Peste drum de casa mea cresc împreună un stâlp și un pom. Un stâlp ca toți stâlpii și un pom ca toți pomii. Care nici măcar nu e pom, e copac.
Sunt caraghioși așa, unul lângă altul, păzind parcă asfaltul. De-a lungul anilor nu s-au despărțit, au crescut în paralel (stâlpul mai puțin :D) par chiar înfrățiți. Combinațiile între rase, ori culturi diferite nu dau bine. Șochează ochiul la prima impresie. Au altă culoare, altă expresie… Dar dacă ei se înțeleg?
La început a fost stâlpul. Înalt, vânjos, terminat tocmai la capăt cu un felinar bățos. Strălucind noapte de noapte, strajă și lumină străzii. Apoi, s-au plantat pe stradă puieți să… ornament, să…. ozon, să… verde… să.
La început stâlpul se ținea cu nasul pe sus. El era… beton. Orgolios. Rasă trainică, superioară. Rezultat al evoluției tehnicii, nu crescut pe unde dă Domnul, în orice pădure, orice pășune. Prin vene îi curgea electricitate. Avea prestanță. Nu se putea coborî la nivelul unei biete surcele, fără importanță care e arsă, folosită și folosibilă, ohohooo cu deznodământ clar, în rumeguș.
Nici nu catadicsea să se uite către timidul copăcel curios… că ar fi vrut să afle și el câte ceva despre strada, țara adoptivă, unde avea să-și petreacă restul vieții.
Nimicuri: ce oameni trec, ce-ndrăgostiți vor scrijeli numele iubitei în carnea lui. Ce câini… na! informații ca între vecini.
Sătul de pisălogeală, într-un târziu, stâlpul, rău plictisit în ziua respectivă, i-a răspuns. E drept, cam monosilabic. Dar, din vorbă-n vorbă conversația a început să curgă. Și stâlpul a avut o revelație pe loc: „Măi, copacul acesta nu e prost deloc”. Așa au început să povestească și rând pe rând să se-mprietenească. Stâlpul avea inimă bună.
Își mai țineau de umbră reciproc, când vara era prea agresivă. Apoi sezon de fluturi i-a lovit pe rând și s-au îndrăgostit, și-au suferit. Oh, ce-au mai suferit…
Ce mai? Au împărțit emoții, frunze, becuri arse, filamente, ierni și primăveri.
Însă, crengosul nu se lăsa la stâlp. Era… ambițios. Creștea, creștea și iar creștea. Apoi a prins aripi. A observat că stâlpu-i stâlp, că toamnă-vară e la fel. Nu are frunze, n-are floare, nu se schimbă.
Doar el, ramificatul se poate răsuci, întinde și tremura în vânt.
Nu e, cum ar veni, model în serie. Nu are nici un geamăn. E unic pe pământ, are amprentă personală. Și-a tot crescut, până l-a depășit pe stâlp. Apoi, pe lângă frunze, a început ca să rodească și țeluri. Tot mai înalte, cu fiecare toamnă și fiecare iarnă.
Și într-o zi a hotărât și-odat’ s-a avântat spre nori, cu crengi în rugăciune, spre cer dorind să zboare.
Dar rădăcinile… Ciudat. Rădăcinile cu ghearele țineau pământul. Nu se-ndurau să plece. Îl ancorau în sol.
Ce chestie?! S-a opintit copacul de trei ori, dar trunchiul se-ncăpățâna să stea lipit de rădăcină. Și cerul să rămână la locul lui. Departe tare. Iar el, copac frumos, bogat și mândru, alături pe vecie copăcească, legat de stâlp să viețuiască. De-un biet beton lungit și gri, ce nu rodea…. nu înflorea….
Ce soartă grea… să înflorești și să rodești, dar toată viața s-o trăiești alături de un felinar.
Trist în zadar…
În seara aceea visele s-au scurs alene pe-alei.
Și crengile au revenit blazate, atingând ușor pe bietul stâlp ce lumina, la fel, cu spor…
Și-atunci deodat-a înțeles că nu e singur pe pământ, spre stele noaptea se înalță alături de vecinul stâlp. Și paralel sunt roditori. Unul lumină, altul flori, sădesc pe stradă amândoi…
PS: Copacul s-a-nclinat ușor spre stâlp.
Frumos ai descris această „relație”, pe care mulți nu ar băga-o în seamă. Mă întreb cum se va termina ea și care dintre ei va duce dorul celuilalt. 🙂
LikeLiked by 1 person
Felinarul și copacul sunt peste drum de casa mea. Nu știu ce mi-a venit să scriu despre ei. După ce am publicat m-am speriat gândind că e lungă și plictisitoare. În lumea noastră grăbită, căutătoare de picant… Mulțumesc, Petru!
LikeLiked by 4 people
Nu e plictisitoare deloc…. are atâta tâlc în ea…
Mulțumim, Em!
LikeLiked by 1 person
Eu îți mulțumesc. Mi-a spus cineva azi că s-a minunat cât de mult am putut scrie despre un stâlp și un copac. 😀
LikeLike
Creativitatea îți e mereu înflorită. Pentru că…tu. Și pentru că Inimă/ Suflet. E de-nțeles 🙂
LikeLiked by 1 person
❤
LikeLiked by 1 person
Picanterii se regăsesc în chiar textul tău, pentru cine știe să le descopere.
Apoi, plictiseala vine doar pentru cei care nu citesc în adevăratul înțeles al cuvântului. De la primele fraze mi-ai incitat atenția asupra… fondului. Apoi mi-a venit în ajutor și forma. De exprimare.
Nu te dezici. Spui că ai fost profesoară de limbă?
LikeLiked by 1 person
Da, am fost și chiar dacă nu profesez, în sufetul meu așa mă simt. Din păcate a rămas dorul catedrei… dar răspunsul dorului meu e viața.
LikeLike
Of, cât de frumos ❤ s-a înclinat spre o sursă de lumină mai apropiată…
LikeLiked by 2 people
Lumina prieteniei. Uneori nu apreciem ceea ce avem, decât dacă suntem un pic scuturați de realitate.
LikeLiked by 2 people
😀
LikeLiked by 1 person
Nu e nici lungă, nici plictisitoare. Pe mine m-a emoționat. Îți vine să-i iei în casă pe amândoi. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce mă bucur… Ieri după ce l-am publicat și mai ales când am văzut și numărul de cuvinte, îmi venea să-l șterg.
LikeLike
Reluarea serialului cu Payam va fi urmat de continuarea lui?
LikeLiked by 1 person
Da, de aceea l-am revigorat un pic.
LikeLike
Esti geniala,draga Em ! Citind aceasta poveste emotionanta,care ar putea continua într-un reusit foileton,gândul mi-a zburat la primul comentariu pe un blog feminin de care m-am îndragostit la prima citire ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Tare mă bucur că ți-a plăcut. 🙂
Mult. 🙂
LikeLike
Frumos, inedit!
LikeLiked by 1 person
Când lumile diferite se intersectează. 🙂
LikeLike
Am recitit. Acum mi se pare copilareasca observatia mea initiala ca ai avut atat de mult de povestit despre un stalp si un copac. Doamne, ce proasta am fost! Povestea asta e mult mai profunda decat pare la prima vedere si poate avea atat de multe intelesuri! Eu iar m-am regasit de mai multe ori pe masura ce citeam povestea celor doi in diferite etape ale vietii mele. Iar ai scris despre mine sau despre tine?
LikeLiked by 1 person
Asta a fost și observația mea asupra articolului. 😀 Ca și a ta. Știi doar 😀
Mă întrebam ce m-o fi apucat să scriu poveste despre un stâlp și un copac. ? 😀
Despre mine, despre tine, despre noi. 😀
LikeLike
Nostim și dulce, copacul și stâlpul ne/asortat. 🙂
LikeLiked by 1 person
Acu ar fi trebuit să fii tu cu ochiul și cu aparatul, că eu nu am reușit nicicum să surprind unghiul din care să fiu mulțumită. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cred că ține de perspectiva fiecăruia, eu una prefer să intru-n pielea “personajului”, cumva, a subiectului, mă joc. Copacii… îmi place mult să-i privesc, și pozez, înspre în sus, de la baza trunchiului când se poate, de parcă m-am făcut copac, nu alta. : ) https://doarnicol.wordpress.com/2015/05/26/copacul/
Copacul tău înfloritor, împreună cu stâlpul… poate ar fi încăput ambii în cadru, pe înalt, dar atunci… relația poate-ar fi părut cât se poate de… potrivită. : )) Unghiul tău e perfect în ton cu perspectiva scriiturii tale, până la urmă. Și atmosfera cețoasă… cu farmecul ei aparte. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ai perfectă dreptate și ai să te miri dar așa am făcut. Problema e că mi-au ieșit așa de prost pozele, făcute la un cinci după-masa, iar eu am scris textul și-mi era musai să-l pun, așa că am folosit o poză mai veche, făcută protagoniștilor, însă înainte să îmi spună povestea lor. Postarea respectivă era despre cum m-am trezit eu degeaba într-o duminică dimineața la ora cinci și poza era pentru bec. Strict . 😀
https://savatoronto.com/2016/10/31/cine-se-trezeste-de-dimineata/
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
O foarte puternica parabola a lumii noastre unde relațiile uneori sunt neglijate… Frumos si înălțător!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc Monik! Povestea s-a scris singură din pix. 😀
M-a luat mila văzându-i zi de zi conviețuind peste drum. Au și o oarecare simetrie și într-un mod ciudat sunt chiar pereche. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ba eu zic ca se potrivesc de minune. Toate culturile din subsoluri 😉 cresc ca fat frumos la lumina becului, asta ca sa nu mai amintesc de pomii din mall-uri. Lumina si verdeata sunt menite una alteia.
LikeLiked by 1 person
Drept. Da’ betonu’ și lemnu’ 😀
Dar e frumos să vezi copaci luminați. Asta mi-a sugerat commentul tău. Ăștia doi sunt un pic caraghioși cum s-a nimerit pe stradă să fie destul de aproape unul de celălalt. De aceea mi-au sărit în ochi.
LikeLike
Exact. Eu ii vad in fiecare seara in backyard. E o imagine superba.
LikeLiked by 1 person
Aş fi vrut să mai fie poveste, nu e plictisitor deloc. Mi-a plăcut mult de tot. Şi am regăsit aspecte din viaţă.
LikeLiked by 1 person
Toți putem fi uneori stâlp, beton sau copac, după situație. 🙂
LikeLiked by 1 person
In the end, all it matters is to stand tall against all odds. 😉
LikeLiked by 1 person
Exact. 🙂
LikeLiked by 1 person
Relație nepotrivită.
Copacul are o iubită,
Lumina cea din stâlp aleasă,
Pe care și-o dorea mireasă.
Dar stâlpul, neînduplecat,
Îngăduință nu i-a dat.
Și-atunci, copacul, supărat,
În fața sorții s-a plecat.
LikeLiked by 1 person
Ha, ha , ha! Ce joc super, Mugur. Minunat! M-ai înveselit. Ce mândri ar fi copacul și stâlpul să știe cât vorbim despre ei. Poate am să le spun. :)))
LikeLike
Ei simt deja asta, fără să le mai spui tu. Cel puțin copacul.
LikeLiked by 1 person
Parcă cam văzut c-ar vrea să-nmugurească. E ca și cum ar zâmbi și mi-ar face cu ochiul în același timp. 🙂
LikeLike
M-ai cam lăsat fără de replică.
A-nmugurit a zâmbet
Copacul alintat
De Em, cu al său cuget
Avântat.
LikeLiked by 1 person
Dacă-ți spun. 🙂
LikeLike
Deci nepotrivirea a devenit potrivită într-un târziu. Cuvintele tale nu țes doar o poveste, ci par versuri, pe alocuri. Frumos ne mai povestești! 🙂
LikeLiked by 1 person
Sufletele pereche (pentru că și prietenia, după părerea mea, se încadrează) se regăsesc uneori în cele mai ciudate forme. Mulțumesc! 🙂
LikeLiked by 1 person
Buna Em !
” Relatie nepotrivita”
poate fi chiar TITLUL unei CARTI pe care ai putea s-o dai la o editura in foarte scurt timp avand in vedere faptul ca ai DEJA MATERIAL pentru mai multe CARTI 🙂 nu doar pentru UNA !!! 🙂 🙂 🙂
Pe
https://amintiriamintiri.wordpress.com/
in RASPUNSUL dat la “commentul ” tau de IERI, 21 febr., am spus mai multe ! 🙂
Zi faina ! 🙂
Aliosa 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc pentru îndemn. Sper.
Zi frumoasă! La mine e o ceață densă, protectoare. 🙂
LikeLike
Relația nepotrivita intr-o poveste inedita. Am citit-o pe fuga, acum cateva zile si mi-am zis ca dar tu puteai ingemăna un stâlp și-un pom într-o descriere pe care sa nu o uiti usor. Esti..fantastic de potrivita in arta creatiei…
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc muuult pentru apreciere. ❤
Știi ce mi-a spus soțul din dotare, amuzat, plăcându-i și lui povestea: „Lumea scrie despre politică și sex, tu… despre stâlpi.” 😀
LikeLiked by 1 person
…lasa ca te pricepi tu și la cele senzuale, cu flirt și intriga, si derulare de film cu final neasteptat. Eu pe alea le incep și nu le sfarsesc niciodata..
LikeLiked by 1 person
Îmi spunea strict de povestea asta, știind ce scriu. Poate nu s-au copt, de aceea nu le sfârșești. La toate le vine timpul. 🙂
LikeLiked by 1 person
..da, m-am gandit ca strict de povestea asta a zis, dar parca mult voiam eu a-ti zice ca-ti ies toate, orice abordezi..
LikeLiked by 1 person
Îți mulțumesc mult. Le frământ mult, deși unele par o joacă. Și niciodată nu sunt sigură dacă au iești sau nu. Am emoții la fiecare text pe care-l pun.
LikeLike
..prefer stalpii
LikeLiked by 1 person
Ce frumoasă poezie prozaică, ca și relația (nepotrivită – citat: autoarea) dintre muritor și nemuritor!
Parc-am citit un „Luceafărul” în stil dulce&sărat 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce comparație înlălțătoare! Cei doi chiar trăiesc peste drum de casa mea. Și par să se simtă minunat. 🙂
LikeLike