M-a apucat azi o hărnicie de-aia harnică și, având la discreție caise, am dat iama în ele. Din păcate nu pot să pun aici gustul, că e cel mai important din toată afacerea asta, însă pun rețeta de la prăjitură și recunosc, cu mâna pe inimă, că fac asta ca să fiu sigură că mi-o amintesc.
Nu știu alții cum sunt, dar eu am extrem de multe rețete de pe la toate neamurile (și ale mele și ale altora, de toate culorile și țările aferente) însă când mi-e musai să încerc ceva, caut pe net.
Azi, nu doar că m-am prăjiturit, dar m-am și dulcețit, după rețeta lui Daniel. E o minune dulceața asta. Și e dovada clară ca niciodată să nu zici niciodată. Că eu așa am zis. Că la multitudinea de gemuri și dulcețuri existente aici, e o tâmpenie să te apuci să freci în cratiță cu lingura de lemn. Ei, bine, nu e! Nu-l cunoscusem pe Daniel la vremea aceea.
În România nu e la fel. Toate dulcețurile sunt grețos de dulci. Am căutat și răscăutat, dar, în afară de magiunul de prune acrișor, nu am găsit nimic pe gustul meu. Cel puțin nu în magazinele mari. Poate că or fi unele specializate, ori poate că de-aia-i zice dulceață, că e suprem de dulce. Mie, însă, îmi place să simt gustul fructului. Să nu fie sufocat de zahăr. Aici găsisem dulceața de zmeură și de caise de la Blue Menu.
Dar ce atâta poveste? Pun rețeta, care merge cu siguranță și cu alte fructe. Și firește poze cu elemente esențiale. 🙂
10 g zahăr vanilat
200 g făină
10 g praf de copt
1/2 linguriță sare
4 ouă (mari)
200 g zahăr – (eu am pus 150 că e mai dulce zahărul aici)
4 linguri ulei
4 linguri lapte
Și:
Se amestecă elementele uscate (sare, făină, praf de copt)
Se separă ouăle. Se bate albușul.
Se dă la mixer gălbenușul cu zahărul, uleiul, laptele și vanilia – eu am o sticlă uriașă adusă din Dominicană 🙂
Se îmbină totul cu grijă, știți voi cu paleta în mișcări de balet.
Se pun caisele tăiate (rețeta zice 500 de grame, dar eu am pus mai multe)
Și se dă la cuptorul preîncălzit la 325 F (faceți voi conversia dacă vreți)
Simplu și mult prea delicios.
Eu nu pun zahăr pudră pe prăjituri, dar așa se recomandă la asta și am sacrificat una de dragul vostru și al ședinței foto.
Contează foarte mult și pozele, pentru că ne stimulează imaginația și stârnește pofta. Te cred că-i bună rețeta, dar și bucătăreasa! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Petru! Așa se zice-n târg, că și bucătăreasa. 🙂
LikeLiked by 1 person
Minunat! Ești desăvârșită!
Cred că e timpul să guști dulcețurile mele acrișoare din fructele de la Meșendorf!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! Ai undeva rețeta?
LikeLike
Arată apetisant și sunt sigură că gustul e pe măsură. Parcă simt parfum de caise. Să-ți fie ziua dulce și înmiresmată, Em! 🙂
LikeLiked by 1 person
E foarte bună. Își merită din plin caisele (ori alte fructe). 🙂
LikeLiked by 1 person
Apetisanta placinta cu caise, dar ma gândesc cu tristețe, cat ar trebui sa muncesc, ca sa dau jos depunerile. Muuuuutl! Consum caisele, cu restricție,la fel si piersicile . Le ador.
LikeLiked by 1 person
Ai dreptate. Din punctul acesta de vedere e cu nu în față. Dar e atât de bună. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cred!!! 🙂
LikeLiked by 1 person
Pingback: De-a caisa — Sweet & Salty https://savatoronto.com/2018/07/16/de-a-caisa/ – „Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“
Mulțumesc! 🙂
LikeLike
Mă crezi sau nu, simt mirosul prăjirurii tale…
LikeLiked by 1 person
Te cred. Are o aromă… :)))
LikeLiked by 1 person
Arata minunat, o sa incerc! 😀
LikeLiked by 1 person
Merită. Să știi că e mai bună decât frumoasă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Inca un motiv atunci!
LikeLiked by 1 person