photo-1501504905252-473c47e087f8

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu observ cu majuscule niște fenomene în peisajul literar românesc contemporan, niște fenomene care, cel puțin mie, îmi zgârie retina uneori. Nici o carte/articol care se respectă nu ar trebui să vadă lumina tiparului înainte să fie bine scuturat de un corector bun, nu doar cu gramatica și stilistica la el, dar și cu viziune asupra textului.
Nu mă refer la textele penibile cu greșeli gramaticale flagrante unde trebuie făcută operație pe cord deschis.
Îmi pare rău, însă, când citesc o carte bună ca structură, cu o poveste bine închegată și „voce” credibilă, dar care pierde multe puncte din cauza unor greșeli mascate, ca să zic așa, de însăși frumoasa limbă românească. Și știu că pe termen lung, la competiția care există pe piață, o carte de genul ăsta se va îneca încet și sigur, lăsând loc scrierilor impecabile din toate punctele de vedere.

Cititorul nu va pune degetul să spună ce nu e bine și unde nu e bine, dar mentalul lui va înregistra scârțâiala scriiturii, ca niște note false într-o partitură și autorul respectiv va pierde teren. Mult teren. Pentru că atunci când nu trăiești o carte ci o citești, automat descalifici textul.
„E ok cartea, dar…” Ați auzit asta de multe ori. Nu-i așa?
Sunt câteva aspecte care dau fluență, aspecte extrem de importante, care fac diferența dintre o carte bună și una care e doar ok. O carte bună va circula, indiferent de marketingul care i se face ori nu i se face. Știți de ce? Pentru că sursa principală e folclorică, adică cea orală, vorba care circulă din gură în gură. Când ceva ne place ori dimpotrivă nu ne place, simțim nevoia să spunem. Facem reclamă pozitivă ori negativă. Sigur că în zilele noastre marketingul ajută, însă nu poate da valoare, oricât de meșteșugit ar fi el. Adică vinzi o dată zăpadă la eschimoși, dar mai cumpără ei a doua oară?

  • Cea mai frecventă problemă pe care am observat-o în cazul multor cărți contemporane este nerespectarea regimului verbal. Deși corect din punct de vedere gramatical, textul de multe ori e un ghiveci de imperfect, perfect compus, mai mult ca perfect etc. Dacă timpul verbal nu se „asortează”, fluența lasă mult de dorit. Cititorul nu va ști să pună degetul pe „buba” textului, dar va lua cu greu în mână a doua carte a aceluiași autor.
  • Am citit texte bune în care păcatul zonei din care ne tragem își spune cuvântul ad litteram. Fără să fim conștienți dăm o tentă regională textului. Autorul nu realizează acest aspect care, iarăși, din punct de vedere gramatical este corect. Însă din nou, scriitura pierde puncte importante.
  • Dacă unele texte sunt sărăcuțe, adoptând un limbaj simplu, chiar simplist, altele abundă în figuri de stil coborând la fel de tare ștacheta ca primele. Entuziasmul spumos al autorului face uneori ca textul să arate ca un brad de Crăciun supraîncărcat de globuri multicolore și sclipici.
  • Fraze prea lungi. Când pornești de la Ana și ajungi, nu la Caiafa, ci la vecinii vecinilor Caiafei, e clar că nu ai luat trenul care trebuie.
  • Lipirea unor cuvinte pretențioase care se potrivesc în peisajul scriiturii ca nuca-n perete. Imginați-vă textul ca un material. Să zicem mătase. Nu ai cum să împodobești o rochie de mătase cu niște cuie. Chiar dacă-s de inox. Chiar dacă strălucesc.

Un corector bun va observa nu doar aceste aspecte ci multe altele. Eu am amintit azi doar câteva, ascunse, care scapă pe ușa din spate a gramaticii. Este esențial ca textul vostru să fie văzut de un alt ochi avizat. Pentru că noi suntem subiectivi cu textele noastre și creierul citește cuvântul corect, chiar dacă s-a strecurat un typo, ori repetiții supărătoare. Avem în minte imaginea din spatele cuvântului, nu instrumentul din față care e propoziția.
Eu fac corectură și scriu în același timp, dar am nevoie ca textul meu să fie văzut și de un alt ochi și de multe ori mă minunez cum nu văd la mine ceea ce la un text străin îmi sare în față ca o vestă portocalie de „nu calcă trenul”.

Cartea nu doar că vă reprezintă, dar înglobează în sine atât de multă muncă, încât merită lustrul fin și final al corectorului. Îi datorați asta cărții voastre și vouă.