Nu îmi place numele meu. Deloc. Mama ar fi ales Laura sau Mirela, ori Ioana. Nume care îmi plac. Dar bunicul patern, personalitate respectată și respectabilă în familie, a auzit el la o mănăstire numele meu și i s-a pus rău pata, că i s-a părut rar și frumos și, habar n-am cum, și-a impus punctul de vedere. Fiind prima lui nepoată m-au numit după dorința ilustrului și respectatului bunic. Măcar dacă le-ar fi venit ideea să îmi pună și un al doilea nume, ca fratelui meu, ca să pot jongla cu ele. Dar nu! Unul și bun. Însă din start numele era prea serios pentru sfertul de om care a aterizat pe planetă la maternitate, așa că m-au diminutivat din prima secundă.
Bunicul patern, când m-a văzut a zis profetic: „Din asta în veci nu iese om!” că eram mică-mică, la limită și ha! m-a prescurtat și el. Clar nu mi se potrivea numele.
Eu, firește, cu încăpățânarea specifică zodiei, ori mie, nu doar că m-am făcut extrem de om, dar am crescut mare și perfect normală din toate unghiurile și măsurătorile. Adică nici mare, nici mică, nici… nici… Și așa am evoluat, paralel cu numele meu, care era așa, un soi de pașaport oficial folosit de cei care nu mă cunoșteau. Era ca și cum aș fi avut două nume de familie. Străin de mine, o chestie oficială.
Singura persoană dintre apropiați care l-a utilizat a fost soacra mea. Dar ea era drăguță și mi-l zicea cu o anumită muzicalitate, că îmi plăcea și mie cum sună. Așa că la ea răspundeam și mi se părea firesc.
Acu să nu vă imaginați că numele meu ar suna selenar ori jupiterian, că până la urmă e un nume banal, pe care multe feminine îl poartă cu plăcere și nu ar înțelege în ruptul capului zmâc-ul meu la adunătura de litere cu care ele nu au nimic de obiectat.
Am un nume ca toate numele, doar că nu-s obișnuită cu el, că de când mă știu mi-a fost rupt în două. Și nu e chimie între noi.
Mai degrabă mă simt Em, deși e cam ciudat și multă lume nu pricepe dacă e nume de femeie sau de bărbat. Dar cumva mi se potrivește mai mult un nume șui, decât un nume feminin, iubit de bunicul meu patern. Să nu mă întrebați și să nu fiți curioși că nu merită. E un nume ca toate numele, la fel de comun ca numărul meu de la pantofi. Voi? Vă identificați cu numele din buletin?
My name is…
23 Friday Nov 2018
Posted File de jurnal
in
Eu nu mă identific. Am două și toată viața am fost strigată pe un al treilea prescurtat. La școală sau acum în situații oficiale abia dacă răspund la numele din buletin. Bunicul mă alinta cu toate trei. Pe fiecare le spunea dulce și la diminutiv. Lui îi răspundeam mereu pentru că știam după ton că vorbește cu mine. Însă, în rest… am doar de scris mult în acte. Dar până la urmă îmi plac toate, doar că nu mă identific decât cu cel “scurtat” 🙂
Te îmbrățișez!
LikeLiked by 2 people
Deci Mona nu e în buletin, sau Monica, depinde de la ce vine. 🙂
Și bunicii m-au diminutivat întotdeauna și aveau și o dulceață aparte, așa cum spui tu, de-a o face.
Numele meu întreg mi se pare oficial și mi se pare potrivit numele cu prenumele, ca muzicalitate. Dar am aceeași apropiere de prenume, ca de nume. Ceva ce folosesc rar. Cu străinii. 🙂
LikeLike
Îmi amintești de faza prin care a trecut fata mea pe când era la grădiniță. În fiecare zi venea și mă întreba ”de ce nu mă cheamă Silvica Ciubotaru?” Deci prenume și nume. Mereu alt prenume și nume. Nu reușeam să o fac să înțeleagă cu toate explicațiile mele.
PS sunt sigură că ai un prenume frumos. Dacă se poate pronunța ușor în alte limbi, e și mai bine. E al tău, acceptă-te.
LikeLiked by 1 person
Ce drăguță întâmplare! Cred că era delicioasă. Am un prenume normal și firește că mama ți-ar spune că e cel mai frumos. 🙂 Nu se pronunță ușor, așa că folosesc prescurtarea cu care oricum sunt obișnuită de acasă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Si eu am avut/am două (dupa care nu m-am omorat nici eu) pe care le foloseste mai toata lumea cu incapatanare; primul in Romania al doilea in Germania cu toate ca intre timp, prin botez, il am pe al treilea-IOAN-cu care ma indentific 100% , imi place si mi-a placut si cand nu il aveam si pe care nu-l foloseste aproape nimeni!😢
LikeLiked by 1 person
Ioan e un nume special și în familia noastră. Toți bărbații îl poartă. Chiar dacă al doilea nume. E curat și românesc. Îmi plac numele românești.
LikeLiked by 1 person
Oricum te-ai nu-mi, ești o minune de om! Mie nu prea îmi place al doilea prenume…
LikeLiked by 1 person
Te îmbrățișez cu drag. Pentru mine Diana e deosebit pentru că verișoara mea preferată e Diana și tare o iubesc. E un nume delicat. E frumos și al doilea prenume al tău.
LikeLike
Mulțumesc 🙂 nu prea sunt obișnuită cu al doilea prenume, când eram mică mi se părea că e “nume de mamaie” pentru că așa o chema pe bunica din partea tatălui, nu îți închipui cum îi uram pe ai mei că mi-au pus un “nume de mamaie” 😂 Dar putea fi și mai rău de atât mama nașei (noi avem o familie care ne-a nășit vreo 3 generații) s-a supărat că nu mi-au pus un nume mai similar cu al nașilor, gen Dumitra că era tot cu D 😂 Una peste alta, îmi place Diana, mă regăsesc în el…
LikeLiked by 1 person
Si ti se potriveste.
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
Niciodată nu mi-a plăcut prenumele meu, prea greu si neobișnuit. De fiecare data cand am fost întrebata cum ma numesc a trebuit sa repet de cel puțin 2 ori 👀 Ba de mică am vrut categoric sa-l schimb ☺️ Acum cred ca m-am obișnuit deja, dacă înțeleg bine dacă nu asta e ☺️
LikeLiked by 1 person
Oh, ce bine că e încă cineva ca mine. 🙂 Eu trăiesc în Canada, așa că aici se împiedică de la primele două litere. Nici nu poate fi vorba să fiu atât de sadică să îi oblig să îmi spună pe numele întreg. Dar, cum sunt obișnuită să-l țin de sărbători, merge prescurtarea. 🙂
LikeLiked by 1 person
Trebuie să-mi placă, fiindcă e al meu și l-am primit în dar. Toate numele sunt frumoase, mai ales dacă le faci să strălucească prin calitățile tale.
LikeLiked by 2 people
Așa e. Calul de dar nu se caută la dinți. Dar nici nu cred că e musai să îți placă. Însă sunt de acord că omul dă valoare numelui. Îl crește. Și apoi, pentru părinți, nu există nume mai frumoase decât cele ale copiilor lor.
LikeLiked by 1 person
Eu, după cum se stie, am două prenume cu iz de cânt și de poveste. Mi-au placut ambele, chiar dacă unul dintre ele a fost folosit în apelative doar de vreo patru persoane.
Identificarea cu ele? Poate doar în ce privește cântecul și poveștile, pe care îmi place să le ascult și să le citesc. Poate prim muzicalitatea pe care o caut în orice. Poate în comuniunea cu natura, pe care o doresc si o simt adesea. Cred că acestea sunt câteva elemente care să ma facă să-mi iubesc în continuare numele.
Dar mă întreb, așa cum am fost și eu întrebat cândva: oare cum sună să fiu strigat “moș Mugur”? 😀 Încă nu s-a întâmplat, dar… nu sunt prea departe de acel moment.
LikeLiked by 1 person
E foarte frumos numele tău. Și ca muzicalitate, și ca semnificație. Și ți-e potrivit. Iar explicațiile pe care le dai sunt extrem de sugestive.
LikeLiked by 1 person
Eu am unul singur. Care-mi place de mor, mai ales când îmi spun unii că n-ar fi tocmai, că de fapt, că… nu mai pot de drag în momentele alea.
Prescurtat îmi place la fel de mult.
Când eram mică şi îl auzeam strigat complet, de mama, ştiam că-i bai 😀
LikeLiked by 2 people
Mă întreb cum e numele tău prescurtat, pentru că și la mine se poate prescurta prima și a doua jumătate. Și de fapt unii îmi zic așa, alții invers. 🙂 Mă uit în x la ce am scris, dar cred că tu pricepi. 😀
La mine era o frumusețe după ce m-am măritat. Am pățit de vreo două ori să nu am nici o reacție, auzind insitent numele meu întreg: numele de familie nou cu prenumele. Io? Nici vorbă. Habar nu am cine-o fi aia. 😀
LikeLike
Da, am priceput, nu-ţi face griji. Sunt obişnuită să nu pricep ce spun eu, în rest e ok, tu ai fost chiar explicită 😀
Vaaiii, ce simpatic! Îmi imaginez cum stăteai tu liniştită şi fără reacţie 😀 😀
E tare simplă prescurtarea. Dar na, aici sunt potecuţă şi aşa voi rămâne.
LikeLiked by 1 person
Pe mine m-au botezat simbolic cu iz de iarna in care m-am nascut (bianca, in italiana, cea alba), atunci, pe vremuri, cand iernile erau mai geroase, iar ai mei inca locuiau in varful unei poienite, ce dadea prin padure spre Sinaia. Da, nume comun, am fost mereu nemultumita, dar le multumesc la ai mei ca m-au iubit atat de mult incat sa incunune pe veci destinul meu cu ziua in care le-am fost ruga implinita.
De altfel, mi-am gasit multe porecle ghiduse de-a lungul timpului, fara nici o legatura cu numele meu, si cred ca sunt la fel de importante ca cel din buletin pentru sufletul meu.
Un nume ar trebui sa te reprezinte asa cum crezi ca esti, si nu conteaza daca e o porecla sau numele din buletin, daca asa iti spun toti sau il stii numai tu. Tot ce conteaza e sa te regasesti in el.
LikeLiked by 1 person
Ce mult îmi place povestea ta! Bianca e unul din numele mele preferate. Verișoara mea are o dulceață de fetiță cu numele acesta și se amuză că pitica e mai brunețică. Vara mea e blondă cu ochi albaștri, cu o piele foarte albă și face haz de contrastul numelui. Și micuța e născută în anotimpul alb. Și i se potrivește perfect. 🙂
LikeLiked by 1 person
Si ce sa vezi…cand sa te cunosc si eu imi trantesti in fata ca nu-ti place numele. Da’ mie imi place blogul tau, asa ca probabil mi-ar placea si numele 😀
Daca ma identific cu numele meu…hmmm … niciodata nu mi-am pus intrebarea asta, tre’ sa recunosc. Frate-meu avea o vorba : “Asa trebuie” 😀
Te-astept la o cafea ( sau un ceai daca vrei ) in cafeneaua aia noua de la coltul netului 😀
LikeLiked by 1 person
Da, ca să vezi! 🙂 Plină de defecte și mofturi. 🙂
Bună vorba fratelui tău cu: „așa trebuie”. Și cu siguranță că-mi doresc să bem cafeaua aia la cafeneaua de la colț de net. Am auzit că au cafea bună și merge cu poveste. 🙂
LikeLike
Eu ma identific cu primul prenume. Imi plac florile, plantele, animalele, unii oameni. Al doilea prenume nu il folosesc, eventual e motiv de petrecere si de intalniri cu prietenii. 🙂
LikeLiked by 1 person
Deci ești o floare. 🙂 E frumos tare să ai marca ta proprie, un simbol, iar cel al narcisei e superb. Îmi place mult Maria. Ador numele simple românești. Au o rezonanță aparte. În plus da, motiv de sărbătoare. 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu am două prenume și amândouă îmi plac 🙂 Nu știu cum de a fost așa inspirată mama să mă numească Narcisa Flaviana, mai ales că am fost al cincelea copil. Și mă distrez deja când mă trezesc complimentată de diverși necunoscuți: ”Vaaaai, ce nume frumos ai!”
Mi-ai adus aminte de bunicul din partea mamei, care avea obiceiul să-și impună punctul de vedere la noi în familie. Probabil numele meu n-a fost o problemă destul de importantă ca să-i atragă atenția. :))
LikeLiked by 2 people
Întotdeauna am iubit familiile cu mulți frați. Sunt o sărbătoare în sine. Iar numele tale sunt foarte frumoase. E prima oară când aud numele de Flaviana. 🙂
Bunicul se implica în toate, deși nu cred să mai fi intervenit la alte nume, la verii mei sau fratele meu. Nu mi-a spus niciodată pe nume, dar povestea foarte mândru cum l-a ales.
LikeLiked by 1 person
mie nu-mi place al doilea prenume. (deși e improrpiu spun că nu-mi place, m-am încâțat cu el de fapt).moștenit dinspre bunicii care s-au trezit brusc că nu le duce nimeni numele mai departe. îl folosesc rar, doar în acte. și, ca și ziua de naștere, foarte puțini mi-l știu.
numele dat de-acasă? mi se spunea tom, de la tom degețel. fratele meu mai îmi spune și astăzi așa. sau tomașek. dar este singurul. 🙂
și cred că numele, ca și zodia, ca și multe altele în care ne măsurăm, nu-s atât de importante ca sufletul.
LikeLiked by 3 people
Tom e super simpatic, iar Tomașek e din povestea ta. Nu cred în măsurători nici eu, iar numele, oricum ar suna, ți se pare cel mai frumos atunci când aparține unui om drag.
LikeLiked by 2 people
Eu am două prenume, unul ce sună a alint și altul mai neobișnuit. Asta în buletin. În realitate, cei mai mulți mă strigă Crina. Îmi place. Mi se pare că are rezonanță. Cele două consoane cu tonalitate gravă de la începutul numelui, dau sonoritate. Să trezești din somn, o Crina, n-o poți face cu blândețe. Sună a talangă.
LikeLiked by 2 people
E superb Crina și ți se potrivește mănușă. Tu ești o Crina-clopoțel și floare și delicatețe. Am râs de talanga ta. Deci Crina nu e în buletin? Că nu am înțeles.
LikeLiked by 1 person
Nu, în buletin, unul din prenume sună a alint, și nu-mi place deloc. Crina derivă din el. Deontologia profesională recomandă să te prezinți cu numele corect din Cartea de Identitate. Eu nu respect această regulă. Mă prezit, mereu, Crina Pop. Aceasă prezentare, mi se pare că, mă ridică pe un pedestal. Doar mi se pare…
LikeLiked by 2 people
Culmea e ca eu mereu m-am prezentat cu numele de buletin. 😂
LikeLiked by 1 person
Despre numele meu aș putea scrie o poveste. De fapt, el are o poveste. Mă identific cu el, îl iubesc și ceea ce și-a dorit mama mea cu acest nume, cred eu, s-a împlinit. Mă întrebam uneori dacă numele dat la naștere ne influențează destinul. Ajunsă acum la vârsta maturității depline, da, cred că da. Și ghici ce, mai am încă unul pe care nu l-am folosit niciodată. Acela da, nu m-a reprezentat niciodată deși e foarte frumos. Oricum el a pălit din start în fața acestuia. 😀
LikeLiked by 1 person
E deosebit prenumele tău. Sună italian. Eu nu știu dacă numele ne influențează destinul, pentru că al meu e aproape nou nouț. 😀 Am mers în viață cam paralelă cu el.
Bunicul patern era o figură foarte rece, distant. Nu m-a diminutivat niciodată, doar mi-a prescurtat numele. Iar la buncii materni am fost mereu cu diminutiv în coadă și era perfect firesc. Și am trecut prin mai multe etape: acasă mi se spunea într-un fel, la școală în alt fel, în Canada iar schimbare și până la urmă Em, care e o pură întâmplare, mi se pare cel mai potrivit.
Cred că numele, ca orice altceva, ne plac în funcție de gusturi și, chiar dacă avem prejudecăți cu un nume, personalitatea cuiva o poate schimba cu totul. Multă vreme nu mi-a plăcut numele Dorin, pentru că aveam un coleg rău, bătăuș, și îmi era total antipatic cu tot ce avea. Eh, în studenție o întâmplare cu fluturi m-a făcut să-l văd ca pe cel mai frumos nume. 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu am două prenume, dar al doilea, Anca, e doar in acte. Îmi place, dar nu m-a strigat nimeni așa 🙂 .
LikeLiked by 1 person
Sunt frumoase amândouă. Și mie îmi plac prenumele tale.
LikeLike
LikeLiked by 1 person
Întotdeauna mi-am apreciat si respectat acest nume minunat pe care tatal meu si mama mea mi l-au dat, stiind ca nu mi l-au dat decât din iubire pentru cel care am fost rodul dragostei lor sacrificatoare, neconditionate, fara prejudecati…
LikeLike
Bravo ție!
LikeLike
Nu este meritul meu, ci HARUL LUI DUMNEZEU ! Sunt un suflet norocos, caci ÎL vunosc pe HRISTOS ! 🙂
Sa ai liniste, bucurie si pace vesnica în Suflet, draga Em !
LikeLike
*cunosc
LikeLike
Nu contează NUMELE, contează SUFLETUL ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Drept spui. Sufletul poartă cel mai frumos nume. 🙂
LikeLike