Ieri:
Case în Toronto. Vă amintiți scorbura? Se văd locatarii? 😀 Plimbare pașnică. Și noi, dar mai ales ei. Primăvară capricioasă…
Cum se simte o bancă singură în parc pădure?
O jumătate de oră mai târziu. Scary movie. Nas în nas cu furtuna. Am fost udă până-n suflet. Glugă nu. Umbrelă nici așa. Mai aveam trei kilometri până acasă când i-a venit ideea să mitralieze stropi aspri și reci de ploaie. Momentul a fost fantastic. Când surprinzi natura în mijlocul ei. Superb. Furtună și noapte. Combinație ușor lugubră… dar niște culori!!!Extrem de multă populație (umanoizi doar noi) veverițe, căprioare, păsăret, în râu un castor ronțăia o creangă…
Doamna avea o treabă dincolo de alee. Nu am deranjat-o prea mult. Ea ne-a dat ignore.
Singurătate confortabilă. N-avea nici un stres că plouă, că noi, că noapte, că-e cam singură pe creangă, în pom, pe pod… Sub pod castorul ronțăia… Fără stres…
***
Azi: Gânduri zăpăcite de ploaie, zgribulind a primăvara… Arborii poartă chelie, ori sunt tunși la zero. Habar n-am. Iarba maronie mustind, gândurind, încercând strategii de-nmugurire. Miroase curat. Trag aer în piept.
În pauză de ploaie, la un alergat… pe strada mea promisiuni de primăvară. E un gri-cald.
Jur că e gri cald. Nu-mi pasă de teorie (știu că griul e culoare rece format din două non-culori alb și negru, însă nici 1+1 nu e totdeauna 2). Da? Deci reiau… un gri-cald, plin de ciripitoare, rafale de ploaie… Și-un miros de primăvară, că pleznesc mugurii.
În două zile record: mâță plouată (rău) de trei ori. De ce ignor umbrela?
În oraș. (Scuze prima poză. Luată în mers din mașină.)
Și ele știu. Își mișcă provocator coada, legănându-și mersul cât de încet pot. Hmmm.
Martie și cică ar fi de-a primăvara… Eu zen…
Nu-mi pasă…
Natura e stăpână, iar tu pășești cu pași lini pentru a te integra în ea. Iar noi odată cu tine, dar fără niciun risc. 🙂
LikeLiked by 1 person
În pădure e la ea acasă. Și are o casă tare frumoasă. 🙂
LikeLike
Mie imi place ploaia la nebunie. 🙂
LikeLiked by 1 person
Și mie. Dar prefer să fiu înăuntru, mai ales când e rrrrrece. 🙂
LikeLiked by 1 person
Un exemplu perfect de integrare a omului cu natura! Ambele părţi sînt cîştigate pe mai multe planuri decît s-ar crede la o privire superficială. De n-ar fi atît de multă iarnă mi-ar plăcea să-mi ostoiesc bătrîneţile acolo. 🙂
LikeLiked by 1 person
Așa este. Eu am simțit că fac parte scenariul unui film… real. E bună din toate unghiurile această integrare. Și fantastic să fie oaze de genul acesta în orașe mari unde presupui că sunt doar zgârie-nori, betoane și sticlă.
LikeLiked by 1 person
Da, ce frumos ar fi! Însă principala problemă sînt oamenii – cum faci să-i conştientizezi şi să le trezeşti sau insufli bunul-simţ în raport cu natura cînd ei au cu totul alte preocupări şi vederi…? Îţi poţi imagina Bucureştiul, spre exemplu, adăpostind un parc mustind de vietăţi sălbatice care să se simtă în siguranţă în apropierea omului?
LikeLiked by 1 person
Să știi că nu-mi imaginam nici Toronto. Demonstrează că nimic nu e imposibil. Ieri am dat nas în nas cu un raton. Era lângă alee foarte ocupat. Nu s-a deranjat de trecători sau bicicliști. 🙂
LikeLiked by 1 person
When there’s a will there’s a way, se zice. Dar tot contează atitudinea oamenilor, în primul rînd. 😉
LikeLiked by 1 person
Ai dreptate. Așa este. 🙂
LikeLiked by 1 person
M-ai ademenit cu tot cu ploaie. Tare aş vrea şi eu o astfel de plimbare
LikeLiked by 1 person
Ai văzut cine era lângă scorbura noastră? A fost fabulos. Aș repeta oricând experiența. 🙂
LikeLike
Am văzuuut. Cu aşa vecini, mai mult îmi doresc acolo 😉
LikeLiked by 1 person
O să vezi după ce dă frunza și floarea ce nebunie frumoasă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Să nu-mi spui că pădurea este în oraș.
Mi-a plăcut tot ce ne-ai arătat. Frumoasă plimbare ai avut.
LikeLiked by 1 person
Toronto e foarte verde. Pădurea se întinde ca o limbă pe mai mult de 21 de kilometri, ca un șarpe care trece prin oraș. Sunt foarte multe parcuri normale și parcuri păduri, sau trailuri (zone pentru mers/bicicletă). E un firesc aici care merge în paralel cu zgârie norii, betoane și sticlă. E în oraș. Am fost foarte surprinsă și eu când am descoperit. E o bucurie. 🙂
LikeLike
N-am avut curiozitatea de a-ți privi orașul “din cer”, altfel aș fi constatat și eu conformația aceasta. Dar, citind răspunsul tău, mi-am amintit de un parc, văzut în tinerețe, prin Turnu-Severin, care tot așa părea a fi, o fâșie strecurată și alungită prin oraș. Poate greșesc, pentru că amintirea s-a estompat, de acum circa 45 de ani.
LikeLiked by 1 person
Da, e ușor să vezi. O să-l vezi cum se prelinge prin tot orașul până la lacul Ontario. Frumusețea acestor locuri este dată și de preocuparea autorităților. Am văzut cum s-au plantat puieți în locurile unde dintr-un motiv sau altul au dispărut. Iar copacii bătrâni care se prăbușesc sunt lăsați natural. Natura e respectată și ajutată. Dacă nu ar fi aleile asfaltate și bănci din loc în loc, precum și coșuri de gunoi și de reciclabile, ai crede că e o pădure pierdută.
LikeLiked by 1 person