8

Azi, la ieșirea din hotel, m-am întâlnit cu un flamingo. M-am grăbit să scot telefonul, să-i închid sonorul ca să fac poze fără să-l sperii. Da, de unde! Am văzut la viața mea multe animale nesimțite, cu precădere câini și pisici, dar acest individ sau individă e cea mai relaxată ființă, nu știu dacă de pe planetă ori din țară, dar cu siguranță din resort. După cum vă spuneam mi-am scos telefonul și m-am apropiat și tot apropiat, până când nu am mai îndrăznit. Eu. Că el mă ignora. Puteam să-mi iau și o pană suvenir. Nu doar că nici n-a clipit, dar s-a așezat ostentativ, cu impertinență, lângă semnul care interzice accesul pe iarbă. Adică pe modelul: eu pot, tu nu. A stat cât a stat, în cele mai neobișnuite poziții, apoi, cu o lene maximă, făcându-i-se sete, s-a dus să bea apă dintr-o baltă din apropierea piscinei, ignorând suveran pe indivizii fără aripi care se întâmplau în zonă. După care, cu aceleași mișcări extrem de încete s-a apropiat de fântâna arteziană din fața hotelului și a intrat, cu același brrrr pe care-l fac eu dimineața când ating apa.

7

Alte animale nu am prea văzut, excepție o maimuță plimbată de un individ care încearcă să prindă turiști la poze.

9

În seara asta am stat pe balcon la un pahar de vorbă. Când am tras draperiile am observat că uitasem paharul afară. Am ieșit, am luat paharul și închis ușa. Într-o fracțiune de secundă de pe pahar, pe mâna mea, a coborât în viteză o șopârlă mică și roz, care a dispărut sub perdea. Dacă aș fi văzut un crocodil aș fi avut cu siguranță aceeași reacție. Nu știu care dintre noi două s-a speriat mai tare, eu sau mica vietate, care cred că se și amețise cu stropul lăsat în pahar. Oricum, a ieșit singură și repede pe ușa balconului. Cu mica diferență că nu mai era roz ci bej, ca gresia din cameră.
Poze nu am făcut. Nici ea mie. Ușor de înțeles de ce. 🙂

12

Pe model ou cu două gălbenușuri, am găsit o banană geamănă în interior. Haios!
Pe mâine!

1

4

6

10

11

20180517_183502