E.

„Avem noi o manieră de a omorî timpul… Vezi? Am putea fi ușor numiți criminali și arestați pe viață. Culmea e că nici nu ne-ar deranja prea rău dacă am împărți aceeași celulă. El, timpul, joacă un v-ați ascunselea bizar cu noi și, într-o încercare total prostească de răzbunare, trage jaluzelele nopții brusc, încercând să ne surprindă. Întindem mâinile spre întrerupător să aprindem lumina, dar ne găsim unul pe altul fără să ne fi pierdut vreo secundă. Și zăpăciți, ne unduim pe muzica vorbelor noastre, pe versurile ce emană din noi, uitând invenția asta extraordinară a omenirii numită electricitate.

Vedem bine unul în altul. În condiții de noapte, zi, liniște, zgomot sau oameni. Ne aprindem reciproc, instantaneu (fără să ne fi stins), uimiți de capacitatea noastră neobișnuită de a fabrica litere, silabe și sentimente în condiții de foame și  sete. Luminăm. Se vede cu ochii-nchiși până-n stele.
Când avem timp și chef.

Luminăm cosmic noi, având un singur secret: avem mereu timp și chef.
Avem noi o manieră de reinventa lumina… O potrivim cuminte între noi, cu foarte mare grijă, ca și cum am presa o floare, semn de carte. Devine tatuajul nostru comun, tatuaj în oglindă, desenat cu cerneală simpatică. Pentru că ne iubim epiderma. Cum să lăsăm centimetri întregi să fie scriși de altcineva cu ace, când tu-mi iubești fiecare por, iar eu fiecare mângâiere?

Avem noi o manieră de a reinventa roata… De aceea ne scriem scrisori. Pe hârtie. Croim amintiri ușor de mângâiat. Eu le amprentez conștiincioasă, pe fiecare în parte, cu ambele buze, roșu carmin. Suntem posesori de suflete antice și palme fierbinți. Surzi și orbi la tot ce nu e noi, de aceea lumea ne etichetează cam nebuni.

Dar în palma ta mi-e lumina și mă ascund de soare și stele, de lună, de lume. Pentru că tu ești singura mea lume. Iar eu sunt lumea ta.”

A.

„Cuvintele devin uneori necuvinte, mai sonore decât strigătele. Tăcerile învelesc blând lumile noastre care se rotesc împreună într-un balet aproape mistic, în ritmul bătăilor de inimă. Lumile noastre sunt altfel. Nu fantastice, populate cu dragoni și zâne, ci limpezi și luminoase, populate doar de noi.

Lumile noastre sunt unice, construite de noi doar pentru noi. Le păzim vigilent granițele, îndepărtând cu blândețe – prima oară – orice intrus care ar avea intenția să pătrundă într-un spațiu care e doar al nostru.

Uneori evenimente descrise cu litere ciudate se interpun între lumile noastre, dar nu reușesc să întrerupă fluxul acela unic dintre noi care, cu intensitatea unui laser de mare putere, ne ține lumile legate una de cealaltă. Nimeni și nimic nu ne poate separa lumile, pentru că un întreg ca al nostru nu poate fi divizat.

Înfruntăm împreună, întotdeauna împreună, norii negri și furtunile. Umăr lângă umăr, mână în mână, găsim întotdeauna unul în celălalt puterea de a învinge orice – e de-ajuns să ne privim și să ne simțim pentru a spulbera orice ar încerca să invadeze ceea ce am construit împreună, doar pentru noi.
Mâinile noastre se ating total, se contopesc într-una singură, într-un sărut continuu al epidermelor.
Și cum să nu fie așa, când îți iubesc fiecare por, iar tu îmi iubești fiecare mângâiere? Cum să nu fie așa când îți iubesc totul, cuvintele și necuvintele, tăcerile și vorbele, unduirile și căldura, când îți șterg lacrimile cu buzele și îmi așez surâsul peste surâsul tău?

Lumile noastre sunt unice, construite de noi pentru noi, amalgamate într-una singură, pentru că tu ești lumea mea, iar eu sunt lumea ta.”