Niciodată nu am mai multe subiecte în cap decât atunci când nu am timp să scriu. Aș scrie cu o dorință… Cu o poftă… La fel cum e atunci când mi se usucă gâtul de sete, ori când simt că mor de foame… Ori și mai mult.
Am stat în România mult. Colorat. Zău că e colorat. Oamenii sunt frumoși, dar nu sunt la fel cu cei de pe aici. Canadienii și românii nu sunt de pe aceeași planetă.
Mentalități diferite, atât de diferite.
Am ajuns acasă azi-noapte. Pardon, aseară că era 18: 30, dar eu, funcționând după ceas românesc, eram fizic la cu totul altă oră.
Pe avion am stat alături de o femeie cu aceeași formație profesională ca mine. Timp de nouă ore am avut vreme să povestim. Mi-a plăcut mult. Venea după o vacanță de trei zeci și opt de zile petrecute în Spania, pe care o luase la pas. Ea și cele trei prietene cu care făcuse călătoria au parcurs zilnic distanțe între cincisprezece și douăzeci de kilometri. Arăta excelent. Ușor bronzată. Zen.
Patru femei cu vârsta cuprinsă între cincizeci și șaptezeci de ani. (A fost o surpriză să le aflu vârsta, dar am vorbit și despre asta), toate relaxate, pline de viață, spumoase, cu o energie debordantă. Nu am stat să calculez media kilometrilor făcuți de ele în vacanță.
Canadience. Nu sunt cazuri izolate, nu sunt excepții de la regulă aceste femei. După cum spuneam, mentalitate atât de diferită…
În altă ordine de idei „Pașii” au pornit la drum. La sfârșitul lunii cartea se naște pe hârtie, iar lansarea se va petrece în cadrul salonului de carte Bookfest, din București. O să vă spunem detaliile pe măsură ce timpul se apropie.
Emoții mari… 🙂
Noi așteptăm cu nerăbdare “Pașii”.
LikeLiked by 1 person
Pașii au pornit la drum, așa cum am spus deja. La sfârșitul acestei luni apare cartea și vom da absolut toate detaliile, pe măsură ce datele se apropie. Te pup. 🙂
LikeLiked by 2 people
Și eu te pup și sper să reușesc să vă cunosc pe amândoi autorii, la lansare.
LikeLiked by 1 person
Fie-ti “Pasii” însotiti de bucuri, pace ,fericire si împliniri pe toate planurile si în toate aspectele vietii.
Gânduri bune, si succese depline !
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! Așa să fie pașii tuturor! 🙂
LikeLike
SUBSCRIU cu mult drag ! Ar fi fascinanta viata pe Terra ! Regasirea Paradisului pierdut… !
LikeLike
Cred că e frumos, dar și greu, să trăiești pe două „planete”, dar măcar poți privi viața din două perspective. Avantajul scriitorului din tine. 🙂
LikeLiked by 1 person
Este adevărat: frumos și greu. Cu dor la purtător. Și nici nu cred că e până la urmă alegerea noastră. Destinul este cel care scrie itinerariul nostru pe planeta timpului personal. 🙂
LikeLiked by 1 person
Am sufletul ghem de câte ori aud de cazurile astea de oameni la vârsta a treia care practic îşi trăiesc a doua tinereţe prin alte părţi. Dar nu dezvolt că-mi fac rău singură şi e luni dimineaţă.
Felicitări! Şi drum bun Paşilor, să ajungă repede pe rafturile librăriilor şi de acolo pe noptierele noastre! 😉
LikeLiked by 1 person
Pe mine mă fascinează oamenii aceștia și nu pricep de ce nu putem și noi să fim la fel. De ce blazarea națională. De ce unii se pot bucura de viață și o iau așa cum e, iar alții așteaptă să pice drobul de sare.
Mulțumiri, draga mea! Pașii vor ajunge în curând la cititorii lor. Emoții mari. 🙂
LikeLike
Depinde care noi. Noi încă nu am ajuns la vârsta aia. Sper să ajungem şi sper să putem fi ca ei. De bătrânii noştri nu aş vrea să vorbim la modul general. Că e delicat şi unii dintre ei chiar nu ar putea fi ca bătrânii lor, oricât ar vrea. 😉
Cred! Dar sper să fie frumoase emoţiile astea. Ţin pumnii!
LikeLiked by 1 person
Compar mere cu mere și portocale cu portocale. Chiar la asta mă refeream. La persoanele în vârstă de la noi, din România, versus cei de aici. Români sau canadieni, ori alte neamuri, toți au sacul plin de experiențe și au întâmpinat și bune și rele, că așa e viața. Au crescut copii, au făcut case și plantat pomi. 🙂
Mulțumesc mult, draga mea! Te pup!
LikeLike
Bine a zis Petru că trăiești…„ pe două planete”. Două lumi destul de diferite, deși oamenii sunt aceiași, cel puțin la prima vedere. După ce-i cunoști mai bine, se văd și diferențele. Problema e să poți armoniza perspectivele după ce tranzitezi între „lumi”. Și numai inima este cea care poate să găsească numitorul comun al acestor lumi, deopotrivă de interesante, de frumoase…
Numai bine, o săptămână frumoasă și… succes la apariția cărții tale! 🙂
LikeLiked by 1 person
Tipologia umană e aceeași, cultura, mentalitatea și chiar valorile umane sunt diferite. Am învățat mult de la cei care trăiesc aici. Unele lucruri sunt atât de simple și de bun simț că nu înțeleg de ce nu se aplică și la noi la români, mai ales că, teoretic, toți le cunoaștem.
Mulțumim mult pentru urări!
O săptămână minunată să aveți! 🙂
LikeLiked by 1 person
Ma bucur ca ai ajuns cu bine acasa. Astept cu nerabdare “Pasii”.
Ai dreptate, canadienii si romanii nu sunt de pe aceeasi planeta. Mentalitatea romanilor e diferita chiar si de a oricarui european vestic…
LikeLiked by 1 person
Am ajuns, mulțumesc. Pașii vin, ca orice pași care se respectă. 🙂
E un fatalism specific nouă, ca popor, condimentat sigur de realitățile socio-economice.
LikeLiked by 1 person
Aștept cu nerăbdare urmele pașilor pe hârtie, căci despre mentalități și mod de viață nu prea vreau a discuta. 😁 Cred că ar fi un subiect cu multe puncte de vedere diferite. 😊
Succes!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult pentru așteptare. Și urare :*
Oare chiar să gândim atât de diferit? Nu cred. 🙂
Eu mi-aș dori ca ai noștri să trăiască mai bine, să se bucure de fiecare zi luată separat. Dar sigur că sunt multe și mărunte sau mai mari neconcordanțe…
LikeLiked by 1 person
Sper ca Pașii să se îndrepte și spre mine cumva 😊. Mult succes! Sunt sigură că îl vei avea 😊.
LikeLiked by 1 person
Pașii vor fi publicați în țară la sfârșitul lunii. O să pun toate detaliile aici și pe fb. Acum e sezon de emoții și detalii de pus la punct, multe și mărunte, de culise. 🙂
LikeLiked by 1 person
😍😍😍
LikeLiked by 1 person
Bună Em .! 🙂
Aștept cu nerăbdare LANSAREA cărții ” PAȘII ” ! 🙂
Dar și cu mai mre nerăbdare aștept să te CUNOSC și ” în carne și oase ” 🙂
dacă mă vei INVITA la fericitul eveniment ce sper să fie la sfârșitul LUNII așa cum ai spus mai sus ! 🙂
Ar fi o mare BUCURIE și ONOARE pentru MINE dacă vei DORI să particip și EU la LANSAREA CĂRȚII ! 🙂
DUMNEZEU mi-a îndrumat ” PAȘII ” de mai multe ori la asemenea fericite evenimente
http://aliosapopovici.wordpress.com/2015/11/10/
http://aliosapopovici.wordpress.com/2015/11/24/
și sper din toată inima 🙂 să mi-i îndume și la sfîrșitul lunii MAI mai ales că,
după petrecerea ce va avea loc la POIANA BRAȘOV în perioada 23-28 MAI a.c.petrecere ocazionată de ÎNTÎÂLNIREA după 49 de ani de la absolvirea Liceului Militar ” Ștefan cel Mare ”
http://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/23/
cel mai bun remediu ar fi participarea la un eveniment cultural ! 🙂
Doamne Ajută ! 🙂
SUCCES în finalizarea lucrării ! 🙂
Aștept cu nerăbdare toate detaliile ! 🙂
Cu stimă și respect,
Alioșa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Îți mulțumesc mult, Alioșa și sigur, te invit cu drag la lansarea de carte. M-aș bucura să fii acolo să îmi întâmpini „Pașii”. Din păcate eu abia ce m-am întors în Canada și mi-e imposibil să fiu la sfârșitul lunii înapoi în țară.
Multă distracție la petrecere!!!
Voi pune toate detaliile aici în curând.
O vară minunată îți doresc pentru că, deși mai, e deja vară în România! 🙂
LikeLike
Mai BINE că nu ai LANSAREA la sfârșitul lunii MAI căci,
voi avea mai mult TIMP de ” refacere …..” după vreo 4- 5 zile de …………..
” petrecei în lanț” ! 🙂
În luna IUNIE nu am nimic important programat așa că,
sigur voi veni la data stabilită de tine ! 🙂
Până atunci însă, spor în toate și mulă sănătate ! 🙂
Alioșa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Super. Aștept să-mi spui părerea ta. 🙂
Lansarea e sâmbătă, 2 iunie.
Distracție plăcută, Alioșa! O să ai un mai de poveste. 🙂
LikeLike
Am luat act de DATĂ ! 🙂
Mai trebuie să menționezi ORA și LOCAȚIA !!! 🙂 🙂 🙂
Mulțumesc pentru răspuns și urări ! 🙂
Alioșa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Sigur, Alioșa. În curând. Îți mulțumesc mult pentru interes. O să anunț și pe blog și pe fb.
Să ai o seară minunată!
LikeLike
lansare… lansare… minunat suna…
in ultimele doua saptamani din august voi fi in bucuresti… poate… cine stie…
astept noutati…
LikeLiked by 1 person
Ovi, la ora aceea cartea va fi în librării. 🙂
O să anunț aici absolut toate detaliile. Îți mulțumesc mult pentru interes și aștept să-mi spui dacă ți-a plăcut. 🙂
LikeLike
te aștept cuminte…. și mă bucur ca un copil. știi, știu că știi.
LikeLiked by 1 person
Știu. Te îmbrățișez cu tot dragul și îmi doresc tare mult să îmi spui părerea ta, după ce o citești. 🙂
LikeLiked by 1 person
se face! 😉 :*
LikeLiked by 1 person
Bucurie !
Cu “pași” siguri !
❤
LikeLiked by 1 person
Să fie precum spui tu. Pe unde umbli? Mi-e dor de tine. :*
LikeLike
Și mie de mine, uneori! ☺
Dar și de tine ! ❤
În sfârșit, “pașii” tăi trebuie să ajungă și la mine !
LikeLiked by 1 person
Buna! Nu stiu cum sunt canadienii, dar banuiesc ca foarrte diferiti. Mie imi place orice alta mentalitate venita de pe alta planeta, decat cea din Romania. In legatura cu cartea, sa fie intr-un ceas bun si multe felciitari!
LikeLiked by 1 person
Canadienii sunt cei mai de treabă oameni pe care i-am cunoscut. Și spun asta dintr-o destul de vastă experiență, pentru că am umblat mult. Sigur că și printre ei există excepții de la regulă. 🙂
Mulțumesc pentru urări! 🙂
LikeLike