Uneori. Ieri de exemplu. Am vorbit cu cineva și conversația a fost știrbă, pentru că domnia sa, domnul zâmbet nu se putea lipi pe hârtie. Fiecare mesaj pleca fără punct și virgulă. Conversația nu se putea finaliza. Dintr-un gest reflex, necontrolat, mingea zbura dintr-un teren în altul, deși fiecare dintre noi era în căutarea punctului. Un scârțâit afon ciuntea cumva ultima jumătate de e-mail. Mesajele plecau neîntregi și se întorceau la fel, șchiopătând obosite, nefinisate. Nu era ton, nu era zâmbet și zgura ieșea printre litere. Încercarea de conversație și cuvintele se strecurau greu, aride, uitând să ducă mesajul complet la destinație. Un zâmbet ar fi rezolvat problema. Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Un zâmbet face cât o conversație. Și uneori e mai plin de miez. Atunci taci vorbele, le zâmbești doar. E mai simplu, mai corect, mai deslușibil.
Zâmbetul, monedă de schimb ieftină și neprețuită te scoate din multe. Odată era să iau amendă, dar domnul zâmbet și-a făcut datoria. Nu v-am spus? Mergeam la bibliotecă de acasă și totdeauna o luam în dreapta. Era un drum bătut, știut pe de rost. Doar că o dată, venind din direcția opusă, am luat-o la stânga. Riro-riro poliția după mine. Ooops! Polițistul m-a întrebat politicos de ce am luat-o pe sens interzis, iar eu cu toată sinceritatea i-am spus că nu am văzut semnul. Jur că nu-l văzusem. Și m-a iertat „doar de data asta”. Semnul era, cât Casa Poporului și scria mare să vadă și ultima blondă de pe planetă, că între orele 67uy-yhi98 stânga e INTERZIS…
Dacă se întâmplă să gafez, ori să zic ceva mai nedigerabil, lipesc un zâmbet și cuvintele pică pe moale.
Altă dată, am dus înapoi la magazin un obiect care, în mod normal nu se returnează și pierdusem și bonul. Iar la Customer service era o creatură dură, un fel de bau-bau sec (cred că era de genul feminin). Dar zâmbetul și-a făcut datoria. I-a șters nu-ul din dotare și mi-a spus la fel ca polițistul, adică „doar de data asta…”
Sigur, zâmbetul nu trebuie exagerat. Nu e uniformă. O hă-hă-iala continuă, sau un zâmbet-clown lipit pe bot nu vor avea efect. Trebuie dozat și folosit ca un ingredient miracol, fix acolo unde trebuie.
Ieri am avut nevoie disperată de unul. Nu de emoticon, ci de căldura lui de soare. Pentru că printre cuvinte știrbe, am observat o pată mică de sânge, demn ascunsă de cel cu care vorbeam.
Hai că ți-l împrumut pe-al meu! :)))
LikeLiked by 1 person
Ieri. Unul de pus pe hârtie. Pe care să-l pot lipi de hârtie și să stea acolo. 😀
LikeLiked by 1 person
Ce bine că e azi! Și chiar am râs. Printre altele.
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
Da-l iau și pe-al tău. Iubesc zâmbetele și oamenii veseli și se întorc în oglindă. 😀
LikeLiked by 1 person
Chiar și ascunsă în spatele monitorului, să știi că am zâmbit!
LikeLiked by 1 person
Deci zâmbetul și-a făcut datoria! 😀
LikeLike
Offf, la capitolul acesta mai am mult de exersat … 🙂 .
LikeLiked by 1 person
Îți trimit un zâmbet să te joci cu el. În timp vei descoperi că e magic. Funcționează. 🙂
LikeLiked by 1 person
Auzi tu, interlocutorul are cumva paradontoză…? 🙄
Iaca smăiluială colea:

LikeLike
Thiii, câtă răutate cu adresare directă la metafora mea! Hai măi, Dragoș!
Eu am râs de-a dreptul de la smăiluiala ta. 😀
LikeLiked by 1 person
Păi aşa se face, ce mai tura-vura! 😀
LikeLiked by 1 person
Încă râd. În hohote. Eu aveam nevoie de un zâmbet cald, delicat, cald… de suflet. Nu de un cutremur. 😀 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Fii pe pace, specialiştii britanici au descoperit recent că rîsul nu îngraşă, aşa că n-ai motiv de teamă. Ba chiar zgîlţîielile aferente pot intra la categoria gimnastică medicală. 😛 XD
LikeLiked by 1 person
😀
LikeLiked by 1 person
Îmi asum riscul, chiar dacă îngrașă. Îmi place prea mult să râd ca să mă împiedic în 2-3 kg în plus. 😀
LikeLiked by 1 person
That’s my girl!

LikeLiked by 1 person
Uite unul maaaare : D
LikeLiked by 1 person
🙂 🙂 🙂
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
Am zâmbit serios, uite-așa: 🙂 , ba chiar și-așa: 😀
LikeLiked by 1 person
Super. 🙂
LikeLike
Zambetul face minuni, este comunicare adevarata, de la suflet la suflet (ce-o fi acel “suflet”, nu stiu prea bine), nu numai o insiruire logica de cuvinte. Oamenii sunt ceva mai mult decat o masinarie complexa si complicata.
Poate ca un 🙂 e mai important decat e = m ori c patrat. 🙂
LikeLike
Perfect de acord cu tine. Ai definit exact. 🙂
LikeLike
Eu nu pot sa zambesc la munca, trebuie sa fiu sobra si autoritara cu pacientii mei ca altfel nu ma iau in serios si-si fac de cap! Bine, isi fac si de pampers, dar asta n-are legatura cu zambetul meu… 🙂
Dar port mai mereu in piept o insigna cu un “zambarici”.
LikeLike
Ha, ha, ha… Nu te cred. Eu cred că toate persoanele care lucrează cu oameni au „obligație de serviciu” să-i întâmpine cu un zâmbet. Iar tu cu bebeii tăi, cred că zâmbești cel mai profund. 🙂
LikeLike
Eu am două expresii faciale pe care le folosesc în mod constant: ori stau încruntată, ori stau extrem de serioasă. Îmi place să zâmbesc, însă nu tuturor, ci doar cui merită. 🙂
LikeLiked by 1 person
Oamenii sunt frumoși și merită zâmbetul tău. (Așa cum spui, cei care-l merită). Sunt situații ca cea de mai sus când ai vrea să-l dai, dar cumva nu se lipește. Și omul de la capătul celălalt al comunicării are nevoie mare de el, mai mare nevoie de zâmbet, decât de cuvinte.
LikeLiked by 1 person
Din pacate, azi n-am ZAMBET
ca-i strivit de-o COMEMORARE
si de-un mare ranjet
de la REFERENDUM INVALIDARE !!! 😦 😦 😦
Aliosa.
LikeLiked by 1 person
Zâmbetul tău e adânc în suflet, deschis amintirilor din el.
Week-end frumos și liniștit!
LikeLike
Asa este, ai ghicit
si de-aceea-s FERICIT ! 🙂
Saru’mana fata draga ! 🙂
Sa-ti dea Dumnezeu tot ce-ti doresti ! 🙂
Aliosa.
LikeLiked by 1 person
La fel și ție, Alioșa!
Duminică frumoasă și liniștită! 🙂
LikeLike
Singurul zâmbet adevărat, nenegociabil…este cel interior, este un zâmbet fără un motiv aparent, fără interes, fără scop, el ESTE şi nu ţine cont de împrejurarări, este o stare…Da ! Zâmbetul este o STARE. Starea de zămbet ori o ai…ori nu o ai. Nu este ocazională sau ocazionată. Este adevărat că zâmbetul poate fi şi o armă, sau un mijloc, o tehnică…dar nu are nimic in comun cu adevăratul ZÂMBET discret, diafan, sublim, seren…
LikeLiked by 2 people
Postarea mea se referă la zâmbetul interior, cel care luminează ferestrele sufletului și ajunge în sufletul interlocutorului. Zâmbetul simțit, care se naște nu se fabrică. Zâmbetul-alin, zâmbetul-alint, zâmbetul-dor etc. Zâmbetul cauză-efect. Nu zâmbetul-clown la care răspunzi (eventual) mecanic. Cred că seninul acesta trebuie avut în suflet și răspândit. Te poți naște senin, sau înnorat, fericit că cerul e albastru și norii desenează, sau nefericit (continuu nemulțumit) pentru că cerul tău albastru are nori, dar ar putea fi roz sau verde… Sunt multe de spus la subiect și îți mulțumesc pentru argument. 🙂
LikeLiked by 1 person
Aşa este…sunt multe de spus… Cu acest zâmbet TOTI copiii se nasc, zâmbet pe care are grijă educaţia la toate nivelurile sa-l reprime. Pentru a-l recăpata, regăsi trebuie să te naşti a doua oară.
Din nefericire, în viaţa de zi cu zi, în care pentru aţi păstra manuşile albe trebuie sa le scoţi cât sunt încă albe…zâmbetul are sex,este interesat, o arma sau o modalitate pentru…
LikeLiked by 1 person
Eu cred că tocmai curățenia lui e arma care dezarmează atunci când pornește din inimă. 🙂
LikeLiked by 1 person
LikeLiked by 1 person
Din păcate nu se deschide. Nu am reușit să văd ce ai pus. 😦
LikeLike
E un playlist, un mix de 26 de piese.
Dacă dai click şi iar click în colţul din stînga-sus al “ecranului” iutub te duce la ei pe site şi acolo poate merge.
Alternativ, dă click aici.
LikeLike
În primele secunde îmi apare mesajul: this video is unavailable.
Dar se deschide singur dacă aștept. Mulțumesc, m-ai făcut să revin.
LikeLike
What are friends for…? 😉
Se întîmplă diverse prin grădina guglă şi nu prea cred că-s de bine. Poate fi o problemă cu plugin-ul Flash din browser, o fi dezactivat sau incompatibil. Dacă browserul poate HTML5, atunci trece automat de colo-colo în cîteva secunde (după cum ai observat).
Virtualul a devenit extrem de complicat pînă şi pentru cunoscătorii din domeniu, mie unul deja mi s-a urcat în gît. Mnoh, n-avem noi putere.
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLike
Mulțumesc! 🙂
LikeLiked by 1 person
Caut un zambet…
Umblu pe strada, trist. Nici vremea nu e favorabila. Nu stiu daca va ploua sau va fi soare. Ma uit la fetele oamenilor… is goi in sentimente…fiind ocupati de grijile cotidiene. Nu vad pe nimeni zambind. Ma plimb cu capul in jos. As fi vrut sa vad un zambet, o gura vesela, chiar si cu defecte. Dar nu e sa fie. …dar stai. Uite o gura de canal. Pare fericita, are cap… inca pe aici nu au ajuns cei care colecteaza fierul vechi pt painea de maine. Ma uit la ea. Mi se pare ca e cu capul in jos, desi as spune ca rotunjimea e aproape perfecta. Schimb pozitia, dand vina pe luminozitate… tot lipsita de zambet si tot cu capul in jos. Jocul asta de-a Hopa-Mitica nu merge. Poate ca nu-i inteleg eu pe mitici, ne fiind din zona. Asa mai de la tara, dar cu sange albastru cum spunea cineva.
Plec cu mainile indesate pana la coate in buzunare. Deci buzunarele goale. Imi aduc aminte de privirile pline de obraznicie ale superiorilor din armata care, lipsiti de zambet, urlau ca ni se va da ordin sa ne coasem buzunarele, daca mai stam cu mainile indesate. Ce lipsa de consideratie pentru omul necajit. Si asa cum am spus – doar fete crispate.
Merg mai departe si ajung la un parc, aproape de zona in care stau. Ma pun pe o banca langa groapa cu nisip. Acolo un baietel se joaca cu grebluta fara sa dea atentie in jur. Dupa mult timp radica caputul si ne privim. Deschide gurita, aratandu-mi ca are doi molari lipsa. Bine si asa, dar sa zambeasca. Nuuu, e prea mult pentru el, desi el are doar grija nisipului. Nu-si pierde timpul cu mine. Se intoarce sa-si rezolve grija.
Imi aduc aminte de un alt baietel care era pus de mama lui, intr-un cos de cumparaturi, si asteptau la casa de marcat. El? Cam doi anisori, uratel… si plin de muci la nas. Dar avea ceva. Avea pe “vino-n coa’ “. Ma uit la el in ochisori, el la mine. Conectie facuta. Eu misc buzele, el ma copiaza. Eu zambesc, el raspunde cu o rapiditate uimitoare. Gesturile fug si vad fericirea pe fata lui, fericire pe care o simt in interiorul meu. E un mucos minunat. Pe cand ma trezesc la realitate, vad casiera zambind larg, mama mucosului avea gura pana la urechi, sora mea care era langa mine… la fel. Si alti oameni din jur, zambeau fericiti de joaca noastra.
Ce minunat… dar asta a fost candva. Acum nu mai zambeste nimeni.
Oare ce sa fac? Sa plec acasa? Daca o fac, nu ajung cumva in fata calculatorului, unde am dau de scartaitul afon, care sa-mi ciunteasca emailul?!?
LikeLiked by 1 person
Va fi soare. 🙂
Dacă tu începi să zâmbești, vei primi în oglindă alte zâmbete. E molipsitor. Și nu de la o gură de canal. 🙂
Despre hopa-mitică de acord, aruncă toate jucăriile de genul acesta pentru că nu au stabilitate. Posesoare de (cam) același sânge albastru mă străduiesc să fac la fel, neînțelegând logica și rostul mitic(ă)-ului mai mult sau mai puțin hopa. 🙂
Simpatic „mucosul” din poveste. Drăguță întâmplare. Lucrurile mici ne luminează ziua, viața…
LikeLike
pai tu… care zambesti mereu… iti faci singurica un zambet mai de valoare decat orice minunat zambet imprumutat…
dar ca sa inteleg si altfel postul tau… iti darueisc un zambet… si totul devine taram fermecat plin cu zambete…
LikeLiked by 1 person
Da, uneori nu îl găsești când ai nevoie. Se ascunde prin buzunare. 🙂 Mulțumesc pentru zâmbetul tău.
LikeLike
ha ha ha…trebuie sa ne obisnuim cu emoticoanele…pe mine, cel care ma pupa ma enerveaza tare…ca te pupa un barbat sau femeie apar aceleasi buze pline cu “ruj”..uffff.. 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, asa este. 😀
LikeLike
Ce reprezinta pentru tine internetul ?
https://adndefemeie.wordpress.com/2015/09/10/internetul-impachetat-frumos-afara-periculos-inauntru/
LikeLiked by 1 person
O prelungire a lumii reale. 🙂
LikeLiked by 1 person