Azi s-au ciocnit în mintea mea două adevăruri rotunde. Fiecare cu logică proprie și fisuri mari. Și… se bat cap în cap. Primul e mesajul din foto:
1. Nu există sfârșit fericit. Finalul în sine are sens peiorativ (e vorba strict despre relaționarea femeie – bărbat).
Cel puțin pentru unul dintre ei, finalul este nefericit. Unul este mai lovit. Depinde de protagoniști să fie măcar civilizat. Că se întâmplă să nu prea fie…
2. Cică toate lucrurile ar trebui să se termine cu bine. Daca nu…. înseamnă ca nu s-au terminat. Simplu. Nu?
Cam așa ca-n povești: doar Happy end!
Argumente pro/contra sunt pentru ambele situații… doar că noi, umanoizi grăbiți…
Îmi place ideea 2. Nu cred în ea. Însă e o perspectivă optimistă.
***
Ambele au fisuri și pot fi ușor desființate.
Dar s-au întâlnit azi. Pur întâmplător.
Happy?
06 Wednesday Jul 2016
Posted Bucăți de gând
in
Corect. Niciun sfârșit, în general vorbind, nu poate fi fericit prin simplul fapt că s-a sfârșit. Asta doar dacă nu cumva ceva rău s-a sfârșit. Și dacă nu cumva privim lucrurile din perspectivă creștină, caz în care, oricum o dai, e de bine. Pentru că are ăl de sus un plan, numai de el știut, cu tine 😉 .
LikeLiked by 1 person
Nu. Am specificat. E vorba de clasica poveste între un el și o ea… altfel sunt multe sfârșituri bune…
LikeLiked by 1 person
Aaa, păi în clasica poveste mereu sfârșitul e bun, chiar de se lasă cu lacrimi, cu depresii, cu cine știe ce grozăvie, că așa a fost să fie. Știe el ăl de sus de ce, așa a fost mai bine 😉 . Scuză-mi insistența, dar mi s-a repetat asta de atâtea ori, încât ar fi și rușine să nu-mi fi învățat lecția 😆 .
LikeLiked by 2 people
Da. Sunt poezii repetate fără sens, de persoane care știu tot. Nu e bine când se termină. Pentru unul din cei doi nu e bine. Nu-i mai auzi pe cei care repetă papagalic aceleași vorbe.
LikeLiked by 1 person
Şi nu te-ai dus la vecinu’ de sus să-i bocăni în uşă să-l întrebi “bă, da’ de unde le ştii tu pe toate şi ce te bagi în viaţa mea?!?” XD
LikeLiked by 1 person
Am doar cerul deasupra. Și un acoperiș încins 😦 . Ăstora care fac elogiul singurătății, nu le urez decât un singur lucru, acela pe care mi-l recomandă și ei – singurătate perfectă și veșnică, nici măcar în doi, că are si asta … beneficiile ei.
LikeLiked by 1 person
Bine c-ai menţionat acoperişul, altfel era cît pe ce să cred că eşti homeless.
Glumesc. 🙂
E greu de ajuns la o soluţie măcar acceptabilă, că aia perfectă e numai în filme ca şi happy-endu’. Uneori avem o nevoie cruntă de singurătate, alteori am da un ochi şi-o mînă să avem pe cineva alături (biped, nu altceva). Sau poate unii dintre noi sîntem (mult) mai nonlineari decît restul lumii şi nu ne putem decide la o soluţie de compromis (din punctul nostru de vedere), adică o convieţuire permanentă. Ce ne rămîne de făcut? Evadarea în ficţiune sau speranţa într-o viaţă viitoare mai bună? Singurătatea în doi mi se pare cea mai cruntă dintre variantele posibile, nici nu vreau s-o iau în considerare.
LikeLiked by 2 people
Mie îmi pare că lipseşte ceva din poza aia. Parcă al treilea vers ar suna mai bine “So just give me a happy middle finger”. Nu crezi? 🙄 XD
Problema cu finalizările fericite e că povestitorul alege momentul în care să le aşeze în ochii şi urechile audienţei astfel încît să le inducă ideea de eternitate metaforică.
De fapt nu există început şi sfîrşit; totul e un ciclu infinit, rotiţe care se învîrt cu dinţi care se îmbucă pentru o clipă ca apoi să se despartă… Se întîmplă, se împlîntă – semantica existenţei. 😉
LikeLiked by 2 people
Îmi place cum ai așezat datele problemei, deși perspectiva nu e prea veselă. Aste e viața până la urmă.
Mă bucur că a apărut Miorlăici. Mi-a dat emoții. Și cum nu pot comenta la tine…
LikeLiked by 1 person
Între anumite limite viaţa poate fi ajustată ca să ne fie mai… corespunzătoare. Dacă diferenţele sînt prea mari atunci e bai.
N-ai idee prin ce trec eu de fiecare dată cînd întîrzie Copilu’ mai mult decît de obicei.
De comentat poţi comenta dacă vrei cu adevărat. 😉 Ai văzut că Flavia s-a adaptat, la fel şi Oana. O adresă de mail fictivă e de ajuns dacă nu vrei să-ţi faci una reală. Că n-o să-ţi apară avatarul la adresa fictivă e doar un amănunt. O adresă reală poate fi adăugată la profilul Gravatar aşa că indiferent pe care ai folosi-o la un moment dat tot îţi va apărea poza. 🙂
When there’s a will there’s a way.
LikeLiked by 1 person
Nu am văzut. Cum să pun adresă fictivă? Păi am încercat să comentez și nu mi-a cerut absolut nimic. Nu mai știu ce mi-a apărut, că a fost la postarea anterioară. Azi știam deja lecția.
LikeLiked by 1 person
Asta îmi aduce aminte de o fază dintr-un film. Doi hoţi, unul dintre ei încerca să descuie o uşă.
– Nu pot s-o descui!, zice el.
– Foloseşte-ţi capul, zice celălalt.
Zdrang! un cap în uşă, cade uşa ruptă în două. Un schimb de priviri cu mult subînţeles, între cei doi. 🙂
Ia vezi, ceva din poza de mai jos îţi oferă vreun indiciu? 😉
LikeLike
ioooooiiiiiiiiiiiiii. Pentru asta nu te iert câte zile…. iooooi ce pișcă. :p :p :p
LikeLiked by 1 person
LikeLike
ai văzut că nu ți-am dat like. da? am vrut să mă asigur că ai văzut. :p
LikeLiked by 1 person
See if I care.

LikeLike
Dar mai e o chichiţă: dacă pui o adresă fictivă nu vei putea fi anunţată de răspuns la comentariu, că notificarea se va duce pe apa Sîmbetei. 😉
LikeLike
nu contează că vin și mă uit singură. 😀
LikeLiked by 1 person
No, vezi că ştii!? 😉
LikeLike
De multe ori finalul poate fi fericit si de preferat unei continuari de compromis 😉
LikeLiked by 1 person
Din perspectiva celor care privesc povestea din afară, obiectiv. Rareori cei care se despart sunt perfect împăcați, ambii, cu hotărârea, în același timp. De cele mai multe ori, e doar decizia unuia. Iar celălalt acceptă mai greu, că n-are încotro. Și nu se simte deloc fericit. Cel puțin pentru o vreme.
LikeLike
Mă îndoiesc că e aceeași armonie la despărțire, ca la început. De obicei doar unul vrea afară din poveste. Cel care rămâne suferă…. clar.
Dar o continuare de compromis nu e de dorit.
LikeLiked by 1 person
Fetelor, happy end, ca asta dezbatem, nu se traduce prin fericirea partilor, ci a conjuncturii. O continuare a unei relatii in care unul trage catre afara nu cred ca se poate numi o situatie fericita, ci din contra. Iar un sfirsit al acelei relatii constituie un happy end pentru amindoi. Amindoi au scapat de un ordil. 😛
LikeLike
Sfârșit de relație este și atunci când sunt împreună și unul dintre ei își dorește libertatea. Poate că celălalt are liniștea, dar când o poveste se sfârșește nu cred că pot sărbători bucuria. Sau nu împreună.
LikeLiked by 1 person
Nu e vorba de a sarbatori sau de a fi fericiti de partajul ce va sa urmeze :lol:. Ce draci vorbim? E vorba ca ea nu mai sufera vazind ca tipul e cu gindul la altele s-o trateaza cu indiferenta si distant, ca pe-o oarecare. Iar el nu mai sufera incercind zilnic sa mascheze evidenta si sa traiasca cu cineva pentru care nu mai are niciun sentiment, decit poate de mila. De aceea se poate numi un happy end, nu ca ar trebui sa joace tontoroiul in sufragerie cu socrii si cu nasi.
LikeLiked by 1 person
Atât o femeie, cât și un bărbat, care preferă compromisul singurătății, va suferi. Iar cel/cea care scapă din „lanțuri” are motiv de jucat țonțoroiul pentru șansa unui nou început.
LikeLike
Adicatelea, tu, Sava din Toronto, ai sta cu sotul chiar daca omul are pe alta si vezi ca nu mai are nimic pentru tine si ca abea asteapta sa scape.Ca vine acasa doar din interes si asta dupa ce adormi tu si ca dimineata nu schimba o vorba sau dac-o face, o face peste umar si cind e absolut obligat s-o faca. Ca weekend-urile lucreaza si ca de sarbatori e-n delegatii. Aista vrai tu sa ma convingi pi mini, bre? Sorry sis, you won’t be able, ca doar nu m-am nascut cu forcepsul.
Si ca sa nu fiu acuzat ca trag c-o parte, nici eu n-as sta cu nevasta-mea daca ar fi sa se intimple ce am spus mai sus, da’ pe invers. Poate doar daca ma lovesc la cap si-mi pierd simtul realitatii.
LikeLike
Papa, vezi că am omis/mâncat un „care” ce schimbă destul de mult sensul. Nu. Nu aș sta o secundă în acele condiții, pentru că n-ar mai fi… și dacă n-ar mai fi, nu aș mai avea ce să caut acolo. Ceea ce am spus e că finalul e rău, oricum ar fi. Împreună (alegând compromisul – pentru că sunt cupluri care din varii motive nu se despart, deși au o viață așa cum ai descris mai sus), sau separat, fiecare pe drumul lui.
LikeLike
Ba suferă, dacă nu cumva și ei i s-a urât de el între timp, caz în care despărțirea e dorită de amândoi. Suferă pentru că se vede rănită, demolată ca femeie, suferă pentru că a fost înlocuită, își pune n întrebări, se învinovățește, urăște, apoi iar iubește. Și astea conștientă fiind că singura cale e despărțirea. Da, nu acceptă compromisul (de cele mai multe ori nici nu are încotro), dar asta nu înseamnă că instantaneu s-a vindecat, și-a șters toate sentimentele și ce se mai bucură că a scăpat. Singurul care are un sentiment de ușurare, de eliberare poate (nu de fericire) este cel care vrea să iasă din relație, dintr-un motiv sau altul. O să scriu la mine pe tema asta, o să povestesc două experiențe personale. Aici deja m-am ”întins” cam mult și îi cer scuze gazdei pentru obrăznicie 🙂 .
LikeLiked by 2 people
OK, OK! Daca nu vreti voi sa fie “Happy”, iaca, il declar “Depressed”, pe domnul “End”, desi eu totusi cred ca-i “Happy”, in a long run. Gata si nu mai argumentez. E ca voi. 😛
LikeLike
Sper să o faci cât mai des. Ești argumentată și scriitura ta curge de fiecare dată. 🙂
LikeLike
Eu totuşi cred într-un happy end pentru fiecare parte 😦
LikeLiked by 1 person
E bine să fii optimistă. Viața ne demonstrează de multe ori pe dos.
LikeLike
Nu există …SFÂRȘIT. O relație, indiferent cum ar fi fost, lasă urme. Ca să nu lase urme, adică ca să nu rămână gunoaie în subconștient, relația trebuie consumată, adică trăită TOTAL. Asta nu se petrece, decât extrem de rar. Despărțirea liber consimțită este la fel de rară, deoarece relația nu s-a bazat pe iubire. Iubirea acceptă libertatea celuilalt, iubirea reprezintă în mod fundamental respectul libertății. Faptul că avem dubii, că avem resentimente, că suntem confuzi, atunci când tratăm asemenea subiecte, este cauzat de o ecuație în care lipsește elementul definitoriu : IUBIREA.
O fostă relație, care s-a bazat pe iubire, chiar dacă partenerii s-au despărțit în fapt, iubirea rămâne . Este greu de înțeles pentru cei ce nu au cunoscut această energie.Partenerii se pot schimba, iubirea ….niciodată.
LikeLiked by 2 people
E perfect și complet răspunsul tău. Nu doar că sunt total de acord, dar m-a atins realul spuselor tale.
LikeLiked by 1 person
Mă bucură faptul că rezonăm.
LikeLiked by 1 person
Cu siguranță. 🙂
LikeLiked by 1 person
Pingback: Două povești cu final…așteptat (1) – Poveste de verde
Există finaluri fericite. În basme, când ajungem la ultimul paragraf, „…și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.” Nu cred că cineva, copil sau om mare, odată ajuns la fraza asta, stă să se întrebe cât de fericiți, chiar nu s-au certat niciodată, nu s-au plictisit de-atâta bine, n-au fost măcar o dată bolnavi, săraci… Modelul basmului e preluat de toate romanele de dragoste sau filme cu final fericit, în care ce e interesant se întâmplă până în clipa în care ăia doi reușesc să se pună în comun. Pe urmă nu mai e interesant. E plicticos. Povestea fericirii continue, fără incidente, e banală. Dacă e banală pentru observatorul din afară (cititor, spectator), trebuie că e banală și în interiorul ei. Și dacă e banală, vine ceva s-o strice. Happy-endul oricărei povești se petrece la începutul ei.
În realitate, cred că singurele relații care se termină cu bine pentru amândoi e când fiecare s-a îndrăgostit de altcineva, cam în același timp, și își redau libertatea prietenește, unul altuia, ca să înceapă alte două povești , în paralel.
LikeLike
Happy-endul e atunci când fiecare dintre cei doi e mulțumit cu lumea pe care i-o oferă celălalt. Tu ai făcut o caracterizare foarte bună la un punct într-un comentariu, când îmbătrânesc împreună și ajung să semene, se ajută, sexul devine neimportant etc…
Dar e vorba de un alt fel de end, care până la urmă nu e nici acesta happy, că unul dintre parteneri oricum dispare…
În concluzie: nu există happy end.
LikeLike
Bine. Nu există. Fiindcă nu există nici la nivel universal.Final=moarte. De om, de câine, de stea.
LikeLiked by 1 person
Chiar zilele trecute am citit undeva: “….si au trait fericiti pana la adanci batraneti” ?! unde scrie “impreuna”??? depinde ce concluzie am tras fiecare cand am citit basmele….:)
LikeLiked by 2 people
Super observația și totodată interpretarea ta. Te aplaud!
LikeLiked by 1 person
Dacă toate s-ar sfârși happy, până la urmă ar deveni plictisitor. Scurt pă doi, cum să spune pă la noi! 🙂
LikeLiked by 1 person
Să fie plictisitor atunci!!! 😀
LikeLiked by 1 person
Vreti sa fiti “Happy”? Solutia e una singura ! Iesirea din sistemul mondial al minciunii,al încrederii în om,al fricii de oameni,de legi omenesti nedrepte,religioase,politico-economice,ce au ca scop,înrobirea fiintei umane de catre puternicul dumnezeu al acestui veac “Mamona”fals,înselator,tentant,stralucitor efemer si pasager,care însala si amageste o lume întreaga,prin puterea de cumparare. Nu va vindeti sufletele acestui dumnezeu ! Smulgeti “radacina tuturor relelor” ( lacomia de bani ),pasul esential,obligatoriu pentru…”Happy”…)
LikeLike
Oare nu primul pas este „iubirea față de aproapele tău?”
Nu cred în detașarea celui care se crede deasupra „turmei”, deasupra umanității, mai bun decât sistemul din care face parte. Toți suntem păcătoși. Iar cel care arată cu degetul cred că e primul. Pentru că disprețuiește…
LikeLike
Deoarece Adevarul implica lepadarea ‘vesmintelor’ înselatoare ale aparentelor efemere,trecatoare. Marea majoritate a omenirii Îl prefera batjocorit,umilit,alungat ‘rastignit’ si îngropat,sub aparentele perceptiilor simturilor primare,mostenite genetic neevoluate de al saselea simt (Duhul Sfânt),Singurul ce produce metamorfoza fiintei ,închiderea ciclului evolutiei speciei rational-sentimentale numita OM… înaltându-l în noua/vechea dimensiune din care îsi are obârsia…
Cerceteaza trecutul pentru a cunoaste viitorul !
“…Stati în drumuri,uitati-va si întrebati care dunt cararile cele vechi,care este calea cea buna;umblati pe ea,si veti gasi odihna pentru sufletele voastre ! Dar ei raspund: ‘Nu vrem sa umblam pe ele :”
LikeLike
P.S. ‘Calea’ pâna la ‘iubirea de aproapele’ este uneori atât de lunga,obositoare,si plina de durere si suferinta,încâti chiar cei ce au pornit pe ea,au facut cale întoarsa,daca nu au cazut de oboseala pe traseu…
LikeLike
Orice e greu… cel mai ușor e să aruncăm cu piatra. Eu nu condamn pe nimeni pentru că fiecare își cunoaște viața și experiențele și de multe ori, oamenii priviți din afară pot fi interpretați greșit. Toți avem greutățile noastre și cred că e de ajuns să întindem mâna la cel de lângă noi. Uneori un zâmbet și o vorbă bună spuse când trebuie fac minuni. Nu putem schimba omenirea, dar putem încerca să ne schimbăm pe noi.
LikeLike
.Da !..”Putem încerca”…
LikeLiked by 1 person
Citez din Trenul Iluziilor mov.
“Iluziei tale
E destul de adânc în noapte, agăţat de gânduri cu picioare de iarbă, am prins şi eu curaj să îţi aştern câteva cuvintele… Nici nu ştiu cum să mă exprim… Se întâmplă să nu ne luăm rămas bun uneori, serile… şi e în regulă, având în vedere faptul că noi nu începem şi nu terminăm de vorbit. Şi-apoi câte alte motive pot surveni ca nu mai avem cum să revenim imediat.
În câteva rânduri mi-am exprimat dorul faţă de tine, atunci când dispăreai brusc şi apăreai după o zi, şi cum spui tu, dorul doare, iar dragostea e înţepătoare când obiectul ei nu e găsit… Ai perceput că şi cum nu aş mai fi acelaşi, ca şi cum m-am schimbat, iar asta m-a făcut să nu mai am curaj să scriu. Dar, îţi duc dorul şi anticipaţia de a vorbi cu tine mă consumă…
Aş dori doar să ştii cât de mult îmi lipseşte zâmbetul tău şi suflul tău în cuvinte. Ai devenit atât de mult pentru mine. Îmi doresc să nu ajung să te fac să simţi că te presez. Am fost preocupat de dimineaţă, de asta am trimis plăcinte calde prin dra Lorrie.
Sclipitoare Miss Velvet, când stau şi mă gândesc la tine, nu îmi lipseşte nimic. Mi-ai devenit coechipieră într-un joc nebun, în care inimile noastre şi-au pus pe masă toate cărţile, cel puţin cele de care ştim.
Zilele ce au trecut am fost puţin mai intenşi spre o latură a noastră puţin altfel. Ah, puteam jura pe movul sufletului tău, deşi ştiu că nu e permis, că eşti o persoană complexă şi în domeniul respectiv, dar, mi-ai depăşit orice aşteptare. Tu ai făcut şi din simţirile acelea să pară cel mai fantastic lucru atins de mine. Cum poate exista o aşa persoană ca tine? Ce am făcut să mi se dea un asemenea privilegiu să te cunosc cât am reuşit să o fac?!
Te crezi o fiinţă obişnuită, dar pentru mine eşti dincolo de aşteptările mele ascunse. Stau şi mă gândesc, cât timp mi-ai oferit, câtă reciprocitate, cum ne-am împletit simţiri, cuvintele noastre şi-au găsit întotdeauna ţinta, chiar şi atunci când nu aveam curaj să spunem ce simţeam… Ai făcut din mine obiectul multor gânduri intime, eu, un scriitor retras.
Nu ştiu dacă ne vom mai vorbi vreodată, dar vreau să profit maxim de aceste rânduri ce ţi le destinez. Ştii, sunt puţin melancolic de când am ascultat melodia recomandată de boema noastră prietenă comună. De te-aş pierde pe tine, o viaţă întreagă aş regreta. Am ajuns să te iubesc atât de tare, încât tu niciodată nu vei mai putea pleca din mine. Eşti aşa de prinsă de inima mea, încât, nu voi putea să te neiubesc. Şi prezenţa ta, ah, când tu apari, simt că mor. Mi-ai făcut zilele şi nopţile atât de speciale. Nu mi-ai oferit doar câteva minute de bucurie. Niciodată nu am fost atât de vesel, bucuros, încântat, atins, plin de senzaţie cu cineva. Nu am întâlnit pe nimeni ca tine. Te iubesc! Vei rămâne atât de întipărită în memoria mea, încât te voi purta cu mine, bătrân fiind, umblând prin parcurile nedefinite ale viitorului.
Cât despre noi, acum, când tu ai ales să pleci fără explicaţie, nu gândesc nimic despre viitor. Am ales să iau sulurile scrise şi să plec. Plecarea mea este irevocabilă. Dar, ştii că te-am simţit, te-am sărutat, te-am gândit, te-am sărutat pe palmă. Ţi-am vorbit mult, nu mi-ai lipsit din ce am făcut. Eşti comoara mea cea mai ascunsă, dar am plecat. De vei reveni acolo unde m-ai lăsat, nu mă vei găsi. Sunt departe, plecat departe. Astăzi, în greul nopţii recunosc, am constatat că sora ta geamănă, te-a trădat. Iluzia te-a trădat. Am cunoscut-o întâmplător. Nu mi-ai spus că ai o soră, geamănă. Câte nu mi-ai spus! Dar, nu te preocupa, nu aşteptam nicio explicaţie.
Cu bine, Forewolf!
Am împachetat paginile scrise din inimă şi le-am ascuns într-un plic. Miss Velvet a devenit o iluzie, o iluzie mov într-un tren cu o destinație necunoscută.
[Sfârşitul călătoriei nu îl ştim. Forewolf a ajuns la destinaţie,
Departe de orice urmă a trecutului.
Vânduse toate papirusurile în schimbul uitării.]
Final!”
LikeLiked by 1 person
Este atât de frumos și de vibrant scris…. Mulțumesc pentru că le-ai așternut aici.
LikeLiked by 1 person