Nebună și neastâmpărată, în blugi și bascheți, ori balerini comozi, cu coadă de cal și genunchii zdreliți de la căzături, sau uitată-n lumea cărților… Eu.

Mama și surorile mele, cochete și feminine, priveau cu îngrijorare „rățușca cea urâtă” rătăcită în curtea lor: „ Mai poartă și tu o rochiță, că ești fată, un pantof cu toc… mai lasă cărțile. Și nu mai alerga!!! Tu nu știi să mergi normal???” Eram atât de diferită de surorile mele mai mari, încât mama nu mai știa ce să facă. Ele vorbeau toată ziua despre cosmetice și pantofi, despre băieți și party-uri, pierdeau zile întregi în mall-uri, la shopping.
Eu alergam prin curte, mă cățăram în copaci, dar mai ales mă ascundeam de ele ca să pot citi în voie. Mă puneau la treabă, dorind să mă aibă sub ochi, să mă responsabilizeze și să mă scoată din ceea ce ele numeau „sălbăticia singurătății”. Eu însă mă simțeam foarte bine în lumea mea, unde nu era loc pentru rochii, pantofi, dans, sau băieți. Când vreunul mai îndrăzneț încerca să fie prietenos cu mine, îi tăiam brusc macaroana, ca un arici supărat.

Totul până într-o zi, când am găsit pe patul meu o cutie, în care străluceau cei mai frumoși pantofi damă pe care-i văzusem vreodată. I-am atins fascinată. Parcă erau din altă lume. Nu semănau cu zecile de perechi fistichii ale surorilor mele.
A fost dragoste la prima vedere. M-am încălțat sfioasă și… elasticul din păr a zburat, părul mi s-a răsucit într-o coafură sofisticată, iar în oglinda din fața mea a apărut o fată frumoasă. Cu siguranță nu eram eu. Căci mă știam urâtă. Așa mă vedeam în ochii dezamăgiți ai mamei și surorilor.
***
Da, ați ghicit. Eu sunt de fapt, Cenușăreasa. Sau, mă rog, am fost până în seara aceea, când m-a salvat el, maiestatea sa, prințul de atunci, regele (a se citi soțul) de acum.

Firește că toate poveștile se termină cu happy end, așa că azi suntem bine-mersi, împreună, fericiți în palatul din dotare. Sintagma: „… și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…” e cât se poate de adevărată, doar incompletă, aș spune eu. Formula care se aplică poveștii noastre ar fi: „… și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și… la mulți pantofi”. Pentru că de la pantofi ni se trage.
***
Nu știe nimeni cât am suferit, când, din viteză și neatenție și cam împiedicată fiind din cauza tocurilor foarte înalte, mi-am pierdut unul pe scări. Câte lacrimi am vărsat după pantofiorul meu de cleștar, pe care-l credeam pierdut… Nu m-am gândit că maiestatea sa îl va studia inginerește pe toate părțile (regele e inginer): „Hmmm.  Pantofi stiletto…  de la Carmine…”  și nu se va lăsa până când nu va găsi posesoarea de pantof, picior și pretenții.De atunci multe zile au trecut și mulți pantofi s-au adunat în dulapurile palatului. Când regele ridică din sprânceană, sugerând că-n curând condurii ne vor da afară, eu îi zâmbesc galeș, clipesc des din genele-mi rimelate și-i amintesc momentul acela, în care era cât pe ce să rămân de poveste, adică… desculță.
În plus pantoful e simbolul dragostei noastre.

Și ce nu face regele pentru Cenușăreasa lui? Odată, fiind într-un magazin pantofi Carmine Shoes m-a văzut cu privirea scursă de dorință pe niște pantofi de piele naturală de culoare roz. Singura pereche numărul meu era în marele pericol de-a fi cumpărată. De altcineva. Însă, cum în dragoste și război orice e permis, iar regele nu rezistă privirii mele triste, a intervenit imediat, cu o observație ironică, spusă chipurile pentru urechile mele: „Oare cine cumpără pantofi roz? Dar cine-i poartă? Numai cineva cu gusturi îndoielnice. Nu-i așa?” Mâinile potențialei inamice au devenit șovăielnice și au eliberat încet obiectul dorinței mele. Doar câteva minute… și pantofii au devenit ai mei.
 „Vezi, Cenușăreaso? Eu și Carmine suntem aliați în menținerea zâmbetului tău,” mi-a șoptit regele.
***
De altfel, de câte ori merge în delegații (că mai are de dus războaie peste mări și țări), se întoarce victorios cu surprize, traduse în noi perechi de pantofi. Alegerea perfectă.
There are two things you can never have too many of: good friends and good shoes.

Pantofii au stil și personalitate. Spune-mi cu ce te încalți ca să-ți spun cine ești, aș zice. Alegerea mea este, bineînțeles, Carmine, pentru că în cei peste treisprezece ani de experiență și-au construit un nume  care a devenit sinonim cu eleganța și calitatea.Așa ne trăim povestea și azi, fericiți și la fel de îndrăgostiți.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea…

Basm adaptat pentru SuperBlog Spring 2016.