Sunt atâtea luminițe în oraș! O ploaie aurie face concurență stelelor. Sunt frântă. Am petrecut noaptea la UPU (urgență). Asistente nervoase în contrast cu doctori minunați, ambulanțe cu girofaruri turbate. Fețe obosite. O trupă puternică de oacheși gălăgioși care însoțesc un băiat tânăr (fiul/fratele/tatăl etc.) cu osul zdrobit de topor într-o luptă de stradă.
Mii de luminițe poleiesc orașul. A venit iarna la Cluj. Ninge spumos. Obraznic ninge. Am înghețat în sala de așteptare a sălii de așteptare (o cămăruță specială unde așteaptă cei care însoțesc bolnavii) o magherniță ieftin făcută, lipită de clădirea spitalului. Fulgii curg zâmbind peste oraș. Se deschide ușa de prea multe ori, lăsând frigul să se prelingă la picioarele noastre ca un câine credincios ce ne mușcă pe rând, fără discriminare. Nu contează naționalitatea, vârsta, nivelul de oboseală. Adunăm ore de noapte sperând să se termine. Întrebări fără sens: de ce n-or fi mai bune condițiile pentru cei care așteaptă un cuvânt? De ce nu se sting jumătate din steluțele orașului pentru niște scaune în plus? Bolnavul a fost preluat și dus undeva… nu avem voie să-i fim aproape chiar dacă e dependent de noi și o vorbă a mea sau a mamei i-ar schimba starea de spirit. Îi spun asistentei, îi explic, o rog să o lase măcar pe mama… Nu-ul ei e categoric și rece.
Gălăgie și aglomerație. Sala mică, înghețată. Cele câteva scaune de plastic și metal sunt reci. Dar suntem norocoase. Stăm jos. Mulți sunt în picioare în spațiul strâmt. De ore. O iau pe mama de mână să mergem puțin în sala de așteptare a bolnavilor să ne încălzim. Mama îmi spune sfioasă: nu e voie. Ba e, răspund. Uite și tu, sunt o grămadă de scaune libere și e cald. Să ne încălzim puțin. O asistentă strident fardată, cu mâneci scurte, ne zice răstit să ieșim. Ne îndreptăm cuminți spre ușă, întârziem într-un colț. Au trecut patru ore și nu știm încă nimic de tata. Doi portari povestesc și râd. Unul ne vede și strigă să ieșim. Câteva minute, zic. E frig. Deși e așezat pe scaun și noi stăm în picioare, privirea lui se răsucește cumva și se uită la noi de sus. E iritat. Nu aveți voie, ne spune. De aia e sală de așteptare să așteptați explică nervos ca la niște școlari tâmpiți. Așteptăm. În sala de așteptare a sălii de așteptare că de-aia e sală de așteptare. Mama e frântă. Nu doarme de prea multe nopți. Mai trece o oră. Întreb o asistentă dacă știe ceva de tata. Îi spun numele. Se uită la mine ca la o portocală stupidă și mă întreabă ce are tata. Zic: nu știu. Cum nu știți? Păi dacă e inimă e inimă, dacă e infecțioase e infecțioase, îmi spune răstit. Dar tot nu știu. Știu doar că a căzut și am sunat 112 tocmai pentru că nu știm ce are, unde și ce… Femeia are o bluză subțire cu mâneci scurte, privire disprețuitoare și ton ascuțit. E târziu. Aproape patru dimineața.
Ușa se deschide des. Frigul se joacă printre picioarele noastre. Luminițele dansează prin oraș. Puzderie. Risipă de energie. Mii de becuri înveselesc orașul deasupra sălii de așteptare a sălii de așteptare a secției de Urgență. Lumea e împărțită în două tabere: asistente și oameni cu răbdare ce nu mai au răbdare. Cei de etnie romă vociferează, plănuiesc răzbunări, aud nume ciudate Pardalian, Cuza, Medalion. Zâmbesc unui puști simpatic de patru ani. Mămica lui, copilă și ea, văzându-mi zâmbetul îi spune: vezi că te dau la doamna! Vorbesc cu el. Mă minunez. Și românu’ poate lua puiul de țigan… E aproape ora cinci și e frig în sala de așteptare a sălii de așteptare. Și atâtea luminițe prin oraș sunt degeaba. Clipesc reci. Ce strâmtă e sala de așteptare…
Noapte de ianuarie
05 Sunday Jan 2020
Posted Întâmplate sau nu...
in
Realitatea cruda a spitalelor, unde moartea sau boala sunt alt număr pe lista…
LikeLiked by 3 people
Incredibil, dar așa este. Ai dreptate.
LikeLike
Din nefericire, cunosc atât de bine toate acestea… Am fost de câteva ori în exact aceeași situație. Sper să fie bine cu tatăl!
LikeLiked by 1 person
E foate grea această perioadă din viață. Îți mulțumesc pentru urări!
LikeLiked by 1 person
Sănătate. Multă! Și putere!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult!
LikeLike
Of, Em… putere multă îţi doresc, draga mea! Sănătate tatălui tău!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Potecuț! Am avut zilele acestea mai multă putere decât am crezut că eu pot avea.
LikeLike
sper sa fii cu totul bine! sanatate multa!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc tare mult!
LikeLiked by 1 person
Randurile tale ma fac sa imi fie rusine. Nu pentru profesia pe care mi-am ales-o. Pentru faptul ca exista cadre medicale(medici sau asistenti medicali, nu cred ca are importanta, oricum suntem o mare familie, dar da doamne sa nu fie multe!)pentru care medicina este doar o profesie si atat. Fara sa se gandeasca macar o clipa nu la faptul ca ar putea fi si ei de cealalta a baricadei, ci doar ca au in fata lor oameni innebuniti de grija, carora, chiar daca tu, asistent medical fiind, nu le poti da prea multe relatii, poti cel putin sa incerci le faci asteptarea mai usoara macar cu o vorba buna. Nu, nu vreau sa caut scuze sau sa fac o radiografie a plusurilor sau minusurilor din sistem. Spun doar ca imi pare rau si imi este rusine ca se intampla asa.
Imi doresc din suflet ca tatal tau sa fie bine, Em, si totul sa fi fost doar o sperietura, fara nimic serios, Si sper ca ai sa poti cumva sa treci peste lipsa de compasiune a unor oameni (pentru care pacientul si tot ce tine de el ar trebui sa fie prioritar). Ca vacanta asta va ramane pentru tine exact ceea ce ti-ai dorit: o vacanta frumoasa sub miile de luminite ale unui oras care in sufletul tau inseamna caldura si zambet si omenie, inseamna acasa.
LikeLiked by 1 person
Nu a fost vacanță deloc. Din start am venit pentru că așa a trebuit. De data asta. Am întâlnit și oameni minunați pe lângă cei mulți nechemați. E greu. Dar… face parte din viață. Te îmbrățișez.
LikeLike
Sănătate multă!
LikeLiked by 1 person
Să fie, draga mea! Mulțumesc mult!
LikeLike
Si sistemul e făcut din oameni.Care sînt sau nu sînt oameni.
Sper că e bine tatăl tău.
La mulţi ani!
LikeLiked by 1 person
La mulți ani și mulțumesc din suflet. Deocamdată a trecut pericolul. Nu e bine. dar…
LikeLike
Degeaba strălucesc mii de luminițe dacă ele nu ajung să lumineze sufletele unor oameni.
Sper să auzim de bine despre tatăl tău. Sănătate!
LikeLiked by 1 person
Exact. Luminițele strălucesc ironic dacă nu aduc lumină.
LikeLiked by 1 person
Sanatate multa tatalui tau! Si voua putere sa indurati prin ce treceti. Cam stiu pe pielea mea ce traiesti, din pacate.
Numai bine!
LikeLiked by 1 person
Mulțumim mult! :*
LikeLike
îți spusesem și pe FB că știu cum sunt sălile de așteptare. știu cât de frig este în ele indiferent de anotimp.
îți doresc să ai putere să treceți cu bine de toate și să uiți sălile astea.
LikeLiked by 1 person
Nu e o perioadă ușoară pentru noi, dar deocamdată am trecut un hop. Restul sunt detalii.
LikeLiked by 1 person
Motivul pt care niciodata nu o sa ma mai intorc acasa, din pacate. Si vrem sa vorbim despre tipul zdrobit de topor. . . Doamne c’è tara teribila. Sanatate tatalui.
LikeLiked by 1 person
Sunt locuri și locuri, oameni și oameni. Am întâlnit și varianta la antipod, cei care empatizează și pun suflet.
LikeLike