Image result for ice cream and books

Când scrii e ca și cum ai mânca hulpav o înghețată delicioasă. Mare, aromată și doar a ta. Te înfrupți din ea cu mulțumire orgasmică, ca și cum ar fi unica ta clipă aici, pe pământ. Știți voi: trăiește ca și cum…
De fapt nici nu știi unde ești, că te mai împiedici de câte-o stea prin casă. Te oprești, mai pui  o culoare, te dai în spate, așezi lupa bine și râzi. Sau plângi. Mai muști o halcă de poezie și-ți scarpini pântecele sufletului. Sătul.  Singur și sigur. Nu-ți pui întrebări pentru că ești tu cu tine. Ești singur, nu însingurat.
Singurătatea asta a scriitorului ori a poetului e un soi de baie în miere. Curgi. Nu gândești ce va fi next. Te destrăbălezi în tine cu tine și lumea pe care tu o creezi pentru tine e perfectă, pentru că poartă amprenta ta, mirosurile tale, până și temperatura corpului tău.
Apoi pui punctul final și te uiți pe fereastră. Scrisul se cere afară. Să zboare. E gata. Născut. Înțărcat. Trebuie să plece. Și-l dai. Greu îl dai. Cordonul ombilical se rupe.
Și se întâmplă minunea primitului. Omul muritor cu timp limitat la o viață ia, drămuiește, cântărește și din timpul lui de viețuit îți dă ție. Citește. Te citește, te gândește, te trăiește. Pentru că el iese din viața lui și intră în viața și gândul tău. Este marele tău critic. Este cel ce-ți deschide poarta.
El, omul cu suflet și gând și ochi de citit. El, care din porția lui de viață, îți dă și ție. Și faceți schimb. Îi dai emoția. El îți dă gândul lui întreg și lipește zâmbet pe fiecare literă ce zbuciumat și greu s-a născut. Din tine.