România nu e mereu evident tricoloră. Nici măcar nu e musai să fie în țara lui Eminescu. România e o stare de spirit ce se poate ascunde în nervura unei frunze de arțar, în dosul unei lacrimi ori într-un blid de lut de la bunica. România e Ziua Iei în Toronto și mirosul de sarmale, vocea preotului la slujba în limba noastră. Indiferentă vocea, și credința, la geografie.
România suntem noi cu inima strânsă câteodată, că sunt zile când e greu să fii român în România ori, dimpotrivă cu inima alergând spre soare, de e greu să ne ținem după ea.
Ziceam că România nu e mereu și evident tricoloră de la un capăt la altul al curcubeului. Pentru că în noi sunt culorile. Discrete și cuminți ori dimpotrivă țipătoare.
Noi suntem tricolori pe noapte și zi. Noi suntem România. Nu e un dar, nu e datorie, nu e un drept. E un fapt.
Suntem și ne suntem așa. Nu doar acum, ci în fiecare zi.
Însă azi e 1 Decembrie.