Azi a plouat. Nu mult, dar intens. Rafale puternice în câteva reprize de-a lungul după-amiezii și serii au spălat tot resortul. Prima tură m-a prins în apă. Stropii au început să curgă reci peste întinderea de ceai albastru, călduț. M-a pufnit râsul văzând un tip ieșind din apă și alergând, să nu-l ude ploaia, până la acoperișul de stuf de lângă șezlong. Tulpinile palmierilor s-au înnegrit de la apă și întreg peisajul a primit tonuri de gri-albastru-negru. Un tablou mult mai dramatic decât dulcele pastel de dinainte.

La micul dejun am cunoscut o familie de români. M-am bucurat că aud românește. Aș fi vrut să ne întâlnim la o cafea, ori la un pahar de poveste, pentru că timpul aici e aliatul nostru. Dar din primele momente au ținut o distanță precaută față de noi. Poate de vină e gafa pe care am făcut-o eu în primele minute de discuție, când am întrebat-o pe doamna de unde sunt:
– București, mi-a răspuns.
– București, București, i-am răspuns, și eu sunt din Cluj. Dar unde trăiți?
– București, mi-a răspuns răspicat doamna, făcându-mă să aterizez cu picioarele pe pământ și să realizez că nu toți românii sunt împrăștiați prin lume.
Mi-a povestit că sunt de două săptămâni aici și că în fiecare iarnă merg o lună în Maldive. Apoi ne-a făcut cunoștință cu soțul, un francez chel, cu burtică și nas acvilin: ”Bonjour!- Bonjour! Comment ça va? ” Am uitat să spun că doamna e frumoasă și blondă, înzestrată cu doi ochi albaștri și o pălăriuță foarte chic, care-mi amintește de Paris. Pare mult mai tânără decât soțul francez. Au o fetiță de vreo cinci ani, leit tatăl ei. Poate nu le place să dea până și aici de conaționali, ori poate că domnul are un job important și nu vrea să se expună, ori pur și simplu i se par aiurea cei care nu trăiesc în țara lor. Ori poate că nu e nici una, nici cealaltă și prea puțin contează, până la urmă. 🙂

La piscină am cunoscut o altă familie. De elvețieni. Iar am gafat. I-am întrebat dacă sunt ruși. Apropo, e plin de Katiușa și Natașa și Vladimir etc. În schimb nu am văzut picior de chinez. Atâția ruși la un loc n-am întâlnit în viața mea. Până și personalul te abordează în engleză, franceză sau rusă.
Elvețienii nu doar că nu s-au supărat, dar au intrat în povești lungi cu noi, și-am vorbit până ne-au picat ochii în gură de somn. Seara a fost petrecere pe plajă. Muzica a fost acompaniată de zumzetul ocupat al oceanului și de briză.
Azi a plouat.
Pe mâine!