Dragostea. Câte haine îmbracă! Câte cuvinte consumă! Câte lacrimi, vise, speranțe! Câte cărți, câtă rupere. Câtă viață și câtă moarte!
E rațiunea noastră de a fi. Îi căutăm filonul. O sorbim, o dorim, o adulmecăm și culegem clipele ei rare.
Greșim. Dăm cu stângu-n dreptul și plătim iluzia.
Copilul se naște și întâlnește iubirea: brațele mamei, mirosul mamei, gustul dulce al sânului ei. Universul îl așteaptă. Copilul îl ia în posesie și-l cunoaște senzorial. Îl atinge, îl gustă. Se arde cu focul, se udă cu apa, cade și plânge, află că Moș Crăciun e poveste și așteaptă să crească mare, să-și îndeplinească visele, pentru că oamenii mari pot.
Apoi într-o zi se trezește adult și caută dragostea.
Lumea nu mai e mare, nu mai e nouă, iar iubirea e ici și colo, ascunsă în spatele stelelor. Dar dacă nu bați la ușa potrivită?
Fără iubire pământul e arid. Iarba e cenușie, soarele mușcă, iar apa nu e albastră. E doar udă.
Fără iubire, în față se întinde singurătatea, ca un deșert infinit. Iar geamul se deschide zilnic, obosit, spre o clepsidră prin care nisipul curge degeaba.
Omul caută. Uneori caută ca prostul pentru că nu pricepe cât de simplă e fericirea, cât de puțin are nevoie: de o mână în mâna lui. Și atât.
Azi a fost Dragobetele. Nu-l știam. Cum nu-l știam nici pe Mr. Valentin care se sărbătorește în aceeași lună. Sigur că ambii domni vin la pachet cu legende și rădăcini mitologice, dar eu personal nu i-am cunoscut și, când vin și bat la ușă, nu schimbă nimic în viața mea. Zâmbesc și mă amuz, la fel cum mă amuz când sunt alte zile ghidușe, găselnițe românești sau împrumutate de la alții, că noi sărbătorim tot. Nimic nu iertăm.
Dar tot ce e prilej de zâmbet și de poveste stă sub semnul lui: de ce nu? Îmi place ideea de sărbătoare, însă pe mine mă lasă rece și unul și celălalt.
Dar dragostea are multe file. Ne obosim degeaba să o explicăm, cu atât mai mult cu cât uneori e de o stupizenie fără seamăn. N-are logică. Ce contează o eventuală definiție? Importantă e secunda. Când ești bine.
Când ești liniște lângă omul care e lumea ta.
Am văzut sloganul: De Dragobete iubește românește! Ca și cum sufletul ar avea naționalitate. Iubim individual. Amprentăm unic omul, oamenii, într-o singură limbă: cea în care noi înșine suntem fluenți, iar limba aceea nu are nevoie de cuvinte ori dicționar.
Se spune că femeia româncă e frumoasă prin definiție. Eh! Discutabil zic eu. „Tăt ce-i citov îi cinaș” zicea bunica. În traducere liberă: tot ce-i sănătos e frumos și, până la urmă, frumusețea stă în ochiul privitorului, de aceea eu cred că românca ideală trebuie să fie bună gospodină și cam nebună. Așa cred eu. Să nu te plictisești cu ea și să te bucuri de micile clipe ale vieții. Chiar și cele culinare.
Pentru noi, pentru români, dragostea trece prin stomac. Când mergi acasă, ți se pun bucate alese pe masă și trebuie să te îndopi, ca să nu rănești sentimentele gospodinei: „Ioi, așe de bine o mâncat, că mie mi-o tihnit”. Auzi tu de tihna asta la canadieni, ori la americani? N-auzi. 😀
Și cum să te lase sufletul s-o faci să nu-i tihnească?
Dietă cumva? „Lasă dragu’ (mamii/mătușii etc.), faci tu dietă acasă, nu la mine!”
Azi Toronto e posomorât și bate un vânt să nu-ți scoți nasul afară. E de stat în casă la căldurică și prăjiturică. Dragobete? Păi nu-i în fiecare zi? 😀
Eu am avut o turmă de kiwi în cămară, așa că ieri, fără nici o legătură cu domnul care avea să bată pe la ușă să ne spună cum stăm cu dragostea, m-am dezlănțuit într-o tartă de fructe, cam verde. Special nu am combinat-o cu alte frumuseți zemoase. Am făcut un blat din patru ouă, că nu l-am vrut înalt. Când a fost gata l-am însiropat bine și am tăiat multe kiwi pe care le-am pus în strat gros. Am turnat deasupra o budincă de vanilie, din aceea la rece și, când totul a fost gata, m-am inspirat de la peisajul hibernal și am acoperit minunea cu o plapumă groasă de frișcă, pe model zăpadă toronteză (că în România am înțeles că e primăvară). L-am pus în frigider până a doua zi și vă garantez că, dacă domnul Dragobete ar fi venit în vizită, și-ar fi lăsat și tolbă și săgeți (în caz că e pe model Cupidon) și ar fi cerut a doua porție. Apoi s-ar mai fi gândit dacă mai iese să cupleze pe unii și pe alții.
Dar n-a venit, că o fi fost ocupat prin alte părți. Pierderea lui. 🙂
Tu chiar nu te gândești la diabeticii pofticiosi?
LikeLiked by 1 person
Oh, îmi pare rău, dar se poate face și cu îndulcitori. E o tartă foarte prietenoasă. :)))
LikeLike
Am glumit!😉chiar asa pofticiosi nu sunt si nici diabetici!
LikeLiked by 1 person
Lasă că am venit eu și mi-am bucurat privirea. Doar papilele gustative s-au simțit frustrate. 😉
LikeLiked by 1 person
Îmi pare rău pentru papilele gustative, dar nu m-am abținut să nu fac o combinație de literă și gust. :)))
LikeLiked by 1 person
Eu cred ca atât Valentin(m)osii occidentali, cât si Drago(beti)vanii orientali, în calatoria si luptele lor competitive milenare, de a cauta, afla, controla, poseda si stapâni cât mai multa iubire, au pierdut din vedere scopul nobil si notiunea de *A FI*, esenta cautarilor si valorile tainice reale, adevarate, absolute ale acestui nobil, paradoxal, minunat si puternic sentiment, orbiti de dorinta de putere si dominatie absoluta, dezorientati si deviati de la (AAAE) de trufie, lacomie, orgolii si aparente imitatoare, materiale, artificiale, stralucitoare, într-o competitie atemporala a mortii sufletesti al fiintei paradoxale, rational-sentimentale numit om, transformându-l într-o masina insensibila fara Suflet, un motor alimentat si tinut sub contolul primar al minciunilor milenare de a poseda, a stapâni, *A AVEA* pierzându-si originea si identitatea de *A FI*… *OM*
O saptamâna sublima, cu liniste, pace si fericire vesnica, draga Em.
LikeLiked by 1 person
Zi frumoasă, Iosif! Eu nu îi judec, dar fiecare cu treaba lui. 😀
LikeLike
Pe mine m-a luat mai cu frig cand am vazut atata kiwi, dar minus cu minus sigur face plus, prin urmare o tarta cu frisca m-ar incalzi si pe mine.
Un Toronto calduros iti doresc!
A, sloganul “iubeste romaneste” s-a inventat ca sa se ia la intrecere cu Mr. Valentin, cum zici tu, din frustrare. Pana la Sf. Valentin nimeni nu si-a adus aminte de Dragobete.
LikeLiked by 1 person
Exact. Și brusc au apărut doi. 😀 Să știi că în combinație e foarte bun. Mai știu eu pe cineva care nu iubește kiwi, dar adoră tarta asta. Eu zic că merită încercat. 🙂
LikeLike
Textul tău mi-a însiropat sufletul de tot. Sigur, aş gusta şi din minunea cu straturi, dar şi fără ea mi-e ziua mai dulce acum. Mulţumesc, mi-a tihnit cuvântul!
LikeLiked by 1 person
Ce tare mă bucur. Las că și tu mi-l însiropezi mereu. Dacă ți-am făcut ziua mai dulce mă bucur tare mult. 😀
LikeLiked by 1 person
Mmm! Chiar îmi era poftă de ceva dulce, dar poezia ta verde-răcoroasă cred că ar fi mai potrivită. Până ajung acasă cred că mă voi mulțumi cu altceva… 😀
LikeLiked by 1 person
Chiar e poezie a papilelor gustative. Păi, ce? Ele să nu simtă sărăbătoarea? 😀
LikeLiked by 1 person
Eu am primit ieri un trandafir și două ciocolate 🙂 plus gunoiul dus că era rândul meu 🙂 iar eu am pregătit o mămăliguță cu ficatei🤣
LikeLiked by 1 person
Foarte frumos. Bravo iubitului tău. Fiecare zi poate să fie o sărbătoare, dar e frumos să fie punctate cele cu nume și o ciocolată face diferența. Sunt convinsă că și mămăliguța ta a fost extrem de apreciată. 🙂
LikeLike
Daaa, așa e – un mic gest face diferența… sau o mămăliguță, după caz 🙂
LikeLiked by 1 person
Cu siguranță. 🙂 Amintiri valoroase.
LikeLike
Exact 🙂
LikeLiked by 1 person
Primavara bate la usa, asta semnifica, cred, Dragobetele. Toti vrem soare si verde si drag. Imi place rau tarta, ce culori, ce amalgam! 🙂
LikeLiked by 1 person
Drgobetele ăsta și-a cam greșit meseria la mine. Era să mă ia vântul azi. Eu… așa cum am zis în postare. Cât despre tartă, e primăvara în farfurie. :)))
LikeLiked by 1 person
Vine si la tine, da’ nu stie sa inoate (zambesc).
LikeLiked by 1 person
Da, e cam ardeleancă primăvara mea. 😀
LikeLiked by 1 person
Eu nu le am nici cu Dragobetelen nici cu dulciurile, dar de tine mi-a fost tare dor. Am o problemă cu blogul, cu setările lui și nu am chemare să vin pe aici. Mi se fac multe restricții, ba nu pot să postez când vreau, ba nu pot să caut un blog pe care-l vreau. De urmărit bloguri nu mai am voie de multă vreme. Dar uite, ceva de la mine: îti trimit o bucățică de primăvară sătmăreană…cu ghiocei cu tot. Simte-i, că nu pot să ți-i pun aici!
LikeLiked by 1 person
Oh, îmi pare rău de restricții. Cum să facă ei așa ceva. Eu mă bucur de tine tare și te citesc. Nu prea am fost pe blog în ultima perioadă, Bucățica de primăvară sătmăreană o primesc cu tot dragul și o pun în sertarul cu lucruri deosebite. Te pup!
LikeLike