Colțul meu galben, se pare, cu grăunțe de soare alandala împrăștiate. După ce că mă chinuie talentul, mai și înrămez câteodată ce mâzgălesc. Dar pretextul acestui text e culoarea. Am realizat că am pus florile primite de la ARTA exact în zona cu pricina, ca și cum magnetic galbenul la galben trage. Nu știu cum m-o fi nimerit Paulina, că-mi plac florile galbene și să nu fie tăiate. 🙂
Și, pentru că nu v-am povestit de multă vreme ce am mai făcut, o să vă spun că am participat la niște evenimente frumoase, că am cunoscut oameni și revăzut pe alții. Pe unii i-am re-cunoscut pentru că ne știam de pe fb. În ordine cronologică ar fi evenimentul din Toronto, festival de artă românească: muzică, pictură, literatură. Au fost două zile pline și foarte bine organizate. Dar despre asta deja v-am povestit. Sigur că totul a fost numai și numai despre „Pași”.
La Kitchener au fost emoții mari și oameni frumoși, cunoscuți și necunoscuți. Unii mi-au făcut surpriza să vină din Toronto, sau din London, pentru o îmbrățișare. Au fost experiențe drăguțe, că ne știam doar virtual și cred că genul acesta de întâlnire îți dă cele mai mari bătăi de inimă, pentru că vii deja cu niște așteptări, ai o imagine formată în minte. Eu așa cred, deși știu că mulți nu veți fi de acord cu mine și veți zice că doar litera contează.
Și a venit și iarna între timp. Se pare că ne-a călcat mai iute anul ăsta, de aceea are momente nehotărâte ca ieri când juram că e primăvară și eu și un om de zăpadă năcăjit, cu nas de Pinocchio. Un soare turbat și un aer de chef de viață exploda fiecare tentativă timidă de frig… Și omul ăla și umbra lui stăteau așa, degeaba și stânjeniți în iarbă, în fața unei case. Dacă s-ar fi putut mișca, sunt sigură că s-ar fi scărpinat în cap ardelenește și ar fi zis:
„No! Amu-i amu!”
Dar s-a răzgândit brusc soarele, s-a întors cu spatele și mușcă tot ce prinde cu dinți-i mărunți. Parcul e nebunie criogenizată.
Azi erau multe gâște, preocupate de ceva, ca la un soi de referendum.
Doar două aveau nevoie de intimitate și nu am înțeles dacă era o poveste de iubire sau un complot.
În rest. Un pescăruș era camuflat în culoare, sau non culoare – tot aia e. 😀
Ce să mai zic? Niște frunze verzi se încăpățânau să rămână verzi în ciuda temperaturii foarte scăzute, așa, ca oamenii ăia care vor ei să fie diferiți, să fie altfel, să iasă din rând. Așa și frunzele astea. Pur și simplu erau verzi. Ca și cum mare brânză ar face ele cu împotrivirea lor. Cu o floare nu se face primăvară, cu atât mai puțin cu un cârd de frunze încăpățânate, și cu atât mai puțin în Canada.
Frumoasă și trepidantă e viața ta de scriitoare și estetician!
Mi-ai dat iarăși o idee cu omulețul tău de zăpadă, sper să dea și roade. 🙂
LikeLiked by 1 person
Omul de zăpadă era undeva pe stradă și era săracul atât de ciudat. Doar nasul era de el. Mi s-a părut prea amuzant ca să nu vi-l arăt și vouă.
LikeLiked by 1 person
Frunzele verzi și-un pescăruș,
Pe lac au dat fuga, acuș.
De-un cârd de gâște-au auzit.
Vor să le vadă negreșit.
Văzut-au cârdul și-o pereche
Care-și șușoteau la ureche,
Doar ele știu ce mare taină,
Despre iubire-n albă haină.
Însă departe, în oraș,
Un om de nea, cam cârcotaș,
Se plânge de-al său nas, cam mare,
Nepotrivit cu a sa stare,
De om de nea-n dezagregare.
Doar parcul e trist, înghețat,
Visând soarele minunat,
La flori galbene de pe hat,
Ba poate și la margarete
(Nu la cele puse-n perete).
Să nu te superi, m-am jucat!
Și, să nu-mi fie cu păcat,
Din poze eu am adunat
Un fir de gând, nevinovat.
LikeLiked by 1 person
Te-ai jucat cu har și spor
și de tine-mi era dor
să te joci cu vorbele
să alinți vocalele
să înșirui rânduri rânduri
ale tale blânde gânduri.
LikeLiked by 1 person
Măzgălești zici? Aia-i artă în toată regula, sunt invidioasă! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! Visam să ajung pictor cândva, demult, dar visul a rămas departe, în copilărie. Acum rar mai pun mâna pe pensulă. 🙂
LikeLike
Eu cred că ești deja un pictor, unul tare talentat 🙂
LikeLiked by 1 person
Îți mulțumesc mult și mă încurajezi să mai pun pe aici desenele mele. 🙂
LikeLiked by 1 person
Colţişorul ăla aduce soarele în orice anotimp. E tare frumos!
Hotărâtă iarna pe la voi. Aici încă se joacă.
LikeLiked by 1 person
E foarte hotărâtă și să știi că, punând pozele m-am gândit și la tine că m-ai întrebat cum mă joc cu culorile. 🙂
LikeLike
Îţi mulţumesc mult!
Asta nu e joacă. Eu o văd artă. Cum am spus, e colţ cu soare şi acolo mi-aş face locuşor de citit dacă aş putea. Tabloul ăla din dreapta, cel puţin, mi-a intrat în suflet de tot.
LikeLiked by 1 person
Dacă ai fi mai aproape ți l-aș dărui. 🙂
LikeLike
Ooooo! E ca şi cum l-am primit! Te îmbrăţişez !
LikeLike
Cata caldura emana coltul acela solar! In contrast cu pudra de zapada de afara… Si pe aici a venit iarna: intai ne-a nins, apoi ne-a plouat iar acum ne ploua-ninge in acelasi timp.
LikeLiked by 1 person
Aici eu un frrrrrig. Prilej de scris și admirat culorile dinăuntru, de aprins focul în șemineu și de scris. A venit prea repede iarna anul ăsta, sau mi se pare mie pentru că nu am avut vară. Te pup
LikeLiked by 1 person
Si aici e la fel, sau cel putin asa percep eu. O iarna timpurie…
LikeLiked by 1 person
Un summum de frumos împletit din cuvinte și culori, periplu prin colțuri de viață, având ca ghid vorbe care fac tot atât cât cele mai frumoase tablouri.
🙂
LikeLiked by 1 person
Și tu ai trecut cu Pași printr-un eveniment frumos. Aștept-ăm să ne povestești despre lansarea de la Gaudeamus. 🙂
Pașii au fost parte din evenimente-sărbătoare de carte.
Cred că la mine vorbele (apropo de ce spui) sunt mai frumoase decât culorile, chiar dacă eu îndrăgesc și nuanțele de soare și apă.
LikeLiked by 1 person
😊
LikeLiked by 1 person
Cred că era pe FREEWAY 101 când niște gâște canadiene voiau să treacă pedestru. Polițiștii din Patrol au oprit ciculația și au lăsat șirul de gâște să treacă. N-a înjurat nici un driver. Asta în San Francisco Bay Area, acum câțiva ani. Sunt superbe gâștele alea, imense, ca niște corăbii.
LikeLike