nu vrei. Doar proteină nu e sănătos. 🙂 Prea multe toxine.
LikeLiked by 1 person
O, îmi place să trăiesc periculos! 😈
LikeLiked by 1 person
Adrenalinaaaa!!!!!!
LikeLiked by 1 person
Daaaaaaaaaaaaa! 😀
LikeLiked by 1 person
A ști să lauzi frumos și să critici pertinent este o artă care se învață cu răbdare și simțul moderației. Cu alte cuvinte, e nevoie și de complimente, și de salată, dar și de friptură, dacă sunt bine combinate.
LikeLiked by 1 person
Da, în special când ai ce spune și ești la obiect. În ambele cazuri. 🙂
E drept, e nevoie de toate, de diversitate… uneori și ca să apreciem când vine… friptura. 🙂
LikeLike
Revin “după”. E greu să te faci înţeles de toată lumea, să fii pe placul tuturor, să atingi întotdeauna corzi sensibile, să scrii ceea ce vor ceilalţi să citească. Ceea ce este important este să crezi în ceea ce faci. Până la capăt. Cu “critica constructivă” e mai greu căci totul e intepretabil şi nu ştii niciodată când e cu adevărat constructivă şi când nu. Eu cel puţin nu ajuns des să discern.
LikeLiked by 1 person
Ai dreptate. E imposibil. Dar votez pentru dialog și argumente. Când e mușcă și fugi… nah.
LikeLiked by 1 person
Ai fost elocventă în ce privește cuvintele, raspunsurile pe care le primim sau…le-am dori. Eu cred că fiecare dă ce poate, dar dacă există cât de puțin dorință de creștere, în timp se schimbă lucrurile și este un câștig de ambele părți. Și mie îmi plac criticile dacă sunt la obiect, reale, nu de dragul vorbăriei goale (salată, nu ?) căci, ai numai de câștigat și înveți mult mai mult decât de socializarea de complezență deși și aceasta își are rostul ei dacă nu e folosită … excesiv. În altă ordine de idei, deoarece cuvintele pot avea un impact semnificativ, pot schimba comportamente, atitudini, crea emoții avem răspunderea emiterii lor, ceea ce ne face responsabili. Câteodată uităm aceste lucruri și dar ni se remintește cam în același mod pe parcursul vieții. Hai, că mi se pare că am vorbit poate prea mult. Un week-end excelent !
LikeLiked by 1 person
Foarte bun răspuns! Primesc și eu cu drag (calul de dar nu se caută la dinți) complimente, frunze de salată sau fripturi (fiecare după posibilități) deschizând ochii mari și atenți pe friptură (critică atentă și obiectivă), iar parșiveniile mici le împachetez frumos și trimit înapoi expeditorului. Să se spele pe cap cu ele că-i aparțin.
Săptămână frumoasă să ai! 🙂
LikeLike
Complimente pentru postare ! 🙂
Si totusi, cea mai buna leguma e carnea de porc ! 🙂
Aliosa.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Alioșa!
Ha, ha, ha. Da, pentru iubitorii de carne de porc. 🙂
LikeLike
Nimic din ceea ce facem …nu ne apartine cu adevarat NOUA. Venim din totalitate, apartinem acesteia si tot ceea ce facem…apartine intregului. Faptul ca ne trebuie motivatie, ca ne motiveaza un compliment, ca ne dezamageste o critica nemeritata, este tot “vina” …INTREGULUI.
Pentru mine blogul este o modalitate de a-mi ordona ideile, gandurile, trairile, simtiririle…a le impartasi altora si a ma impartasi din acestia…In fond suntem cu totii in aceiasi…oala.
LikeLiked by 1 person
Discutabilă și treaba cu oala 😀
(și ador să discut cu tine). Da, suntem prin prisma faptului că evenimentele majore ale vieții (nașterea și moartea) ne sunt comune. Dar vezi tu? Până și poziția în oală, temperatura în funcție de asta, sunt date de alegerile noastre, de ușile care ni se deschid în față pe care alegem să intrăm, sau dimpotrivă ne prefacem că nu le vedem și alergăm la următoarea. Ori stăm și ne gândim prea mult dacă să intrăm sau nu, iar apoi, când se închide, ne petrecem restul de viață gândindu-ne cum ar fi fost dacă…
LikeLiked by 2 people
” Că timpu-i scurt și sunt multe butoane la telecomandă” asta-i de notat si de tinut la indemana. In rest, tin la sinceritate pana la limita la care nu devine jignitoare. Incerc sa incurajez chiar si atunci cand am ceva de completat sau de corectat. Si neaparat tin sa mentionez de fiecare data ca parerea e doar a mea deci clar subiectiva, frumosul meu nu e neaparat frumosul universal. Dar daca te pot ajuta si daca-mi ceri atunci cu draga inima. Si mai era si aia cu..if you don’t have anything nice to say…say in in French 😀 Unde French intuiesc eu inseamna “cu manusi” sau “cu diplomatie” sau “intr-o maniera care sa ajute in loc sa jigneasca sau sa descurajeze”
LikeLiked by 1 person
Cât de la fel gândim. Da! Pe aceeași linie, pagină cu tine my T. Pup!
LikeLiked by 1 person
😀 pup back!
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
Ce frumos spui tu acolo, „m-a durut dorul de cuvânt”!…
LikeLiked by 1 person
Hei sister, și eu am poză de păpușă pe fb. 🙂 Mulțumesc mult și bine ai venit la mine! 🙂
LikeLike
Așa, supărată, ca a mea? :))
Bine te-am găsit! Am să mai vin, cu siguranță!
LikeLiked by 1 person
Nu e prea veselă nici a mea. 🙂
https://www.facebook.com/sava.em
LikeLike
https://www.facebook.com/sava.em
LikeLike
A mea e mai rebelă. A ta pare un pic mai tristă și gânditoare.
Totuși, suntem niște păpuși! 🙂
LikeLiked by 1 person
Da. A mea e mai confuză la ora asta. 🙂
Da, suntem. 🙂
LikeLike
Pingback: Interviu cu enigmatica scriitoare Em Sava din Toronto: Scrisul sunt Eu. | Foaie de drum lung
Cred că mulți dintre noi ar trebui să învățăm gramatica citirii unui text pe blog. Mai exact, ar trebui să învățăm să facem o critică constructivă. Eu nu știu să o fac nici măcar pentru mine însumi. Poate de aceea nici nu încerc a critica vreun text. În fapt, am văzut foarte puține comentarii critice în adevăratul sens al cuvântului. Am avut și eu un astfel de comentariu, care îmi critica aranjarea textului, în sensul în care ar fi fost să înceapă cu prezumția (introducerea), să continue cu esența și să se sfârșească cu concluzia, care la mine lipsea cu desăvârșire. Mi-aș dori cât mai multe comentarii care să-mi spună că am zbârcit rima, că mi-am alterat ritmul sau muzicalitatea, că am dat de pereți cu ideile, amestecând varza cu mere. Dar nu-i așa, cel mai adesea venind câte un “laudațio”. Nici măcar Dragoș nu mai vine cu știutele sale atenționări pentru litere “mâncate” sau pentru diacriticele lipsă.
Ce bună mi-ar fi o friptură suculentă, din care să aflu cât de bine sau rău scriu, ca măcar să nu-mi mai alimentez egoul cu simple frunze de salată.
LikeLiked by 1 person
E greu să critici fără să jignești, deși uneori te deranjează și laudele. Vrei să ai un feedback. O critică bună însă, te ridică. S-a întâmplat să primesc și păreri avizate care să mă ajute și m-am bucurat. Însă e rar. Sincer, de multe ori am senzația că mulți nici măcar nu citesc textul. Pun acolo o ștampilă generală care merge la orice. Poate că mă înșel, dar atât de gol e comentariul. 🙂
LikeLike
Această senzație, a necitirii textului, am avut-o și eu adesea. Comentarii pur formale, care parcă nu au nimic în comun cu textul meu, dar care parcă invită la vizitarea celui care l-a scris, într-un fel de reciprocitate: “vezi, eu te-am vizitat și am lăsat și un comentariu, ar fi cazul să treci și tu pe la mine”.
Un comentariu critic nu ar trebui să jignească, pentru că reprezintă realitatea textului tău și a modului în care a fost receptat de cititor. Unii acceptă însă mai greu critica, iar eu cred că nu ma număr printre aceștia.
LikeLiked by 1 person
Ai perfectă dreptate. Nu pricep de unde nevoia aceasta de a aduna like-uri. Ce să faci cu ele până la urmă?
Din păcate compromisul merge chiar mai departe. Când vezi pe cineva care scrie bine lăsând comentarii laudative la texte penibile…
Am scris despre asta într-o postare.
În ceea ce privește critica, sunt de acord. Însă și asta trebuie făcută cu tact și mai ales cu, cunoștințe în spatele a ceea ce spui.
LikeLike
Și eu am scris ceva despre “civilizația like”, prin 2015. Dacă s-ar respecta sensul, “like” ar însemna că îmi place ceea ce am citit. Dar câți respectă acest sens?
LikeLiked by 1 person
E colecție de like-uri. Cred că avem noi românii gena asta a competiției la numere. 🙂
LikeLike